Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. ?erban C. Andronescu (+)   
Duminică, 27 Septembrie 2015 22:41

RIF-Erzatz-1, art-emisDup? 1990, atacurile de??n?ate ale unor structuri antiromâne?ti, secondate de lichele autohtone, împotriva valorilor cultural-spirituale ale Neamului Românesc ?i a distugerii lor s-au înmul?it. Eminescu, Creang?, Caragiale, Sadoveanu, recent: Eliade, Vulc?nescu, Gyr, ?u?ea... Lista este deschis?! Legi-f?r?-de-lege, antiromâne?ti, sunt votate ?i aprobate la foc automat în Parlamentul României, apoi promulgate „ca primarul" de ?eful navetist al statului român. Prevederile Constitu?iei României sunt ignorate sau c?lcate în picioare. Concomitent, false „legende" vechi sunt repuse în circula?ie de mass-media bulevardier? ?i/sau înregimentat?. În anul 2001, în cadrul lucr?rilor Conferin?ei „Ligii Na?ionale pentru Combaterea Antiromânismului", regretatul profesor ?erban C. Andronescu a sus?inut o prelegere în Sala Dalles din Bucure?ti, referitoare la pove?tile despre „s?punul din gr?sime de evreu". Dovedit? a fi o minciun? grosolan?, „legenda" S?punului R.I.F. a fost pentru o vreme retras? din prim-planul informa?ional. Dup? scurgerea anilor, timp în care uitarea s-a a?ternut peste dovada falsit??ii, sus?in?torii istoriilor m?sluite readuc în aten?ia public? „legenda S?punului R.I.F.". Cosmetizat?, revigorat? ?i reactualizat?. Chiar dac? în edi?iile din 18 ?i 21 noiembrie 2010 ale revistei ART-EMIS[1] a fost prezentat? prelegerea men?ionat?, în spiritual respectarii adev?rului ?i a red?rii memoriei, republic?m mesajul mereu actual al profesorului Andronescu. (ART-EMIS).

„Reine Jüdisches Fett" - R.J.F., nu R.I.F.

Pân? mai acum treizeci de ani, iubitorii de antichit??i care se opreau prin magazinele de specialitate din Occident, a?a-numitele anticariate aveau posibilitatea, nu rareori, s? g?seasc? obiecte care aminteau de unele crime naziste: abajururi confec?ionate din piele de evreu, buc??i de s?pun fabricat din gr?sime de evreu, pe care erau imprimate literele R.I.F.. În traducere „comercial?", ini?ialele doreau s? însemne Reine Jüdisches Fett (Gr?sime curat evreiasc?). Nimeni nu a observat atunci c? traducerea era corect?, îns? ini?ialele ar fi trebuit s? fie R.J.F. (cu „J"), nu R.I.F. (cu „I"). Articolele ziarelor de atunci descriau crime oribile, imaginate de min?i bolnave, iar politicienii sioni?ti afirmau în discu?ii publice c? acele min?i apar?ineau c?l?ilor nazi?ti. Ilse Koch, fost? îngrijitoare în lag?rul de la Buchenwald a fost acuzat? c? jupuia cadavrele evreilor din lag?r pentru a confec?iona abajururi pentru l?mpi. Înainte de execu?ie a fost închis? ?i a fost supus? unor chinuri teribile, demen?iale. Când nu a mai suportat, a recurs la „eliberare" prin sinucidere. Chinurile suferite de Ilse Koch erau curios de asem?n?toare cu cele suportate de legionarii români pe durata „demasc?rilor" petrecute în închisorile de la Pite?ti, Aiud ?i poate din alte asemenea locuri de deten?ie. Asem?narea lor izbitoare sugereaz? concluzia c? au fost inspirate de aceea?i „surs?". Smirnov, procurorul sovietic de la procesul criminalilor de r?zboi de la Nürnberg, a prezentat în instan?? mai multe buc??i de s?pun imprimate cu ini?ialele R.I.F., drept probe de vinov??ie. Avoca?ii germani ai ap?r?rii au cerut analiza chimic? de laborator a probelor. Juriul a respins cererea avoca?ilor ?i a admis „corpurile delicte" drept peremptorii. Pe baza acestor „probe" au fost pronun?ate mai multe condamn?ri la pedeapsa capital? prin spânzur?toare. Pe la începutul anilor '80 (ale secolului al XX-lea - n.r.), toate aceste „corpuri delicte": calupurile de s?pun, confec?ionate din „gr?sime de evreu", abajururile confec?ionate din „piele de evreu" au disp?rut brusc, atât din magazinele de antichit??i, cât ?i din casele ?i muzeele memoriale ale holocaustului, aflate atunci în faza incipient? de organizare. Din ce cauz?? Pentru simplul motiv c? totul nu fusese decât „legend?". O astfel de legend? s-a consumat pe p?mânt românesc, la F?lticeni, iar cel ce scrie aceste rânduri a fost conectat indirect la apari?ia ei.

