Un alt punct care merită să fie citat integral este punctul 3 din „Platformă": „Susţin o Românie guvernată cu bun simţ. Mandatul scurt al actualului guvern a demonstrat limitele schimbării în condiţiile unui aparat administrativ opac, nereformat şi puternic politizat. Ne-am aliat cu cetăţenii pentru a le simplifica interacţiunea cu instituţiile statului. La 100 de ani, românii merită un stat puternic, reformat, cu o administraţie competitivă, profesionistă, deschisă, pentru oameni. Este nevoie de o reformă profundă a administraţiei şi de crearea unui corp administrativ competent, integru. Respectul pentru cetăţeni trebuie scris în A.D.N.-ul administraţiei. Doar în felul acesta administraţia va inspira încredere şi respect". Şi cum, vorba românului, „Peştele de la cap se împute", probabil tocmai pentru a profesionaliza, transparentiza şi, nu mai încape vorbă, mai ales pentru a depolitiza administraţia, exact în conformitate cu acest punct din Platforma sa, domnul Cioloş şi-a ales cu grijă miniştrii. De câţiva am vorbit anterior (oricum, povestea-că poveste este! - cu depolitizarea şi celelalte li se aplică şi acelora...), să exemplificăm, de această dată, cu alţi doi membri ai cabinetului domnului Cioloş, care sunt leit cum spun principiile din Platformă şi, în special, cum zice punctul 3 (şi cum ar spune des invocatul de noi nenea Iancu Caragiale, curat performanţi!): domnul ministru Ghinea, de la fonduri europene şi doamna ministru Şuteu, de la cultură. De performanţa domnului Ghinea - cam „0" (zero) fonduri comunitare atrase! - nici nu mai este cazul să mai vorbim. Cât despre competenţă şi profesionalism (domnia sa fiind un soi de gazetăraş de duzină...) şi de depolitizare (să mai povestim de isprăvile sale într-ale băsismului?) ce să mai spunem?

O ilustrare cum nu se poate mai bună (dar pe dos!) a principiului de la punctual 3 o reprezintă doamnna Şuteu. Dumneaei, „competenţa" i se trage de la fostul şef Horia Roman Patapievici. Căci doamna este fost director al Institutului Cultural Român la New York, în vremea când I.C.R. era condus de sinistrul personaj care îl definea pe Eminescu drept „cadavrul din debara", din cauza căruia (zicea dânsul), tinerii români de azi inteligenţi, talentaţi şi cu dorinţa de a-şi face un nume bun în afară nu-şi pot croi un drum euro-atlantic. „Performanţa" doamnei în cauză e legată de promovarea obsesivă a „genialilor" Cărtărescu şi Mihai Perjovschi şi de marele scandal al expunerii peste ocean a poneiului roz cu zvastica pe crupă. Iar apolitismul ei este de aceeaşi sorginte băsesciană ca şi cel al domnului Ghinea. La punctele 5 şi 6 din Platformă, domnu Cioloş spune că susţine o Românie fără sărăcie, respectiv o Românie cu o economie competitivă. La prima vedere, nimeni nu l-ar putea contrazice. Dar, revenind iar la nemuritotul nenea Iancu, „măcar de te-ai ţine de vorbă". Fiindcă domnul Cioloş este de meserie agronom (horticultor). Şi, înainte de a deveni (pe căi nu foarte transparente şi am spune că nici cu mare legătură cu valoarea, competenţa, deci meritocraţia - dacă avem în vedere faptul că la universitatea de profil din Cluj absolvită a fost, mai degrabă, un student mediocru - comisar european pentru agricultură şi dezvoltare durabilă, a avut responsabilităţi, până la cele mai înalte în profesia şi ramura sa (secretar de stat şi chiar ministru al agriculturii), în România. Aşa că ar fi unul dintre cei cărora ar fi trebuit să le roşească obrazul în 2013, atunci când, pe foarte bună dreptate, ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn, se declara stupefiat de ceea ce domnia sa numea un
paradox: „Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar im¬portaţi două treimi din alimente. Este cel mai mare paradox".

