Lazar Ladariu, art-emisAflăm, să recunoaştem, deloc cu uimire, că ex-senatorul György Frunda, din 1990 încoace în toate cele cinci legislaturi in Parlamentul României, din partea U.D.M.R., preferatul domnului Victor Ponta, a devenit consilierul personal pe probleme juridice şi ale minorităţilor, al premierului României. Văzându-l aşa de abătut, de dărâmat că, la alegerile din 9 decembrie, n-a obţinut voturile necesare pentru a-şi continua statul în Parlament, ca senator udemerist, premierul Ponta i-a sărit, repede, în ajutor, întinzându-i o mână prietenească, cu toate ştiutele dovezi ale pornirilor antiromâneşti din trecut ale udemeristului György Frunda. Oare nu el era cel care clama, că în Parlamentul Europei el reprezinta interesele U.D.M.R., nu ale României?! Nu tot el era de părere ca soluţia pentru aşa-zisul Ţinut Secuiesc este autonomia? Că autonomia nu înseamnă şi federalizarea României, stat naţional unitar! Chiar să nu fi aflat Victor Ponta încă spusele românului: lupul îsi schimbă părul, dar nu şi naravul?!

Românul păţit, de atâtea ori încercat de ale vieţii valuri care s-au năpustit asupra lui, dându-l de toţi pereţii existenţei lui mereu învolburate, are o spusă cu sâmburele ei de înţelepciune: tot răul, spre bine şi adevăr! Adică, un rău care lasă, cu timpul, loc adevărului. Un rău, fără de care nu ai putea desluşi binele unui viitor fapt împlinit. Şi, uite-aşa, încetul cu încetul, adevărul, ca untdelemnul, iese la iveală. Abia acum, odată cu trecerea timpului, se confirmă multe din cele abia intuite de românul mereu înşelat, mereu minţit de politica oficială din 1990 încoace. Mai cu seamă, abia acum românul îşi dă seama că au existat şi există, între P.S.D. şi U.D.M.R., acele înţelegeri subterane, ţinute în mare taină, între un partid (P.S.D.) - e adevărat, cel mai mare şi mai puternic din România - şi struţo-cămila U.D.M.R, nici uniune culturală, nici partid înregistrat, conform Legii Partidelor Politice, la Tribunalul municipiului Bucureşti! Abia acum românul află de inţelegerile secrete, date în vileag şi de György Frunda, între Uniunea Social-Liberală şi U.D.M.R., încă înainte de alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Dar să vedem care-i adevărul. „UDMR a publicat, joi 3 ianuarie 2013, pe site-ul formaţiunii, acordul de colaborare, semnat la 1 octombrie 2012, între U.S.L. şi U.D.M.R., prin care cele doua formaţiuni politice se angajau să constituie, după alegerile parlamentare, din 9 decembrie, o alianţă politică, parlamentară şi guvernamentală"[1]. Acesta-i adevărul! Aşa se explică multe, deşi unele înţelegeri din umbră au fost categoric negate, la vremea respectivă, de unii lideri ai P.S.D., în care U.S.L. s-a gândit la un „aliat" de după alegeri, pentru orice eventualitate. Aşa se explică darea în vileag a unui scenariu de culise, de către premierul Victor Ponta, de fapt, o dare în petic, la câteva minute doar după anunţarea primelor rezultate ale alegerilor parlamentare, imediat după ora 21 din seara acelei zile de 9 decembrie 2012! Vă mai amintiţi? Ieşind pe posturile televiziunilor, aflat la Târgu Jiu, premierul, în loc să mulţumească românilor pentru rezultatul de excepţie, realizat prin voturile lor (de fapt, un vot popular, negativ, contra lui Traian Băsescu şi P.D.L., pentru seria de gafe comise!), dumnealui dădea, spectaculos, cu parul în baltă, stropindu-şi şi dezamagindu-şi, total şi sfidător, electoratul, anunţând că el (nu invers!) i-a telefonat preşedintelui U.D.M.R., Kelemen Hunor, felicitându-l pentru „victoria" în alegeri, cu 5%, a struţo-cămilei, invitând la guvernare U.D.M.R., tocmai duşmanul tradiţional, mai ales al românilor ardeleni. Cum, adică? Tu, cel puternic (atunci avea deja 62%!), te închini struţo-cămilei cu doar 5% (m-aş îndoi!), invitând-o la guvernare? Mai altfel spus, în seara aceea mergea muntele la Mahomed, nu Mahomed la munte. O ruşine! Oare s-a gândit el, Victor Ponta, ce au spus, în sinea lor, românii? „Dacă avea de gând să bată palma cu UDMR, cu care Victor Ponta anunţa, la luarea puterii de către USL din mâna Guvernului Ungureanu, că nu va face cu ea nicio înţelegere, de ce premierul n-a spus-o înainte de alegeri? Oare care ar fi fost rezultatul votului?" - se întreba un român ardelean, revoltat de gafa premierului. Până la urmă, Victor Ponta a renunţat la gândul ticălos al unei guvernări cu UDMR, sub presiunea românilor lucizi şi, mai ales, a unei părţi a presei căreia premierul, după aceea, îi arunca vini şi aspre reproşuri.