De la F?lticeni la... Simon Wiesenthal

Întâmpl?rile s-au petrecut la câ?iva ani dup? 23 august 1944, prin 1950, când puterea politic? din România fusese preluat? de comuni?tii aservi?i U.R.S.S. Pe atunci eram tân?r avocat, abia ie?it de pe b?ncile facult??ii. Intrasem în contenciosul unei b?nci din Bucure?ti, dar fusesem îndep?rtat de acolo pentru „originea nes?n?toas?". Cum nu fusesem nici legionar, nici liberal, nici ??r?nist, nici spion pentru vreo putere str?in?, nu aveau motiv s? m? aresteze, dar m-au marginalizat. Dup? ce am fost dat afar? din contenciosul b?ncii respective, n-am g?sit de lucru decât pe un ?antier din nordul Moldovei, pe lâng? F?lticeni. ?antierul avea nevoie de nisip ?i de pietri?, iar persoana care-l aproviziona era evreu. Avea pentru mine - cel mai tân?r de pe acel ?antier, un fel de simpatie mai greu explicabil?, m? lua cu el când erau examinate locurile unde trebuia depus pietri?ul. Cele de unde putea fi extras pietri?ul erau ceva mai izolate, în apropierea cursurilor de ape. Deseori ne prindea ora amiezii în acele locuri îndep?rtate. De fiecare dat? lua cu el în asemenea ocazii un co? împletit din r?chit?, din care scotea sandvi?uri preparate de so?ia lui, o sticl? cu cafea cu lapte sau cu limonad?; nu mânca niciodat? singur, m? invita s?-i ?in companie. O dat? pe lun?, atunci când contabilizam împreun? cantit??ile de nisip sau de pietri? predate ?antierului pentru ordonan?area pl??ilor, opera?iile men?ionate se desf??urau în locuin?a sa. Pe ?antier era prea mare vânzoleal?, iar condi?iile erau inadecvate. Ne instalam în salona?ul casei sale. Pe un perete era o pendul?, un ceas foarte vechi. Dup? ce finalizam socotelile, m? mai re?inea la o cafea, la o pr?jitur?, timp în care-mi povestea fel de fel de întâmpl?ri, unele dintre acestea, foarte interesante. De pild? îmi spunea cât de bine îi mergeau afacerile înainte de r?zboi ?i de venirea la putere a comuni?tilor, pe vremea primarilor ?i a prefec?ilor liberali sau ??r?ni?ti. Când primea o comand? de pietri?, îl aducea ?i îl depozita pe marginea drumului, dar nu îl împr??tia. Chema inspectorul, acesta constata c? materialul fusese livrat ?i ordona plata. Furnizorul încasa banii, îi d?dea ceva ?i inspectorului, poate ?i primarului, poate ?i prefectului. Anul urm?tor, la primirea unei noi comenzi, nu se mai obosea s?-l aduc? de la râu. Tocmea câ?iva ??rani, care luau pietri?ul cu lope?ile dintr-o parte a drumului ?i îl mutau pe cealalt? parte. Chema din noi inspectorul, acesta constata livrarea, ordona plata, furnizorul d?dea ce trebuia ?i unde trebuia, astfel încât toat? lumea era mul?umit?. Istoria se repeta în fiecare an. Când îmi povestea, se întâmpla ca pendula s? bat? ora, atunci ridica degetul ?i spunea: „Vezi, bate ceasul. Am dreptate!". Toat? lumea era mul?umit?. Îl priveam cu admira?ie. Eram tân?r, ne?tiutor, f?r? experien??, iar astfel de povestiri m? impresionau. Cu alt? ocazie, aflându-ne în acela?i salona?, mi-a povestit despre s?punul din gr?sime de evreu: cu câ?iva ani înainte, rabinul din F?lticeni celebrase o slujb? de înmormântare. La slujb? veniser? to?i membrii comunit??ii de acolo, to?i în doliu. Au mers la cimitir, au îngropat calupuri de s?pun fabricate „din gr?sime de evreu".S-a f?cut slujba ?i toat? lumea a fost înduio?at?, iar ziarul local a publicat un articol „documentat" despre eveniment. Coinciden?? sau nu, când a terminat de povestit, a b?tut din nou pendula. A ridicat degetul ?i mi-a spus, ca ?i în alte d??i: „Vezi, bate ceasul!". L-am admirat, eram înduio?at ?i comp?timeam soarta acelor oameni care au fost pref?cu?i în s?pun ?i îngropa?i în acest fel în cimitirul din F?lticeni.

