Prof. univ. dr. Paul Dobrescu, art-emisNe-am obişnuit să asociem criza europeană cu ceea ce specialiştii numesc criza „periferiei europene", mai bine zis criza „periferiei financiare", a Uniunii. Deci cu problemele economico-financiare din Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi, mai de curând, Italia. Este, într-adevăr, criza durabilă a Europei, care, pe alocuri, s-a mai diminuat (de pildă, Irlanda pare că a inaugurat un real proces de refacere, la fel şi Italia), dar care va ocupa agenda europeană în următorii ani. Problema momentului este că simptomele crizei apar în core-ul european, ceea ce arată că boala este cumva structurală, că Europa începe să piardă viteză la indicatori esenţiali ai dezvoltării, comparativ cu puterile mari ale lumii de azi. Capul de afiş al crizei europene este ocupat de către Franţa. La începutul anului trecut, Franţa a fost degradată de la clasa Aaa de către Agenţia Standard&Poor's iar, în ultimele săptămâni, Agenţia Moody's a recurs la aceeaşi degradare, acordând ţării calificativul Aa1. Evident, reacţia franceză a fost acidă. Noua încadrare a ţării a fost apreciată drept „absurdă" chiar de la nivel guvernamental. Pe măsură ce zilele au trecut, s-a mai aşezat şi reacţia, devenind prevalente vocile care au analizat situaţia cu echilibru şi au sugerat că măsurile nu pot intârzia. Numitorul comun a fost: „nu putem sfida economia pentru mult timp". Este adevărat că această nouă încadrare a urmat unui val de relatări şi analize de presă critice cu privire la situaţia economiei franceze. într-un articol recent (French Competitiveness, Shock Treatement, „The Economist", November 3rd, 2012), este analizat Raportul unui tehnocrat de prestigiu al Franţei, Louis Gallois, care trage un semnal de alarmă cu privare la instalarea unui adevărat gap între competitivitatea economiei franceze şi cea a principalului partener european, cea germană. Iar un alt număr al aceleiaşi reviste, „The Economist", titrează pe prima pagină: Bomba care ticăie în inima Europei (The Time-bomb at the Heart of Europe, Why France Could Become the Biggest Danger to Europe's Single Currency, „The Economist", November 17th, 2012.). Deci, întrebările - şi îngrijorările - cu privire la sănătatea economiei franceze se înmulţiseră în ultima vreme. Pe acest fundal, mesajul transmis de Agenţia Moody's nu a făcut decât să accentueze îngrijorările.

Să privim mai întâi la harta Europei economice aşa cum este ea văzută de către Moody's. Pentru a uşura înţelegerea cititorului, să precizăm aşa cum face publicaţia franceză „Le Figaro" (Nov. 21, 2012), din care am preluat şi harta respectivă, semnificaţia notelor acordate. Aaa cu care sunt notate Germania, Regatul Unit, Suedia, Olanda, Danemarca, Austria şi Finlanda semnifică o situaţie economică dintre cele mai bune care prezintă un risc minim pentru investitori; Franţa se situează cu o linie sub acest grup compact de ţări, cele mai competitive din Europa. Pe noi ne interesează şi grupa B, cu subdiviziunile sale, întrucât aici se află plasată şi ţara noastră. România este notată cu Baa3, în aceeaşi clasă cu Spania şi în urma Bulgariei Baa2, Sloveniei Baa2, Italiei Baa2, Ungaria Ba1.Ceea ce înseamnă că economia ţării noastre este apreciată ca având caracteristici speculative şi un risc de credit important.
Întrebarea este: de ce a fost degradată Franţa? Totuşi, avem de-a face cu a cincea economie a lumii, al şaselea exportator al planetei şi, ca să adăugăm un lucru cu o semnificaţie aparte, ţara care s-a situat, în prima parte a acestui an, pe locul al patrulea ca recipient al investiţiilor străine la nivel mondial. Atuurile ţării sunt, neîndoielnic, mult mai numeroase. Franţa dispune de o reţea de sănătate apreciată pe multe meridiane ale lumii, de universităţi de elită, de o infrastructură energetică şi rutieră modernă, primeşte, anual, cel mai mare număr de turişti din lume etc. Mai presus de toate, Franţa are creştere demografică, este adevărat o creştere situată cu puţin peste rata de înlocuire naturală, dar, totuşi creştere. În condiţiile în care Germania, Spania, Italia au rate de creştere negativă mult sub limita de reproducere naturală a populaţiei, situaţia Franţei merită toată admiraţia. De unde vin atunci problemele economiei franceze?

