Jurnal de pe Frontul de Est (4) Imprimare
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 15 Iulie 2018 17:16

Sentinela 44 iulie 1941.

Batalionul 10 vânători de munte (jurnal de operaţii): „Steagurile cu culorile naționale românești fâlfâie) la Tărnăuca - n.n.) în bătaia vântului celei mai mari bucurii. Bătrâni, femei, copii, cu brațe pline cu flori, cu ochii înlăcrimați de bucurie strigau din piepturile lor românești: « Trăiască armata română! », « Trăiască România! » și sărutau arma ostașului român care i-a dezrobit".

- Generalul Ion Antonescu se deplasează la Dorneşti (la comandamentul Diviziei 7 infanterie), apoi la Rădăuţi (la Comandamentul Corpului de munte) şi la Storojineţ, fiind primit „cu multă simpatie de către populaţia bucovineană". La Suceava vizitează spitalul, unde se aflau 250 de răniţi. Conducătorul Statului ordonă ca „toți indivizii care trag în trupe și autorități să fie executați pe loc". Tot el respinge orice formă de cooperare cu Ungaria, nefiind de acord cu tranzitarea teritoriului românesc a trenurilor care aprovizionau trupele ungare.
- Armata 3 română ajunge cu forţele de a flancul stâng pe înălţimile situate la vest şi sud de Cernăuţi, în timp ce diviziile Armatei 4 continuă lărgirea capetelor de pod sau îşi definitivau pregătirile pentru forţarea Prutului.
- În Bucovina, după ce eliberează localitatea Tărnăuca, Batalionul 10 vânători de munte este primit triumfal de populația civilă. „Steagurile cu culorile naționale românești - consemnează jurnalul de operații al unității - fâlfâie în bătaia vântului celei mai mari bucurii. Bătrâni, femei, copii, cu brațe pline cu flori, cu ochii înlăcrimați de bucurie strigau din piepturile lor românești: « Trăiască armata română! », « Trăiască România! » și sărutau arma ostașului român care i-a dezrobit. Au fost clipe de mare înălțare, clipe care au întărit curajul și au îndârjit ostașii români. Pretutindeni, prin satele pe unde au trecut aceeași bucurie, aceeași veselie, aceleași manifestări românești curate. Dar pe lângă aceste bucurii era și jale. Flăcăii din sate și oamenii valizi au fost luați de bolșevici. Din loc în loc, dintr-un prund sau dintr-un pod de casă, speriați la început și apoi fericiți, apare câte unul".

- La orele 13.00, cinci batalioane din Divizia 15 infanterie trec Prutul, între Sopoșeni și Râșești, pe un front de 15 km, momentul fiind surprins astfel de către jurnalul de operații al marii unități: ,,A fost impresionant momentul acestei treceri, când, contrar regulilor de a păstra liniştea, ofiţerii şi trupa urcaţi în primele ambarcaţiuni au început a intona cântece patriotice... Cu această ocazie se remarcă comportarea excelentă a ofițerilor, care se găseau mereu în fruntea unităților, comportarea la fel de bună a trupei, care, deși, neputând întrebuința tot armamentul în bălți, a continuat să-și urmeze ofițerii prin ploaia de gloanțe, acțiunile demne de toată lauda ale Batalionului de pionieri, care cu o parte din forțe a executat trecerea peste Prut, iar cu alta, împărțită în echipe de șoc, a luat parte la distrugerea cazematelor inamice".