„Dac? to?i ace?ti supravie?uitori au sc?pat într-adev?r de chinuri, atunci pe cine a mai ucis Hitler?"

Dup? dou?zeci de ani am aflat c? articolul publicat atunci în ziarul local din F?lticeni a fost preluat, dus în str?in?tate, în Austria, tradus în limba german? ?i republicat în prim?vara lui 1946 într-un cotidian de mare tiraj din Viena. O dat? tradus într-o limb? de circula?ie mondial?, a fost preluat de un ziarist care urma s? devin? cunoscut în tot Occidentul sub numele de Simon Wiesenthal, „vân?torul de nazi?ti". Actualmente (2004, între timp S.W. a plecat la o ?uet? cu Adolf Eichman - n.r.) este directorul unui mare centru de cercet?ri antinaziste din Viena. Acest om ?i-a dat seama de importan?a întâmpl?rii de la F?lticeni, nepierzând prilejul s? o foloseasc? în ac?iunile de condamnare a antisemitismului. Ceea ce auzi?i de la mine poate nu v? impresioneaz?, îns? în Occident asemenea relat?ri înduio?eaz?, produc lacrimi credulilor, iar cei cu disponibilit??i materiale fac dona?ii substan?iale pentru a u?ura suferin?ele celor sc?pa?i de holocaust. Opera?ia condus? de Simon Wiesenthal - asemenea altora similare - a cunoscut o extindere a?a de mare încât foarte mul?i evrei, au început s? cear? compensa?ii pentru suferin?ele îndurate. Toate acestea le-am aflat mult mai târziu din „The Holocaust industry", de care a amintit aici profesorul Josif Constantin Dr?gan, cartea unui coleg, profesor de istorie la Hunter College din New York, Norman G. Finkelstein, ai c?rui p?rin?i fuseser? interna?i într-un lag?r nazist din Europa. Finkelstein transcrie la pagina 81 a acestui volum, o declara?ie a mamei sale, referitoare la num?rul foarte mare de supravie?uitori, unde se men?ioneaz?: „dac? to?i ace?ti supravie?uitori au sc?pat într-adev?r de chinuri, atunci pe cine a mai ucis Hitler?".
- Va urma -
----------------------------------------------
[1] http://www.art-emis.ro/analize/151-sapunul-rif-o-legenda-fabricata1.html ?i http://www.art-emis.ro/analize/155-sapunul-rif-o-legenda-fabricata-2.html

footer