Revista Art-emis
Aşteptând alegerile din Franţa PDF Imprimare Email
Petru Romoşan   
Duminică, 19 Martie 2017 21:02

Alegeri 2017 FranțaJamais deux sans trois! „Ce s-a întâmplat de două ori se va întâmpla şi a treia oară!” Uimitoarele schimbări de direcţie pe care le-au realizat deja două dintre cele trei mari democraţii istorice, Marea Britanie şi S.U.A., opţiunea lor pentru protecţionism în dauna liberului-schimb, pentru întărirea naţiunii împotriva globalismului („America first!”, spune Donald Trump) nu puteau fi în nici un caz anticipate acum două decenii. Prognozele tipărite ale C.I.A. erau pentru diferitele variante ale globalizării, de la pax americana la globalismul total, şi în nici un caz pentru protecţionism şi naţionalism. După Marea Britanie şi S.U.A. va veni Franţa cu ruptura ei. E greu de anticipat ce formă va lua ruptura Franţei cu globalismul şi cu Uniunea Europeană, dar e sigur că, până la urmă, probabil într-o piesă cu mai multe acte, Franţa, ea însăşi centru al unui imperiu încă viabil, se va duce lângă Marea Britanie, redevenita centrul Commonwealth-ului, şi lângă S.U.A., în continuare cea mai mare putere a lumii, revitalitază, a lui Donald Trump, şi nu va mai sta în penibila poziţie de subordonare de azi faţă de Germania expansionistă economic şi politic.

Deja un lucru cu totul ieşit din comun se poate observa cu ochiul liber în Franţa : atacul concertat şi de o extremă violenţă la favoritul de acum două-trei luni al alegerilor prezidenţiale, François Fillon, câştigătorul detaşat al „primarelor” dreptei şi centrului. François Fillon a fost cinci ani prim-ministrul Franţei, după ce fusese consilier, deputat vreo 30 de ani, de mai multe ori ministru, şi nimeni nu-i găsise nimic care să-l opună legii. Dimpotrivă, angajarea absolut legală a soţiei sale, Penelope, britanică de origine, ca secretară parlamentară a fost pentru el o formă inteligentă de a se feri de corupţie şi de asaltul lobby-ştilor. Deodată, i se inventează şi i se inventariază toate relele posibile. Populaţia ar putea reacţiona printr-un vot masiv în favoarea sa. Se va întâmpla asta ? Sau atacul la François Fillon îi deschide larg drumul la preşedinţia Franţei reprezentantei dreptei extreme, ultranaţionalistei Marine Le Pen? Ca şi în România, să nu ignorăm realităţile din teren, mulţi actori ai lui deep state sunt naţionalişti. Ceilalţi candidaţi nu par să aibă vreo şansă, cu tot tărăboiul enorm făcut de mainstream-ul mediei hexagonale în avantajul lui Emmanuel Macron. Încă foarte tânărul Macron (39 de ani), fost consilier şi ministru al Economiei al actualului preşedinte socialist, François Hollande, fost angajat al Băncii Rothschild, pare să se bucure de o puternică susţinere din partea corporaţiilor şi a băncilor, şi este privit cu multă simpatie la Bruxelles şi la Berlin. Dar e foarte puţin probabil ca populaţia din provinciile foarte diverse ale Franţei, pauperizate dar ataşate de identitatea lor, să-l voteze pe programul său neoliberal şi universalist, de fapt, un „de toate pentru toţi”.

Oricare dintre concurenţii importanţi ai lui François Fillon - Marine Le Pen pentru Frontul Naţional (extrema dreaptă), Bernard Hamon (câştigătorul alegerilor primare la Partidul Socialist), Jean-Luc Mélenchon (extrema stângă şi Partidul Comunist Francez), Emmanuel Macron (independent, neoliberal, reprezentantul globaliştilor şi al unei bune părţi a „sistemului”) - ar câştiga alegerile ar fi în imposibilitatea de a încropi o majoritate stabilă în Parlament. Partidul Les Républicains al lui François Fillon este favorit net pentru câştigarea alegerilor parlamentare, care vor urma la o lună după cele prezidenţiale. Deci singurul care va putea alcătui o majoritate parlamentară şi va fi capabil să-şi impună programul e reprezentantul dreptei conservatoare, François Fillon. Bernard Hamon, reprezentând Partidul Socialist, vine după cinci ani de guvernare dezastruoasă a lui François Hollande, Manuel Valls şi a majorităţii socialiste.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franţa a avut doi lideri: mareşalul Philippe Pétain, la Vichy, care mergea cu Germania lui Hitler, şi generalul Charles de Gaulle, la Londra, care mergea cu britanicii şi americanii. Istoria lungă i-a dat dreptate lui de Gaulle. Din unghiul geopolitic, Franţa e un caz aparte. E şi o putere de uscat, ca Germania, dar prin lungile ei coaste - la Mediterana, la Atlantic şi la Marea Mânecii - e şi o putere de apă, maritimă, ca Marea Britanie, S.U.A. şi Japonia. Ca şi în trecut, după ce a flirtrat îndelung cu teoria cuplului franco-german, considerată de altfel irelevantă în Germania, Franţa va alege, foarte probabil, din nou compania marilor democraţii occidentale.

E de anticipat că după cele două rânduri de alegeri, prezidenţiale în aprilie-mai şi parlamentare la foarte scurt timp, şi Franţa va schimba fundamental macazul. Dar cel mai probabil o va face în mai multe etape, punând astfel, cum numai ea ştie să o facă, la grea încercare nervii birocraţilor din diverse cancelarii.

Grafica - I.M.

footer