- Regimentul 10 vânători trece Prutul, pe la Ghermănești, după ce preotul, în prezența comadantului unității, colonelul Raul Halunga, face o slujbă împărtășind pe militari. „Plutonul nostru - rememora fostul sergent Toader Bulgaru - a ocupat poziție în dreapta, pe un teren băltuit și mlăștinos. Grupa 1, comandată de mine, a ocupat poziție la flancul stâng al plutonului. Oamenii se bălăceau în apă și în nămol până la genunchi. Colac peste pupăză, a început să tragă artileria inamică, cu o precizie uimitoare; zburau în aer: capete, căști, arme, mâini, picioare sau fragmente din acele ființe, care, numai cu câteva secunde mai înainte erau camarazii nostrii! Era un «spectacol» sinistru. « O, Dumnezeule Mare, oprește-Te, sau mai bine zis oprește-i. Fiindcă un asemenea dezmăț al morții numai noi oamenii, puteam să-l declanșăm » - vorbea comadantul plutonului... Înaintam cu apa până la piept și, paradoxal, eram veseli, fiindcă scăpasem cu viață din acel măcel venit pe calea văzduhului".

- Dramatice sunt și luptele duse de militarii Diviziei 1 gardă pentru forțarea Prutului, la est de Fălciu. Batalionul 2 din Regimentul 6 dorobanți „Mihai Viteazul" începe trecerea (orele 13.00), în bărci, la nord de pod, ,,fără pregătire de artilerie, continuu bombardat de artileria inamică". „Cu foarte multe pierderi în ofițeri și trupă" (10 morți, 5 dispăruți, 30 răniți), subunitatea nu poate continua atacul prevăzut, fiind oprită de focul puternic executat de inamic de la conacul Valienatos. În Sectorul „Sud" al diviziei, pe la Bârzica Mică și pe la bucla Prutului denumită ,,La Plopi" trece Regimentul 1/2 vânători de gardă. „Pușcași, mitraliori, tunari – menționa jurnalul de operații al unității - înoată din greu prin ierburi și bălți, se culcă fără preget să-și aleagă locul când șuieratul unui proiectil se aude, reiau mișcarea și ajung către ora 17.00 în fața unui pârâu ținut sub focul puternic al armelor automate și brandturilor inamice. La un semn, primele grupe trec dincolo de pârâul cu apa până la brâu; după ele restul companiilor 9 și 11. Tunurile sunt trecute prin apa ce le acoperea; nu se mai văd decât cocardele de tracțiune scoase la malul opus. Pornesc mai departe sub ploaia de foc inamică. Efectul focului inamic se simte; rândurile încep să se rărească, răniții ținându-se spre locurile adăpostite. Batalionul 2 cu companiile 5 și 6 în linia întâia se îndreaptă spre colțul de sud-est Țiganca, înaintează prin smârcuri, păpuriș, sub focul artileriei inamice, ajung la 600 - 700 metri de Țiganca unde se opresc"3.
- Generalul Alexandru Ioaniţiu, șeful Marelui Cartier General, face cunoscut că „inamicul a lăsat elemente care să lucreze contra armatei şi să producă tulburări şi acte de sabotaj" şi cere ca unităţile să fie „deosebit de atente, atât în trecere cât şi în staţionare, în diferite localităţi luând toate măsurile de siguranţă necesare". Acolo unde situaţia părea „a fi mai periculoasă se vor lua ostatici".

- Generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, atrage atenţia că „trupele sovietice care se retrag, lasă în urma civili înarmati ascunși în tufișuri, care apoi trag asupra soldatilor noștri izolati", că „populaţia civilă dă un mare ajutor trupelor (inamice - n.n) trăgând cu mitraliere şi arme automate în contra noastră". Ordonă ca „acești agenţi să fie impuşcaţi îndată ce sunt prinşi asupra faptului". Cu acealași prilej, informează că „soldatii sovietici de origine basarabeană s-au predat fără a trage foc".
- Deoarece un preot şi un agent sanitar nu se aflau la posturile încredinţate în timpul unei alarme aeriene au fost internaţi în lagăre de muncă.

- Ziarul „Universul" publică scrisoare Societății de cultură macedo-română, semnată de dr. Ștefan Petrașincu și Anton Lega, adresată ministrului Apărării Naționale, prin care „un număr important de români-macedoneni, care n-au obligații militare" solicită să fie primiți „ca voluntari în glorioasa armată română și să li se îndeplinească marea lor dorință de a fi trimiși pe front ca să apere și ei, așa cum au luptat în războaiele trecute, pentru înfăptuirea idealurilor românești prin întregirea în adevăratele hotare etmice ale României, care este patria-mumă a românilor de pretutindeni".

