Prof. Univ. Dr. Nicolae RaduRomânia, încotro?

Măsurile de austeritate luate în 2009 şi 2010 au obligat pe mulţi oameni de afaceri să intre în economia subterană. De la o zi la alta, constatăm că industria este practic lichidată, agricultura se află la pământ, sistemul de sănătate în colaps, învăţământul în criză, individualitatea României pe plan internaţional dispărută. Criza economică nu a făcut decât să agraveze relele care au precedat-o (Acad. Constantiniu Fl.). Creşterea CAS, creşterea accizelor, introducerea impozitului minim, mărirea TVA ş.a. - toate la un loc – au mărit evaziunea fiscală (Socol, 08.09.2010, în www.standard.money.ro). Cum şi aminteam, ne mai surprinde, oare, faptul că în anul 2009, economia subterană reprezenta circa o treime din produsul intern brut al României, aproape două treimi din aceste sume provenind din munca la negru, iar restul din nedeclararea veniturilor obţinute ? Actuala criză economică a dus la scăderea bruscă şi generalizată a veniturilor şi va duce la o scădere la fel de bruscă a consumului. Acest lucru împinge la faliment mediul de afaceri privat autohton, slab dezvoltat şi sufocat deja de multinaţionalele ce au pus deja stăpânire pe pieţele de desfacere, pe resursele umane şi materiale. Un mare risc este reprezentat de „exportul" de inteligenţă şi de emigrarea forţei de muncă. Din păcate, renunţăm mult prea repede şi mult prea uşor la ceea ce înseamnă viitorul acestei ţări. Nu mai puţin de două milioane de români sunt în căutarea unui salariu mai bun în Vestul Europei, ştiut fiind că sunt ieftini şi muncesc bine. Istoria se repetă; există chiar o ciclicitate în scurgerea timpului. Perioadelor prolifice li se succed unele de criză. Diferenţa între istorie şi prezent este că, în epoca modernă, batălia nu se mai dă pe câmpul de luptă decât în situaţii excepţionale.

În aceste condiţii, economic, România a devenit o piaţă de import. Nu se cunoaşte vreun produs românesc vestit la export[1]. Produsele de import au invadat pieţele autohtone, în timp ce micii producători nu au dreptul să mai vândă nici măcar merele din propria grădină! Inexpicabil sau nu, până şi minele de aur moştenite de la daci şi romani şi-au închis porţile, în condiţiile în care corporaţii străine îşi fac simţită prezenţa la Roşia Montană. Câţi ţin seama oare de faptul că în Munţii Apuseni pe lângă cea mai mare rezervă de aur şi argint din Europa, aur de o calitate ridicată, mult superioară, ar fi şi o rezervă uriaşă de wolfram, metal mai scump decât aurul şi mult mai preţios, greu de găsit, foarte necesar în industria militară, spaţială şi în economie, în general? Cum să înţelegem că pentru 520 de kilometri pătraţi, inima de aur a Apusenilor, statul român primeşte o chirie de nimic, concesiunea fiind încheiată pentu 20 ani? [2]. Să fie oare soluţia de progres a României, lichidarea economiei productive? Să întelegem că de la triumf la prăbuşire n-a fost decât un pas? În aceste condiţii, pornind de la economia speculativă la realitatea crizei economice, încotro se îndreapta România? De ce - economic - suntem unde suntem? Răspunsurile pe care le auzim sunt multiple. Unele sunt fataliste, gen „aşa ne-a fost sortit", altele sunt axate pe blamarea guvernanţilor de ieri sau de azi.

