Vara pisicilor negre 1Grub Street din Londra, are un loc aparte, unic şi fenomenal în istoria literaturii universale, fiindcă aici a început şi s-a format tagma scriitorimii de închiriat, de mercenari cu peniţa numiţi hack writers. Timp de două secole această strada şi împrejurimile ei a fost scena unei lumi literare şi artistice boeme, inegalabilă, neasemuită, imortalizată, sarcastic sau dramatic, în literatura vremii. Pentru existenţă şi a izbuti unii au scris contra cost orice li s-a cerut. De aici s-a răspândit în lume „pen for hire" (condei de închiriat)! Tot din acest mediu tumultuos, liber şi libertin, elevat şi ordinar s-a desprins închipuirea, mult fabulată, că pisicile văd aureolele poeţilor şi scriitorilor şi se apropie cu pisicească apreciere de ei, îndepărtându-se de cei ce neavând aureolă n-au nici caracter.

Alexopatul rătăcitor

Grub Street din Londra se afla, în Secolul al XIV-lea, o parte în interiorul vechiului zid al cetăţii şi restul în afara zidului de apărare ridicat de romani şi care a fost de folos o mie de ani. Grub are mai multe înţelesuri dar, în acest caz, strada şi l-a primit fiindcă a fost săpată superficial şi curăţată de rădăcinile copacilor tăiaţi mai de mult. Absolut banal început şi nume, dar va deveni strada obârşiei unei tagme arhicunoscute în toată lumea: pen for hire! Odată strada întinsă în afara vechiului zid s-a parcelat şi, în timp, loturile s-au vândut ieftin. S-au găsit antreprenori care să le cumpere şi, pe locuri ieftine, să ridice case ieftine cu chirii pe măsură. S-au construit case cu parter comercial, deasupra având două etaje şi sub acoperiş, atica cu mansarde şi lucarne mari - garret - cele mai ieftine şi mizerabile locuinţe posibile, ocupate în timp au fost ocupate de poeţi săraci şi începători, idealişti şi romantici care le considerau turnurile lor de fildeş de unde Londra, cea periferică, se părea că stă la picioare. Frumoase iluzii terapeutice, gratuite !! În timp ce pentru jurnaliştii şi scriitorii clarvăzători ai realităţii, trăind din ce apucau din scrisul comandat, pretins, se simţeau ca în închisoarea din Turnul Londrei, cu diferenţa că în turnul Londrei te urcai pe trepte de piatră, pe când la mansardele de pe Grub Street se ajungea, dacă nu erau prea beţi, pe scară de pod rustică, cărora târziu i s-a pus o balustradă cu care rămâne-au în mână când cădeau de pe scară.

Şi aici, ca pe orice altă stradă londoneză, era bine aşezata şi mult preferata instituţie publică engleză The Pub - cârciuma - cu cele mai proaste şi ieftine băuturi, la lume săracă - băuturi ieftine şi proaste! De fapt erau numai trei feluri : berea englezească, cea mai proastă bere din lume după europeni, un whisky şi mai prost, de fapt după francezii naţionalişti nici nu există altfel de whisky, decât prost, iar pentru prostituate lichioruri colorate, dulci şi aromate cu te miri ce, prefabricate de cârciumar din resturile rămase în paharele clienţilor. Şi prostituatele de pe Grub Street, vai de capul lor, prostituate pentru clienţi săraci, se mai culcau cu ei şi pe datorie. Clienţii cârciumii fiind săraci şi flămânzi se euforizau una - două, lansându-se docţi în toate filozofiile şi ideologiile lumii, pe care le ştiau după ureche. Discuţiile contradictorii erau crescendo şi când terminau argumentele verbale treceau la argumente fizice, în clasica forma englezească cu arbitri şi pariuri pe învingător. Învingătorul ori lua banii şi îi bea cu toţi împreună, ori ieşea în stradă după o prostituată cu tarif exigent „first money..." în timp ce, cel bătut măr, domnesc, era oblojit pe datorie, fiindcă de când lumea, prostituatele au şi suflet pe lângă pelvis. Bresle de prim rang! Prostituţia nu este doar cea mai veche îndeletnicire ci şi cea mai răspândită, iar în acele vremuri în Londra, pe Grub Street, poeţii, jurnaliştii şi scriitorii s-au luat după ele şi au răspândit o altfel de prostituţie în scriituri ideologice, politice, narative de tot felul, după cum erau plătiţi, satisfăcând toate poftele clienţilor, la fel ca prostituatele. Astăzi, această nouă îndeletnicire de prostituţie a multor poeţi, jurnalişti şi scriitori e la fel de răspândită, precum cea mai veche îndeletnicire femeiască, nu atât din lipsă de mijloace de existenţă cât mai ales dintr-o mare cerinţa din partea clienţilor de tot felul. Bresle de prim rang în serviciul clienţilor!