5 iulie 1941.

„Timpul": „La Cernăuţi fâlfâie iar drapelul tricolor al stăpânirii româneşti".
- La reşedinţa regală din Bucureşti, regele Mihai I primeşte scrisorile de acreditare ale lui Renato Bova Scoppa, trimisul extraordinar şi ministru plenipotenţiar italian la Bucureşti.
- Generalul Ion Antonescu analizează cu generalul Vasile Atanasiu, comandtanul Corpului 3 armată, situaţia frontului (la Crasna, în trenul de comandament „Patria"), apoi se deplasează, cu autoturismul, în zona de luptă a Diviziei 15 infanterie şi urmăreşte acţiunile militare.
- Marile unităţi ale Armatei 3 obţin succese în Bucovina, brigăzile 1 şi 4 mixte munte ajungând în imediata apropiere a oraşului Cernăuţi, unde manevrează pe la est şi pe la vest dispozitivul trupelor sovietice, obligându-le să părăească oraşul; nu înainte de a dinamita unele edificii. Primii care pătrund în Capitala Bucovinei istorice sunt ostaţii batalioanelor 3 şi 23 vânătri de munte (orele 17.00), fiind primiţi cu entuziasm de populaţie.

- Evenimentul este consemnat astfel în ziarul „Universul": „Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani, intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus ... Ne închinăm cu recunoştinţă adâncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric. El ne impune grave îndatoriri pentru astăzi și pentru mâine: să împiedicăm pentru totdeauna înstrăinarea uneia din cele mai românești provincii, prin trecutul ei clădit în biserici și săpat în suflete; să aducem pentru totdeauna pământului ei, atâta vreme despărțit de trupul țării, dragostea noastră cea mai caldă, grija noastră cea mai bună, gospodăria noastră cea mai aleasă, ordinea noastră cea mai cinstită, liniștea cea mai trainică". La rându-i, „Timpul" consemnează: „La Cernăuţi fâlfâie iar drapelul tricolor al stăpânirii româneşti. Vestea aceasta, răspândită ca fulgerul, ieri după amiază a produs un entuziasm de nedescris în Capitală".

- La Armata 4, Divizia 15 infanterie luptă din greu „prin bălţi şi noroi, contra unui inmic bine dăpostit şi camuflat în cazemate", care contraatacă dinspre Bălăureşti şi Sărăţeni.
- Cea mai grea încercată mare unitate continuă să fie Divizia 1 gardă ale cărei trupe sunt oprite de focurile puternice excutate de inamic de pe pantele vestice ale delalului Epureni şi de pe lizierele satelor Stoeneşti şi Ţiganca. În acest context, generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, introduce în luptă Divizia 21 infanterie (la flancul drept al Diviziei 1 gardă) şi ordonă: „Terenul cucerit nu se mai cedează pentru nici un motiv. Orice ostaş care se retrage sub foc inamic va fi împuşcat pe loc, iar ofiţerii care vor şovăi a-şi împinge unitatea înainte sau vor da înapoi fără ordin vor fi arestaţi imediat şi înaintaţi Curţii Marţiale".
- Comandamentul Armatei 4 atrage atenţia că trupele române au înregistrat „pierderi inutile din cauză că s-a atacat direct și de front rezervele inamice organizate, voind a se trece prin baraj de foc, fără sprijin de artilerie. Aceasta înseamnă în termeni mai simpli «a te da cu capul de pereți». Rezistențele trebuie manevrate și ocolite; pentru aceasta trebuie să se facă în prealabil recunoașterile necesare".

