„A.M.R.”… 9 zile până la referendumul pentru independenţa Scoţiei!

Vineri, 18 septembrie 2014, va rămâne în istoria Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord drept data la care în Scoţia (în engleză: Scotland, în gaelică scoţiană: Alba), după 307 ani de la adoptarea Legii Uniunii, prin care s-a constituit Regatul Unit al Marii Britanii, o mişcare autonomistă, reprezentată de Partidul Naţionalist Scoţian, a organizat referendumul pentru revenirea Scoţiei la statutul de ţară independentă. Sondajele preliminare dau aproape certă proclamarea independenţei. În faţa acestei perspective, nedorită de guvernul britanic, Cabinetul premierului conservator David Cameron va prezenta în zilele următoare un plan prin care vizează să acorde Scoţiei o mai mare autonomie în ce priveşte taxele, cheltuielile şi alocaţiile sociale, în cazul în care locuitorii ei vor respinge independenţa la referendumul din 18 septembrie, a declarat (07.09.2014 pentru televiziunea BBC One), ministrul britanic al finanţelor, George Osborne: „Veţi vedea în următoarele câteva zile un plan de acţiune pentru a acorda Scoţiei mai multe prerogative, în ce priveşte taxele, cheltuielile, statutul social, plan care va fi pus în practică în momentul în care la referendum rezultatul este « nu » […]”. El a menţionat că planul în acest sens este elaborat împreună de principalele trei partide politice din Parlamentul Marii Britanii. Ministrul britanic de Finanţe a făcut aceste declaraţii după ce susţinătorii independenţei Scoţiei au ieşit pentru prima dată în frunte, într-un sondaj publicat (07.09.2014) de „Sunday Times”, cu 11 zile înainte de referendum. Conform sondajului „YouGov”/„Sunday Times”, procentul celor care ar vota „da” la referendum este de 51%, în timp ce tabăra opozanţilor este cotată cu 49%.

Cu mult timp înainte, autonomiştii scoţieni au declarat că, odată cu proclamarea independenţei, este avută în vedere şi înfiinţarea „Serviciului Scoţian pentru Informaţii şi Securitate”. Această intenţie a fost sistematic amendată de reprezentanţii comunităţii britanice a informaţiilor secrete. Cel mai recent, Sir John Scarlett, fost director al MI6, a avertizat că planurile Partidului Naţionalist Scoţian privind înfiinţarea unui nou serviciu de securitate, într-o ţară independentă, ar face Scoţia vulnerabilă în faţa atacurilor teroriste. Scarlett, care a condus MI6 între 2004 şi 2009, a declarat că serviciul de securitate britanic [...] este una dintre cele mai importante organizaţii ale Marii Britanii şi cele mai respectate la nivel internaţional. Într-un articol semnat în cotidianul „The Times”, fostul şef MI6 a susţinut că o versiune scoţiană, formată în câţiva ani, după un răspuns afirmativ la referendumul privind independenţa Scoţiei, „pur şi simplu nu poate oferi acelaşi grad de protecţie obţinut de Marea Britanie ca un întreg”. Acesta a mai adăugat că „propunerile autorităţilor scoţiene nu vor oferi acelaşi nivel de protecţie şi susţinere garantat în prezent de sofisticatele agenţii britanice de securitate şi informaţii [...]”. Comentariile lui Scarlett au avut loc în contextul în care un alt expert în domeniul securităţii, profesorul Malcolm Chalmer, director pe probleme de cercetare la „Royal United Services Institute” (R.U.S.I.), a avertizat că o Scoţie independentă nu va putea să-şi apere cetăţenii dacă aceştia ar deveni o ţintă a grupărilor teroriste, precum Statul Islamic.

Într-o Europă cu tot mai numeroase şi active mişcări autonomiste, rezultatele referendumului din Scoţia pot fi semnalul aşteptat nu numai de catalani, basci, corsicani, flamanzi şi valoni, ori lombarzi şi veneţieni, dar şi de… maghiarii din statele învecinate cu Ungaria. În 1985, 47 de regiuni europene s-au unit în Adunarea Regiunilor Europene Assembly of European Regions, (AER), care avea drept obiectiv colaborarea şi sprijinul reciproc dintre regiuni. În prezent, din această organizaţie fac parte deja peste 250 de regiuni, din 35 de ţări, iar obiectivele şi revendicările lor sunt tot mai evidente în direcţia sporirii autonomiei şi obţinerii independenţei, într-o „Europă a regiunilor”.Ce le lipseşte scoţienilor ca parte a unui fost imperiu şi actual Commonwealth, în care soarele nu apune niciodată, după cum spunea Sir Winston Churchill?! Poate meritul de a crea un precedent foarte solid pentru ceea ce fostul secretar de stat al Statelor Unite ale Americii, Henry Kissinger, defineşte „balcanizarea lumii”.[1]

Kissinger este un prolific comentator şi, în acelaşi timp, avertizor despre dezirabilitatea destrămării naţiunilor în fragmente mai mici, haosul emergent din această situaţie facilitând intrarea lor într-o ordine globală. Aceasta este, în esenţă, regula „divide et impera”. Asemenea comentarii ale lui Kissinger consonează cu altele, în care avansa ideea că tulburările sociale şi civile pot fi folosite ca mijloace de fuzionare a naţiunilor (inclusiv S.U.A.) într-un „sistem internaţional”. „S.U.A. trebuie să facă parte dintr-un sistem internaţional pe care l-am creat pe plan intern”, spunea Kissinger în The Harvard Crimson în 2012. Când a fost întrebat care sunt cele mai importante probleme ale societăţii americane în aceste vremuri, Kissinger a răspuns: „Din punct de vedere internaţional, problema este că există tulburări în desfăşurare în orice parte a lumii, dar aceste tulburări nu au aceleaşi cauze, deci S.U.A. trebuie să facă parte dintr-un sistem internaţional pe care l-am creat (deja) pe plan intern”. Cu alte cuvinte, S.U.A. promovează un concept al profitului de pe urma crizelor şi tulburărilor, ale căror cauze pot diferi de la naţiune la naţiune, pentru a impune o ordine internaţională, ceea ce este o consecinţă evidentă a regulii de aur potrivit căreia ordinea globală este creată din haos. Într-un interviu cu Charlie Rose, din anul 2008, H. Kissinger numeşte haosul global adus de criza financiară şi răspândirea terorismului ca „oportunitate de a susţine noua ordine mondială”. Această discuţie despre crize şi tulburări ca mijloace specifice de a realiza o centralizare globala poate trimite către existenţa unui plan transnaţional - un concept sinistru ce urmează gândirea hegeliană dialectică clasică, anume că: problema (fie reală, fie provocată, falsă) provoacă reacţia ce, în schimb, permite celor puternici să furnizeze soluţia.

Afirmaţiile lui Kissinger consonează şi cu opiniile lui Alexander Wendt de la Universitatea din Chicago, autorul tratatului intitulat „De ce este inevitabil un stat mondial: teleologia şi logica anarhiei” (2003), din care cităm: „Luptele naţionaliste pentru recunoaştere sunt, fără îndoială, depăşite, şi mai multe state noi - mai multă anarhie - pot fi create. Dar, în timp ce mai multă fragmentare este, într-un anume sens, un pas înapoi, este, totodată, o precondiţie pentru a merge mai departe, de vreme ce numai când diferenţa este recunoscută, o identitate mai largă poate fi stabilă. […] Departe de a suprima naţionalismul, statul mondial va fi posibil doar dacă îl va îmbrăţişa”.