Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gic? Manole   
Joi, 20 Decembrie 2012 17:28
Prof. dr. Gic? Manole, art-emisNu exist?, nu poate exista în istorie fapt/eveniment care s? nu poat? fi explicat: nu pot exista evenimente f?r? cauze, de orice natur? ar fi ele. Important r?mâne un fapt: cel/cei care analizeaz?, evalueaz?, judec? un fenomen istoric, s? ?in? seama de întregul ansamblu de factori cauzali ce a determinat un eveniment sau altul s? se produc?. În judecata istoric? se impune, obligatoriu, ca o axiom?, sfatul istoricului roman Cornelius Tacitus din Anale: „sine ira et studio" (f?r? ur? ?i p?rtinire). Dar, când judecata asupra unor evenimente istorice este profund marcat?, viciat?, de interese care nu au nimic comun cu adev?rul istoric, sintagma marelui istoric roman este c?lcat?, cu brutalitate, în picioare, iar interesele de care vorbesc se substituie adev?rului istoric.

De câ?iva ani buni se scrie mult, îndeosebi de c?tre istorici str?ini, despre existen?a unui holocaust românesc în anii celui de-al doilea r?zboi mondial. Istoricii români, cu foarte pu?ine excep?ii, au o reac?ie palid?, se simt timora?i, aproape c? le este fric? s? abordeze chestiunea în cauz?. Al?i istorici, au trecut f?r? ezitare ?i discern?mânt, de partea acelora care ne a?eaz? stigmatul holocaustului pe frunte. În?eleg c?, indiferent cum ar fi fost, noi trebuie s? fim solidari, dar ?i r?spunz?tori, cu/de trecutul nostru. Noi, ?i nu str?inii, trebuie s? fim interesa?i în cel mai înalt grad, de ceea ce s-a petrecut cu poporul nostru în trecutul recent. C?ci, în cazul despre care doresc s?-mi exprim opiniile, nu mai este vorba doar de aflarea adev?rului sau de o reconciliere cu trecutul, ci de culpabilizarea statului român, a poporului român, iar dac? vinov??ia care ni se impune cu tot dinadinsul, ne-o vom asuma, consecin?ele vor fi dramatice.

Sunt sigur c? românii au puterea s? în?eleag? c? fiecare epoc?, inclusiv, sau în mod deosebit, a noastr?, trebuie s? fie solidar? cu trecutul; iar??i: românii trebuie s? ?tie c? epoca noastr? se afl? prins? într-o re?ea de cauze ?i efecte ce nu las? nici m?car pu?in loc hazardului, dar, solidaritatea de care vorbeam, ne oblig?, ne descurajeaz? la o judecat? subiectiv? asupra poporului nostru trecut. Nu avem voie, nu trebuie s? d?m voie ca al?ii s? ne impun? punctele lor de vedere, a?a-zisele lor adev?ruri cu privire la noi ?i istoria noastr? recent?. Istoricii, acum, sunt obliga?i s? ias? din t?cere, s? se aplece organizat, st?ruitor, asupra acestor grave acuze ce se aduc statului ?i poporului român; sunt obliga?i, de jertfa sutelor de mii de români, victime ale r?zboiului ?i genocidului bol?evic, s? nu tac? sau s? fie indiferen?i. M-am aplecat, înc? din adolescen??, prin specificul ocupa?iei mele, asupra îngrozitoarei tragedii provocat? poporului evreu de Holocaustul nazist. Am fost, ?i sunt înc?, profund impresionat de suferin?a imens? îndurat? de poporul evreu în Europa ocupat? de Germania nazist?. Sunt de acord cu marele istoric englez A. J. Toynbee, c?, chiar ?i dup? câteva mii de ani de peniten??, poporul german numai cu greu va putea fi iertat de crima comis?. C?ci, marea crim? înf?ptuit? de Germania nazist? împotriva evreilor (?i nu numai împotriva lor), nu s-a constituit într-un accident, ci a fost expresia unei strategii statale, bazat? pe discriminare rasial?, rezultatul unor teorii rasiale în care antisemitismul cel mai virulent devenise politic? de stat. Consecin?ele acestei politici se ?tiu: milioane de evrei vor fi extermina?i, iar Germania s-a acoperit de ru?inea unei crime f?r? egal în istorie.

În leg?tur? cu aceast? problem?, îmi pun o întrebare fireasc?, ?tiut fiind faptul c? Ion Antonescu a fost aliat (nu satelit) al Germaniei naziste: care a fost rolul, ce loc ocup? România în cazul tragediei de care vorbesc? A practicat România lui Antonescu o politic? de stat bazat? pe o strategie rasial?? Sunt românii p?rta?i la „solu?ia final?" preconizat? de Hitler ?i banda sa? A trimis Antonescu evrei români spre lag?rele de exterminare germane? Au existat lag?re de exterminare în România celui de-al doilea r?zboi mondial? Iat? întreb?ri esen?iale la care trebuie s? d?m r?spunsuri numai în raport cu adev?rurile istorice ale acelor ani.

