Drd. Gabriel Ungureanu, art-emisDeparte de a încerca o abordare exhaustivă a fenomenului voluntariatului vom încerca o scurtă şi succintă trecere în revistă a elementelor filosofice, ce definesc mai pregnant spiritul voluntariatului pornind de la studiul popoarelor antice, cu abordarea filosofică a perioadelor clasice şi tradiţionale ale începuturilor acestui concept-comportament şi ajungând până în timpurile moderne sau timpul uimitoarelor schimbărilor de paradigmă, care transformă atât de rapid şi dramatic realitatea noastră filosofică, morală şi spirituală. Încă din zorii umanităţii, deoarece a trebuit să îşi apere fiinţa şi specia în faţa prădătorilor naturali, omul a început să comunice şi să se organizeze în comunităţi gregare de apărare şi subzistenţă. Astfel primul act de voluntariat uman a fost acela al activării şi practicării instinctului de conservare prin întrajutorarea în hoarde, grupuri de vânătoare, ginte şi mai apoi realaţionarea socială în triburi. După zeci de mii de ani, prin evoluţie şi cunoaştere filosofică s-a ajuns la o înţelegere a trăirilor sufleteşti prosociale, iar mai târziu la o descriere comprehensivă a relaţiilor politice sau comunitare, dintre diversele grupuri de oameni care îşi ofereau ajutor dezinteresat.Prin comparaţia inevitabilă şi necesară a acestor modele naturale de evoluţie cu nivelul istoric al culturii şi spiritualităţii din spaţiul cultural european, constatăm că europenii, pe o scală a adevărului, implicării în spiritualitate, cunoaştere şi educaţie, au avut şi au un nivel ridicat de cunoaştere, demonstraţie şi comportament. Acest fapt a fost justificat în trecut şi astăzi, de faptul că întotdeauna, ultimul câmp de demonstraţie aplicată a civilizaţiei şi educaţiei era şi este continentul Europa, cu teritoriile ei cele mai pretabile şi accesibile acestor evoluţii civilizatoare, Grecia iar mai târziu Roma.

Grecia şi Roma antică au avut rolul unor oglinzi spirituale care au emis lumina învăţăturii şi educaţiei reflectându-le pe mai departe în întreaga Europă influenţată de ei. În general vechii greci au fost spirite pozitive, abordând de la începuturi viaţa şi realitatea cu o mare doză de înţelepciune. Ulterior au fost atraşi mai mult în meditaţii filosofice şi religioase; în manifestările lor predomina acţiunea justficată cu scop înalt, contemplaţia frumosului şi a esteticii. Fiind convinşi în practică de justeţea şi temeinicia ştiinţei lor au căutat să o transmită generaţiilor tinere şi astfel printre alte valori umane s-a născut şi educaţia patriotică ca disciplină de sine stătătoare. După ceea ce acum se vede în educaţia noastră şi ce spun grecii înşişi, acest obiectiv al diseminării ştiinţei şi educaţiei fost realizat într-o manieră clară şi comprehensibilă. În ceea ce ne priveşte, flexibilitatea şi permisivitatea culturii noastre tradiţionale de a accepta inserţia spirituală greco-romană, a combinat emergent noi elemente filosofice, educative şi mai târziu religioase, care s-au dovedit apte şi demne de a parcurge alături de sufletul nobil al neamului nostru, drumul destinului istoric, împreună cu toate vicisitudinile sorţii, secole de-a rândul. De aceea s-a socotit a fi tradiţional acceptate la noi, cultura, educaţia şi ştiinţa greco-romană de la începuturi şi până astăzi. (Pe vremurile acelea germanii, fino-ugricii, slavii precum şi alţi migratori cortorari se deplasau cu hoarda prin nemărginita Asie servind carnea sărată sub şaua cailor. Acum ne dau lecţii de democraţie prin dreptul forţei.)