- Cu toate că ostașilor li s-a cerut mereu să aibă o atitudine umanitară față de populația civilă, generalul Nicolae Tătăranu, subșeful Marelui Cartier General, atrage atenţia: „Se iau fără nici o formă legală, fără bon de rechiziţie şi fără plată porcii, vitele, caii şi căruţele locuitorilor. De asemenea, se jefuiesc proprietăţile şi se trimit înapoi căruţe cu lucruri de furat, conduse de gradaţi cu bilete de trecere în regulă". Pentru încetarea acestor stări de fapt, subşeful Marelui Cartier General ordona: „Rog daţi ordine drastice pentru curmarea acestor abuzuri şi respectarea dreptului de proprietate. Instiţuiţi pază şi control la poduri. Comandanţii de unităţi vor fi făcuţi direct răspunzători de abuzurile celor în subordine".
- În Bucureşti, viaţa îşi urmează cursul din timp de pace, teatrul „Comedia » reluând spectacolele cu piesa „Fetiţa ta", având în fruntea distribiţiei pe V. Maximilian şi Grigore Vasiliu-Birlic. La rându-i, „Timpul" îşi sfătuieşte gospodinele să pregătească la dejun: , „Ouă răscoapte portugheze, tocană de miel, compot ".

6 iulie 1941.

Pantelimon Nelelescu (fost sergent, comandant de grupă): „Pierderile noastre erau foarte mari: peste 50% din efective căzuseră în numai câteva ore de atac. Lacul Țiganca era plin de cadavre ca și râulețul în care se zbăteau și cereau ajutor cei răniți... Din efectivul companiei mele rămăsesem 17 oameni în viață!".
- După ce primeşte (la Zorleni, în trenul de comandament „Patria") raportul generalului Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei 4, Ion Antonescu se deplasează (cu autoturismul) la Comandamentul Corpului 5 armată unde atrage atenţia generalului Nicolae Şova că dispozitivul Diviziei 1 gardă „nu era acel indicat", constată unele „nereguli" (trupa se afla înapoia postului de comandă „necamuflată şi împrăştiată pe o suprafaţă ce-i dădea posibilitate inamicului să fie uşor observată", lipsă de ordine şi disciplină" etc.). Deoarece generalul Gheorghe Leventi ordonase atacarea cazematelor inamice şi nu manevrarea satului Ţiganca i s-a luat comanda, fiind înlocuit cu generalul Aurelian Son. Au urmat inspecţii la Drânceni (disucută cu generalul David Popescu, comandantul Diviziei 15 infanterie) şi la Huşi (vizitează Spitalul Comunal, unde constatată „puţină ordine şi curăţenie şi un singur chirurg pentru 250 răniţi").

- În Bucovina, în pofida ploilor şi a drumurilor desfundate, Armata 3 continuă înaintarea spre Nistru, întâlnind numai rezistenţe sporadice inamice. La amiază, Batalionul 4 vânători de munte ajunge la sud de Hotin, în zona denumită „La 4 cârciumi", după care, pornește la atac (orele 18.30), sub focul năprasnic executat de inamic. La miezul nopții ajunge la marginea de sud-vest a localității, unde se afla deja Batalionul 10 vânători de munte. În momentul în care ostaşii români se pregăteau să pătrundă în localitate, infanteria sovietică, sprijinită de tancuri și de artileria grea de pe malul drept al Nistrului, a contraatacat puternic respingându-i spre sud.
- „La Cernăuți - menționează jurnalul de operații al Corpului de munte - rușii au distrus tot ceea ce ar fi putut contribui la potențialul de război al armatei și la traiul populației. Este lipsă de electricitate, apă și alimente".