Spuneam c? nu pot exista evenimente istorice care s? nu poat? fi explicate. A?a ?i în drama unei p?r?i a evreilor din România lui Antonescu, explica?iile, cauzele acestei tragedii pot fi identificate f?r? gre?, vinov??ia fiind, într-o prim? faz?, de partea unei p?r?i a evreilor basarabeni. Se ?tie, statul na?ional unitar român se pr?bu?e?te în vara anului 1940, ca urmare a în?elegerilor dintre Hitler ?i Stalin, precum ?i a agresiunilor ce au derivat de aici. La sfâr?itul lunii iunie 1940, când România este amenin?at? cu r?zboiul de Uniunea Sovietic?, regele Carol al II-lea decide s? renun?e, f?r? lupt?, la teritoriile române?ti de peste Prut. În momentul când Armata Român? ?i o parte a popula?iei civile (inclusiv evreii boga?i) se retrag din calea invadatorului bol?evic, în Basarabia ?i Nordul Bucovinei, o parte a popula?iei evreie?ti de acolo, adopt? o atitudine antiromâneasc? de o violen?? rar? ?i de neexplicat. În aceast? direc?ie exist? m?rturii documentare numeroase, certe, atât române?ti, cât ?i str?ine. Nimeni nu putea s? explice ura atroce manifestat? de o parte a evreilor din teritoriile cedate, crimele comise împotriva românilor ce tr?iau o adev?rat? catastrof? na?ional?. Pentru c? din comportamentul agresiv/barbar al unor evrei contra Armatei Române (?i nu numai) în zilele de sfâr?it de iunie ale anului 1940, precum ?i din prigoana dus?, tot de ei, împotriva românilor în primul an de ocupa?ie sovietic? (1940 – 1941) în Basarabia ?i Nordul Bucovinei, descind direct represaliile militare române?ti de mai târziu, precum ?i deport?rile în Transnistria. Am s? ofer câteva m?rturii, extrem de elocvente, cu privire la toate acestea.

Astfel, când sovieticii au ajuns, la 28 iunie 1940, la Chi?in?u, prin desant aerian, imediat evreii au arborat drapelele ro?ii, au barat str?zile ?i au oprit accesul spre gar?, pentru a nu permite s? plece celor ce voiau s? fug? din calea sovieticilor. Unii evrei strigau sloganuri precum „Jos Armata Român?", „Tr?iasc? Stalin"; comisarii de poli?ie Pascu Nicolae, Mateescu Severin ?i Stol au fost executa?i. La fel, tot în 28 iunie 1940, a început evacuarea ?i din Cern?u?i. Raportul informativ semnat de generalul de Corp de Armat? Florea ?enescu, întocmit cu aceast? ocazie, prezenta urm?toarea situa?ie: trupele române în retragere au fost atacate ?i dezarmate de evrei, solda?ii au fost b?tu?i cu pietre, op?ri?i cu ap? fiart?, împu?carea unor autorit??i militare ?i civile române?ti, biserici române?ti devastate ?i arse, ocuparea ?i distrugerea unor sedii administrative ?i militare etc.

La Vijni?a, dr. Wisner, ?eful Sanatoriului, nu a dat voie personalului român s? p?r?seasc? locul, a rupt steagul românesc, s-a încins cu un steag ro?u pe piept, urlând c? „a sosit ceasul evreilor". La Soroca, tot la 28 iunie 1940, comuni?tii evrei au ocupat sediile Poli?iei ?i Prim?riei. Avocatul evreu M. Flexor a împu?cat pe comisarul adjunct Vladimir Murafa ?i agentul Eusta?iu Gabriel; au fost asasina?i c?pitanul Georgescu ?i administratorul financiar Ion Gheorghe. La Române?ti (L?pu?na), elevii, în majoritate evrei, care se aflau la examen de sfâr?it de an ?colar, au b?tut profesorii români; la Cetatea Alb?, au dat foc Prim?riei; la Tighina, evreii comuni?ti au dezbr?cat ?i b?tut pe jandarmi. Agravarea situa?iei românilor, în aceste zile, din cauza situa?iei create de numero?i evrei, l-a preocupat ?i pe regele Carol al II-lea. A?a, în „Jurnalul" s?u, el noteaz? pe 29 iunie 1940: „?tirile asupra evenimentelor din Basarabia ?i Nordul Bucovinei sunt din ce în ce mai triste: excese de orice fel ale popula?iei minoritare, mai ales evreii care atac? ?i insult? pe ai no?tri, ofi?eri batjocori?i, unit??i dezorganizate... Evreii ?i comuni?tii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate ?i molest?ri ale ofi?erilor ?i ale acelora care voiau s? plece."

