La 9 mai 1945, presa anunţa că s-ar fi pus capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Fals! Şi-a schimbat doar „ecusonul" şi uniforma, trecând de la starea „Hot War" la cea de „Cold War", care a durat peste patru decenii. 1989 a fost un an de graniţă, un punct de plecare într-o nouă formă a maratonului sfârşitului de secol al XX-lea şi începutului celui de-al treilea mileniu al „erei" ciudate. Pentru România a însemnat momentul catastrofei naţionale, debutul dezastrului şi al cedării independenţei. A urmat războiul de agresiune împotriva federaţiei Iugoslaviei şi acel 11 septembrie 2001 american (versiunea actualizată a atacului japonez de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941). Atunci, după Malta, s-a marcat un reper major în programul „Skull & Bones 322" (în spatele căreia sunt aliniate „Scroll & Key"«Sulul şi cheia», „Book & Snake" «Cartea şi şarpele», „Wolf's Head"«Capul de lup», „Eliahu" şi „Berzelius") şi declanşarea de către S.U.A. a terorismului şi a asasinatelor ca politică de stat. Afganistan, Irak, Egipt şi Libia au fost ţinte-victimă. Terorismul contra „terorismului" a desconspirat, complicata stare de „Hibrid War", în care a fost adusă omenirea, oferindu-ne un posibil răspuns la celebra întrebare „Qvo vadis?". După masiva „migraţie" din 2015, programată şi substanţial subvenţionată, urmările ciocnirii civilizaţiilor şi a culturilor nu s-au lăsat aşteptate: agresiuni, atentate, crime, asasinate în masă... Consiliul pentru relaţii externe al Statelor Unite preconizează că „în 2017 va izbucni o confruntare militară serioasă între Rusia şi un stat membru al N.A.T.O.". Mânăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă, ce-i ?": revenirea la „Hot War" şi, contrar prevederilor art. 5 din Carta Atlantică, România se va afla din nou la intersecţia imperiilor, va rămâne pe cont propriu, şi, implicit, „acreditată" cu plata noilor oale sparte.
De la „secret", la „discret"
Imediat după catastrofa naţională din decembrie 1989, escrocii politicianişti autohtoni s-au aşezat la masa de lucru cu jefuitorii externi şi cu exponenţii unei anumite organizaţii suprastatale, care a declarat trecerea de la statutul „secret" la cel „discret"... În anii postdecembrismului demolator, atât de tare s-au înmulţit „iniţiaţii", încât astăzi nu mai poţi merge pe vreo cărare a României fără riscul de a călca într-un excrement de mason. Cineva ar putea întreba: care-i problema? La vremea respectivă, o replică pe măsură a dat-o Corneliu Vadim Tudor: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie: [...] Scapă cât mai iute de masonerie!/ Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori/ Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori)./ Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele/ Plini de semne sacre şi de lanţuri grele. [...] Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură/ Ei vor să răstoarne legile-n natură./ Funcţii şi onoruri aprig sunt vânate/ Prostul avansează doar pentru că-i «Frate». [...]". Deşi articolul 40 (4) al Constituţiei României, precizează fără echivoc: „Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise", abuzivele încălcări sunt ignorate cu bună ştiinţă, inclusiv, construirea unui templu gigant în inima Ţării.
Este demolată identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultură şi tradiţie românească
Miniştrii stau la coadă să intre în Masonerie, organizaţie statutată de guvernul Năstase ca fiind „de utilitate publică" şi alimentată de atunci încoace, generos şi discret din banii publici. Ca şi antinaţionala instituţie I.N.S.H.R.-E.W., de altfel. În 1997, senatorul Radu Timofte avertiza: „Masoneria are tendinţa să ocupe toate funcţiile importante în Stat din România [...] aceşti aşa-zis « fraţi » nu urmăresc altceva decât de a pune mâna pe tot ceea ce înseamnă putere în Stat aşa cum au reuşit în alte ţări. Mi-e teamă că vom ajunge într-o zi să fim conduşi numai de către cei care fac parte din organizaţii şi atunci s-a dus şi identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultură şi tradiţie românească" [1], iar Varujan Vosganian declara: „lojile masonice se orientează spre «zonele strategice» precum Guvernul sau Banca Naţională şi se constată şi un asalt asupra membrilor din guvern şi mai ales asupra angajaţilor B.N.R., indiferent de nivel"[2]. Sunt doar aspecte sumare ale aşa numitei vieţi politice şi sociale din România la începutul anului 2017. Par fără conexiune directă, dar...