În ultima vreme suntem martorii unor mişcări ce pun sub semnul întrebării competenţa unora în a exercita funcţiile de stat. Căutarea de soluţii este cel mai larg şi dezbătut moment. Avem angajamente, chiar şi în condiţii de inechitate, dar nu avem măsuri concrete. Ce se ascunde în spatele angajamentelor? Mă tem că trebuie să spun că Orice, dar nu soluţiile aşteptate! Că place sau nu, din ce în ce mai evident este faptul că spiritual reformei progresiste a fost înlocuit de cinism, nu atât în ceea ce priveşte forţa idealului colectiv, cât mai ales în ceea ce priveşte insăşi semnificaţia sa[3]. Şi totuşi, specificul derulării vieții sociale în România, dezorganizarea internă, anomia dar şi instabilitatea legislativă, carențele și dificultățile controlului social, absența consensului național în unele probleme, crizele profunde din perioada de tranziție, toate acestea la un loc ne obligă să ne întrebăm: „ce-i de făcut?"

Câteva propuneri de reformă

Realitățile actuale impun perfecționarea metodelor, instrumentelor, strategiilor de care dispune ţara noastră, pentru a face față noilor provocări și riscuri şi pentru stabilirea unor direcţii de acţiune precise, clare, în domenii, precum: domeniul politico administrativ, în domeniul social, în domeniul educaţiei, cercetării şi culturii, în domeniul siguranţei naţionale, în domeniul politicii externe, dar şi în domeniul economic. Considerând Strategia Naţională de Apărare - 2010, dar şi punctele de vedere exprimate de o serie de specialişti: Torringhton, D. L.; Hall L., 1991; Verboncu, 1996; Pitariu, 2000; Năstăsescu, 2009; Isărescu, 2010; ULB Sibiu, 2010 - cele ce urmează pot fi concretizate drept posibile direcţii de acţiune:
- întărirea funcţiei de reglementare a statului şi a autorităţii instituţiilor sale trebuie să reprezinte cu mult mai mult o prioritate, în domeniul politico/administrativ. Statul, ca organizator al coeziunii naţionale şi sociale, trebuie să devină:
- instituţie suplă şi eficientă, debirocratizată, aflată în slujba cetăteanului;
- coeziunea societăţii româneşti, încrederea cetăţenilor în autoritatile publice, solidaritatea naţionala, toate acestea depind de aplicarea strictă şi severă a legilor faţă de toţi cetăţenii şi în toate împrejurarile, în spiritul şi litera Constituţiei. Astfel, se impun măsuri privind: asigurarea corectitudinii actului administrativ şi de justiţie, stabilitate legislativa şi simplificarea cadrului juridic, afirmarea justiţiei ca instituţie a cinstei şi profesionalismului;
- viziunea strategică este un lucru care, din păcate, lasă de dorit, efectele fiind vizibile de la an la an. Sunt nenumărate cazuri în care facem ceva, dar nu ştim dacă facem ceea ce trebuie. De cele mai multe ori, iniţiem un proiect, dar nu ştim la ce ne este de folos. Începem o lucrare, dar nu reuşim să o şi ducem la bun sfârşit. Mai mult ca niciodată, trebuie să se înţeleagă faptul că nu oricine poate fi manager. Capacitatea de planificare nu numai prin prisma necesităţilor curente, ci şi a celor viitoare, receptivitatea, deschiderea faţă de nou, acceptarea riscului, dar şi intuiţia, spiritul de echipă, şi nu în ultimul rând iniţiativa sunt doar o parte din cele ce asigură exercitarea unei astfel de funcţii;
- starea de insecuritate individuală, declinul demografic şi fragilizarea stării de sănătate a populaţiei, emigraţia tineretului instruit şi superdotat, diminuarea solidarităţii naţionale şi responsabilităţii civice, diminuarea interesului pentru muncă, insuficienta consacrare, pe toate componentele, a societăţii civile si absenţa unei clase de mijloc puternice, nu fac nimic altceva decât să accentueze starea de vulnerabilitate, de anomie socială ce cuprinde domeniul social în ansamblul său. Ca urmare, eforturile instituţiilor cu atribuţii în domeniu ar trebui să aibă în vedere: promovarea dialogului şi coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de echilibru, în contracararea efectelor negative ale procesului de tranziţie şi evoluţiilor economiei de piaţă;