Atitudinea evreilor fa?? de români a fost atât de neomeneasc?, încât a revoltat pân? ?i pe comandan?ii trupelor de ocupa?ie sovietice, care au dat ordonan?e prin care avertizau c? se vor sanc?iona cu moartea jafurile ?i crimele. ?irul crimelor împotriva românilor, comise de unii evrei, în acele zile dramatice, este nespus de lung. Notez înc? vreo câteva atrocit??i nejustificate, neprovocate: au fost uci?i cu bestialitate perceptorul ?i notarul din comuna Ceadar – Lung, preotul din Tighina, perceptorul ?i agentul de percep?ie din comuna Calaglia, comisarul Chela Grigore din Vâlcov, preotul catolic din Cern?u?i, inginerul CFR Galbenu, primarul din Bolgrad etc.

O alt? crim?, adev?rat pogrom antiromânesc, greu de în?eles ?i justificat, s-a produs la Chi?in?u, unde „400-500 de evrei comuni?ti constitui?i în bande, înarma?i cu pu?ti ?i revolvere, iar al?ii cu pietre ?i bastoane, au cerut directorului Ionu?, medicul spitalului de copii, ca imediat cl?direa acestuia s? fie predat?. La încercarea medicului de a calma spiritele, l-au împu?cat, dup? care au n?v?lit în spital, devastându-l complet, iar pe copiii interna?i, omorându-i ?i aruncându-i afar? pe geamuri". (Raport informativ al Marelui Stat Major, sec?ia a II-a, din 7 iulie 1940).

Nu-mi propun o inventariere a tuturor crimelor comise împotriva românilor de unii evrei basarabeni ?i bucovineni, în acele zile tragice ale verii anului 1940. Nu pot, îns?, s? nu dau ?i câteva extrase din presa str?in? a timpului, care înt?resc, ?i mai vârtos, exemplele de mai sus. Astfel, la 3 iulie 1940, „Journal de Geneve", în articolul „Scene tragice în Basarabia ?i Bucovina", oferea cititorilor s?i date despre cruzimile la care s-au dedat sovieticii ?i unii evrei precum pr?darea ?i incendierea bisericilor, împu?carea oficialilor români, împiedicarea evacu?rii românilor, incendierea sediilor Poli?iei etc.

La 1 iulie 1940, ziarul italian „La Stampa" în articolul „Ororile ?i devast?rile comise de evrei în Basarabia ?i Bucovina", dup? ce trece în revist? unele din atrocit??ile antiromâne?ti, anun?? cititorii c? la Cern?u?i se formase „un guvern provizoriu compus din evrei ?i comuni?ti". Iar??i, importantul „Corriere della Sera", însera, într-un articol, urm?toarele: „În timp ce românii încearc? s? fug? din teritoriile ocupate, evreii se strâng din alte p?r?i acolo. La Chi?in?u, ?i în alte ora?e din Basarabia, elemente subversive, în care primau de obicei evreii, au pus mâna pe prim?rie, biserici, b?nci ?i alte institu?ii, jefuind totul în timp ce alte bande de al?i nelegiui?i cutreierau str?zile omorând oameni. Episoade de terorism feroce au avut loc în diferite ora?e, între care la Cetatea Alb?, unde 80 de copii ?i 3 profesoare au fost împu?cate. La Chi?in?u, opt biserici, între care ?i catedrala, ardeau la sosirea ru?ilor." (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Scurtu, Basarabia în anii celui de-al doilea r?zboi mondial, p. 182).

În memoriile sale, Alexandru ?afran, rabin ?ef în România între 1940 – 1946, scria. „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 ?i anexarea teritoriului dintre Prut ?i Nistru la Uniunea Sovietic? au fost întâmpinate cu bucurie de unii evrei din aripa stâng? ?i comuni?ti". Am sublinait, cu alt? ocazie, pozi?ia lui Nicolae Iorga fa?? de aceste evenimente, luat? în ziarul s?u „Neamul românesc" (articolul „De ce atâta ur??"), a?a c? nu o mai reiau. Ceea ce nu trebuie omis, în perspectiva celor ce se vor întâmpla dup? eliberarea teritoriilor noastre din Nord-Est cu evreii, este faptul c? zilele tragice de la sfâr?itul lunii iunie – începutul lunii iulie 1940, au însemnat doar uvertura în cumplita tragedie a românilor basarabeni ?i bucovineni. Spa?iul nu ne permite, dar, trebuie spus f?r? nici o re?inere, c? în primul an de ocupa?ie sovietic?, unii evrei au continuat s? manifeste aceea?i ferocitate ?i ur? împotriva românilor, colaborând activ la lichidarea fizic? a câtorva mii de români, precum ?i la deportarea, în Siberia, a altor câteva sute de mii, care Siberie le va fi, în ve?nicie, iad ?i mormânt.
„În zilele grele de la sfâr?itul lunii iunie 1940, când România traversa o mare dram? na?ional?, unii cet??eni evrei din Basarabia ?i Nordul Bucovinei, prin comportamentul lor, au adâncit durerea întregului popor român; de aici, reac?ii fire?ti care s-au manifestat contra lor". (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Constantin, Basarabia în anii celui de-al doilea r?zboi mondial, p. 190).