Or, nu poate fi eradicată sărăcia într-o ţară aflată în situaţia de a-şi aduce din import două treimi din hrana cetăţenilor ei, în condiţiile în care ar trebui să fie în stare să hrănească o populaţie cât patru Românii! Ce fel de economie competitivă poate fi aceea în care una dintre ramurile care ar trebui şi ar şi putea să fie motor de dezvoltare nu poate asigura hrana şi siguranţa alimentară a populaţiei ei? Ca să nu mai vorbim de faptul că, exact în momentul în care aşternem pe hârtie aceste rânduri, citim că firma de cercetare de piaţă GfK atrage atenţia asupra altui „paradox": în ciuda creşterii economice (de care, deocamdată avem motive să ne îndoim, tocmai din cauza identificată de GfK...), aceasta nu se regăseşte şi în buzunarele populaţiei: „Majoritatea co¬pleşitoare a populaţiei îşi permite în conti¬nuare să cumpere doar articolele esenţiale pen¬tru traiul zilnic. Produ¬sele şi serviciile cu o valoare ridicată rămân în continuare în afara posibilităţii de cumpărare a majorităţii consumatorilor". Aşa că avem toate motivele să-l întrebăm pe primul ministru technocrat, competent, performant (şi care s-ar mai dori premier o tură şi după alegeri, ca ales al P.N.L. Mai rămâne doar să-l aleagă şi România!... Dacă nu în buzunarele românilor se găseşte creşterea economică (dacă şi atâta câtă este...), atunci, oare, în care buzunare s-o regăsi? Nu cumva om găsi urmele acestei creşteri, în forma lor financiară, prin... Panama? Sau prin Lichtenstein? Sau prin Luxemburg-ul domnului Jean-Claude Junkers? Or prin Insulele Cayman sau măcar în Insula Man, din Canalul Mânecii? În conturi ale capitalului străin, care este astăzi stăpân aproape absolut al României?

Putem vorbi de o economie performantă atunci când „guvernul meu", tehnocrat, competent şi, mai ales, românesc şi reprezentând interesul naţional continuă în mod sfidător să închidă ochii la dezastrul ecologic şi economic provocat în România de teutonii dlui Iohannis, de la Schweighoffer, într-o Românie care continuă să exporte cherestea şi buşteni de sute de milioane de euro anual (mai exact, peste 17 milioane de metri cubi, în valoare de peste 900 milioane de euro!), sau să importe de la Ikea şi din alte părţi piese de mobilier, în vreme ce de fosta industrie româneasca de producere a mobilei (zeci de fabrici, celebre cândva pe toate meridianele şi paralelele lumii!) s-a ales, aproape, praful? E foarte uşor (şi populist şi...electoral să vorbeşti, într-un document fabricat şi „lansat la apă" cu două luni înainte de alegeri...) despre locuri de muncă. Dar ştie, oare, dl prim ministru Cioloş, fiindcă veni iar vorba de Schweighoffer şi de chelirea munţilor (care nu mai poartă păduri şi, prin grija inspiratorului, protectorului şi finanţatorului dlui Cioloş şi al multora dintre tehnocraţii săi miniştri, dl Soroş, s-ar putea ca, la un moment dat, să nu mai poarte nici...aur!), că numai în industria lemnului, în România au fost lichidate peste 100.000 de locuri de muncă?

Mai spune domnul Cioloş la punctul 7 din Platforma sa: „Susţin o Românie educată". Ei bime, o Românie educată ne dorim cu toţii. Dar mă îndoiesc că România, aşa cum este ea concepută prin programele de restructurare a învăţământului, de tehnocraţii internaţionalişti, globalişti, doritori de a vedea cât mai grabnic şterse din curricule, programe şi manuale orice urme de preocupări care ar mai putea da naştere în minţile şi sufletele şcolarilor români conştiinţei identităţii inconfundabile a poporului nostru, a contribuţiei originale, inestimabile a acestui neam la îmbogăţirea tezaurului cultural al umanităţii, ar putea fi o Românie mai educată decât cea de azi. Mai degrabă invers. Fiindcă, cum ar putea fi, oare, mai educată o Românie în care se caută să se împuţineze până la dispariţie studiul istoriei propriului popor? În opinia celor mandataţi să se ocupe de modificarea structurii programelor de studiu în învăţământul preuniversitar, nici măcar denumirea istoriei neamului n-ar mai trebui să fie „Istoria României"! Iar asta se întâmplă într-o ţară în care preşedinte este un profesor! Căsătorit tot cu o profesoară! (Oare să fie aşa fiindcă, precum aflăm că a răspuns cândva, în campania prezidenţială, unui ziarist care i-a pus o întrebare foarte incomodă, domnia sa a avut „ghinionul" să fie, probabil pe vremea când era doar profesor, nu şi primar-sau poate şi după?-preocupat prioritar de meditaţii, din care a şi reuşit, abil, spre deosebire de colegii care se ocupau doar de catedră, să agonisească un oarecare număr de case?). Şi dacă tot a venit vorba de domnul preşedinte şi, la capitolul educaţie fiind, poate că n-ar fi lipsit de rost să ne întrebăm foarte serios ce model de educaţie propune domnia sa atunci când, nemaiputându-şi stăpâni, în ultima vreme, nervii în faţa tot mai multor întrebări sau observaţii incomode, adoptă un limbaj de surugiu atunci cînd vorbeşte de - totuş - al doilea demnitar al statului român („acest individ...") şi o atitudine de extremism jignitor (chiar dacă o fi domnia sa minoritar etnic, religios şi de ce fel o mai fi...) la adresa unei largi majorităţi a cetăţenilor români (de toate etniile şi confesiunile creştine!), care se pronunţă (deopotrivă democratic, dar şi constituţional şi legal, printr-o petiţie semnată de reprezentanţi ai lor-nu mulţi, "doar" trei milioane!-) pentru un referendum de modificare a Constituţiei în sensul de a defini exact căsătoria drept o uniune între un bărbat şi o femeie, permiţându-şi să depăşească multe limite (inclusiv, am zice, pe aceea a bunului simţ-asumat de punctul 3 al Platformei dlui Cioloş!), numindu-i „fanatici religioşi"!