Începe un câmp de dezbatere reală. Dacă ne-am hotărât să insistăm asupra acestei problematici este pentru că mai toată lumea are ceva de învăţat dintr-o asemenea experienţă. „Punctele tari" ale unei persoane, comunităţi sau chiar economii naţionale nu le compensează pe cele slabe. Acestea din urmă nu sunt „anulate la reducere", cum învăţam la matematică, de către cele tari. Mai apare o întrebare legitimă: cât timp te poţi baza pe un succes, pe un atu, câtă vreme pot ele să asigure un tip de comfort? Evoluţiile în zilele noastre sunt atât de rapide, încât pregătindu-ne temeinic pentru ziua de astăzi, privirea se cere aţintită la cea de mâine, astfel încât pregătirea de care amintem să se facă în lumina cerinţelor care vor deveni preponderente în curând. Aceasta este, după opinia noastră, prima „lecţie" pe care o degajă experienţa Franţei. Ţara nu este într-o situaţie critică. Din toate analizele făcute de către specialişti prestigioşi, inclusiv francezi, se pare că reacţia Franţei a fost mult mai lentă, comparativ cu cea a Germaniei, de pildă, sau a unor ţări nordice, că Parisul nu a pregătit din vreme răspunsuri care acum să poată fi aplicate şi să asigure traversarea acestei perioade dificile fără prea mari costuri. Tot amânând reforme necesare, apelând în exces la mijloace clasice de stimulare a creşterii economice, astăzi Franţa se află mai întâi de toate într-o criză de Europa, harta economicătimp: ea va trebui să rezolve într-o perioadă de aproximativ doi ani de zile probleme complexe legate de modernizare, de competitivitate, de creştere a exportului etc.

Din toate relatările şi analizele consacrate zilele acestea Franţei reiese limpede că economia acestei ţări se confruntă cu o problemă de scădere a competitivităţii, mai ales în raport cu Germania. În ierarhia stabilită de „Doing Business" de pe lângă Banca Mondială, Franţa a ajuns pe locul 29, iar un studiu cu privire la competitivitate elaborat de Forumul Economic Mondial o plasează pe locul 21, în timp ce Germania ocupă locul 6, iar Marea Britanie locul 8.
Franţa a ezitat şi a amânat reforme profunde în domeniul pieţei muncii, reforme care au fost făcute în Olanda, Norvegia şi Suedia în anii 1990, iar în Germania în 2000s. Potrivit FMI, ea riscă să rămână, în acest domeniu, chiar în urma Italiei, Spaniei sau Greciei, unde reforme importante se află în curs de desfăşurare. Urmarea cea mai directă a acestei situaţii este că în 1999, când moneda unică a luat fiinţă, costul forţei de muncă franceze era sub cel al Germaniei, iar Franţa avea un surplus de cont curent. Astăzi, cum subliniază şi revista „The Economist", costurile forţei de muncă franceze sunt mult peste cele germane iar ţara este confruntată cu un deficit de cont curent, aflat în creştere.

Un alt domeniu care grevează performanţa economiei franceze îl reprezintă mărimea cheltuielilor publice. Din nou, apare un decalaj între evoluţia Franţei şi cea a Germaniei. Cu 15 ani în urmă cheltuielile publice, ca pondere în GDP, erau egale în cele două ţări şi mult mai mari decât cele din Suedia. Astăzi, cheltuielile publice franceze se ridică la 57% din GDP, cu 5 procente mai mult decât cele suedeze şi cu zece procente mai mult decât cele germane. Franţa are 90 de funcţionari publici la mia de locuitori, comparativ cu 50 în Germania. Cum remarca şi revista „The Economist", singura ţară care rivaliza cu Franţa în ceea ce priveşte mărimea cheltuielilor publice era Marea Britanie. În această ultimă ţară s-au adoptat măsuri drastice de reducere a acestui tip de cheltuială, ceea ce a degrevat bugetul.

Fireşte că aici discuţia este mai nuanţată. Avem de-a face şi cu o tradiţie - iar tradiţia franceză a rezervat mareu o pondere crescută statului, inclusiv în organizarea vieţii economice (astăzi, statul deţine 56% din economie) - precum şi cu o viziune accentuat franceză privind creşterea economică prin stimularea consumului. Ceea ce a putut funcţiona un timp, pentru că, în anumite limite, creşterea consumului este un motor al creşterii economice. Problema este că în cazul Franţei, cheltuiala publică a ajuns să erodeze performanţa economică de ansamblu şi din stimulent al creşterii a devenit o frână reală.

