Edward Tyler Nahem GalleryPe o vreme capricioasă, rafale de ploaie cu vânt turbat, rostogolind umbrlele pe Fifth Avenue ca ciulinii lui Panait Istrate, galeriile de lux sunt adăposturi sigure pentru a ieşi din timp. Astfel, la „Edward Tyler Nahem Gallery" intri direct într-un muzeu al Piraţilor din Caraibe. Artistul scoţian Hew Locke (n. 1959), crescut şi educat în Guyana colonială, care şi-a numit expoziţia „The Wine Dark Sea", un mare pasionat de călătorii marine în jurul pământului, expune 31 de corăbii cu pânze, toate ancorate în mijlocul sălii, de parcă ar fi fluturi plutitori. Oricând te aştepţi să apară Jack Sparow şi ceata lui de piraţi şi să se încingă o bătălie devastatoare în care mor toţi şi învie toţi, altfel s-ar termina prea repede filmul. Dar corăbiile lui Locke vin mai de departe, din Odiseea lui Homer, având caractere şi din Iliada. Cele 25 de corăbii din sala principală, suspendate de tavan, te fac să te plimbi cu imaginaţia pe întinsele mări ale pământului, având în ele echipament sculptural foarte bogat, în care citeşti istoria lumii, suferinţa oamenilor, opresiunile, puterea şi victoriile lor asupra naturii sau vicisitudinilor istoriei. Corabia este un obiect simbolic, reprezintă perfect natura umană, ideea de călătorie, de curaj, de aventură. Una dintre corăbii este răsturnată. Și Locke spune: „We're all floating on the same ocean. As a child and young man I sailed the Atlantic. At sea, a twist of fate can send a super-yacht down - it can be an equalizer between rich and poor" (Noi cu toţi plutim în acelaşi ocean. Ca un copil şi tânăr om am navigat pe Atlantic. În mare, o întorsătură a destinului poate trimite un super-yaht jos, poate fi un egalizator dintre bogaţi şi săraci".

Artista Esther Naor (n. 1961) a venit tocmai din Israel să expună la Stux¬-Haller Gallery, numindu-şi expoziţia Aftermath, numită aşa pentru că ea reflectă consecinţele unor dezastre, dar şi pentru că tablourile arată ca nişte foi de matematică, în linii sau pătrăţele, după care se ascund figuri de oameni sau alte obiecte domestice. Pânzele ei sunt fotografii prelucrate în varii viziuni plastice. Încă de la intrarea în galerie, Esther îşi prezintă sugestiv camera în care trăieşte, camuflată, ca într-o stare de asediu, cu fereastra zidită şi cu metania de rugăciune alături. Pe un alt perete al camerei, o imagine a mării cu o barcă şi un refugiat sugerează evadarea din acest spaţiu închis. Trăim epoca refugiaţilor, având drept cauză claustrarea, terorismul, care îi fac pe oameni să se adăpostească, să tragă zăvoarele, să-şi zidească ferestrele. Tablourile ei spectrale, ca nişte reflectări în oglinzi ascunse, sugerează calamităţile timpului, dezastrele, artrocităţile absurde, pecum atactul terorist de la Paris, disperările umane, într-o lume aflată parcă în stăpânirea vrăjitoarelor lui Goya. Abstract, expresionist, simbolic este şi Gerry Bergstein, care expune la aceeşi galerie viziuni ciudate, ca însăşi titlul expoziţiei „(Un)timely Entanglements". Stranii încâlceli, încurcături ale istoriei, pânzele sale sunt ca niște hărţi picturale, în care istoria omenirii apare ca o imensă epavă, din care vedem resturile, bucăţi din Turnul Babel, din Capela Sixtină, resturi de îmbrăcăminte, resturi umane, îngeri care se amestecă cu animale, un Eden pierdut, refăcut, ceea ce a mai rămas din paradisul lumii, o epavă, totul realizat pe bază de colaj, de fotomontaj, pictură directă amestecată cu artă digitală, rezultând o narativitate abstractă. Recunoşti elemente din pictura clasică, de la Velasquez la Matisse, de la Masaccio la Courbet, dar am descoperit și racorduri cu viziunile lui Michael Zansky. E un mod de a crea viziuni dystopice calofile. Arta înfrumusețează tot ce atinge. Și răul devine plăcut. O demonstrează Umberto Eco în estetica urâtului!

În fine, la „Pace Gallery" de pe 57 St., am văzut opera pe hârtie a lui Thomas Nozkowski, artist american, născut în New Jersey în 1944, foare cultivat de marile muzee ale lumii, a cărui operă seamănă ca un joc de cercuri și cuburi, forme abstracte se îmbină cu gesturi ale memoriei, tot felul de combinaţii de motive şi culori, desene şi idei de senzaţii picturale şi coloristice. Dacă ne gândim că una din expoziţiile sale se numeşte Method Order Metric, înţelegem procupările lui Nozkowski în direcţia unei metode metrice de ordonare a formelor informale ale lumii, pe linia marcată de Kandinsky. Artiştii sunt buni imitatori, dar şi seismografi ai realităţii, iar unii încearcă imposibilul, să pună ordine în dezordinea lucrurilor, să înfrumusețeze viața, să facă suportabile răul și urâtul. E bine? E rău? Poate de aceea Platon scotea arta din Cetatea ideală.

Corespondenţă de la New York
Grafica - Ion Măldărescu