Delimitări conceptuale    

Conform „Dicţionarului explicativ al limbii române”, voluntar este considerat cel care se oferă să desfăşoare un serviciu de bunăvoie şi dezinteresat, care acţionează de bună voie sau din proprie iniţiativă. Conform definiţiei date de Organizaţia Provobis: „Voluntariatul este activitatea sau serviciu desfăşurat din proprie iniţiativă prin care orice persoană fizică îşi oferă timpul, cunoştiinţele talentele şi energia în sprijinul altora fără a primi în schimb o recompensă de natură finaciară alta decât decontarea propriilor cheltuieli realizate în sprijinul proiectului în care este implicată.” După Legea Voluntariatului: „Voluntariatul este activitatea de interes public, desfăşurată de persoane fizice denumite voluntari în cadrul unor raporturi juridice altele decât raportul juridic de muncă şi raportul civil de prestare a unei activităţi remunerate.” Alte definiţii: „Voluntariatul este orice acţiune întreprinsă de o persoană fără a se gândi la recompense financiare” (G. Traker), „Voluntariatul este munca benevolă neremunerată prestată de către o persoană, în scopul ajutorării altei persoane” (Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile), „Voluntariatul este impulsul de ase orienta spre satisfacerea nevoilor celorlaţi fără a se gândi la recompense finaciare (H. Manover).

Pe de altă parte, potrivit concepţiei sociologice subiectiviste, voluntarismul vizează şi consideră voinţa umană ca factor hotărâtor al istoriei, atribuind proceselor voliţionale un rol determinant în acţiunea socială, negând existenţa legităţilor obiective sau opunând voinţa umană acestor legi, iar concepţia psihologică apreciază că, în viaţa psihică, rolul hotărâtor îl au procesele voliţionale care activează comportamentul prosocial uman.  

Voluntariatul la antipozii timpului

Vechiul Testament

Genesa: Bunătatea lui Iosif: „Voi negreşit va-ţi gândit să îmi faceţi rău: Dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi dar fără teamă căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copii voştri”. Şi i-a mângâiat, şi le-a îmbărbătat inimile.(20,21)

Cartea lui Tobit - cap 12: „şi când tu nu te-ai lenevit să te scoli şi să-ţi laşi prânzul tău ca să te duci să ridici pe cel mort, binefacerea ta nu s-a ascuns de mine ci eu eram cu tine”.

Cartea înţelepciunii lui Solomon – cap. 16: „Pentru că făptura slujindu-ţi ţie, Celui care ai făcut-o se încordează pentru pedepsirea celor nedrepţi şi se domoleşte spre facerea de bine a celor care se încred în Tine”.

Cartea a doua a Regilor - cap10: Atunci a zis David „Voi arăta milă lui Hanun, fiul lui Nahaş, pentru binefacerea ce mi-a arătat tatăl său”. Apoi a trimis David pe slugile sale să mângâie pe Hanun de moartea tatălui său. Şi au venit slugile lui David în ţara Amoniţilor.

Noul Testament

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel - cap 13: „Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu”.

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel - cap. 5: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea îndelungă, răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa”.

Evanghelia după Luca: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea, şi văzându-l, a trecut pe alături. De asmenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samaritean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi, şi a purtat grija de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi ce vei mai cheltui eu, când mă voi întoarcre, îţi voi da” (Luca, 10, 35). Bunul samaritean nu s-a gândit la acea vreme că face voluntariat atunci când a îngrjit omul tâlharit, şi totuşi datorită acţiunii sale şi spiritului său de binefăcător, era un voluntar, putem spune stramoşul voluntarului de astăzi.

Eroismul voluntar în vechea Grecie

Cel mai cunoscut exemplu este al regelui Leonidas, care a apărat ca voluntar Sparta şi întreaga Grecie la Termopile, deşi încă nu primise încuviinţarea politică a consiliului eforilor pentru o rezistenţă militară în faţa puhoiului asiatic, care ameninţa să ocupe întrega Europă. Pentru comparaţie trebuie spus că despotul oriental Xerxes adusese cu sine 300.000 de luptători recrutaţi din întreaga Asie, cu care deja ocupase, la fel ca înaintaşul său Darius, Tracia de sud, Macedonia şi Epirul. Marele iubitor de patrie Leonidas s-a sacrificat conştient pentru patrie şi pentru civilizaţia Europei.