Nu ezit s? redau ?i opiniile a doi diploma?i englezi cu privire la tragedia românilor din vara lui 1940: ministrul Angliei la Bucure?ti, Reginald Hoare, îl informa pe superiorul s?u, lordul Halifax, c? „...evreii ur?sc pe români ?i au o pronun?at? tent? spre comunism.", iar J. Le Rougetel, având informa?ii de la un român, martor ocular, noteaz? faptul c? „pensionarii unui azil din Chi?in?u fuseser? gaza?i ?i uci?i în stil nem?esc ?i 10 trenuri înc?rcate cu mo?ieri ?i ??rani din Basarabia fuseser? trimise în Siberia" (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Constantin, op. cit. p. 212). Uciderea ?i deportarea (tot moarte s-a dovedit pân? la urm?) a peste 300.000 de români în anii 1940 – 1941 de c?tre sovietici se dovede?te a fi un atentat grav la existen?a biologic? a poporului român, un genocid premeditat, înf?ptuit de ocupantul sovietic, având ca ajutor/secundant de n?dejde, o mare parte a evreilor basarabeni.

Acestea sunt fapte dovedite de istorici, iar acceptarea ?i asumarea lor în fa?a probelor de net?g?duit, ar trebui s? fie cea mai normal? atitudine. Subliniez: acei evrei basarabeni ?i bucovineni ce au înf?ptuit multitudinea de crime ?i atrocit??i împotriva românilor în anii 1940 – 1941, erau cet??eni români, se bucurau de egalitate, aveau drepturi egale cu to?i locuitorii României Mari, nu suportaser? vreo agresiune sau ?tirbire a drepturilor cet??ene?ti garantate de Constitu?ia din 1923. De altfel, numeroasa minoritate evreiasc? din România, în perioada interbelic?, a controlat, în mare m?sur?, economia româneasc?, sistemul bancar iar în profesiunile liberale predominau. În 1939, dup? cum afirma patriarhul Miron Cristea (prim ministru între 10. II 1938 – 2 martie 1939), în România profesau 4600 medici evrei ?i doar 4200 medici români. De la imigrarea lor pe p?mânt românesc (sec. XIX ?i începutul sec. XX), evreii nu suportaser?, din partea statului român sau a românilor nici o prigoan?, nici un pogrom, mare parte dintre ei integrându-se cu succes, românii dovedindu-le din plin în?elegere, toleran?? ?i compasiune.

Odat? cu pierderea provinciilor noastre din Nord-Est, tragedia României din iunie 1940, a c?p?tat dimensiunile unei adev?rate catastrofe na?ionale. Astfel, Armata Român? a pierdut 356 de ofi?eri ?i subofi?eri ?i 48.276 solda?i, de 5 ori mai mul?i decât în r?zboiul de Independen??, în afara zecilor de mii de civili uci?i sau disp?ru?i f?r? urm? ca urmare a activit??ilor criminale a NKVD-ului. Pierderile materiale se cifreaz? la suma colosal? de peste un miliard de dolari. În plan moral, îns?, dezastrul României ne va costa ?i mai scump: fisurarea, alterarea profund? a fiin?ei noastre na?ionale. Dar, în aceast? chestiune, vinov??iile ?in, în primul rând, de iresponsabilitatea celor care conduceau atunci statul român, în frunte cu regele-dezertor Carol al II-lea. Tragedia românilor din iunie – iulie 1940 „a esen?ializat rela?ia România – evreime, demonstrând, cu pu?ine excep?ii, lipsa total? de aderen?? la problematica na?ional? a statului – gazd? a acesteia, disponibilitatea de a colabora cu inamicul, ura z?cut?, inuman?, refulat? de dou? decenii, dezl?n?uit? paroxistic, atunci când împrejur?rile tragice pentru România au permis-o." (Radu Theodoru, „A fost sau nu Holocaust", p. 110).

