În anul jubiliar Shakespeare, summitul N.A.T.O. de la Varşovia pune Berlnul în faţă unei dramatice dileme hamletiene: a fi sau a nu fi prezenţa Germania militarmente în flancul estic al N.A.T.O. (adică şi în România)? Dacă dăm crezare săptămânalului „Der Spiegel", preşedintele Obama va cere în mod deschis cancelarului Merkel efective militare germane în statele membre ale N.A.T.O. din estul continentului. Berlinul are de luat în calcul mai multe lucruri:
- Chiar dacă Germania nu mai are complexul istoric al culpabilităţii, de fostă putere militaristă şi este decisă să devină mai activă în politica europeană şi mondială, deschiderea spre exterior anunţată de la cele mai înalte niveluri ale statului s-a produs, până acum, cu precădere în domenii non-militare: economic, politic, cultural etc. Iată că Berlinul e solicitat de aliatul american să-şi asume noi responsabilităţi.
- În acelaşi timp, însă, Germania face, în mod tradiţional, eforturi atente pentru a nu ostiliza relaţiile sale cu Rusia, fiind interesată şi de avantajele relaţiilor economice ruso-germane, dar şi de un coeficient sporit de securitate proprie.
- Publicul german rămâne, de zeci de ani, reticent faţă de orice implicare militară a ţării înafara graniţelor, apreciind „cultură prudenţei" care a definit politică externă a ţării în postbelic.
- Armata germană nu este pregătită, în acest moment, pentru a prelua proiectatele misiuni în cadrul N.A.T.O. Efectivele ei au fost reduse de la 600 000 în momentul reunificării, la 177.000. Militarii germani, afirmă Hans-Peter Bartels, înalt demnitar în domeniu, sunt „la limita capacităţilor de intervenţie".

Berlinul oficial este conştient de dimensiunile noii sfidări. „În ultimii ani, ne-am uitat în altă parte, în timp ce crizele au venit către noi, s-au apropiat de poartă noastră", declara Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei pentru securitate de la München. „Indiferenţă nu este o opţiune. Germania nu poate să se uite în altă parte", venea, parcă în replică, o declaratie a ministrului apărării, Ursula von der Leyden. De altfel, chiar în incinta conferinţei de la München, în urmă cu câţiva ani, şi preşedintele federal, şi cancelarul, şi ministrul apărării, au anunţat o politică internaţională mai activă a Berlinului. Publicul german, chiar dacă rămâne deosebit de reticent faţă de implicarea trupelor Bundeswehrului în felurite zone de conflict de pe glob, acceptă, în proporţie de 56 %, întărirea capacităţilor de apărare ale ţării.

Reunificarea Germaniei deschide un capitol nou şi în istoria militară a ţării. Pe cât de tumultuous şi de războinic i-a fost trecutul, pe atât de prudent, precaut şi strict reglementat internaţional şi la nivel intern, federal, este statutul de astăzi al Bundeswehrului, dar Berlinul se află, şi aici, în faţă unor mari decizii. Dacă până la reunificare, în timpul Războiului Rece, Bundeswehrul era vârf de lance al N.A.T.O., cu misiunea de apărare în cazul unei invazii sovietice cu tancuri în Europa Centrală, după dezmembrarea U.R.S.S., sfera intereselor speciale ale Alianţei au depăşit cadrul arealul nord-atlantic, iar Germania a fost pusă în situaţia de a-şi revedea limitările în vigoare. Respectiv, condiţia pusă - şi autoimpusă - că armata germană să fie subordonată direct Bundestagului şi nu cancelarului sau ministrului apărării (ceea ce pune mari probleme în privinţa operativităţii militare, dar şi în luarea unor importante decizii politice). Însuşi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, avertiza că urmările inacţiunii în crize internaţionale sunt adesea mai periculoase decât riscurile acţiunii. Iar un fost ministru polonez lansa butadă că ar fi de temut mai degrabă de ce nu face, decât de ce face Germania. Astăzi, circa 5.000 de militari germani acţionează în operaţiuni desfăşurate înafara graniţelor ţării, iar declaraţiile oficiale vorbesc tot mai frecvent de „cultură responsabilităţii şi ajutorului", care tinde să se substituie „culturii prudenţei" de până mai ieri. „Germania vrea să se prezinte că un aliat pe care partenerii occidentali pot conta" - se remarcă într-un articol publicat pe site-ul nouvelle-europe.eu în aprilie 2014. Dar cancelarul Merkel nu pierde ocazia să nuanţeze: „Niciun conflict nu poate fi rezolvat numai pe cale militară. Politică externă germană implică punerea în reţea a oportunităţilor civile şi militare".

În sfârşit, nu trebuie uitat că la summitul N.A.T.O. de la Bucureşti, Germania cancelarului Merkel a avut cele mai ferme obiecţii la ideea integrării în N.A.T.O. a Georgiei şi Ucrainei. Va fi, de dată această, la summitul Alianţei de la Varşovia, mai dispus Berlinul la noi măsuri de consolidare a apărării flancului estic al N.A.T.O.? Vom vedea în curând şi militari aliaţi germani printre noi?