Revista Art-emis
„Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii” PDF Imprimare Email
Acad. Florin Constantiniu (+)   
Joi, 29 Decembrie 2016 19:13

+ Acad. Florin Constantiniu, art-emisÎn niciuna dintre alegerile postdecembriste nu ne-am votat conducătorii potriviţi. Niciunul n-a „visat", nu a lucrat pentru Ţară şi pentru Naţiunea Română, ci doar pentru sine, pentru ai săi, ai partidului său sau al altui stat. Aşa s-a ajuns la dezastru, la vânzarea bogăţiilor naturale, a pădurilor şi a pământului românesc străinilor, la depopularea României prin autoexilare în ţări străine, la exodul materiei cenuşii şi la îmbătrânirea poporului român. Acum, în pragul trecerii în noul an, 2017, România se zbate în ghearele haosului politic, condusă de un preşedinte fără ţară şi obligată de partidul castigător în alegerile din decembrie 2016 să stea - din nou - „în pat cu duşmanul", cu o organizaţie alătuită pe criterii etnice şi care, conform Constituţiei României funcţionează ilegal ca partid politic. O organizaţie care doreşte dezmembrarea ţării, anularea Tratatului de la Trianon şi alipirea Transilvaniei la statul care, în 1940 a comis crime bestiale împotriva populaţiei româneşti. Şi totuşi, se întâmplă: retrăim anii '40-'50 ai secolului trecut, când Ţara era-este condusă de alogeni. Nu că n-ar avea dreptul, dar, pe lângă faptul că şi-au dovedit opulenţa faţă de corporaţiile multinaţionale, şi-au demonstrat scopurile anti româneşti şi trădarea de ţară, este de neînţeles cum, dintre atâtea milioane - vreo douăzeci sau câte o9r mai fi - nu s-au găsit români să o conducă, ci doar agenţi şi marionete de alte etnii. Dovadă a perpetuării politicilor de dezbinare şi a factorului anti-naţional, în niciunul dintre guvernele de după 1990, oamenii U.D.M.R.-ului nu au lipsit de la guvernare, sub formă oficială sau camuflată. Sunt imperios necesare, sunt vitale stoparea rotirii nefaste la guvernare a reziduurilor politicianiste şi repunerea în drepturi a Naţiunii Române!

Din decembrie 1989 aşteptăm să se întâmple ceva istoric, aşteptăm ca cineva, on om providenţial să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă Ţara. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii" potriviţi. Nimeni n-a „visat" pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. „Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii" spunea Florin Constantiniu. Mulţumită lor, în ultimii 27 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Ajunşi la putere, politicienii au scos Istoria Românilor din şcoli şi universităţi, marginalizând-o până aproape de dispariţie. În faţa acestui „holocaust" aplicat trecutului românesc, posibilităţiule unui „istoric total", cum l-a numit Gheorghe Buzatu pe academicianul Florin Constantiniu, nu i-au permis să facă altceva decât să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru el, timpul trăit era atât de golit de conţinut istoric încât în ultimii săi ani de viaţă nu-şi mai dorea decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi". Dureros, dorinţa i s-a împlinit, iar România a pierdut în ultimii ani trei mari istorici: Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu şi George Potra. Pierderi ireparabile! Astăzi, când păpuşarii planetari fac eforturi substanţiale pentru desfiinţarea statelor naţionale şi instalarea Noii Ordini Mondiale, demolatorii-falsificatori ai Istoriei Românilor precum părerologul Lucian Boia („trompeta care poluează spațiul media [...] oferindu-i spații generoase pentru a-și transmite ideile urât mirositoare") şi alţi mercenari asemenea lui lucrează pentru un pumn de „arginţi", în favoarea altor interese decât cele româneşti. (Ion Măldărescu).

„Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural"

Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 24 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil. Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie „să-şi facă temele acasă", şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice. De 24 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii. Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor. La istorie - şi nu numai la noi - s-a început cu îndepărtarea cronologiei: „Să nu încărcăm mintea elevilor cu date". Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar - pentru Dumnezeu! - cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp? Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul „mişto" şi „naşpa". Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.

Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional", nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi", pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire. Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor - vezi şi cazul Roşia Montană - ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.

„Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români"

Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele" pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn. Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera" nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia - leagănul democraţiei - sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari?

„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?"

Crize economice au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize. Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de salarii („curbele de sacrificiu"). A fost marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile. Iată relatarea lui Iorga însuşi: „Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e « desperate », i-am spus, glumind: « Nu; fiindcă aici e casa mea, colo e marea; dacă erai în adevăr desperat, la mare te duceai »". Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare. Exasperat de „măsurile de austeritate", un colonel, şef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a întrebat: „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?". Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internaţional. Sunt convins că şi acum va fi la fel. Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi: Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: „să taie", să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial.

Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti. Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa. Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri pe paşoptişti? Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de mâine. Dar cum să le „încărcăm mintea" cu evenimente şi date? Nu se lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ?

Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor. Urez poporului român, să se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.

Notă: textul prezentat este o adaptare după un interviu acordat de regretatul academician publicaţiei Cotidianul.ro în anul 2013. Comentariile istoricului sul\nt la fel de actuale.

footer