Cum este vorba de un număr uriaş de cetăţeni care au semnat respectiva iniţiativă (şi, cu siguranţă, de mult mai mulţi care o aprobă şi care o vor vota la referendum) şi de faptul că, repet, absolut toate cultele creştine, inclusiv cultul luteran, căruia îi aparţine dl preşedinte, susţin fără rezerve şi solid argumentat această iniţiativă (impresionant şi onorant pentru cetăţenii români de toate etniile şi confesiunile este că la finalul săptămânii precedente, după declaraţia scandaloasă a dlui Iohannis, dintre multele demonstraţii care au avut loc în ţară, printre cele mai semnificative ca participare şi ţinută s-au numărat cele din zone cu pondere semnificativă a minorităţilor entice), poate că ar fi cazul ca dl preşedinte să fie invitat de parlament să dea explicaţii şi să i se ofere posibilitatea să prezinte şi scuze poporului român pentru această ieşire inadmisibilă şi ofensatoare. (Dacă România nu s-ar afla într-un moment politic delicat, în preajma alegerilor parlamentare, când nu e potrivit să se işte şi rişte instabilitate instituţională, gestul scandalos al dlui Iohanis-comis în exercitarea demnităţii publice de preşedinte al republicii!-ar fi un motiv temeinic de demarare de către parlament a unei proceduri constituţionale de suspendare din funcţie, întrucât domnia sa, prin această declaraţie, aduce atingere unui drept constituţional al cetăţenilor ţării, iar intervenţia sa poate fi interpretată şi ca o presiune nepermisă asupra unui înalt organism-Curtea Constituţională-, parte a uneia dintre puterile din stat faţă de care preşedintele-dacă n-a înţeles-o încă-este mediator, nu dictator!)

Şi tot fiindcă e vorba de educaţie (şi de principiile din Platforma celui care, de acum, pe lângă calitatea de „tehnocrat" a adăugat-o şi pe aceea de candidat PNL-deci politic!-la funcţia de prim ministru al „guvernului meu" şi după alegeri...), să ne (şi să-i) punem întrebarea cum se împacă, atât cu educaţia cât şi cu principiile, prezenţa în continuare în calitate de ministru al educaţiei a dlui profesor Mircea Dumitru, aflat în miezul a trei scandaluri publice.Domnia sa apare în calitate de coautor al traducerii în limba română a unei lucrări ştiinţifice dintr-o limbă (germana) pe care afirmă chiar în CV că n-o prea cunoaşte! Şi, odată dovedit în această postură, în loc să aibă demnitatea de a demisiona şi de a dispărea, măcar pentru un timp, din atenţia opiniei publice, dă explicaţii jenante, stupefiante, (sprijinit prompt şi de colegi de elită şi moravuri, precum domnul Liiceanu), încercând să demonstreze că imposibilul e posibil, sau că albul poate fi, la nevoie, şi negru! Fiindcă intervenind telefonic într-o emisiune de televiziune, dl ministru afirmă: „În primul rând, aş vrea să risipesc această idee falsă că eu nu cunosc limba germană. Apare în C.V. că nu vorbesc fluent. (Nota mea: Spune domnia sa în C.V. cu privire la abilităţile de limbă germană: citit-slab, vorbit-nu, scris-nu. Ceea ce e altceva decât ce declară la televizor...) Pentru a face o traducere, nu trebuie să fii vorbitor fluent al limbii respective din care faci traducerea. Există traduceri foarte bune făcute de români, din chineză sau sanscrită, fără ca respectivii traducători să fi cunoscut acea limbă. Ceea ce am făcut pentru a traduce cartea lui Wittgenstein a fost să confruntăm ediţii, cea germană cu cea englezească. Şi am tradus, în egală măsură, cu profesorul Mircea Flonta, folosind ediţia engleză, ce am făcut eu şi originalul german, ce a făcut domnul Flonta. Apoi am confruntat aceste traduceri, propoziţie cu propoziţie şi traducerea română este ce a rezultat în urma echipei de muncă."