- îmbunatatirea stării de sănătate a populaţiei. Că place sau nu, părăsirea „galopantă" a sistemului medical românesc de către medici bine calificaţi va fi în scurt timp una dintre principalele cauze directe ale creşterii nivelului de morbiditate a populaţiei şi aşa destul de ridicat;
- încurajarea şi reglementarea producţiei interne a medicamentelor de baza;
- ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor şi familiilor lipsite de venituri sau cu venituri mici, prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, diminuarea sărăciei, prin creşterea gradului de ocupare a populaţiei active;
- dezvoltarea civismului, a solidaritatii sociale şi a dialogului intercultural;
- reforma reală a sistemului de securitate socială şi diminuarea deficitului de finanţare a protecţiei sociale;
- elaborarea, în cooperare cu partenerii sociali, a Planului naţional de acţiune în domeniul ocupării forţei de muncă, ce va asigura coerenăa acăiunilor pe piaăa muncii etc;
- atitudinea faţă de performanţă, egalitatea de şanse în privinţa accesului la educaţie şi pregătire, dar şi respectul pentru elite ăi promovarea lor sunt departe de a fi considerate dezvoltate. Consolidarea potentialului cultural, ştiinţific şi uman de care dispune România, valorificarea acestora, constituie o componenta şi o resursă esenţială a securităţii naţionale şi a modernizării societăţii româneşti, fapt ce ne obligă la:
- continuarea reformei sistemului de învăţământ, ca fundament al politicilor în domeniul resurselor umane;
- asigurarea educaţiei de bază, creşterea calităţii învăţământului preuniversitar;
- racordarea învăţământului superior la cerinţele sociale şi economice;
- revigorarea, pe baze competitive, a sistemului naţional de cercetare, capabil să contribuie în mod real la la dezvoltarea agricolă şi industrială a României (dacă nu există o dezvoltare economică, e greu de crezut că poate avea loc o modernizare socială);
- protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului naţional şi promovarea sa ca parte a patrimoniului cultural universal;
- promovarea culturii ca fundament al dezvoltarii durabile a naţiunii şi ca nucleu al identitatii nationale; protejarea diversităţii culturale şi religioase, promovarea multiculturalismului şi multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentantii vietii religioase, şi nu în ultimul rând, revigorarea politicilor în domeniul tineretului;
- prevenirea si combaterea fenomenului infractional, protejarea cetăţenilor, a proprietăţii private şi publice şi a infrastructurii de interes strategic, toate aceste reprezintă o componentă importantă a politicii de securitate a României.
- consolidarea dincolo de intenţii a sistemului institutional de actiune, respectiv servicii de informaţii, poliţie, minister public, justiţie, care să facă posibilă aplicarea fermă a legii; la nivelul simtului comun, coloborarea între servicii/structurile de informatii lasă mult de dorit, stare ce poate fi nu doar din cauza neîncrederii dintre instituţii, ci şi din cauza unor vanităţi personale;
- întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalităţii;
- combaterea eficace a terorismului, corupţiei şi crimei organizate, inclusiv prin diverse forme de cooperare regională şi subregionala;
- protectia dreptului la intimitate, la propria imagine şi la corecta informare a cetăţeanului;
- reglementarea răspunderii Ministerului de Interne şi a Ministerului Justiţiei in eradicarea abuzurilor si ilegalitatilor sunt doar o parte dintre măsurile ce pot fi avute în vedere. Văzut de jos, din stradă, poliţistul este expus total, depăşit şi ineficient în această luptă;
- o altă dimensiune este data de lupta impotriva evaziunii fiscale. În condiţiile actuale, "inovarea" unor instrumente şi mecanisme noi, capabile să limiteze dezvoltarea economiei subterane, trebuie să devină o direcţie de acţiune prioritară;
- afirmarea imaginii României şi a intereselor naţionale în plan extern trebuie realizată cu mult mai multă forţă, dincolo de percepţia nefondată că suntem "ruda săracă" a Europei sau că în anul 2015 vom ajunge să ne numim „Bulibaşaland"[4].

