Miclea Ioan MarcelLucrarea este destinată acelor dintre noi care au aplecare către istoria veche şi vor să cunoască, să înţeleagă mai bine modul în care strămoşii noştri au realizat acele magnifice cetăţi din Munţii Orăştiei şi nu numai pe acelea. Lucrarea se bazează pe observaţii şi idei personale, conduse de logică, autorul nefiind şi neavând măcar pretenţia de a fi istoric, ci un amator pasionat de istorie veche. O să încep printr-o întrebare simplă, chiar banală, ce este Istoria? Oare chiar, ce este? O ştiinţă, spun majoritatea, o legătura a prezentului cu trecutul şi cu viitorul, spun alţii, un mijloc de control al maselor, sigur, de către persoane aflate la conducere, având putere de decizie şi folosind istoria în scopuri mai puţin oneste. Ce este Istoria? Este, după părerea mea matematica fiinţei unui popor, a unui neam sau a unei civilizaţii, este ceva ce ne leagă de strămoşi. Ea care utilizează cifre, socoteli, şi mai ales logica, logica fără de care nu am putea descoperi adevărul, sigur nu cel absolut, dar putem descifra cu puţină migală şi atenţie, ce au facut strămoşii, cum au realizat unele lucruri, de ce au făcut anumite fapte, ce imbolduri i-au împins în războaie? Oare sufletul i-a impins, sau dorinţa nemărginită de a se imbogăţi, de a acumula averi, pământuri noi, teritorii de peste mări şi ţări? Ce i-a impins? Răspunsul îl dă logica - cea matematică, aşa rigidă cum e ea - pentru cei care au studiat-o şi vor să o utilizeze. Se pot afla câteva răspunsuri, nu multe şi evident nu de unul singur; un om nu află tot, el trebuie să şi transmită celorlalţi, ce cunoaşte. Cum au construit strămoşii noştri cetăţile lor, acolo unde le-au construit, ce cunoştiinţe aveau şi mai ales de unde?
Scriu aceste lucruri pentru că eu şi alţi mulţi ca mine, avem o coarda sensibilă, care vibreaza la anumite cuvinte, cuvinte ce ne fac să ne simţim demni că suntem născuţi din acest pământ şi dorim, deasemenea, să murim pentru acest pamânt şi în acest pământ.

Oare în ce mod au gândit oamenii, în urmă cu mai bine de 2000 de ani, planul de costrucţie al cetăţilor lor? S-au inspirit de la Imperiul Roman? Au trimis pe cei mai isteţi dintre ei în misiune la Roma? Se poate aşa ceva, sigur s-au dus în misiuni diplomatice, de pace sau de război, ca ambasadori, au văzut câte ceva la Roma - că aveau şi ce vedea - sau poate s-au dus în Orient? În Egipt? Au văzut temple şi piramide este posibil şi plauzibil, de ce nu? Cine îi putea impiedica? Aur se găsea şi la noi şi banul deschide multe porţi. Au avut, ei, strămoşii, alte informaţii? Cunoşteau matematica şi geometria euclidiană? Ei, învăţaţii lor, preoţii, care se închinau lui Zamolxis? Aceste cunoştiinţe erau mai vechi? Este posibil; şi aici trebuie să mă leg de acel ceva pe care istoria nu l-a demostrat şi încă nu l-a desluşit: limba si cultura dacilor. Părerea şi convingerea mea este că, civilizaţia a plecat de aici, de la noi, răspândindu-se în Europa şi în lume - legături concrete cred, că se pot găsi. Sigur, o să fiu criticat, de cei autorizaţi în domeniul istoric, eu, un amator, dar sunt hotărât să-mi susţin ideile în faţa celor în drept: istorici, cercetători, arheologi cu experienţă, şi măcar dacă pot aduce o cât de redusă contribuţie la cercetarea fundamentală a istoriei acestui spaţiu, am să fiu împăcat şi multumit sufleteşte, că tot ce am gândit şi am scris nu a fost în zadar.