F?r? a fi provocat? în vreun fel, evreimea din Basarabia ?i Bucovina a dezl?n?uit pogromuri împotriva românilor, a întreprins grave atentate teroriste împotriva autorit??ilor civile ?i militare române?ti, a adus grave ofense ?i injurii simbolurilor na?ionale ale statului român. Comportamentul criminal al unei p?r?i a evreimii din teritoriile române?ti din Nord – Est cedate Uniunii Sovietice, a trezit puternice sentimente, reac?ii antiiudaice justificate. A?adar, anul 1940 poate fi considerat momentul de ruptur? în rela?ia români – evrei, determinând, în baza rela?iei cauz? - efect, reac?ii ?i represalii pe m?sura crimelor antiromâne?ti înf?ptuite. În acest context istoric extrem de tensionat, se va produce ?i incidentul de la Dorohoi, la 1 iulie 1940. Dar, despre acesta, ca ?i alte asemenea incidente cu caracter de represalii militare, voi reveni, nu peste mult timp.

În vara anului 1941, mai precis, la 22 iunie, România r?spunde la actul de r?zboi al Uniunii Sovietice din 1940, trecând la opera?iuni militare pentru eliberarea Basarabiei ?i Bucovinei de Nord de sub ocupa?ia ruseasc?. Prin lupte grele, teritoriile române?ti în cauz? sunt eliberate. În fa?a înaint?rii armatei române?ti, ru?ii distrug totul, transformând târgurile ?i ora?ele în mormane de ruine. Odat? cu ru?ii, peste 100.000 de evrei basarabeni fug din calea armatei române, refugiindu-se în Uniunea Sovietic?, având con?tiin?a vinov??iei fa?? de români. Dup? ce administra?ia ?i autoritatea statului român sunt restabilite, Antonescu hot?r??te deportarea, peste Nistru, a evreilor din Basarabia ?i Nordul Bucovinei. În timpul luptelor pentru dezrobirea provinciilor române?ti din Est, bande de evrei au comis atacuri teroriste ?i au luptat al?turi de sovietici, care, de regul?, îi l?sau pe ace?tia în ariergard?.

Ceea ce impresioneaz? nepl?cut este faptul c?, atunci când se vorbe?te sau se scrie despre unele represalii ale Armatei Române împotriva unor evrei sau despre deportarea altora în Transnistria (care a însemnat, în sine, o tragedie), se prezint? aceste fenomene ca ?i cum ar fi picat din senin, nef?cându-se nici o leg?tur? între acestea cu ororile antiromâne?ti din 1940 – 1941. Cercet?torii evrei care scriu despre aceste fapte, fac cu totul abstrac?ie, omi?ând cu bun? ?tiin?? sau, ?i mai grav, negând atrocit??ile comise de evrei împotriva românilor cu un an în urm?. Un exemplu: pe 9 octombrie 2004, la Radio România Actualit??i, o doamn? evreic? (nu i-am re?inut numele, dar asta este lesne s? aflu) la emisiunea „Destine ?i pasiuni" de la ora 21.00, vorbea cu siguran?? ?i repro? despre barbariile române?ti îndreptate împotriva evreilor, în Transnistria, culpabilizându-ne ?i pe noi, cei de ast?zi. Realizatoarea emisiunii, paralizat? de fric?, îi punea doar întreb?ri blânde, inofensive, iar când a vrut s? afle de la invitat? unele cauze ale deport?rilor, a declarat dispre?uitor ?i sigur: „Evreii din Basarabia erau acuza?i c? ar fi comis a?a-zise crime împotriva Armatei Române ?i românilor cu ocazia retragerii din 1940". A?adar, unii evrei nu au comis crime împotriva românilor din 1940, ci „a?a-zise crime"! Se dovede?te, dac? mai era nevoie, c? în drama, atât a românilor, cât ?i a evreilor basarabeni, autorii evrei pun accentul doar acolo unde le convine.
Cazul Transnistriei este de o importan?? crucial? în acuzarea Statului Român de Holocaust. Peste o sut? de mii de evrei au fost deporta?i în Transnistria nu spre a fi extermina?i, ci pentru a asigura siguran?a statului român fa?? de o minoritate ce dovedise puternice atitudini antiromâne?ti, stat aflat atunci în r?zboi cu un inamic de moarte, Uniunea Sovietic?. De altfel, dac? România lui Antonescu ar fi practicat cu adev?rat Holocaustul, evreii nici n-ar mai fi fost deporta?i peste Nistru, putând înf?ptui crima în ?ar?. Deport?rile din Transnistria nu înseamn? exterminare, dincolo de Nistru nu au existat lag?re de exterminare române?ti de tipul celor naziste. Num?rul evreilor uci?i, chipurile, de statul român în Transnistria, în viziunea Comisiei Wiesel, atinge cifre halucinante, de necrezut: 280 de mii – 380 de mii, Comisia hot?rând aceste cifre ca definitive, amenin?ând pe oricine are alte opinii, cu pu?c?ria. Greu de crezut c? la începutul mileniului III se mai pot adopta ?i impune judec??i arbitrare, nedrepte, de tipul bol?evico-nazist.