Propovăduind autoevaluarea personală „în oglindă”, filosoful Socrate spunea sfătuindu-i pe cei care îşi doreau acţiunea politică: „Cine vrea să mişte lumea, trebuie mai întâi să se mişte el însuşi. O viaţă frumoasă şi utilă este aceea în care gândirea şi acţiunea se susţin neîncetat una pe cealaltă”. Îndemnul la voluntariat este aici relevant în gândirea socratică. Referindu-se la acţiunea cu scop de binfacere, Buddha spunea: ,,O idee dezvoltată şi pusă în acţiune este mai importantă decât o idee care există doar ca o idee”. Făcând apel la compasiune şi umanitate, el afirma: „Ai compasiune pentru toate vietăţile, bogate sau sărace la un loc; fiecare îşi are propria suferinţă. Unii suferă prea mult, alţii prea puţin“.

Voluntariatul în secolul al XX-lea

Solidaritatea umană şi întrajutorarea reciprocă s-au manifestat ca terapie socială care s-a opus disperării şi efectelor devastatoare ale Primului Război Mondial. Pe atunci un grup de voluntari din Austria, Anglia, Franţa, Germania şi Elveţia au început reconstrucţia unei localităţi în apropiere de Verdun. De remarcat că unii dintre muncitori erau foşti combatanţi care acum cooperau la aşezarea cărămizilor în fraternitate. În 1920, elveţianul Pierre Ceresole a înfiinţat o organizaţie de voluntari care a fost cunoscută sub numele Service Civil International (SCI); curând i s-au alăturat mulţi alţi tineri, fraţi şi surori întru ideea de omenie, care au răspândit serviciul de  voluntariat întreg deceniul respectiv. Observându-se că este un mijloc eficient de a lega prietenii între tineri, serviciul de voluntariat a fost utilizat şi în ţări ca SUA, pe durata crizei economice din 1929, ca modalitate de a da canaliza energia tinerilor şomeri în fapte sociale utile comunităţi, precum şi de a le oferi hrană şi cazare.

În 1934, SCI a trimis patru voluntari europeni pentru ajutorarea săracilor din India. Datorită acestei experienţe reuşite s-au iniţiat şi alte organizaţii, precum: Programul Britanic de Voluntariat, Corpul Păcii al SUA, Serviciul de Dezvoltare German şi altele, astfel că au apărut activităţile de voluntariat pe termen lung, ce au favorizat la rândul lor primul Program de Voluntariat ONU.

Tot în prima partea a secolului trecut, în India, Mahatma Ghandi a iniţiat numeroase acţiuni de voluntariat pentru pace, în care s-au implicat echipe internaţionale de voluntari. El spunea: “Dacă aşteptăm să trăim într-o lume mai bună trebuie să contribuim la crearea ei pentru a fi schimbarea pe care ne-o dorim în lume” şi afirma: „Fii tu, schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”.

În anii ‘40 şi pe durata anilor ‘50, voluntarii au contribuit hotărâtor la munca de reconstrucţie a Europei devastate de război. Au apărut proiecte pentru reconstrucţia Varşoviei şi a localităţilor distruse de război în Europa de Vest, realizarea autostrăzii din Iugoslavia cu voluntarii organizaţiei Bratstvo Jedinstvo (Fraţii Unităţii). După sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, voluntarii s-au reorientat către domenii precum asistenţa socială, ajutând pe cei săraci să supravieţuiască şi promovând acţiunile de voluntariat în străinătate. A major development was the Peace Corps in 1960.UNESCO şi Comitetul de Coordonare a Serviciului Internaţional de Voluntariat, fondat în 1948, a coordonat activitatea voluntarilor „de la Vest la Est”; anumiţi voluntari din ţările estului au călătorit în Occident. Sfârşitul imperiilor coloniale a generat acţiuni naţionale şi internaţionale de voluntariat pe toate continentele: Asia, Africa, America Latină. S-au iniţiat proiecte de promovare a educaţiei: astfel, după 1960, s-a lichidat analfabetismul în Cuba. Voluntariatul pe termen lung în ţările în curs de dezvoltare a debutat organizat în anii ’60.