- În nordul şi centrul Basarabiei diviziile române şi germane din compunerea Armatei 11 germane continuă şi ele înaintarea, Grupul de cercetare al Diviziei 1 blindate române ajungând pe malul vestic al Nistrului, în strânsă legătură cu Detaşamentul german „Lindemann", care trece, prin surprindere, fluviul (pe podul de la Moghilev, cu Compania 6 „Brandenburg").
- La est de Fălciu, diviziile 21 infanterie şi 1 gardă române duc lupte grele cu trupele sovietice care contraatacă mereu. „În ziua de 6 iulie 1941 - menționează un ordin de zi al Diviziei 1 gardă -, după trei zile de lupte crâncene, străbătând un baraj des de infanterie și artilerie, într-un teren mlăștinos, văzut și stăpânit perfect de inamic, Regimentul de gardă « Mihai Viteazul » a reușit să cucerească toate cazematele inamice de la Valienatos, iar printr-un atac năprasnic să rupă fronttul inamic și să cucerească dealul fără nume de la vest de Cania, deschizând astfel drumul celorlalte unități ale Diviziei de gardă și unităilor Diviziei 21 infanterie pentru stabilirea capului de pod Fălciu". Pentru eroismul dovedit, Regimentul de gardă « Mihai Viteazul » este citat prin ordin de zi pe divizie.

- Peste ani, fostul sergent Pantelimon Nedelescu, comandant de grupă, rememora: „După trecerea Prutului am și devenit țintele inamicului, care continua să ocupe linii succesive pe dealul Țiganca-Gheltosu, perpendicular pe direcția noastră de atac. Atacam pe un front larg de-a lungul Prutului, în salturi om cu om, pe grupe, plutoane etc. Pe măsura înaintării noastre, focul inamic devenea tot ai nimicitor, cu toate armele din dotare. Șueratul gloanțelor, asociat cu cel al schijelor, ne sugera ideea că eram în iad, din care nu mai aveam scăpare. Pierderile noastre erau foarte mari: peste 50% din efective căzuseră în numai câteva ore de atac. Lacul Țiganca era plin de cadavre ca și râulețul în care se zbăteau și cereau ajutor cei răniți. În acest vacarm, peste care plutea coasa morții, am continuat să respingem prima linie a inamicului situat pe dealul din fața noastră, astfel că la căderea serii, ocupam tranșeea inamică. Din efectivul companiei mele rămăsesem 17 oameni în viață! Pe timpul nopții, ocupând aceste tranșee, nu mai adânci de 50-60 de centimetri, am continuat schimburi violente de foc cu linia a doua a inamicului fixat la teren. Rafale măsurau terenul pe care eram instalați. Noaptea a fost un infern tot atât de înspăimântător ca și în cursul zilei. Spre ziuă, inamicul s-a retras, iar noi am reluat înaintarea și am pătruns într-un lan de porumb, unde ne-au surprins zorile".

- La rându-i, sergentul Nicolai Gabor, comandant de grupă în Regimentul 6 dorobanți, consemna: „Lupte grele s-au dat mai ales în primele zile ale lunii iulie. Trăgea artileria, ne bombarda aviația, ne feream de focul mitralierelor. Mă rugam bunului Dumnezeu să-mi ajute să scap cu viață, îmi făceam cruce și spuneam rugăciuni. Veneau gloanțele și cădeau în pământ ca ploia. Ne făceam adăpost cu lopata Lineman, dar când să te odihnești îl aud pe comandantul plutonului, locotenentul de rezervă Vrînceanu: , «Salt înainte!»".
- În aceeaşi zonă, Reimengtul 24 infanterie din Divizia 21 infanterie pierde 26 militari ucişi şi 69 răniţi, fiind bombardat şi de „avioanele având tricolor românesc".
- În momentul în care Divizia 3 infanterie lăsă la vatră personalul excedentar, acesta primeşte „cu foarte multă părere de rău", despărțirea făcându-se ,,cu lacrimi în ochi", dar cu speranța că „mai repede sau mai târziu vor fi chemați să contribuie la cucerirea fruntariilor".
- Unele mari unităţi se confruntă deja cu probleme de încadrare şi dotare, regimentele Brigăzii 7 cavalerie fiind încadrate cu numai 85% din efectivele de război ; Escadronul 5 anticar dispune de numai 6 tunuri din cele 12 necesare, mitralierele lipsint în totalitate. Datorită insuficienței mijloacelor auto, marea unitate nu are posibilitatea să-și facă singură aprovizionările și evacuările.