În continuare am sa exprim câteva din răspunsurile la întrebările referitoare la modul de realizare al construcţiilor dacice. Prima întrebare, firească, este de ce le-au construit acolo unde se află şi acum? Sigur din motive de apărare specifice acelor vremuri; modelul de construcţie s-a păstrat până târziu, în evul mediu. Istorici de valoare au descris modul de desfăşurare al luptelor, modul de apărare al cetăţilor ş.a.m.d.. După răspunsul la prima întrebare, următoarea este firească: cum le-au construit? Răspunsul este simplu, prin munca oamenilor locului, evident, cu sclavi, dar aceştia trebuiau conduşi, că nu crede nimeni că au muncit o mulţime de oameni haotic, au muncit după un plan riguros. Cine a facut planul? Desigur oamenii avizaţi, ale caror cunoştinţe depăşeau cu mult nivelul de pregătire al majorităţii populaţiei, persoane care faceau parte dintr-o castă bine definită şi erau sub directa conducere a celor instruiţi, adică a preoţilor şi la comanda şefului, conducatorul local, iar la lucrarile importante, chiar sub porunca a însuşi regelui. Planurile, aşa cum reiese din cercetările vechi, respectau în mod clar legile matematicii şi evident, ale fizicii aplicate. Informaţiile, ajunseseră pe diverse canale, au fost acumulate în timp, apoi au fost folosite. De aici rezultă că „inginerii” vremii aveau cunoştiinte profunde în materie de planificare, de realizare a ridicării topografice a zonei, de modul de construire, de asigurarea a accesului pe varful culmii unde se construia cetatea şi de realizare a proiectului. (noţiunile mele în acest domeniu sunt cele comune inginerilor, în general, adică de statică a construcţiilor, de mecanică aplicată la transporturile de material etc.). Presupunând că probleme expuse până aici au primit răspuns (desigur mai trebuie pentru asta un suport istoric-arheologic), mergem cu logica mai departe şi ajungem la întrebarea: cum le-au construit? În ce mod, de ce utilaje dispuneau? În primul rand s-a folosit munca fizică, a multor oameni, care trebuiau conduşi şi cărora trebuia să li se explice cum să sape sau cum să niveleze, în ce locuri.

Ajungem la chestiunea, din ce anume material? Din piatră, vine răspunsul. Ce fel de piatră? Să-i lăsăm pe geologi să ne spună, iar pe constructori să explice, dupa o cercetare la faţa locului, cum au facut legaturile între pietrele puse în operă, ce liant au folosit? De unde au învăţat să-l producă... Prin intermediul logicii, am convingerea că şi stramosii noştri au pus umărul la descoperirea unor soluţii şi chiar le-au aplicat. Desigur nu erau numai cei instruiţi, erau şi oameni isteţi printre cei ce lucrau efectiv şi, ca să-şi uşureze munca inventau tot felul de adaptări pentru construcţii, din piatra, lemn şi metal, adică din ce aveau la îndemână. Urmare a aceluiaşi fir de gândire, au început să aducă la locul de construcţie, pe drumri de acces dificile, abrupte, materiale din cele mai diverse, din care pregăteau cele necesare continuării lucrărilor. Fără îndoială, aveau şi o organizare de şantier adecvată condiţiilor de teren. În orice caz au dus, acolo sus, în vârf de deal (munte) materiale pentru începerea construcţiei, au făcut loc de cazare, logistica unui şantier, modul de asigurare a hranei, a apei etc.. A nu se uita modul în care aceste sute, poate mii de oameni, aveau grijă de ei înşişi, de igiena lor, de boli, de îngrijirea accidentaţilor. Cineva trebuia să se ocupe şi de astea, nu? În fine, ajung la modul în care au fost îmbinate pietrele în zidul construcţiei printr-un un mod foarte ingenios; au fost rostuite astfel încât să calce una peste alta fără spaţii între ele (pietrele). Cum au facut asta? Există o explicaţie şi aici: au folosit ceva care a făcut ca pietrele să ajunga finisate, desigur, nu în mod identic, cum sunt cărămizile, dar apropiate ca dimensiuni şi potrivite în operă de meseriaşi. Oare cum le-au rostuit? Aici mă gândesc că au văzut în albiile râurilor pietre cu feţe plane sau aproximativ plane, pietre care au fost macinate de apele curgătoare în timp şi aduse la aceasta formă, bune de făcut zid. Apa nu le macină decat în timp lung şi, ca să şlefuiasca piatra, mai e necesar ca în apă să fie şi particule de nisip (cuarţ). Numai un anumit tip de material se şlefuieşte mai usor, aşa că cei care au gândit cum să construiască mai eficient cetăţile, au pus oamenii să şlefuiască piatra, cu apa şi în apă. Cum ? Este o intrebare pur tehnică. Da, se poate face un experiment - chiar eu l-am realizat cu mijloace, primitive, fără laboratoare şi accesorii moderne, numai cu mâna şi cu raţiunea, care a condus mâna. Dar despre experiment, în următorul articol.

Bibliografie:

- Congresul Internaţional de Dacologie repune în drepturi adevăruri uitate Curierul naţional, 23 iunie 2008.
- Misterul cuceririi Americii de către Carpato-Danubieni, Dacia magazin, noiembrie 2005, p. 26,
- Cucerirea Japoniei de către poporul Carpato-Dunărean
- Evenimentul Zilei, 22 iunie 2002, „Ca şi cînd precedentele reuniuni n-ar fi fost de ajuns, dacologii bat cîmpii în centrul Capitalei”,
- Observatorul Cultural - „Burebista, contemporanul nostru” August 2001, şi „Renaşterea Daciei?" August 2001
- Dr. Napoleon Săvescu „Noi nu suntem urmaşii Romei”
- Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu” Cluj Napoca, 2003-2010
- Lucrări de istorie comparată, Ed. Academiei Române
- Autori de lucrări istorice : Constantin Daicoviciu, Ovid Densuşianu s.a.