În sfârşit, am dori să amintim şi de o orientare economică franceză care, acum, a ajuns la un anumit tip de scadenţă. Este vorba despre descreşterea activităţii industriale (manufacturing). Recent, McKinsey Global Institute a publicat un Raport intitulat Manufacturing the Future: the Next Era of Global Growth and Innovation în care analizează şi ponderea activităţilor de producţie în GDP-ul primelor 15 ţări industrializate ale lumii. Primele 5 locuri sunt ocupate de către China (33%), Coreea de Sud (28%), Indonezia (25%), Japonia (20%) şi Germania (19%). Pe ultimele 5 locuri se află Spania (12%), SUA (12%), Canada (11%), Franţa (10%) şi Marea Britanie (10%). Se poate ridica întrebarea: este acest indicator semnificativ, nu cumva el este pe cale de a fi depăşit? Capacitatea industrială a unei ţări, cum precizează şi Raportul respectiv, are un rol esenţial în dinamizarea exportului, în stimularea atitudinii inovative, în asigurarea unei balanţe comerciale active. Priviţi la ocupantele primelor 5 poziţii şi veţi observa că ţările respective au un export dinamic şi un considerabil surplus comercial. Cum am menţionat mai sus, exportul francez a scăzut vizibil. Volumul exporturilor franceze în zona non euro a scăzut şi au fost întrecute de cele olandeze, chiar dacă Olanda are o populaţie de câteva ori mai mică decât Franţa. Potrivit Comisiei Europene între 2005 şi 2010, ponderea Franţei în exportul mondial a scăzut cu 20 de procente, un declin depăşit, în zona euro, doar de economia grecească. Să mai adăugăm că datoria publică a crescut continuu, ajungând în momentul de faţă la 90 % din GDP faţă de 22% în 1981. Este de menţionat că din 1981 Franţa nu a mai reuşit să-şi echilibreze bugetul.

Specialiştii menţionează ca un punct separat al capacităţii industriale a ţării faptul că în Franţa companiile de mărime medie, cele care asigură dinamism şi flexibilitate economică, au o pondere scăzută. În Germania Mittelstand firms rezintă adevărata coloană vertebrală a economiei. Potrivit statisticilor, Franţa nu dispune decât de 4000 de asemenea companii de mărime medie, cam jumătate din numărul existent în Germania şi Marea Britanie. În plus, mărimea medie a acestor companii în Franţa - 14 salariaţi - se situează mult sub mărimea medie a firmelor germane - 41 de salariaţi.

În general, este admis faptul că guvernele de stânga în Franţa sunt mai reformiste decât cele de dreapta. Ca exemplu clasic în această privinţă este dată perioada în care preşedinte al Franţei a fost Francois Mitterand. Perioadă în care au fost promovate diverse reforme structurale. Problema fundamentală astăzi este timpul redus aflat la dispoziţie. În primul buget al actualei puteri două treimi din ajustarea financiară sunt planificate a fi realizate din mărirea taxelor. A stârnit o mare dispută mărirea accentuată a taxelor, mai ales pentru oamenii bogaţi şi foarte bogaţi. Mulţi dintre ei au declarat că vor emigra. Primul ministru al Marii Britanii a declarat că le întinde „covorul roşu" dincolo de Canalul Mânecii. De precizat că numai o treime din ajustarea financiară atât de necesară provine din tăierea cheltuielilor publice. Sunt şi evaluări care ne spun că în curând cele două surse de ajustare vor avea o pondere egală: 50%. Există şi o revenire parţială la vârsta de pensionare (care fusese micşorată de la 62 la 60 de ani). Este de presupus că în perioada următoare, Franţa va cunoaşte reforme puternice. Sunt şi motive interne, sunt şi motive europene care transformă aceste deziderate în adevărate comandamente. Astfel încât Franţa se devină acelaşi vector al Europei şi să nu se transforme în acea bombă care ticăie în mijlocul Europei, cum preciza revista „The Economist".

Sursa: Revista Clipa[1]
--------------------------------------------------------
[1] http://www.revistaclipa.com/7304/2012/12/sociologie-politica/%E2%80%9Ebomba-care-ticaie-in-inima-europei%E2%80%9D