- Pentru a pregăti viitoarea adiministraţie românescă în teritoriile eliberate, Marelui Cartier General, eşalonul 2, dispune, prin Instrucţiunile nr. 1, obligaţia comandamentelor de mare unitate de a lua imediat legătura cu prefecţii şi primarii din zonele lor de acţiune pentru „a le da concursul de care aceştia aveau nevoie" pentru stabilirea ordinii şi siguranţei publice, precizarea măsurilor de apărare civilă şi de pază necesare pentru „conservarea bunurilor rămase de la autorităţile civile şi militare ale inamicului, precum şi bunurile părsite ale particularilor", pentru „stabilirea şi satisfacerea nevoilor populaţiei civile şi anume: aprovizionarea populaţiei, restabilirea circulaţiei, efectuarea muncilor agricole, asitenţa medicală etc.".
- Pentru străngerea recoltei, Ion Antonescu aprobă ca unităţile militare din zona inetrioară să participe la seceriş, pe terenurile aflate la 50 km de garnizoană (gratuit pentru văduvele de război, orfani sau invalizii săraci).

7 iulie 1941.

Divizia 7 infanterie (jurnal de operaţii): ,,Pe tot timpul marșului, populația din sate, în haine de sărbătoare, adunată în frunte cu preoții și învățătorii rămași, întâmpină trupele manifestând o mare bucurie. Imediat după întâmpinarea trupelor se oficiază slujbe religioase în biserici. Pe timpul trecerii trupelor, populația le primește cu flori, apă, lapte, pâine etc. Manifestările sunt mișcătoare și se resimt grozav asupririle bolșevice asupra populației românești".
- Generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, transmite felicitări militarilor Armatei 3 române pentru modul în care au acționat în nordul Bucovinei şi ordonă ca după eliberarea Hotinului, trupele române să schimbe direcţia de acţiune spre Moghilev în vederea forţării Nistrului.

- În timpul deplasării spre noua zonă de luptă, șeful Biroului operații al Diviziei 7 infanterie consemnează: „Pe tot timpul marșului, populația din sate, în haine de sărbătoare, adunată în frunte cu preoții și învățătorii rămași, întâmpină trupele manifestând o mare bucurie. Imediat după întâmpinarea trupelor se oficiază slujbe religioase în biserici. Pe timpul trecerii trupelor, populația le primește cu flori, apă, lapte, pâine etc. Manifestările sunt mișcătoare și se resimt grozav asupririle bolșevice asupra populației românești".
- Aflat la în vecinătatea Hotinului, Batalionul 10 vânători de munte este contraatacat puternic de turpele sovietice pierzând 34 de miliatri ucişi și mulți răniți. Seara, pe un timp ploios, cu sprijinul artileriei, companiile locotenenților Mihăilescu și Iuga trec la contraatac şi ajung pe liziera de nord a orașului,

- După ce forţele principale ale Diviziei 1 blindate române ajung pe Nistru, în dreptul Moghilevului, generalul Erik Hansen, comandantul Corpului 54 armată german le dirijează spre masivul Corneşti pentru a contribui la eliberarea Chişinăului.
- Unităţile Diviziei 14 infanterie ajung în fața orașului Bălți. „Lupta - menționează jurnalul de operații al Regimentului 13 dorobanți, care primise misiunea să atace la Biliceni și la sud-vest de Bălți - este crâncenă, inamicul încăpățânându-se să-și țină tare poziția... Ostașii nostri încearcă în toate chipurile. Un foc ucigător însă le micșorează avântul. Deodată un « Ura! » formidabil se pornește și sus pe cotă, apare o grupă de a noastră în spatele inamicului, care surprins, se pune pe fugă".

