Maria Cristina Marcus
Noi, românii ştim să ne bucurăm din orice, să fim recunoscători şi pentru puţinul pe care îl avem

Deşi este fiica unui om de afaceri şi ar putea avea traiul unei tinere mondene, Maria umblă desculţă, doarme sub cerul liber, în taberele dacice, iar hainele ei preferate sunt straiele tradiţionale. Face parte dintr-o asociaţie de reconstituire istorică, Terra Dacica Aeterna, alături de alţi pasionaţi cu care, în vacanţe, cutreieră meleagurile natale, punând în scenă viaţa dacilor liberi. În rochie roşie de in, legată la brâu cu cordon şi cu părul blond în şuviţe împletite, Maria a învăţat copilele să ţeasă la gherghef. Fata cu ochii precum cicoarea poartă cu mare mândrie ia naţională la facultate, în străinătate şi la orice ocazie oficială se iveşte.[1]

Iubesc România pentru neamul şi pământul ei absolut special

„Nu ştiu dacă sunt patriotă. Şi Stalin, şi Ceauşescu au fost patrioţi. Eu iubesc România pentru neamul şi pământul ei absolut special. Am început să-mi iubesc ţara cu atâta patos călătorind şi mai ales citind. Şi în România, dar şi în peste alte 20 de ţări. Astfel am descoperit că până la urmă bogăţia noastră e sărăcia. Mai ales în Occident, oamenii aleargă mult după bani şi au uitat să comunice, nu ştiu să socializeze şi să îşi privească sufletele. Românii le avem noi pe ale noastre, dar noi ştim să ne bucurăm din orice şi să fim recunoscători şi pentru puţinul pe care îl avem."

Românii au o problemă cu votatul, mereu dau cu bâta-n baltă. Dar ce-i drept, nici nu ai cu cine să votezi

Iubesc la România în primul rând românii. Şi poate că văd şi chipurile atâtor români din trecut care au suferit enorm sau chiar şi-au dat viaţa pentru credinţa lor românească. Ei reprezintă modelele mele de oameni politici, nu aceşti hoţi, trădători de ţara şi de neam de la putere şi din opoziţie. Petre Ţuţea spunea că ar trebui să nu mai votăm românii care nu-şi iubesc ţara. Tot el a spus că a făcut puşcărie atâţia ani de zile pentru un popor de idioţi, desigur după ce noi l-am ales pe Iliescu să ne conducă. Cred că românii au o problemă cu votatul, mereu dau cu bâta-n baltă. Dar ce-i drept, nici nu ai cu cine să votezi", zâmbeşte amar Maria.

Suflet de român

„Am tot ce-mi trebuie şi ar trebui să fiu mulţumită că am o viaţă privilegiată. Dar îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi românii în străinătate, când ar putea să fie demni la ei în ţară, dacă n-ar fi lăcomia hoţilor de la guvernare".
„Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pentru educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.

Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu televiziuni care critică ţara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale şi ideale. Credem că politica, cultură şi educaţia cât mai internaţionale sunt foarte benefice, credem în globalizare, suntem de acord cu toţii că şi .

Occidentul este un loc unde nu mai există identitate naţională

Români scumpi, cât putem să ne înşelăm! Ce este Occidentul? Generalizând desigur, consider că este un loc unde nu mai există identitate naţională, globalizarea îi distruge în cet -în cet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat acolo în (libertatea cuvântului este deseori cenzurata de acest ), istoria nu mai poate fi spusă pentru că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă fără nici o mustrare de conştiinţă - avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Paştele, precum şi alte tradiţii străvechi, sunt doar un prilej de marketing, o afacere din care ies foarte mulţi bani anual... şi cam atât, nu există nici un pic de profunzime, relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, reci, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentru C.V. şi când vrem să ne căsătorim, găsim noi pe perfectmatch.com ceva, nu? Concepte precum onoarea, adevărul sunt mult mai puţin importante.