De re?inut: exact în ace?ti ani, când unii evrei au fost deporta?i în Transnistria, majoritatea murind din cauze naturale (dup? cum o recunosc cercet?torii evrei one?ti), în Siberia ?i regiunea arctic? sovietic? au fost deporta?i ?i extermina?i peste 300.000 de români din Basarabia ?i Nordul Bucovinei. Din Siberia nu se va mai întoarce nici un român, din Transnistria mai mult de jum?tate dintre evreii deporta?i vor reveni acas?. Iat? dou? tragedii paralele, a dou? popoare pentru care se folosesc criterii de judecat? arbitrare. Cu ce ar valora, impresiona mai pu?in tragedia (genocidul) românilor din Basarabia decât tragedia evreilor din Transnistria?

Un important cercet?tor israelian al problemei, Jean Ancel, în cartea sa „Transnistria", mânuie?te documentele dup? bunul s?u plac, acord? credit nelimitat unor afirma?ii nefondate (cum ar fi cea a lui V. M. Molotov, din 1942, prin care acesta afirma c? armata român? a ucis 25.000 de evrei la Odesa, important document, nu încape vorb?!), pleac? de la premise ?i adev?ruri dinainte stabilite, dar, fapt de mare gravitate, culpabilizeaz? Statul Român precum ?i întregul popor român ca f?ptuitori de Holocaust. Iat? un exemplu: „Armata Român? a fost deplin implicat? la toate nivelele, în crime de r?zboi ?i în crime contra umanit??ii la Odessa, mai mult chiar decât în Basarabia ?i Bucovina. Armata român? a primit ?i implementat un ordin de comitere a unui genocid". (Jean Ancel, Transnistria). Asemenea afirma?ii, prin care românii ?i institu?iile statului român sunt acuza?i global, f?r? discern?mânt, sunt extrem de numeroase în cartea autorului israelian. De altfel, Jean Ancel, în fa?a adev?rurilor ce reies din documente, nu are ce face ?i conchide, la un moment dat, c? „moartea zecilor de mii de evrei în raioanele nordice ?i centrale (din Transnistria – n. n.), a fost de tifos, foame ?i frig..." (op. cit., vol. III, p. 259). Acela?i autor, f?r? s?-?i dea seama, probabil, noteaz? la un moment dat, c?: „în iarna lui 1941/'42, autorit??ile române care erau instalate în întreaga Transnistrie au încetat s? se mai intereseze de soarta evreilor" (op, cit., vol. III, p. 81). Afirma?ia de mai sus îl contrazice flagrant pe Jean Ancel, c? România lui Antonescu ar fi practicat Holocaustul. Ce fel de Holocaust ar fi acela când un stat „a încetat s? se mai intereseze de soarta evreilor"?
În Transnistria, cei peste 100.000 de evrei deporta?i, nu au fost închi?i în lag?re de exterminare de tipul celor naziste, ci au fost a?eza?i în localit??i, pe la localnici. S-au administrat singuri, fiind liberi s? munceasc? ?i s? se autoadministreze. ?i-au creat gr?dini?e, ?coli, spitale, azile de b?trâni, dup? cum se va vedea cu alt? ocazie; primeau pachete ?i erau inspecta?i de lideri ai Comunit??ii lor. O soart? crâncen?, în Transnistria, au avut-o doar evreii care au fost a?eza?i în localit??i cu etnici germani sau au înc?put pe mâna institu?iilor de represiune germane, caz în care au fost lichida?i cu to?ii. Aprovizionarea ?i ad?postirea celor 110.000 evrei deporta?i în Transnistria, (cifra o d? cercet?torul evreu Al Dallin), a ridicat probleme grave; de aici, apari?ia epidemiilor ?i a foametei, cre?terea mortalit??ii în rândurile lor. Pus în fa?a eviden?ei, o recunoa?te cu onestitate ?i Radu Ioanid, în cartea sa „Evreii sub regimul Antonescu": „Majoritatea deporta?ilor evrei din Basarabia ?i Bucovina au murit din pricina tifosului exantematic, a foametei, mizeriei ?i frigului... din peste 110.000 deporta?i, numai 77.000 se aflau înc? în via?? în martie 1943" (Radu Ioanid, op. cit., p. 281).

