Începuturile ascunse ale globalizǎrii

Pe data de 23 decembrie 2013 s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea lui Federal Reserve System, pe scurt: „Fed", banca monetarǎ federalǎ a Statelor Unite ale Americii. În 1913 preşedintele Thomas W. Wilson semnase actul de întemeiere în ideea de a cǎpǎta astfel controlul asupra miilor de bǎnci particulare, pe de o parte, iar pe de altǎ parte, de a stǎvili influenţa Lirei Sterline în S.U.A. Totodatǎ prin rezervele de aur Fed era în mǎsurǎ sǎ garanteze în orice clipǎ acoperirea bancnotelor cu echivalentul lor în aur. A urmat însǎ Primul Război Mondial care a obligat administraţia americanǎ sǎ facǎ primele datorii masive în contul bugetului federal. Totul însǎ suportabil şi în limite acceptabile. Chiar şi prima crizǎ economicǎ mondialǎ din anii 1929-30 (vinerea neagrǎ 27 octombrie 1929) nu a sdruncinat prea tare sistemul Fed. Împrumuturile statului creşteau în continuare, dar, în paralel, şi rezervele de aur ale Fed. În consecinţǎ dolarul a devenit valuta de referinţǎ pe plan mondial. Asta fusese cu atât mai necesar cu cât petrolul devenise o marfǎ comercializatǎ în toatǎ lumea între producǎtori şi consumatori cu sisteme monetare foarte diferite.

Datoriile cresc continuu

Imensele datorii însǎ, provocate de cel de Al Doilea Rǎzboi Mondial, neacoperite în cea mai mare parte de valori reale, precum şi enormele pierderi dupǎ intervenţiile nereuşite din Coreea şi Vietnam, au condus în mod simţitor la scǎderea cotaţiei dolarului pe plan mondial. Totodatǎ şi inflaţia îşi urma cursul, încet, dar sigur, iar balanţa dolar-aur apǎsa din ce în ce mai greu pe visteria naţionalǎ a Statelor Unite. Astfel pe data de 15 august 1971 problemele valutare mereu crescânde de-a lungul anilor, l-au obligat pe preşedintele de atunci al S.U.A, Richard Nixon, să anunţe oficial desprinderea dola¬rului de rezer¬vele de aur ale Fed. Oficial, dolarul S.U.A. a fost de¬valorizat cu 8%. În reali¬tate însǎ valoarea lui scǎzuse cu peste 200%. Deci acordul de la Bretton Woods (22 iulie1944) fusese practic anulat. Urmarea a fost un cutre¬mur valutar la toate bursele lumii. Un rezultat colateral fiind naş¬terea celebrului „Petrodollar" pe care îl cunoaştem cu toţii.

Încercǎri de salvare

O altǎ încercare de a stabiliza situaţia a fost fǎcutǎ în 1974 de gruparea „Bilderberg", formatǎ din 82 personalitǎţi ale finanţei mondiale la o conferinţǎ se¬cretă la Saltsjöba¬den în Suedia. Ca subterfugiu pentru compensarea inflaţiei dolarului S.U.A., s-a hotă¬rât atunci ridicarea pre¬ţului petrolului cu 400%. Vina fiind aruncatǎ în spinarea şeicilor din Golful Persic care fuseserǎ doar simpli participanţi şi nicidecum iniţiatorii acestei lovituri. Păgu¬başii au fost în pri¬mul rând ţările slab dezvolta¬te, dar şi toţi cei care în loc să-şi inves¬tească banii în dezvoltarea industriei lor naţionale, au trebuit să-i cheltuiască pe carburanţi pentru a-şi putea produce energia de uz curent.

Pierderea treptatǎ a credibilitǎţii

Cu toate aceste mǎsuri, deprecierea dolarului a continuat, încet, dar sigur. Rǎzboaiele din Irak şi Afghanistan au provocat uriaşe cheltueli, acoperite doar cu noi şi noi datorii pe spinarea statului, în realitate bineînţeles pe buzunarul contribuabilului de rând. În special în ultimii zece ani, dubiile privind stabilitatea dolarului au continuat sǎ creascǎ mereu. Dacǎ în anul 2001 americanii mai cǎpǎtau 1,30 euro pentru un dolar, astǎzi relaţia s-a inversat de-a-binelea, europenii capǎtând ei acum 1,45 dolari pentru 1 euro. Prin apariţia de noi pieţe importante, în deosebi în China, Brazilia şi India, rolul de valutǎ de referinţǎ a dolarului pe piaţa internaţionalǎ se clatinǎ serios şi se pune acum întrebarea cât timp va mai rezista? Cu câteva sǎptǎmâni în urmǎ, domnul Ben Bernanke, şeful Fed spunea cǎ un dolar puternic ar fi în interesul economiei mondiale. La fel şi ministrul de finanţe al S.U.A.,Timothy Geithner. Fraze de felul acesta, pronunţate mereu mai des în ultimul timp, nu ne pot face sǎ credem cǎ aşa şi este. Cine este într-adevǎr puternic nu are nevoie sǎ o repete la nesfârșit. Chiar şi renumitul profesor Barry Eichengreen de la Universitatea din Berkeley - California vede dispariţia monopolului dolarului în viitorul apropiat.

Rotativele de imprimat dolari S.U.A. se încing

În momentul de faţǎ datoriile S.U.A. au ajuns la suma de 14.400.000.000.000.- (patrusprezece mii patru sute de miliarde) de dolari. Cele pe plan intern cresc şi ele cu o iuţealǎ ameţitoare, anume cu cca. un milion de dolari pe minut. Altfel calculat, datorii interne de 31.400,- $ pe cap de locuitor. Rezultǎ nişte sume astronomice. Apare întrebarea dacǎ S.U.A. mai prezintǎ solvenţa necesarǎ pentru acoperirea acestor datorii. Totodatǎ, prin discrepanţa enormǎ dintre valoarea importurilor şi cea a exporturilor, ajunsǎ în anul 2009 la cca. 270 miliarde dolari, grija marilor creditori se accentueaza pe zi ce trece. Aceste datorii constituind deja o sumǎ de patru ori mai mare decât produsul intern brut (P.I.B.) al S.U.A., ne putem da seama de ce ordine de mǎrimi e vorba aici. Deocamdatǎ rotativele Bǎncii Federale (Fed) tipǎresc bancnote care devin din ce în ce mai anemice, introducându-le fǎrǎ nici un fel de scrupule în circuitul pieţii mondiale. Astfel candidatura la faliment devine tot mai evidentǎ. Faţǎ de aceste cifre, datoriile greceşti şi portugheze apar de a dreptul mǎrunte.