Toate ar fi fost bune şi frumoase dacă aceste precizări ar fi fost făcute în prezentarea versiunii româneşti a lucrării în cauză... Tot domnul ministru este acuzat (afirmaţie încă neprobată...) că ar fi fost colaborator la...Cooperativa „Ochiul şi Timpanul". Mai grav însă este că domnia sa, profesor (şi rector!) la Bucureşti, a încasat o sumă consistentă de bani (echivalentul a vreo şapte luni, a câte patru ore de muncă pe zi lucrătoare!), pentru o activitate de expert pe termen lung în proiecte POSDRU cu activitate prestată la Cluj (!) De câteva zile de când a apărut public această informaţie şi până în prezent, nu am văzut nicio explicaţie nici din partea dlui ministru, nici din partea principialului şi moralului său premier. Şi nici din partea altora...(Nu de alta, dar pe un caz, zice-se, asemănător, aflăm că performanta D.N.A. s-a autosesizat. Pe la Constanţa...). Analizând în continuare Platforma dlui Cioloş, citim la punctul 8: „Susţin o Românie sănătoasă. Prea mulţi medici pleacă din ţară. În România nu s-au mai construit spitale noi, România nu a avut în ultimii 26 de ani un plan de extindere, de dezvoltare, de modernizare a infrastructurii spitaliceşti. [...] Sunt necesare realizarea şi punerea în aplicare a unui plan naţional de resurse umane pentru reprofesionalizarea administraţiei şi a managementului în sistemul medical din România. Este nevoie de un sistem transparent, meritocratic, etic, care să pună pacientul în centrul său. Trebuie să creştem accesul şi calitatea serviciilor medicale la sate şi în oraşele mici şi mijlocii".

Într-adevăr, prea mulţi medici pleacă din ţară. Şi nu doar medici. Şi personal mediu sanitar. Dar nici nu e de mirare, în condiţiile salarizării de mizerie de care au parte. În condiţiile în care există o discrepanţă monstruoasă între salariile (şi, pe cale de consecinţă, şi pensiile!) ruşinoase ale personalului din sistemul medical (sau din sistemul educaţiei, de care vorbeam mai devreme) şi salariile (şi pensiile) de-a dreptul obscene, prin comparaţie, ale personalului din instituţiile de forţă ale statului.Dar, parcă ne amintim că a durat luni de zile (şi parcă nu s-au stins încă satisfăcător-cât de cât...-) protestele personalului din acest sistem, care au lăsat cam multă vreme insensibili pe delicaţii europeni internaţionalişti miniştri tehnocraţi ai „independentului" premier Cioloş. Şi, da, are dreptate domnul Cioloş că nu s-au mai construit în România spitale din vremea odiosului regim comunist, dar se face că uită dl premier că, în schimb, s-au desfiinţat în mod iresponsabil câteva zeci, tocmai la sate şi în oraşele mici şi mijlocii, în vremea cînd era preşedinte dl Băsescu, cel care l-a scos din pălărie în anul 2010 comisar european (român sau francez?) pentru agricultură şi dezvoltare durabilă! Cât priveşte cum vede domnia sa „reprofesionalizarea administraţiei şi a managementului în sistemul medical din România" cu care încearcă să ia ochii (şi să „umfle" voturile) populaţiei, ne-am lămurit la alcătuirea guvernului „tehnocrat", când, după cum am mai menţionat, a încercat, exact la ministerul sănătăţii, să ne bage pe gât o cioară vopsită pe post de păun!