- Divizia 35 infanterie atacă spre Vorniceni şi Călăraşi, acţiunea fiind observată (în jurul prânzului) şi de generalul Ion Antonescu, care transmite felicitări. Cu acelaşi prilej ordonă „ca grupul de comandă al Diviziei întărit, sub comanda Lt. Col. Paşa, să plece mâine dimineaţă pentru a pune stăpânire pe oraşul Chişinău, protejând în acelaşi timp flancul drept al Diviziei". Nu avea să fie prima dată când inamicul a fost subestimat iar capacităţile de ofensivă ale trupelor române supraestimate. Rezultatul: a doua zi avea să se producă dezastrul de la Miclăuşeni de care nu Ion Antonescu a fost vinovat.

- Luptele continuă să fie dramatice și în capul de pod de la est de Fălciu, în zona de acțiune a diviziilor 1 gardă și 21 infanterie. „În ziua de 7 iulie 1941 - menționează generalul Nicolae Șova în ordinul de zi nr. 255 din 13 iulie -, după 4 zile de lupte crâncene, sub un bombardament foarte puternic de aviație și artilerie, sub focul năprasnic de la 100 m al armelor automate inamice, pe ploaie, într-un teren mlăștinos, în care apa ajungea de multe ori până la gât, cu pierderi foarte grele, Batalionul III/Regimentul 1/2 vânători de gardă reușește să treacă și al 2-lea braţ al pârâului Balacea și să ajungă pe pantele de vest ale Dealului Țiganca, între Țiganca şi Stoenești". Pierderile zilei la divizie: 25 morţi, 178 răniţi şi 12 dispăruţi.

- Regimentul 24 infanterie atacă (orele 10.45) cu batalionul 2, după o pregătire de artilerie de 20 de minute, prin baltă şi stuf, în formaţii strânse, sub protecţia bazei de foc a batalionului şi a puştilor-mitraliere de la grupe, reuşind să ajungă până la marginea de nord a satului Stoeneşti şi să cucerească apoi, în jurul orelor 13.00, dealu Epureni. Succesul este obţinut cu mari pierderi umane (69 morți, 116 răniți și 23 dispăruți), capacitatea combativă a unității fiind drastic diminuată (50% la Batalionul 1, 25% la Batalionul 2, 60% la Batalionul 3 și 76% la compania cercetare), unitatea mai dispunând doar de două plutoane la batalionul 1 și câte un pluton la batalioanele 2 și 3, multe companii fiind comandate de caporali și sergenți.

- Pe front, alături de acte de vitejie și eroism se înregistrează și manifestări de panică. Spre seară câteva care de luptă coboară din Țiganca şi deschid foc asupra Companiei 5 (căpitan Pop Corneliu). Ostaşii încep să strrge « Vin carele! Vin carele! » şi se retrag fără ordin spre Prut. Pentru a opri retragerea, comandantul Batalionului 2 aruncă cu grenade în fugari, căpitanul Puiu Leon, comandantul Companiei 8, trage cu puşca în cei ce părăsesc fără ordin poziţia, iar comandantul Companiei 7 (căpitan Ion Georgescu) care se mai afla cu un singur pluton în rezerva batalionului, barează drumul spre Prut cu plutonul sublocotenentului Ion Sandu şi personal cu revolverul în mână, încadrat de fruntaşul Petre Tibişor şi Nicolae Dumitrşcu iese în întâmpinarea fugarilor. Prin foc de armă şi strigăte ostăşeşti, militarii fugari sunt opriţi şi retrimişi pe vechea poziţie.
- Comandamentul Armatei 3 române face cunoscut: „Trupele germane și române comit jafuri prin teritoriile eliberate. Obiectele furate sunt expediate în interioar cu camioanele. De asemenea se ridică vite și alimente fără plată sau cu prețuri derizorii". Apoi ordonă: „Luați imediat măsuri să se impun pentru încetarea acestor nelegiuiri, cerând și concursul comandamentelor germane".

