Revista Art-emis
N.A.T.O. - „Toate-s vechi şi nouă toate…” PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 18 Iulie 2018 20:57

Bruxelles NATO 2018N.A.T.O. împlinește anul viitor 70 de ani într-un postbelic care, din diverse motive ale celor care au făcut jocurile, nu s-a consumat, elucidat, reașezat pe deplin și mai ales cum ar trebui, un moment istoric instabil și incert care parcă fuge mereu să-și fixeze propria-i umbră. După două războaie mondiale clasice, dar cu hecatombe cum nu mai fuseseră vreodată, a urmat războiul numit rece, neterminat nici el vreodată sau, oricum, reluat cu frenezie sub ochii noștri. Ambiguitatea și febrilitatea internațională sunt mai vizibile azi că oricând, iar summitul N.A.T.O. 2018, ca mai toate celelalte conclavuri mondiale ale clipei, a confirmat-o și el, în fel și chip, de la insatisfacția sterilitatii „lucrărilor", agitate sau date peste cap de tumultuosul președinte al Americii, la groaza dispariției organizației indusă de același atotputernic nr. 1 al Alianței și al lumii; în sfârșit, de la penibilă pantomimă a cetățeanului turmentat nr. 1 al Europei Unite[1] la grotescul baletului politico-diplomatic al unei reuniuni de la care se așteaptă garantarea păcii și securității în lume. Noroc de conștiinciozitatea și seriozitatea consilierilor și experților care au croșetat pentru istorie un impecabil comunicat final, un text atât de meșteșugit în ipocrizia sa încât fiecare cârmuitor de stat prezent la reuniunea la vârf își găsește măcar un pasaj care să-i convină și pe care, întors acasă, să-l arate triumfător poporului pe care-l păstorește.

Mari răsturnări, dezastre sau colapsuri, de care se temeau unii, nu s-au produs, cu excepția, să zicem, ridicării cu câteva octave a tonului în „dialogul" americano-german. Altfel, scenariul consacrat: America e și nu e dorită hegemon autoritar, Germania trebuie și nu trebuie să redevină mare putere militară, Marea Britanie rămâne și nu rămâne în Europa și mai are sau nu mai are relații speciale cu S.U.A., Franța poate sau nu poate să se dovedească liderul vest-european nr.1 cum pare să ambitioneze tânărul ei președinte „jupiterian", Europa Unită e bine sau nu e bine să-și aibă propria armata, adică un fel de „mic N.A.T.O. european" și să-și asigure din producție proprie înzestrarea militară ori să achiziționeze de peste Ocean, Rusia și China. Merită sau nu merită încrederea de a fi parteneri economici ai țărilor din arealul euroatlantic, Africa și Orientul Mijlociu au sau nu au liber să-și trimită valuri de imigranți în țările bogate ale „Lumii Vechi" etc. etc. Și, alt șir de ambiguități: începe - sau a început - un nou război mondial, dar unul - cum s-ar putea altfel decât - hibrid, în care muniție sunt istericalele, fake-news-urile și vorbele grele, un război fără vărsare de sânge însă cu spălare de creiere și care nu exclude ci, dimpotrivă, presupune și întețește o nouă cursa a înarmărilor și o competiție (inclusiv interoccidentala) în materie. Europa (și țările ei) trebuie să aleagă clar între S.U.A. și Germania, iar „Nouă Europa" , mai complicat, între America, Rusia și Germania (dacă nu le va veni dinafară, „de-a gata", soluția).

Oricum, cuvântul de ordine al reuniunii N.A.T.O. de la Bruxelles a fost parcă, mai degrabă, nu imensă lozinca de pe fundal „Noi suntem aliați", ci Supraviețuirea Alianței, sintagma care a defilat - și încă o face - în titlurile tuturor marilor ziare ale lumii în cele mai neobișnuite asocieri: Va supraviețui N.A.T.O. lui Trump? Sau: lui Trump și Putin? Sau: Va supraviețui Occidentul dispariției N.A.T.O?. Sau: Cine va muri mai întâi, Occidentul ori N.A.T.O.? Și altele.

Occidentul nu va dispărea și nici nu se va topi într-o magma globalizantă aiurea aglutinată, chiar dacă va deveni, și el, vrând-nevrând, mai mulți-culți, poate chiar un fel de „America de la Dunăre și Marea Neagră, la Rin și Marea Nordului", că să-l parafrazăm pe Eminescu. N.A.T.O. și U.E. se vor reîntrupa în alte avataruri, iar Europa va trebui să înlocuiască în sfârșit programul lordului Ismay (pentru N.A.T.O.) : Germania jos, America înăuntru, Rusia înafara, cu un altul, radical diferit, în care va apărea și China. Se vor găși și bărbați de stat gen Churchill, și șervețele de hârtie pe care să se stabilească procentele fiecărui protagonist. Instituțiile europene și euroatlantice vor supraviețui cumva așadar, chiar prin transformarea lor în alte tipuri de construct, căci - după cum spunea cineva despre ipoteza desființării O.N.U., devenită tot mai ineficientă - dacă nu toți pacienții ies vindecați din spital, nu înseamnă că spitalele trebuie desființate.

Și așa se face că sentința eminesciană „Toate-s vechi și nouă toate..." poate cuprinde (și) tot vuietul unei lumi în care România nu reușește, de aproape 30 de ani, să-și afle un loc firesc al ei, după cel pe care, de bine, de rău, îl avusese mai înainte.

Grafica - I.M.

---------------------------------
[1] Cetăţeanul turmentat al Europei unite https://www.youtube.com/watch?v=XPgiI46FCDU
şi https://www.youtube.com/watch?time_continue=4&v=JKC_EeA4LUU

footer