A?a stând faptele, „Auschwitz-ul românesc de peste Nistru", cum denumesc unii autori evrei deport?rile din Transnistria, nu se poate sus?ine, se dovede?te un cli?eu propagandistic f?r? suport documentar. La fel, cu toate c? d? crezare ?i unor fic?iuni memorialistice, acela?i fapt îl recunoa?te ?i cercet?torul englez Dennis Deletant: „din cei 147.000 de evrei din Bucovina ?i Basarabia... majoritatea au murit din cauza febrei tifoide ?i foametei" (Dennis Deletant, Transnistria: solu?ia româneasc? la „problema evreiasc?", în vol. „Despre Holocaust ?i comunism", p. 79). Nici vorb? s? se mai poata sus?ine un holocaust românesc. Cine cerceteaz? ?i dore?te s? afle adev?rul privind tragedia evreilor din Transnistria în 1941 – 1944, are de stabilit ?i analizat faptele, de stabilit, cu nume, vinova?ii; dac? ace?tia nu pot fi identifica?i, de ar?tat unitatea administrativ?, militar? sau de jandarmerie corespunz?toare; la fel, în acest caz nu au relevan??, în raport cu adev?rul istoric, acuzele globale, generale, la adresa românilor, ci emiten?ii feluritelor ordine, de la centrul puterii ?i pân? la executan?i. Comentariile ?i formul?rile cu caracter global doresc s? induc? în rândul opiniei publice urm?toarele: c? românii cu institu?iile lor, sunt cu to?ii, global, r?spunz?tori de cele f?ptuite în anii 1940 – 1944; c? antisemitismul, chipurile, ar fi o tr?s?tur? caracteristic? ?i constant? a na?iunii române; iar vinov??ia aruncat? asupra na?iunii întregi din 1940 – 1944 este explicit extins? asupra celei de ast?zi.

O asemenea manier? de cercetare cu caracter etnicizat, când vina este atribuit? unei întregi colectivit??i umane, armatei ?i institu?iilor ei, pentru crime s?vâr?ite de anumi?i indivizi ?i unit??i, când scrisul exprim? f??i? sau abia ocolit, resentimente, ostilitate ?i chiar patim?, când incriminarea românilor este proiectat? global în trecut ?i sugerat? ?i pentru prezent, atunci cercetarea nu mai respect? regulile cump?nirii ?i obiectivit??ii, cu atât mai imperative, cu cât faptele au fost de o maxim? gravitate.
Este un fapt cunoscut, în România celui de-al doilea r?zboi mondial, au existat numeroase reac?ii antievreie?ti, unele motivate ?i religios (Un exemplu: la Ripiceni, în anii r?zboiului, într-o clas? se afla un singur elev evreu, iar copii români aruncau cu pietre dup? el, strigând: „Voi l-a?i ucis pe Iisus!"), a fost impus? o legisla?ie antisemit? care a fost îndreptat? împotriva averilor evreie?ti, nu a vie?ilor lor. A?adar, în România celui de-al doilea r?zboi mondial, nu cred c? a existat holocaust pentru c?:
- statul român a f?cut din emigrarea evreilor din România ?i Europa Central? politic? de stat, reu?ind s? ajute s? emigreze, cu acceptul lui Antonescu, cca. 200.000 de evrei;
- ?colile, sinagogile, liceele evreie?ti au func?ionat, manifest?rile culturale s-au desf??urat normal;
- Antonescu a rezistat tuturor presiunilor germane de a-i preda pe evreii români spre a fi du?i ?i extermina?i în lag?rele germane;
- la Bucure?ti, activa teatrul Bara?eum, singurul teatru evreiesc din Europa dominat? de Germania, pe toat? perioada guvern?rii Antonescu;
- Antonescu a avut rela?ii amicale cu capii comunit??ii evreie?ti, Al. ?afran ?i dr. W. Filderman, salvându-le vie?ile de furia legionarilor;
- pentru c? în Transnistria – ?i nu numai – nu s-au descoperit gropi comune cu evrei executa?i;
- Comisia Wiesel, care acuz? România de Holocaust, trebuie s? ne prezinte dovezile acestuia, argumentele pe care se bazeaz?, statisticile celor uci?i.
O profesoar? de la Facultatea de Istorie din Ia?i, Janeta Benditer, care a fost deportat? în Transnistria, niciodat? n-a vorbit colegilor s?i sau nou?, studen?ilor, despre crime în mas? care s-ar fi petrecut dincolo de Nistru. Or, Janeta Benditer n-a avut deloc re?inere în a folosi catedra universitar? pentru a ne spune minciuni de cea mai joas? spe?? privitor la unele aspecte ale celui de-al doilea r?zboi mondial. A?a, ?i acum îmi amintesc cum declama retoric/agresiv, de la catedr?, despre „cei 15 mii de ofi?eri polonezi uci?i de criminalul de Hitler la Katin!!!". Ceea ce este greu de acceptat din punct de vedere ?tiin?ific, este faptul c? aceast? Comisie coordonat? de Elie Wiesel, întâi a stabilit f?r? nici o re?inere, faptul c? România, poporul român, sunt vinova?i de holocaust, f?r? s? aduc? dovezi, adic? întâi au stabilit, în pur? tradi?ie bol?evic?, sentin?a, pentru ca dup? aceea cel acuzat s? fie obligat s?-?i probeze nevinov??ia!!!