Că acele înţelegeri, stabilite încă dinainte de alegerile locale, au existat, că acele sfori secrete, trase din culise, de mahării din P.S.D., erau reale, o spunea, senin, după 9 decembrie 2012, chiar Liviu Dragnea, secretarul general al P.S.D., şeful de campanie al partidului la alegerile parlamentare, ajuns, apoi, vicepremier al României. El, cu guriţa lui, afirmă, spre stupefacţia P.N.L., tovarăşul de guvernare, că înţelegerile au existat „cu mult înainte de alegeri"! Quod erat demonstrandum! Confirmă acest amar adevăr şi felul în care au fost constituite Consiliul Judeţean Mureş şi Consiliul Local Târgu-Mureş, când (se vorbeşte despre „un ordin dat de sus") U.S.L. a dat mâna cu U.D.M.R., deşi avea şi alte posibilităţi să formeze, în cele două consilii, o majoritate românească, nu o alianţă toxică, precum cea existentă! Totuşi, ce se ascunde în spatele acestui nou compromis: numirea lui György Frunda, consilier personal al premierului? Există şi posibilitatea alegerii unui consilier al ministrului dintre reprezentanţii celor 18 minorităţi naţionale aflate în Parlamentul României! De ce domnul Ponta n-a apelat la ei? De ce tocmai de la U.D.M.R.? Să fi existat, oare, din nou, acea voce „de sus", acel ordin de prin curţile occidentale? Nu ştim. N-avem dovezi. Bănuim doar. Un analist politic avizat intuia, mai zilele trecute, în felul lui, motivul acestor, surprinzătoare uneori, numiri, chiar a posibilităţii reluării unor tratative secrete din partea P.S.D. cu U.D.M.R.. Adevărul e că Uniunea Social-Liberală începe să cam scârţâie din toate părţile. Mulţi se întreabă chiar cât va dura coabitarea aceasta. Dovezi sunt aprigele lupte din interiorul U.S.L. pentru posturile de miniştri, urmate de frustrări, de nemulţumiri şi regrete. Se ştie bine că P.N.L., prin Crin Antonescu, a protestat împotriva oricărei încercări de participare a U.D.M.R. la guvernare. Şi bine a făcut! În cazul unei posibile viitoare rupturi, Victor Ponta îşi ia, încă de pe acum, măsurile de precauţie! Aducerea U.D.M.R. la guvernare, prin acesti primi paşi ai concesiilor, devine, astfel, o posibilitate. Pe la noi nimic nu mai miră pe nimeni. Replicile dure ale şefului struţo-camilei, Kelemen Hunor, îndreptate împotriva lui Crin Antonescu şi P.N.L., şochează prin obrăznicia lor. Precum multe spune şi atacul aceluiaşi Hunor la adresa P.C., partid numit „tumoarea canceroasa a politicii româneşti". Iar toate acestea spun ceva. Dar să nu anticipăm şi să aşteptăm!