Vorbind despre clienţii care închiriază mânuitorii de condei pentru satisfacerea preferinţe lor s-au scris saci de cărţi, care mai de care, şi se scriu în continuare. La poeţi apelează de obicei îndrăgostiţii ce vor să-şi flateze iubitele cu scrisori de dragoste cuceritoare. Pentru poeziile de dragoste, preţul era mult mai mare şi se plătea după numărul strofelor, fiindcă aşa se scriau poeziile cândva. Jurnaliştii erau solicitaţi pentru chestiuni politice: propagandă, manipulări, dezinformări, polemici şi atacuri. Tocmeala subiectului dura o zi întreagă, se plătea după numărul cuvintelor, dacă clientul cerea un text scurt, jurnalistul ridica preţul pe cuvânt, atunci clientul lungea textul şi jurnalistul făcea o reducere la fiecare o sută de cuvinte în plus. Scriitorilor li se cereau biografii sforăitoare, romane de dragoste lacrimogene, romane în care clienţii să fie portretizaţi ca învingători, biruitori de cartiere, oraşe, comitate. Tocmeala era întinsă dar formală, clientul vroindu-se mare personaj de carte, în timp ce scriitorului îi trebuiau bani să-şi plătească chiria şi datoriile. Aşa a pornit noua tagmă, numită şi Grub Street Scribblers care treptat, cu perseverenţa, de la supravieţuire la realizare, a devenit o industrie de notorietate şi rentabilă, trecând la publicaţiile lor, foarte variate, interesante şi vândute. Pe Grub Street Scribbers au apărut editorii şi tipografii pentru Pen for hire - condei de închiriat şi rotativa banilor şi a renumelui a cuprins lumea londoneză. Scriitorimea londoneză de până atunci, cu stare materială asigurată, feudală şi burgheză, a fost şocată, nu a văzut cu ochi buni ridicarea acestei tagme de condeieri săraci care prin metodele lor viciate şi pervertite, se afirmau şi câştigau locuri în literatură periferică, făcându-le concurenţă. Războiul vorbelor scrise s-a declanşat şi învingătorii sunt hack writers de pe Grub Street.

Sintagma hack writer este peiorativă, dacă o privim numai etimologic. Hack are mai multe înţelesuri: cal de închiriat, cal de poştă, mârţoagă, salahor, scrib, lucrător la negru şi altele. În această sintagmă, este o scurtare de la hackney = cal de închiriat pentru călărit !! Dacă folosim hack writer se poate traduce, aproximativ, scriitor de închiriat (şi călărit) ceea ce e foarte aproape de cea mai veche îndeletnicire socială feminină. Cum era de aşteptat, conform legii universale, oricărei forţe i se opune o contra forţă, exemplificată la fiecare pas şi în societatea umană, în care scriitorimea clasică londoneză s-a opus cailor închiriaţi pentru a fi călăriţi pe toate drumurile scrisului pe bani. La început a fost o fricţiune banală, în care clasicii au marşat prin ironie şi sarcasm asupra mârţoagelor din Grub Street Scribblers. Scriitorul Alexander Pope a scris o amplă lucrare „The Dunciad" considerată clasică prin caracterizarea critică, sarcastică la adresa hack writers iar un pictor, William Hogarth, i-a caricaturizat în mizerabil. A urmat apoi un lung şi necruţător război de vorbe scrise, în urma căruia, încet, încet victoria a înclinat de partea cailor închiriaţi spre surprinderea generală. Dar şi mai surprinzător a fost faptul că, datorită faptului că pentru mulţi indivizi banii miros cel mai frumos, destui clasici s-au molipsit de boala mârţoagelor pe bani, a prostituatelor cu condei, a mercenarilor cu peniţă! O îndeletnicire morbidă a devenit o boală, boală a generat o molimă care s-a extins ca o epidemie, fiindcă banii, cu mirosul lor frumos, sunt necesari iar scriitorii şi-au dat seama că se poate câştiga de două ori mai mult dacă devin şi ei condeie de închiriat!

În Franţa, la Paris, hack writers s-au numit libelliste , de la latinescul libellus ceea înseamnă carte mică, fiindcă erau scrise în mici broşuri pe o hârtie proastă şi vândute ilegal pe stradă. Libelliste trăiau şi aici în mizerie, se zbăteau pentru existenţă făcând parte din clasa socială de jos, motiv pentru care au fost cuprinşi în termenul proletariat literar. Deosebirea de hack writers a fost că aceştia au fost mult mai implicaţi în viaţa religioasă şi politică franceză, au fost foarte incisivi la adresa monarhiei. Unii susţin că, indirect au pregătit într-un anumit fel Revoluţia Franceză prin pamfletele lor. Se poate ! Oricum literatura lor - libelle - era mai mult politică decât cea socială şi ţintea, cum se pricepeau, viciile şi personalităţile societăţii franceze şi unii se pricepeau de minune, erau critici sociali sardonici. La fel ca în Anglia şi în Franţa a fost o reacţie puternică din partea unor personalităţi de mare anvergură literară şi filosofică. Diderot şi Voltaire i-a ridiculizat şi satirizat pe mulţi libelliste. Voltaire a spus despre ei, şi asta a rămas, că: „sunt mai prejos decât prostituatele".
- Va urma –

Corneliu Florea, Vara pisicilor negre, Bistriţa, Editura Aletheia, 2016, 250p.- fragment