Dumnezeu a fost ucis în Occident

Lumea discută oameni, nimănui nu îi păsa ce gândeşti, ce simţi, ce îţi doreşti. Puţini mai ştiu să iubească, feminismul a ajuns la un nivel iraţional, distruge relaţiile bărbat-femeie tot mai mult, este considerat învăţat şi nu firesc, aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băieţei sau fetiţe, ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un număr imens de homosexuali creaţi de societate, prin ideea că e normal să experimentezi, să vezi dacă îţi place şi să alegi ce îţi place, mai apoi descoperi ce orientare sexuală ai. Rezumând totul într-o metaforă, Dumnezeu a fost ucis în Occident. De ce oare admirăm atât de mult haosul Europei vestice? Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi râdem că fugim cu naşu' de acasă o săptămână, în munţi, cu corturile. Noi ne salutăm cu Noi comunicăm, ne exprimăm, avem o poezie de o profunzime cum rareori mi se dă să întâlnesc în alte culturi, teatrul, artă, totul e plin de simţire.

Au trăit în sărăcie, dar au trăit frumos

Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri. De ce s-au sacrificat atâţia români pentru viitorul nostru şi noi fugim ca vitele (adică în turmă) în Occident? Nici ei nu au avut condiţii economice şi au trăit în sărăcie, dar au trăit frumos, în adevăr, chiar dacă sufereau pentru ţara în închisori şi lagăre pe tot întinsul ţării. Ei au putut sta în luptă, în rezistenţă şi toată elita românească care a luptat pentru ţară a fost exterminată de comunişti. Probabil că au reuşit să îşi atingă scopul, dacă atât de mulţi români azi au rămas cu capul plecat şi fără speranţa, fără forţa şi dorinţa de a lupta pentru a lăsa o ţară mai frumoasă urmaşilor lor. [...]

De ce eşti drogată, scumpă Românie, cu iluzii occidentale?

De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise? De ce acceptăm că bărbaţii noştri să fie carne de tun pentru N.A.T.O., dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului? De ce acceptăm că în continuare memoria luptătorilor anticomunişti, care au jertifit totul pentru ţara lor, să fie călcată în picioare şi la 23 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?
De ce eşti drogată, scumpă Românie, cu iluzii occidentale? În Occident unde pleacă bieţii români să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi. Fiind român eşti privit deseori cu scârbă. Tot în Anglia, precum şi în Italia, există semne în limbă română scrise pentru hoţii şi cerşetorii de cetăţenie română.

Dacă nu ar fi lăcomia hoţilor de la putere...

Noi, românii, care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia Montană, Deltă, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră, stăm să cerşim şi să ne umilim pentru o pâine prin Anglia, Italia şi Spania. Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin, când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere. Care au vândut ţara, cu resursele ei, pe nimic. Care de 23 de ani n-au fost în stare să creeze infrastructura. Instituţiile. Nimic.

Vreau să mă întorc în România

Vreau să mă întorc în România cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt [...]: „Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească. Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi cum a ajuns Occidentul aşa-zis liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţara şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă!"

Este de muncă, da! Clasa politică este compromisă cu totul. Este rândul nostru acum să preluăm munca. Să nu fugim de sudoare doar pentru iluzia că în afară e mai bine. Mai bine economic, da, cu siguranţă este. Dar să nu uităm de conştiinţa noastră de români.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Şi să ne întoarcem, ne vom întoarce cu toţii, valuri-valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţă de schimbare, şi după şapte decenii de asuprire, România va fi a românilor din nou! Aşa să ne ajute Dumnezeu!"

Nota redacţiei: Subtitlurile au fost extrase din text.

Sursa: Adevarul.ro
--------------------------------------------------------

[1] adevarul.ro/locale/constanta/manifestul-mariei-vreau-intorc-romania-1_50b932037c42d5a663a8756c/index.html