O creaţie importantă pentru conceptual voluntariatului a fost Corpul Păcii, fondat în anul 1960, cu scopul manifest deWhen President Lyndon B. Johnson declared a “War on Poverty” in 1964, new volunteer organizations formed to help the poor. a-i ajuta pe cei săraci. Over the next few decades, volunteer opportunities continued to expand and the process for finding volunteer work became more formalized, with more volunteer centers forming and new ways to find volunteer work appearing on the World Wide Web Începând cu anul 1970 a debutat Programul de Voluntari al ONU pentru a contribui la coeziunea socială. Astăzi, voluntarii activează într-o varietate de organizaţii, inclusiv cele religioase, de sănătate, ecologice, de servicii sociale, artistice, sportive, politice şi educaţionale. The Bureau of Labor Statistics lists almost a dozen different activities that volunteers help with, including fundraising, distributing food, coaching and mentoring.Voluntariatul a devenit o practică nelipsită din majoritatea societăţilor dezvoltate din vestul planetei.

Voluntariatul în România

Voluntariatul militar

Începuturile voluntariatului românesc în perioada modernă ar putea fi considerate demersurile iniţiate de generalul patriot Ştefan Stoika, originar din Banat. Acesta a organizat la Bucureşti, în anul 1913, o „legiune ardeleană”, făcând propagandă şi pregătind lupta pentru cucerirea Banatului şi a Transilvaniei. Prima unitate militară ce s-a alăturat armatei române a fost constituită din voluntari ardeleni şi s-a înfiinţat în lagărul de prizonieri de la Darniţa, de lângă Kiev, în toamna anului 1916. Voluntarii ardeleni au luptat apoi în bătălia de la Mărăşeşti, fiind distribuiţi la diverse unităţi militare şi anume la regimentele de infanterie 26 Rovine, 3 Olt, 19 Caracal, precum şi la regimentul 5 Vânători din Divizia 11, ce se afla în refacere lângă Iaşi. Alte batalioane de voluntari ardeleni au continuat să sosească în Moldova după 20 august 1917.

Ca urmare a tratativelor duse în vederea armistiţiului cu Puterile Centrale, în ianuarie 1918 s-a pus problema demobilizării trupelor constituite din voluntari ardeleni, bucovineni şi lăsarea lor la vatră. Cu toate solicitările diplomatice ale Germaniei, de demobilizare a voluntarilor, aceştia hotărăsc să continue ostilităţile pe alte fronturi, alături de Aliaţi. Astfel, încep pregătiri pentru deplasarea unei părţi din voluntari în Italia, Franţa, SUA, Siberia, unde urmau să se constituie alte regimente de voluntari ardeleni şi bucovineni care să lupte în continuare pentru visul lor de unificare cu România.

Pe 22 octombrie 1918, prin decretul preşedintelui Franţei, Raymond Poincare, a fost înfiinţată Legiunea Română din Franţa. După constituirea oficială, s-a hotărât ca voluntarii ardeleni să fie admişi în Regimentul de marş al Legiunii Străine Franceze din Lyon, sub culorile naţionale româneşti. Fiind constituită spre finalul Primului Război Mondial, Legiunea Română din Franţa nu a mai apucat să intre în luptă şi, astfel, cele două batalioane ale sale s-au repatriat pe 20 iunie 1919, prin portul Constanţa.

La 1 ianuarie 1918 s-a înfiinţat prima legaţie română din Statele Unite ale Americii, ceea ce a favorizat constituirea de unităţi de voluntari români pe teritoriul american. O parte din cei circa 15.000 de voluntari români din SUA au înfiinţat Bateria 142 mortiere de tranşee, care s-a acoperi de glorie pe frontul Primului Război Mondial din Franţa; alţi voluntari au fost distribuiţi în unităţi militare americane combatante. Deşi nu suntem plăcut impresionaţi trebuie să spunem că românii au luptat voluntar şi în Războiul civil din Spania, în 1936, unde au optat conform conştiinţei, pentru o tabără sau cealaltă.

Voluntariatul (munca patriotică) de reconstrucţie

Mulţi tineri au fost obligaţi  de regimul comunist să participe la acţiunile de muncă patriotică pentru a se pune în operă megaproiecte precum Bumbeşti-Livezeni, Sadu, barajul de la Bicaz, Transfagăraşanul, Porţile de Fier, Canalul Dunăre Marea Negră, Casa Poporului. Visul unui tânăr care intra în viaţă cu dorinţa de a descoperi adevărul, valorile vieţii ori filosofia era direcţionat spre munca serioasă şi folositoare întregii societăţii, fiind “invitat” cu ajutorul versurilor mobilizatoare, la megafon, să ude cu cana plantaţiile de grâu şi porumb în anii secetoşi. Cunoaştem valoarea acelui tip de voluntariat şi considerăm că la noi a fost în mare măsură muncă obligatorie forţată.