Aceast? Comisie a procedat în sensul spuselor secretarei ?efe a Facult??ii de Istorie din Ia?i, din anii studen?iei mele, d-na Folescu, care avea obiceiul s? spun? profesorilor: „Cel mai bun proces verbal este cel scris înainte de ?edin??". Adic?, întâi acuz?m, îi punem la zid, iar adev?rul nu ne intereseaz?. Tot Comisia lui E. Wiesel a pus un premiu de 10.000 de dolari, bani pe care i-ar fi primit cel ce ar fi denun?at vreun român care a ucis evrei în anii r?zboiului; în România, nu s-a primit nici un singur denun?, spre deosebire de Polonia, unde aceast? ini?iativ? a dat roade în direc?ia dorit? de laureatul premiului Nobel. ?i acest fapt, m?runt dar deosebit de relevant, contrazice existen?a vreunul holocaust românesc. Dac? ar fi existat un holocaust românesc, târgurile ?i ora?ele din Nord-Estul României, Ia?i, Dorohoi, Boto?ani, Darabani, S?veni etc., ar fi fost depopulate de evrei, or, la sfâr?itul r?zboiului, geografia uman? a popula?iei evreie?ti din Moldova a r?mas aproape intact?. Aceasta-i realitatea, în condi?iile în care, la sfâr?itul r?zboiului, peste fiecare cas? din satele române?ti se a?ternuse doliul, sute de mii de fl?c?i murind pe front.

Dl Te?u Solomovici, atât de înver?unat ?i de convins de existen?a unui holocaust românesc, uit? s? ne spun? c?, în anii r?zboiului, înv??a lini?tit la un liceu din Foc?ani, iar tat?l s?u muncea pentru a-i asigura traiul. Ce fel de holocaust a practicat un stat în care tinerii elevi înv??au carte în licee evreie?ti, sinagogile erau deschise, ap?reau gazete, tot evreie?ti, capii evreilor se întâlneau cu ?eful statului cu care colaborau ?i se între?ineau amical, puteau s? emigreze (chiar cu acordul guvernului acuzat de holocaust), func?ionau teatre, iar cultural mozaic era subven?ionat de acela?i stat? Ciudat, straniu holocaust! Iar??i nu cred în existen?a unui holocaust românesc deoarece România lui Antonescu nu a adoptat ?i practicat o strategie statal? premeditat? care ar fi avut ca fundament rasismul.

Ideea unui holocaust românesc se bazeaz? pe cu totul alte considerente decât cele cu caracter ?tiin?ific. Speran?a lui Antonescu, la procesul s?u, c? „în ce prive?te tratamentul la care au fost supu?i evreii deporta?i în Transnistria, din Basarabia ?i Bucovina, ?i din ?ar?, afirm c? se exagereaz? ?i se va dovedi aceasta mai târziu, atât în privin?a mor?ilor, cât ?i în privin?a tratamentului". (Procesul Mare?alului Antonescu, Documente, II, p. 172), în condi?iile actuale, risc? s? r?mân? doar un deziderat. A?adar, consider construc?ia istoric? de tipul aceleia ce dore?te s? demonstreze ?i s? impun? ideea existen?ei unui holocaust românesc se dovede?te cu totul inconsistent?, ?i nu poate convinge c? statul român a practicat holocaustul în anii celui de-al doilea r?zboi mondial. Aceast? construc?ie istoriografic? se bazeaz?, în mare parte, pe fic?iuni memorialistice (de observat explozia de titluri memorialistice, spre anul 2000, a unor „supravie?uitori" ai „holocaustului românesc") pe m?sluiri de cifre (nici cei care ne acuz? nu au c?zut de acord asupra cifrelor), iar „campania insistent? f?cut? în str?in?tate cu scopul de a prezenta poporul român drept antisemit, autor al holocaustului, prin demonizarea figurii lui Ion Antonescu" urm?re?te „preten?ii financiare ?i patrimoniale", (Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. II, p. 336).

Formularea tezei vinov??iei de holocaust a poporului român, la aproape 70 de ani de la sfâr?itul r?zboiului, înainte de a se face proba acestei vinov??ii, ne oblig? s? credem c? scopurile urm?rite de cei din spatele acestei teorii urm?resc nu adev?rul istoric despre acei ani tragici, ci spolierea statului român de imense sume de bani. C?ci, e bine s? se ?tie, statul care recunoa?te c? a practicat holocaustul în anii ultimei conflagra?ii mondiale, va fi obligat, în consecin??, s? pl?teasc? desp?gubiri uria?e supravie?uitorilor sau urma?ilor acestora. De luat aminte! footer