- Armata 4 transmite ordinul Marelui Cartier General nr. 1 019/1941: „Până la instalarea poliţiei şi jandarmeriei, marile unităţi trimise în Basarabia vor asigura ordinea şi siguranţa în spatele trupelor printr-o unitate anume distinată (maximum un batalion)". Documentul mai preciza că aceastea trebuiau să ridice armele de la populaţia civilă, să aresteze pe toţi cei care se manifestaseră contra armatei române şi cerea să ia „cele mai severe măsuri pentru a nu se produce abuzuri", să se dea „cel mai larg sprijin populaţţiei paşnice, în special celei româneşti" şi să se reprime „cu toată energua orice încercare de dezordine şi orice act de teorism şi sabotaj" .
- După două săptămâni de confruntare cu trupele sovietice, Secția 2 a Marelui Stat Major face primele constatări asupra acestora:

Dotare. Forțele sovietice dispun de un material bogat, armament modern și variat, vehicule cu tracțiune mecanică la majoritatea eșaloanelor, până la regiment inclusiv, și în special la formațiunile de servicii. Armament complet, toate subunitățile având arme automate (puști-mitralieră, pistoale, arme ușoare). Tancuri mici și mijlocii de contrucție și modele variate. Risipă de muniții. Depozite mari în apropierea frontului.

Echipament. Pe frontul român prizonierii ruși se prezintă în bune condiții sub acest aspect. Materialul este însă de proastă calitate. Se constată lipsa parțială a micului echipament (rufe).

Hrană. Pâinea găsită asupra prizonierilor ruși din Basaarabia și Bucovina, cât și în depozitul de la Cernăuți este de bună calitate (pâine neagră integrală, de greutate 7-800 grame). Carnea e rară; asemenea și colonialele.

Procedee de luptă. Timpul scurt de la deschiderea ostilităților și mai ales de la începerea operațiunilor noastre ofensive (2 iulie a.c.), nu ne permite să tragem concluzii precise asupa tacticii întrebuințate de forțele sovietice și în sspecial de micile unități. Se constată totuși următoarele: Infanteria rezistă cu dârzenie atacurilor trupelor pedestre. Întrebuințează focul de la distațe mici și mijlocii însă nu ochește bine... Contraaatacurile imediate sunt date cu risipă mare de muniții și cu sprijin de artilerie și care de luptă. Infanteria face uz adesea de surprindere, induce în eroare și foloseşte vicleșuguri. Manevra în cadrul micilor unități se manifestă mai ales prin atacuri de flanc, sprijine puternic de foc și care de luptă. Artileria trage corect și face uz de un consum bogat de muniții. Carele de luptă sunt de modele diferite, unele de construcție veche. Sunt constituite în unități de elită, încadrate cu personal selecționat și bine instruit. Aviația dispune de un material variat de toate categoriile. Are pierderi importante și este timidă în acțiunile ofensive. Bombele utilizate explodează în proporție redusă... Marina sovietică de Dunăre a întrebuințat în mod judicios mijloacele fluviale pe care le avea la dispoziție. Atacurile navelor ruse s-au manifestat prin multă mișcare, spirit ofnsiv și camuflaj apropiat. S-a constat o legătură strânsă între acțiunea marinei cu aceea a aviației și trupelor de uscat.

Comandamentul s-a manifestat pe frontul român, în special prin acțiuni de retragere sau contraatacuri. Micii comandanți de ariergărzi au dovedit curaj, inițiativă și pricepere în conducerea unităților. Au pierdut oameni și material puțin, s-au retras metodic pe timpul nopții și au contraatacat cu energie.În rezumat, Armata Roșie prezintă unități bine organizate, dotate și antrenate pentru război, micile unități sunt conduse cu pricepere. Constituie un adversar serios însă inferior din punct de vedere al inițiativei, conducerii superioare și a forței morale[1].

----------------------------------------------------
[1] Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1, Editura RAO, Bucureşti, 1999.

footer