„Reinventarea” voluntariatului

După 1990 au apărut şi în ţara noastră voluntarii străini, care au instalat sedii şi organizaţii de ajutor pentru români. Astfel, s-au evidenţiat structure internationale ca Peace Corps sau Voluntary Service Overseas, care plaseaza şi organizează voluntarii străini în Romania. Organizaţii ca World Vision sau Habitat for Humanity organizează expertiza şi managementul voluntarilor. În anul 1997 apar centre de voluntariat prin programul Phare (Provobis la Cluj şi Activ la Botoşani. În 1999 se înfiinţează Fundaţia pentru o Societate Deschisă la Timişoara şi Baia Mare. În anul 2001 activitatea se intensifică şi astfel se adoptă Legea Voluntariatului. Cu spjinul Fundaţiei Mott şi al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă se crează Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat din Romania. În 2002 apar noi centre de voluntariat în Constanţa, Timişoara, Zalău, Iaşi etc. În 2003 se deschid alte centre la Bucureşti şi Rm. Vâlcea.

Concluzii

Istoricul şi sociologul german, Eugen Rosenstock-Huessy este socotit „părintele” voluntariatului modern, deoarece a propus şi realizat Serviciul Voluntar pentru Pace. Practicile europene iniţiate în dezvoltarea voluntariatului în secolul al XX-lea au arătat că influenţa ideilor de bine şi de frumos în educaţie dezvoltă responsabilitatea tinerilor, iar cercetarea sociologică de profil a pus tot mai clar în evidenţă importanţa comportamentului prosocial ca factor de întărire şi coeziune continuă a grupurilor mari şi mici ale unei naţiuni. Teza conştientizării importanţei decisive a voluntariatului pentru întreaga dezvoltare ulterioară a individului a devenit un punct de plecare holistic, care s-a constituit într-un reper tradiţional în noile abordări psihosociale de profil.  

Educaţia informală şi nonformală, ca alternative necesare în construcţia omului european modern, şi-au facut simţită prezenţa şi cu ajutorul procesului de voluntariat. De asemenea, planificarea dezvoltării cantitative vs. calitative, s-a evidenţiat şi în managementul eficient al instituţiilor de voluntariat în întreaga Europă, ca şi în întreaga lume civilizată. Apreciez că, pe perioade scurte, voluntariatul este benefic, el socializează pozitiv oamenii şi, mai ales, tinerii pe care îi educă şi le oferă sens şi entuziasm pentru o construcţie existenţială simbolică. Dar, pe termen lung, voluntariatul prezintă limite de eficienţă cantitativă şi calitativă, deoarece nu se poate substitui muncii profesionalizate şi bine plătite, cu motivaţia ultimă a carierei personale. Voluntariatul poate fi anexat culturii corporatiste după cum arată unele tendinţe actuale, dar nu va prinde în conştiinţa oamenilor, atâta vreme cât nivelul lor de trai va avea ca indicator general sărăcia. Este clar că voluntariatul poate fi practicat de oameni sănătoşi, hrăniţi şi stabili social şi/sau stabilizaţi organizaţional.

Bibliografie selectivă

- Bădescu, Ilie şi Dobrescu, Emilian M. (coord.), Educaţie-identitate în procesul integrării României în Uniunea Europeană, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008

- Chelcea, Septimiu, Psihociologie. Comportament prosocial, Iaşi, Editura Polirom, 2006

- Creţu, Nicolae, Problema educaţiei la popoarele vechi, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice, 1939

- Gillette, Arthur, Istoria voluntariatului, Bucureşti, UNESCO, 2009

- Marrou, Henri-Irene, Istoria educaţiei în antichitate, vol. 1, Bucureşti, Editura Meridiane, 1997

- Maslow, Abraham H., Motivaţie şi personalitate, Bucureşti, Editura Trei, 2007

- Negrilă, Ana-Maria, Vocaţia educativă a Evului Mediu, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2003

- Stan, Cristian, Originile educaţiei. Antichitatea şi creştinismul târziu, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2002

- Xenofon, Statul Spartan, Statul Atenian, traducere Cosmin Nicolae, Bucureşti, Editura Bestpublishing, 2005