De Bobotează, în locul Crucii aruncate în apă, se va practica rugăciunea cu faţa spre Masjid al-Haram şi altarul Kaaba din Mecca?
Dacă altădată se spunea că „Toate drumurile duc la Roma", astăzi cărările tare încurcate duc la tastatura pupitrelor de comandă ale României unde, după 1990, au avut şi au acces, nu cetăţenii români merituoşi, dotaţi cu calităţi profesionale şi credinţă faţă de Neam, Ţară şi tradiţiile poporului român, ci marionetele alogene corupte şi şantajabile, gata să execute orice dispoziţie venită din partea superiorilor în grad sau poziţie. Educaţia, învăţământul şi Istoria Românilor au fost remodelate după interesele şi ordinele primite şi aproape eliminate din cursurile preuniversitare. S-au importat fel de fel de manifestări cosmopolite şi/sau păgâne, cu scop comercial, profund anticreştin şi antinaţional, gen „valentine's day" şi „halloween". Mai mult, au fost impuse în programele şcolare, concomitent cu eliminarea datinilor strămoşeşti. Aşa se face că în Ajunul Crăciunului lui 2016 sau de Anul Nou, „Leur-i Ler", „Sculaţi, boieri mari", „Florile dalbe", „Steaua", „Pluguşorul" sau „Sorcova" au luat calea tăcerii. Nu m-ar mira ca de Bobotează, în locul Crucii aruncate în apă, directivele de la Bruxelles să „recomande" niscai „felicitări de sezon": dansul în jacuzzi exterior sau rugăciunea cu faţa spre Masjid al-Haram şi altarul Kaaba din Mecca. La trecerea dintre 2016 şi 2017, Televiziunea naţională a umplut ecranul cu obiceiuri evreieşti, iar pe cele româneşti, le-au cam făcut „uitate". Unde sunt revelioanele de la TVR de altădată? Grigore Vasiliu-Birlic, Toma Caragiu şi „Şopârlele" lui, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Elvira Godeanu, Ion Finteşteanu, Maria Tănase, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Dida Drăgan, Amza Pellea, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Fărâmiţă Lambru, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Mihai Fotino... cu toţii sub umbrela neuitatului Tudor Vornicu au plecat, sunt amintiri. În locul lor a rămas pustiul postdecembrist cu silicoanele, fulgii, penele şi agramatismele care murdăresc sticla ecranelor şi gonesc plătitorii de taxă TV.
De 27 de ani, la cârma Ţării, stau agăţaţi ca iedera, paraziţii
În acest „Hibrid War" - mai degrabă război total -, pe harta României sunt aplicate etichetele: „colonie sub ocupaţie militară" şi „poligon de trageri". Un fel de „No man's land" sau, mai pe româneşte, ţara nimănui. Existenţa ca stat naţional a devenit incomodă şi incertă. Suntem înconjuraţi de ţări ostile: Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria! În fiecare zi, Istoria Românilor este rescrisă la comandă de neisprăviţii „rolleri" contemporani precum Lucian Boia şi asociaţii, servitori jalnici ai... numai Dumnezeu ştie cărui stăpân. După Stalingradul din 1942-1943 ne-am revnit, după „Stalingradul de la Dunăre" (trădarea regelui de la 23 august 1944) ne-au ocupat ruşii, acum o nouă bătălie la „Cotul Donului" se profilează şi este greu de estimat dacă după un al treilea „Stalingrad" mioritic România va mai exista. Cine să ţină piept adversarului când Armata României figurează doar ca denumire, iar de 27 de ani, la cârma Ţării stau agăţaţi ca iedera, paraziţii şi trădătorii de ţară?!
Grafica - I.M.
------------------------------------------
[1] Evenimentul zilei, nr. 1466 din 22 aprilie 1997.
[2] Adevărul, 22 aprilie 1997