Firesc este să ne întrebăm: ce urmează după acest pas al numirii lui György Frunda în funcţia de consilier personal al primului ministru al României? Gurile rele spun, iar sursele vin din interiorul U.S.L., că, în cazul acceptarii la guvernare a U.D.M.R., ex-senatorul Frunda ar fi devenit ministru al Justiţiei! O spun unii dintre cei aflaţi la guvernare, iar de unde nu-i foc, nici fum nu iese! N-a fost să fie aşa. Acum măcar consilier al premierului să fie! Aşadar, ce va urma? Probabilităţi există, ele au fost abordate în presă, în analizele unor specialişti în domeniu. Pe primul loc, aşa după cum se şi anunţă, imediat după alegeri, ar fi modificarea Constituţiei României, mai cu seamă a alineatului 1 al articolului 1: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", cuiul sâcâitor din talpa U.D.M.R. şi a duşmanilor noştri. Calculele sunt simple: în momentul în care nu mai este „stat naţional unitar", conform articolului 1, din Legea fundamentală a ţării, România devine stat multinaţional, cu toţi cei 89% români. Deci, mai uşor de rupt, de federalizat şi de realizat autonomii teritoriale pe criterii etnice, de tipul aşa-zisului Ţinut Secuiesc. O temere care-l determină pe preşedintele fondator al P.C., Dan Voiculescu, să declare, la 3 ianuarie a.c., ca „articolul 1 din Constitutie nu este negociabil", lucru comunicat U.D.M.R., care l-a înfuriat, la culme, pe Kelemen Hunor.

Se pregăteşte, oare, sub poala acestui nou început de cedări şi compromisuri, acceptarea Legii Statutului Minorităţilor Naţionale? Mai precis a unei legi doar pentru o singură minoritate, cea maghiară, nu pentru cele 18 minorităţi parlamentare, care nu au de revendicat nimic într-o Românie devenita model european pentru rezolvarea problemelor minoritare. Votarea acestei legi este echivalentă cu acceptarea autonomiei, pe criterii etnice, pe teritoriul României! U.D.M.R. face presiuni continue pentru noua regionalizare a României, în variantă proprie a acceptării unei macroregiuni creionate pe graniţele trasate în urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, formată din judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Salaj, Maramureş, Satu-Mare, cu o microregiune alcătuita din Harghita, Covasna, Mureş, o resuscitare a defunctei Regiuni Autonome Maghiare. Într-acolo bate gândul lor nemernic. Toate acestea, ascunse în spatele unor planuri rocamboleşti de destructurare a statului naţional, unitar, român!

Dacă va fi sau nu după poftele unora, timpul le va lămuri pe toate. Deocamdată, U.D.M.R., graţie mâinii întinse de premierul Victor Ponta, face alţi paşi, paşii aceia „mici" care au adus, din 1990 încoace, atâta profit politic U.D.M.R., spre guvernare. „Eu mi-am asumat, de data aceasta, ca premier, răspunderea!" - clama el. Da, aşa este, el şi-a asumat răspunderea, ca prim-ministru! Dar care-i părerea românilor? Asta nu-l interesează sau nu contează?! Deocamdată, primul pas spre guvernare al struţo-cămilei s-a făcut deja prin numirea lui György Frunda consilier personal al premierului Ponta, prin numirea lui Karoly Andras György secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, carora li se adaugă si Beatrix Gered, numită ca şefă a Institutului Naţional de Statistică. Zadarnic zice premierul: „Numirea ca preşedinte al I.N.S., a doamnei Gered Beatrix, nu a fost influenţata de U.D.M.R., iar aceasta numire nu înseamna că Uniunea Democrata a Maghiarilor din România a intrat la guvernare!". Să fim serioşi! Ce, oare, poate să însemne? Este doar începutul!
Sursa: Cuvântul liber[2]
-----------------------------------------------------------------------

[1] Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

[2] http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=67182