Revista Art-emis
Nonconformismul romantic PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Miercuri, 02 August 2017 14:26

The NotebookFamilia Cassavetes este un caz unic în lumea filmului, fiindcă a dat numai cineaşti de valoare. Tatăl, John Cassavetes (1929-1989), care provine dintr-o familie de greci, este autor al unor filme memorabile: „The Dirty Dozen" (1967), „Rosemary Baby" (1968), „Faces" (1968), „Opening Night" (1977), „Gloria" (1980). El a fost şi actor, printre rolurile sale de referinţă trebuie reţinută prestaţia din filmul „Capone", dar şi colaborarea cu Peter Falk în serialul „Colombo". John Cassavetes este pionierul filmului independent, al filmului minimalist, cum spunem noi azi, căci multe filme şi le-a finanţat singur cu bani puţini. Azi există un festival care îi poartă numele: „Independent Spirit Awards". Dar cel mai important cred că este stilul pe care l-a impus prin filmele sale, un cinema-verite, dar nu în manieră franceză, ci mai apropiat de neorealismul italian.

Soţia sa, Gena Rowlands, a fost o stea la Hollywood, cum este acum Meryl Streep. Apoi toţi cei trei copii ai lor au ajuns să facă filme: Nick, Zoe şi Xan. Cel mai cunoscut este Nick Cassavetes, care îşi urmează tatăl, fiind şi actor, iar ca regizor practică un stil asemănător, în primul rând acordă o atenţie deosebită actorului, toate scenele sunt lucrate la perfecţie, iar acest lucru conferă esenţialul, o anumită libertate, îţi dă sentimentul că totul este extrem de firesc, ca într-o improvizaţie actoricească. Aşa se întâmplă în „The Notebook" (2004), unde, evident, în rolul principal îşi distribuie mama, o actriţă de excepţie. Dar, dincolo de acest fapt, trebuie spus, pentru a ucide o prejudecată puternic înrădăcinată la noi, la români, că în lumea filmului american totul se face în familie. Şi la Hollywood, familiile sunt cele care contează. Unic la familia Cassavetes este manieră de a filma şi de a aborda subiectele, toate ciudate, neversosimile. Acum, Nick face un film romantic, cu clişeele inevitabile, un muncitor sărac, Noah, care se îndrăgosteşte de o faţă bogată, Allie, iar părinţii ei se opun iubirii lor. E o varianta romeojulietană, dar mai sofisticată, fiindcă, deşi parinţii lui Allie se opun iubirii lor, totuşi, povestea de dragoste continuă şi după ce Noah se întoarce de pe front şi îşi găseşte iubita căsătorită.

Acţiunea filmului se petrece în anii 1940, în Carolina de Sud. El, muncitorul Noah Calhoun, este interpretat de Ryan Gosling, iar fată bogată, Allie, de Rachel McAdams. Ei se iubesc cu disperare, tocmai pentru a marca drama despărţirii, atunci când părinţii ei nu aprobă această legătură. Şi plecarea lui Noah pe front, în Al Doilea Război Mondial, pare că marchează sfârşitul poveştii de dragoste. Între timp, Allie se implică cu un alt bărbat (James Marsden). Dar când Noah se întoarce în oraşul lor mai târziu, deşi vede că Allie e cu altcineva, nu cedează, reface casa bătrânească şi devine clar că romantismul acestei relaţii nu se termină.

Scenariul este scris de scriitorul Jeremy Levin după cartea sa omonimă. Deci putem spune că filmul lui Cassavetes este o ecranizare, având toate datele romanelor de dragoste clasice, model fiind romanele lui Jane Austin. Şi cuceritoare este frumuseţea actorilor, a protagoniştilor. Antologică este scenă iubirii lor feciorelnice, lucrată de Nick Cassavetes, desăvârşit. Ca şi scenă când Allie îi aduce vestea că părinţii ei nu-l vor şi Noah acceptă fatalist, iar Allie îl bate, îl consideră laş, că nu ştie să lupte, să-şi apere dragostea. Dar pe front, nu există decât ea în viaţa lui. Îi scrie continuu scrisori, pe care însă, mama lui Allie le ascunde, să nu ajungă la fată ei. De aceea, ea crede că Noah a uitat-o şi încearcă să-şi reface viaţă, sentimentele rănite. Mai mult, Noah, când se întoarce acasă, se apucă să repare vechea casă bătrânească, abandonată, unde s-a petrecut şi scenă de dragoste. O face ca nouă. O face în speranţa că o va aduce aici pe ea. Sunt scene pur romantice, specifice iubirii adevărate, plină de obstacole. Deşi ea, Allie, îşi găsise o evadare în căsătorie, într-un bărbat pe care i-l găsiseră părinţii ei, totuşi, inima sa bătea mai departe pentru Noah.

Toată această istorie adevărată este un film în film, adică o amintire a lui Allie, aflată la senectute, aşa cum se întâmplă şi în „Titanic", unde tragica poveste este spusă într-un interviu de către eroina, Rose, care supravieţuise, ajunsă la 90 de ani. Marile poveşti de dragoste sunt, inevitabil, melodramatice, dar această calitate ţine de eternitatea vieţii noastre.

Corespondenţă de la New York

footer