Larisa Danci s-a născut în ziua de 29 februarie 1988 în Bistriţa. A absolvit şcoala generală în localitatea natală. Urmîndu-şi dorinţa din copilărie de a deveni medic veterinar, a studiat doi ani la Liceul Andrei Mureşanu din Bistriţa, clasa de chimie-biologie. La 17 ani s-a produs o cotitură prin transferul la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba", pe care l-a absolvit în anul 2007. În acelaşi an a fost admisă prin examen la Facultatea de Arte Plastice din Cluj Napoca, apoi a plecat în Italia, unde a susţinut examenul de admitere la Academia de Arte Plastice din Firenze, în urma căruia a ales să studieze în Firenze, în acest moment fiind în studentă în anul IV la această înstituţie. Avînd la bază un portofoliu impresionant, Larisa Danci a participat la numeroase expoziţii de grup, organizate în timpul cursurilor liceale şi în fiecare an de facultate. A publicat câteva reproduceri ale unor lucrări în reviste de cultură din ţară.

De la Leonardo da Vinci începînd, pictorii parcă au încercat să evidenţieze un anume text din spatele culorilor, căutînd un cod lingvistic. Căutarea, delicateţa, munca asiduă, talentul, dorinţa de autodepăşire, sînt inserate în codul de siguranţă al Larisei Danci - o „oglindă retrovizoare", care stimulează privitorul să continue aventura construcţiei pînzei în imaginaţia sa. Virtuos codificate în intimitatea pînzelor, valenţe ideatic-estetice fac simezele Larisei sobre, generoase, parcurg parcă un drum alegoric între lumea materiei telurice şi instantul surprins în magmă. Platoul pictural pe care a descins oferă ochiului posibilităţi multiple de interpretare: de la jertfa nudului la pigmentul fluturilor fantastici, Larisa reuşeşte re-alcătuirea (după nevoi de superioară geometrie şi imbolduri lănutrice) unui univers propriu ecoului de inspiraţie. Pe premisa conexiunii cu un public inteligent şi în încercarea de a oferi mesaje artistice inedite, exaltînd numai în careul dătător de echilibru compoziţional şi cromatic, tînăra pictoriţă Larisa Danci din Bistriţa aruncă mănuşa unui dialog spontan şi admirabil. Mă refer la genul de artă în acţiune, o abordare postmodernă care eludează graniţele rigide şi înlesneşte eclectismul, registrul artei-colaj, varietatea de idei şi de forme. Cu bucuria de a dărui privitorului o parte din energia creatoare şi din talent, ca şi alţi artişti contemporani, Larisa pare să pregătească scena unor noi linii de expresie în explorarea fantasticului, a expresivităţii, poate chiar a artei „action-painting". În simezele de faţă se prezintă ca o maestră în încadrarea în rame a unor bucăţi de realitate sau irealitate, în redarea spaţiului, a timpului, în dozarea luminii, a culorilor, a punctelor vitale, a contrastelor. Vorbim de o dragoste a comunicării prin pictură, o uniune de excepţie a fiinţei-culoare, pe care raţiunea ulterioară nu o poate destrăma. Analiză morfologică a lucrărilor oferă o cheie sigură: Larisa Danci ştie să evite cu artă ambiguităţile, lucrează atent şi într-un dozaj controlat, demersul său artistic nu poate fi ignorat sau banalizat, fiind apanajul unui intelect profund, apt de o comunicare înaltă. Tehnica sa se bizuie pe construcţie şi deconstrucţie, pe ocultarea voită a „comunului" în favoarea substanţei, ca element primordial. Geometria consimţită a naturii statice, jubilaţia pentru vertical şi impresie imediată, ştiinţa folosirii culorilor, devin trecători deschise ochiului, încîntare a pictoriţei de a fi dăruit, cu pensulaţie vioaie, din talent.

Pentru tînăra artistă a picta înseamnă a organiza idei şi sentimente din interiorul lumii sale, a le structura cu ajutorul formei, culorii şi valorii, a le selecta, prelucra şi metamorfoza atent în „semne artistice" extrem de interesante, în acorduri ale limbajului propriu. Punctele de interes, caracterul static sau dinamic, cromatica, tensiunile, sînt subordonate unei structuri compoziţionale în măsură să alcătuiască un tot omogen. Larisa Danci se impune printr-o alură proprie, un fel al ei de a vedea şi reda realul sau irealul. În cele cîteva portrete nu trebuie să căutăm doar asemănările cu modelul, ci şi trăsăturile venite din lăuntrul său, din molecula ce caracterizează felul ei de le vedea. Întîlnim în unele lucrări o tratare narativ-fantastică a temelor sau exprimarea sugestivă, simbolică, ignorarea cu bună ştiinţă a perspectivei, a ferestrei prin care vine lumina; asemănări cu pictograme ale exprimării mitologice, vibraţii cathartice, echilibru şi nestare, sau stop-cadre în momentele de aplauze ale unui spectacol grandios. În cele mai multe se evidenţiază manifestarea harului, la care aderă simpatetic pregătirea, studiul şi sensibilitatea. Cele cu caracter abstract, figurativ şi nonfigurativ, sînt stăpînite de un impuls de integrare-dezintegrare a unui univers imaginat, redat prin forme variate şi nemaintîlnite, care îşi dau mîna cu fantasticul. Cu imaginaţia. În majoritatea picturilor domină revelaţia sinelui, iar înţelegerea lor se adresează căutării profunde a motivaţiilor psiho-logice care i-au furnizat direcţiile spre sursele arhetipale.

Ajunsă la linia de unde trebuie să meargă şi mai departe, Larisa doreşte să se întreacă pe sine fără risipire. În parcursul de pînă acum şi-a găsit drumul metaforic salvator. Purtînd însemnele iubirii de ideal, monologul Larisei Danci îndeamnă călătorul la o plimbare veneţiană prin sensibilităţi sufleteşti, prin mărturisiri artistice inedite, surprinzătoare. Dincolo de metaforă sau analiză, citîndu-l pe Nietzsche, „opera Larisei Danci stă în toate privinţele pe propriile ei picioare", face faţă cu brio provocării stîrnite de însuşirea unor noi curente sau căderii în banal. Simezele de faţă par să emită gîndul metafizic al lui Bergson, despre „o lume în care nimic nu este, ci totul devine impresie inedită, nefalsificată de intenţia vreunui calculul artistic premeditat", o lume în mişcare, cunoaştere şi aprofundare, unduioasă ca baletul şi muzica, înaltă ca poezia. Larisa Danci se arată un artist plastic promiţător, care pe lîngă temele clasice, abordează cu mult curaj şi talent nudul, studii, detalii, compoziţii, realizînd lucrări plastice de bună şi lungă companie, în care timpul va lucra cu forţele sale.