Revista Art-emis
Majestica iluminație de la Târgul de artă fotografică PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Miercuri, 11 Aprilie 2018 16:46

AIPAD 2018O fantastică replică la „Armory Show" a dat-o Association of Internațional Photography Art Dealers (A.I.P.A.D.), nu atât prin faptul că evenimentul s-a desfășurat în aceeași impresionantă locație, „Pier 94", ci prin faptul că a fost un feneomen care a cuprins toată lumea, cu excepția României, iar operele expuse au întrecut toate așteptările. Adică te așteptai să vezi numai lucrări ale artiștilor fotografi, dar am descoperit o prezență masivă a artiștilor plastici ca fotografi, a unor mari artiști plastici. Desigur, România a fost reprezentată ca de obicei de același stâlp infinit și nelipsit, Constantin Brâncuși, cu o fotografie la „Bruce Silverstein Gallery". Această galerie deține o colecție de fotogtrafii originale realizate de Brâncuși, fapt prezentat mai an într-o amplă retrospectivă, pe care am comentat-o la timpul potrivit, text inclus și în volumul „Fine Arts în America". Fotografia poartă titlul francez „Brâncuși sur la plage de Nice" (au fond le Casino de la jetée-promendade) și este un self-portret: Brâncuși e în plină maturitate, stă în picioare, fumează, are pălăria pe cap, barbă mare, încă nu toată albă, e îmbrăcât cu pantaloni țărănești și un palton elegant, din același material de lână. În fundal se vede cazinoul din Nisa. Poză e datată februarie 1928. În jurul ei, pe pereți, se află fotografii de-ale prietenilor lui Brâncuși, vreo 20 de artiști fotografi sau pictori-fotografi.

La această ediție a evenimentului „The Photography Show", organizat de A.I.P.A.D., au participat cu fotografii aproape 2.000 de artiști fotografi, iar printre aceștia i-aș semnala pe artiștii John Baldessari, Dora Maar, una dintre iubitele și muzele lui Picasso, care a fost artistă fotograf, pictoriță și poetă, pe Man Ray, Ansel Adams, Diane Arbus, Alfred Stieglitz, René Magritte, Robert Rauschenberg, Henri Cartier-Bresson, Irving Penn, Ed Ruscha, Gerhard Richter, Robert Capă, Brett și Edward Weston, Francesca Woodman, celebrul cuplu Robert Mapplethorpe - Andy Warhol, la Steven Kasher Gallery, o altă galerie specializată în expozițîi de artă fotografică, așa cum am arătat nu o dată. Cred că jumătate dintre expozanți practică și pictura, așa cum se poate spune și despre pictorii de la Armory Show, fiindcă este ceva curent ca un pictor sau sculptor să fie și fotograf, căci el, prin fotografie, își fixează anumite jaloane, urmărește evoluția unei lucrări, cum proceda Brâncuși.

Au fost două direcțîi importante : fotografia-document, în care au excelat artiști precum Robert Capa, și fotografia artistică, la concurență cu artă plastică, precum tablourile „Anarcha" (2017) de Ayana V. Jackson, la galeria Baudoin Lebon din Paris, sau „Guldnankke # 10" (2012) de Trine Søndergaard la Bruce Silverstein, lucrări rafinate care amintesc de portretistică flamandă. Nu a lipsit fotografia experimentală. Și la acest capitol aș pune în față lucrarea „Weeping Woman After Picasso" (2017), realizată de artistul brazilian Vik Muniz (n. 1961), care s-a folosit de o trehnica numită „chromogenic print", pentru a obține un efect pictural seducător. Tabloul, de mari dimensiuni (88 x 70 inches), are un colorit viu, este pigmentat, fapt care îi da o amprenta senzorială, de parcă ar fi o fotografie din pânză. De altfel, la galeria la care este expus, Edwynn Houk din New York, această tehnică a pigmentarii, a imprimării arhivistice, este utilizată și de Valérie Belin, artistă fotograf din Paris, care a realizat câteva portrete antologice, precum „Lady Round Brush" (Doamna cu o pensula rotundă) - 2017.

Artiștii fotografi lucrează cu lumina și umbrele precum pictorii cu pensula, adăugând însă tehnici și material noi. Cel mai folosit este „arhival pigment print". Tehnică digitală este frecvent aplicată, chiar și în cazul recuperării unor fotografii de epoca sau fotografii-document, așa cum excelează galerii ca „Vintage Works" din Chalfont, Philadelphia, „Joel Soroka" din Aspen, „Lee Gallery" din Winchester, sau „ClampArt" din New York, unde descoperim și numele unui român, Ion Zubcu, din Chișînău. Dar experimentul mai are loc și în cazul unor compoziții-colaj, foarte sofisticate, precum vedem la Holden Luntz Gallery din Palm Beach, Florida, la japonezii de galeria „La Men", Tokyo, la Utopică din São Paulo, Brazilia, sau la Jenkins Johnson din San Francisco. Un cuvânt special trebuie spus despre invazia pariziană, francezii exceland în rafinament, fantezie și superficialitate (fotografia-kitsch).

Contrar galeriilor din Berlin, din Germania în general, cu amprenta lor ermetică, organizată, foarte geometrizata (fotografia abstractă). Demn de semnalat este și experimentul exotic și calofil, ca la Ibasho Gallery din Antwerp, Belgia, sau cel animalier de la Paul Nicklen din New York, cu fotografii gigant, sugerând un univers S.F., din familia King Kong. În peisaje, campioană a fost „In the Gallery" din Copenhaga, Danemarca, dar și „Parker Stephenson" din New York, „Robert Koch" din San Francisco, sau „Lumina din Oslo", Norvegia. Nu a lipsit nici fotografia industrială, în stil londonez, realizată de ungurul André Kertész.