Punctul 9 al Platformei merită şi el citat integral: „Susţin o Românie care contează în Uniunea Europeană şi în N.A.T.O. Urmează vremuri tulburi pentru Europa. Uniunea Europeană este în criză. România trebuie să decidă dacă vrea să fie parte din problemă sau parte din soluţie. Trebuie să decidem dacă preferăm o Europă a populismului, a etnocentrismului şi a demagogiei sau o Europă a democraţiei, a toleranţei şi a prosperităţii. În 2019, România centenară va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Avem forţa şi oportunitatea să arătăm că România este un stat membru puternic şi să construim Uniunea Europeană alături de nucleul dur al celor care doresc să ţină împreună Europa. Avem forţa de a deveni ancora din Est a Europei unite. Avem forţa să rămânem cel mai de încredere partener din Europa de Est al Statelor Unite ale Americii. Totodată, avem datoria istorică şi morală de a-i ţine lângă noi, pe o cale europeană, pe românii din Republica Moldova, de a pregăti regăsirea neamului nostru în orice formă vor dori generaţiile care vin, de aici şi de dincolo de Prut". Prima observaţie care s-ar cuveni este că e destul de greu de înţeles de ce toţi politicienii români (melodia cu „tehnocraţii" s-o cânte dl Cioloş la altă masă!) cred neapărat că se pot (şi că se vor...) legitima cu adevărat în faţa poporului român cu N.A.T.O. şi cu "cel mai de încredere partener din Europa de Est al Statelor Unite ale Americii". Fiindcă, pe de o parte, N.A.T.O. şi, în special scutul de la Deveselu, vor constitui, în cazul (nedorit şi nefericit) al unui conflict, vorba dlui Cioloş, mai degrabă problema decât soluţia securităţii României.

Pe de alta, i-aş întreba pe cei care nu mai contenesc să ne împuie urechile cu lozinca parteneriatului de nezdruncinat cu Statele Unite (doar parţial adevărată, atunci când e vorba de interesele imperial-strategice ale Statelor Unite, niciodată şi în cazul interesului naţional real românesc): dacă, să presupunem, într-un viitor oarecare, teribila falie seismică din California produce (ferească Dumnezeu poporul american de aşa catastrofă, e doar o ipoteză „de lucru") un cutremur devastator, care scufundă în totalitate Statele Unite, ce se face România fără acest parteneriat strategic? Oare câtă vreme infantilii şi slugarnicii conducători ai României postdecembriste vor continua mecanic, papagaliceşte, ca orbeţii, cum se spune, „să pună toate ouăle (şi aşa, puţine!) într-un singur coş"? Cât priveşte ţinutul lângă noi al românilor din Republica Moldova, am observat sâmbătă seara, la mitingul pentru unire de la Bucureşti prin ce metode gândeşte dl Cioloş că s-ar putea realiza. În acest sens, intervenţia jandarmeriei (despre care aflăm că a fost coordonată de fostul subofiţer SPP bodyguard al dnei Kovesi-care i-ar fi fost, vreo doi ani, după divorţ, chiar partener!-, devenit între timp mare sculă în Jandarmerie) a fost mai mult decât concludentă. Fiindcă, bănuim, doar de aceea şi nu din cine ştie ce alte motive, pe unii dintre "românii din Republica Moldova" (probabil cei pe care îi bănuiau că nu se dau cu niciun chip "ţinuţi lângă noi"), jandarmii i-au „umflat" ("curat constituţional, da' umflaţi-i!"), i-au băgat în dube, i-au dus la poliţie. Şi i-au şi amendat! Dar, poate, fără să-şi dea seama, dl Cioloş a spus adevărul în ultima propoziţie. Că e clar că nu dânsul (şi nici cei ce-l împing de la spate din cele străinătăţuri) şi nu acum doresc, (că tot se apropie cei 100 de ani de care tot caută domnia sa să-şi agaţe Platforma!) revenirea la patria mamă a României de dincolo de Prut! Ideea pare a fi „de a pregăti regăsirea neamului nostru în orice formă vor dori generaţiile care vin, de aici şi de dincolo de Prut". (Sublinierea mea...). Misiunea rezolvării acestei probleme rămâne, judecând după formulare, pentru următoarea sută de ani! Generaţiilor care vin! Şi nu musai prin reunificare! Ci „în ce formă vor dori aceste generaţii"! Tot vorba lui nenea Iancu, săracul! „E scris adânc!"
- Va urma -