Câţi străini ştiu oare că România are anual premianţi la olimpiadele internaţionale de fizică, chimie şi mai ales informatică; noroc cu Lucian Bute şi alţi puţini sportivi ca el care mai fac auzit peste graniţe numele de „România" şi nici măcar atunci nu găsim resursele pentru a transmite în direct un asemenea moment. Cât de greu o fi pentru misiunile nostre diplomatice ori pentru institutele de promovare culturală din străinătate să valorizeze cu ofensivitate şi curaj asemenea performanţe!? Politica externă trebuie să fie susţinută printr-un efort intern de asigurare a coerenţei interinstituţionale, a sprijinului opiniei publice şi să fie orientată, în mod prioritar, pentru consolidarea relaţiilor cu ţările vecine, cu statele cu care România are relaţii tradiţionale şi cu statele membre ale Uniunii Europene. Susţinerea comunităţilor româneşti din afara graniţelor pentru păstrarea identităţii naţionale, culturale şi spirituale şi identificarea potentialului de suport al acestora pentru realizarea obiectivelor diplomaţiei româneşti; preocuparea constantă pentru îmbunatăţirea statutului juridic şi a tratamentului minorităţilor româneşti din alte state, conform normelor internaţionale privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor şi angajamentelor asumate prin inţelegeri şi tratate bilaterale, dar şi reconsiderarea importanţei relaţiilor cu Rusia, cel puţin din punctul de vedere al resurselor de gaz, dacă nu şi din punctul de vedere al pieţei de desfacere pentru inteprinderile mici şi mijlocii, toate sunt propuneri ce pot fi activate în timp util. Dezvoltarea unei capacităţi de apărare credibile, moderne şi eficiente trebuie să reprezinte o permanentă preocupare în domeniul apărării naţionale. Se impune o atenţie aparte cu privire la:
- managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor, concomitent cu creşterea gradului de profesionalizare a personalului armatei şi modernizarea învăţămantului militar;
- redimensionarea corpului de comandă la nivelul forţelor în proces de reducere, restructurare şi modernizare; la imbunatatirea colaborării dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de informaţii vizând potenţialii factori de risc la adresa securităţii şi stabilităţii interne, şi în mod cu totul deosebit la dezvoltarea şi achiziţionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO;
- îmbunătăţirea mediului de afaceri, diminuarea birocraţiei, garantarea unui sistem concurenţial liber şi onest, reglementări favorizante pentru investiţii şi pentru mentinerea creşterii economice prin producţie performantă cerută de piaţă;
- promovarea unor politici industriale funcţionale, corespunzătoare nevoilor sociale şi adaptabile cerinţelor pieţei;
- dezvoltarea cooperarii economice internaţionale prin forme noi, mai active şi stimulative, de comerţ exterior;
- relansarea agriculturii şi dezvoltarea silviculturii;
- amenajarea teritoriului si reabilitarea infrastructurii de transport; dezvoltarea turismului şi consolidarea cadrului instituţional şi legislativ referitor la mediul înconjurător şi calitatea mediului, ajută cu siguranţă la o tranzitie normală spre o economia de piaţă functionala;
- reconcilierea dintre funcţia economică a organizaţiei şi realitatea umană este o altă problemă ce trebuie avută în atenţie, cu atât mai mult aceasta implică motivarea şi antrenarea personalului, respectiv reconsiderarea locului şi a rolului resurselor umane şi a structurilor informale în sistemul de management.

Chiar dacă managerii de la orice nivel sunt conştienţi că resursele umane constituie un factor esenţial al performanţei organizaţionale, aceştia nu manifestă întotdeauna interes pentru asigurarea unui climat care să favorizeze spirtul creator, inovaţia, competiţia şi orientarea către perspectivă. Să fie aceasta încă o altă cauză a migraţiei tinerilor cu potenţial intelectiv, imaginaţie şi capacitate de muncă?

- va urma -

------------------------------------------------------------
[1] Acad. Florin Constantiniu, 2009
[2] Cornea, 2010
[3] Isaac, 2000
[4] Ghiorghiasa, St.; Mardirossian, J., Europa 2015, Hartă, în, Calul troian al Americii, AlterMedia România, 19. 06. 2004.