Fotografia-document a venit dinspre țările asiatice și africane, remarcabilă fiind prezența galeriei „Tasveer" din India, ca și a galeriilor din China, precum „Three Shadows" sau „See +", ambele din Beijing. La fel de apăsat documentar au fost și fotografiile expuse de galeriile din Buenos Aires, Argentina, ca „Rolf Art" și „Vasari". Nu a lipsit nici fotografia umoristică sau de divertisment, în care au excelat artiștii americani, precum cei de la „Senor & Shopmaker" și „Winter Works on Paper", ambele din New York, „Wach" din Ohio ori „Weinstein" din Minneapolis. Fenomenală a fost mai ales fotografia simbolică „Teapot Dome" (Ceainicul-cupolă) - 1924, adusă de William L. Schaeffer din Chester, Connecticut, în care vedem Capitoliul de la Washington ca un ceainic care fierbe. Dar americanii s-au prezentat și cu fotografia istorică sau politică, așa cum am văzut la „Steven Kasher Gallery", specialistă în documentul istoric, precum momentul Martin Luther King Jr.

Fotografia se dovedește nemuritoare, una din marile cuceriri ale omenirii, mereu vie, mereu insolită, seismograful cel mai direct al vieții, care impulsionează, prin concurență, artă picturii și a filmului (ea se află la baza invenției cinematografului).Dar ceea ce m-a uimit din cale afară și vreau să-i accord aici un spațiu aparte, este un album. Târgul de artă fotografică a avut și o secțiune dedicate cărților, albumelor, industriei fotografice. Erau albume deosebite, cum n-am văzut nici la „Barnes & Noble". Iar ceea ce mi s-a părut ieșit din comun a fost un album scos de celebra editura Taschen, care nu are concurtenta. Albumul se numește „Thomas Laird. Mutals of Tibet". Thomas C. Laird este un faimos artist fotograf și scriitor american, un explorator al istoriei, artei și culturii himalayeze. El a trăit în Nepal peste trei decenii, fiind un reporter neobosit pentru publicații ca : „Time", „Geo", „Newsweek", „Le Figaro", „Național Geographic" și altele. Notabile sunt cărțile despre zona tibetană, precum acest album de la Taschen, tradus în 14 limbi, primele 100 de exempoare (un exemplar costă 12 mii de dolari) având pe ele un autograf autentic de la Dalai Lama. Laird a avut ideea să fotografieze picturile murale din Tibet. Pentru prima oară sunt scoase la lumina capodopere plastice aflate în peșterile tibetane, opere murale excepționale, care au fost pictate acum o mie de ani.

Am avut șansă ca albumul gigant, de aproape un metru înălțime, să-mi fie prezentat filă cu filă de un curator (Forest) al galeriei „Foto-Eye" din Santa Fe, New Mexico, unde se află albumul. Parcă vedem un film magic, secvență cu secvență mi se revela nu numai o lume nouă, o mitologie nouă, ca o altă Biblie, fiindcă esența picturilor o reprezenta geneza universului, dar vedeam în acele imagini toată pictură lumii, adică artiștii tibetani au anticipat marile creații ale lui Bosh, ale picturii bizantine chiar, dar și ale artei moderne, de pildă, în unele imagini îl recunoșteai pe Picasso. Noutățile artei moderne sunt vechi, create de artiști anonimi din Tibet. Incredibil cât de puține lucruri cunoaștem despre trecut.

Albumul revelează o civilizație care pare superioară civilizației creștine, oricum, e la concurență cu ea. Pictură murală tibetană seamănă cu artă miniaturală, folosind tehnică cu care erau în evul mediu ilustrate cărțile sacre. Uluitoare este abolirea spațiului, așa cum spunem despre cubism sau abstractionism, care au abolit spațial descoperit de artiștii renascentiști. O lume cosmică, un univers abisal este adus în prim-plan, la modul concret, adică strict redat pe suprafețe plane. Fotografiile cuprind secțiuni murale de circa 10 metri lungime.

Albumul lui Laird pare o ilustrație a unei mitologii budiste, fiindcă apar preponderent Budhha și zeii budiști, înconjurați de o lume animalieră, cu forme infernale, foarte aproape de felul cum pictorii creștini ilustrează Apocalipsa. Sigur, Tibetul mural din aceste fotografii poartă urme ale unui Tibet indian, în unele locuri parcă am fi în O mie și una de nopți. Să nu uităm că Tibetul, supranumit „Acoperișul lumii", cu un teritoriu de 10 ori mai mare decât al României, e cel mai mare podiș montan, aflat la o înălțime de circa 4.600 m și străjuit de granițe naturale, trei lanțuri de munți gigant - la granița cu Nepalul se află Everestul.

Istoria Tibetului antic, cu urme de acum 21 de mii de ani, este puțîn cunoscută și se bazează, în general, pe tradiții orale și de multe ori se confundă cu elemente mitologice. Astfel, conform tradiției Avalokitesvara, despre care am vorbit când am prezentat Fenomenul „Asia Week", Bodhisattva al Compasiunii, încarnat într-o maimuță, a fertilizat un demon, iar din unirea lor s-au născut șase membri fondatori ai triburilor tibetane importante. Acest mit se află pictat cu abundență în albumul de la Taschen, evidențiind un puternic budism în această foarte originală și mult timp izolată parte a lumii. Albumul are 498 de pagini la dimensiunea 70 x 50 cm, incluzând 6 mari pliante cu deschideri modulare, ca niște hărți pliate. Autorii lui, căci alături de Thomas Laird apar și colabortatorii Robert Thurman, Heather Stoddard și Jakob Winkler, specialiști în tibetologie, numesc această opera „Majestic Illumination".

Corespondenţă de la New York

footer