De peste zece ani de zile a fost enunţată soluţia, vehiculată de diverşi analişti şi sociologi pentru transformarea Imperiului Sovietic de Apus - Ucraina - într-o țară normală. Nu este o noutate pentru nimeni faptul că Ucraina este un stat multinaţional creat artificial din teritorii „moştenite" de la fosta U.R.S.S., din care multe nu i-au aparţinut niciodată până la 1940: nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei, estul Poloniei cu Lvovul, Maramureşul istoric, Crimeea, ş.a. Statul ucrainean „independent" a fost recunoscut de marile puteri pe baza unui tratat şantazist (recunoaştere contra anihilării arsenalului nuclear), nerecunoscut acum de Putin, tratat care nu are nicio legătură cu realitatea geografică, istorică, etnică şi economico-socială regională din Ucraina şi Estul Europei. Deasemenea, acest stat aşa-zis naţional (în realitate, prin autonomia Crimeii, Ucraina a fost de la început un stat federal şi nu naţional - o altă minciună care stă la baza naşterii Ucrainei) s-a creat prin încălcarea unor tratate şi principii diplomatice de bază, care-l fac deosebit de vulnerabil. Statele occidentale au denunţat - ca şi Duma de stat rusească -, anexa secretă a Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, fapt ce a dus la unificarea Germaniei şi independenţa Ţărilor Baltice, ceea ce a constituit încălcarea, pentru prima oară, a Tratatului de la Helsinki din 1975. A urmat destrămarea Iugoslaviei - a doua încălcare a acestui Tratat -, încălcări care conduc automat la nulitatea Tratatului de la Helsinki şi la revenirea prin negocieri (pornind de la schimbarea configuraţiei etnice), la frontierele stabilite prin tratatul de la Paris din 1919/1920. Aceste acte politico-diplomatice şi încălcări de tratate în vigoare acceptate de marile puteri nu au avut niciun efect în sensul refacerii, măcar parţiale (pe bază de negocieri, pornind de la principiul etnic), a teritoriului fostului regat al României, în graniţele sale fireşti şi legale din mai 1940, încălcându-se grav principiile precedenţelor diplomatice şi justiţiei internaţionale statuate prin dreptul internaţional! Ar mai fi de adăugat şi politica dezastruoasă faţă de naţionalităţile conlocuitoare, lipsa totală a reformelor şi mai ales a voinţei de a face reforme din cauza corupţiei endemice, ca şi modul şmecheresc în care s-a acordat cetăţenia ucraineană, pentru care, desigur, Ucraina trebuie să dea explicaţii. Pentru românii din Ucraina: „Conform Dreptului Internaţional şi al dreptului Libertăţilor Cetăţeneşti din Carta ONU, Românii din Ucraina (şi nu numai) nu pot fi consideraţi încă cetăţeni ucraineni, pentru că, în anii 1992/1993 au fost făcuţi cetăţeni ai Ucraineifără voia lor (nu i-a întrebat nimeni pentru ce cetăţenie optează după destrămarea URSS). Li s-au adunat paşapoartele într-o zi sub pretextul unor modificări, ca după câteva zile să li se înapoieze ştampilate cu menţiunea„Cetăţean ucrainean". Or se ştie că în toată lumea cetăţenie se dobândeşte prin naştere sau la cerere. Unde sunt cererile românilor pentru acordarea cetăţeniei ucrainene? Nicăieri! Pentrucă nu există! Atunci, despre ce stat vorbim?!". Având în vedere toate aceste realităţi, nu există decât o soluţie pentru gestionarea crizei ucrainene: restabilirea prin negocieri şi referendum după principiul etnic (ştiind că sunt deja zeci de mii de români autohtoni din Ucraina care au obţinut cetăţenia română), a vechilor teritorii dinainte de 28 iunie 1940. Tot se împlinesc în acest an 75 de ani de la agresiunea sovietică împotriva României din 27/29 iunie 1940, iar în 2016/2017 România şi Ucraina pot renegocia Tratatul din 1997 - un tratat ilegal şi prost conceput (în fapt, un act de trădare naţională comis de Preşedintele, Guvernul şi Parlamentul României, care a ratificat tratatul prin Legea nr.129/1997 - n.r.) şi ulterior, scindarea (federalizarea) Ucrainei prin Respectarea tratatelor internaţionale, a principiilor diplomatice. Ucraina nici acum nu doreşte să respecte cerinţa U.E. de a se intra în normalitate prin recunoaşterea dublei cetăţenii şi a Dreptului Internaţional, astfel încât să poată fi constituite entităţi naţionale (administrativ teritoriale) independente (autonome) guvernabile.
Notă: Conform dialecticii lui Hegel, dacă o problemă social-politică gravă (criză, tulburări şi tensiuni interne acumulate în timp) a unui sistem socio-uman nu poate fi soluţionată prin intervenţia ştiinţifică, obiectivă şi oportună a subsistemului de conducere, conform liberului arbitru pe care Dumnezeu ni l-a dat, atunci acea problemă se rezolvă prin autoreglaj, căci Dumnezeu nu lasă probleme nerezolvate, chiar cu preţul disoluţiei Sistemului, adică prin dictatură, război, foamete, epidemii şi situaţia poate reveni la normal prin naşterea altui sistem social mai bun pentru oameni, dar numai cu mari sacrificii şi jertfe umane. Iată necesitatea cunoaşterii filosofiei şi dialecticii bazate pe principiile creştinismului. Ce pretenţii putem avea de la aceşti conducători? Pot ei înţelege filosofia şi diplomaţia dreptului când nu cunosc şi nici nu vor să cunoască Istoria adevărată, obiectivă, a popoarelor?