Revista Art-emis
Grecii, într-un transplant original PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 06 Mai 2018 16:02

Greek ArtistsComunitățile străine din America aduc mereu un suflu nou. Deși suferă un tanspant de naționalitate, în timpul adaptării la nouă realitate, total deosebită de locul de baștină, totuși unii nu-și pierd specificul, ceea ce este propriu identitățîi lor spirituale. Și acest fapt se vede cel mai bine în artă. De altfel, simbioza dintre străini și autohtoni a șters orice demarcație, fiindcă mulți dintre noii veniți s-au adaptat puternic, și-au făcut un nume aici, chiar o școală. Am arătat ce înseamnă fenomenul „Asia Week", asiaticii dovedind cea mai mare implementare americană, dar fără să-și piardă specificitatea, dimpotrivă, îi obligă și pe americani la o asimilare asiatică.

Așa este și experiență plasică ce vine din partea artiștilor greci, cu o serie de propuneri surprinzătoare, pe care le-am văzut recent, cu prilejul vernisajului de la „Anya and Andrew Shiva Gallery", afiliată la John Jay College of Criminal Justice, de pe 860 West 11 th Avenue. Este o expoziție de grup, care vrea să-și arate forță creatoare. Expoziția se numește „Transplants: Greek Diaspora Artists". Curator Dr. Thalia Vrachopoulos. Participa cu lucrări 33 de artiști, mai mult sau mai puțin cunoscuți. Cea mai cunoscută este Lydia Venieri, pictor, sculptor, fotograf, autoare de cărți, despre care am scris de mai multe ori, când a avut expozițîi la Ștefan Stux Gallery. Nume mai cunoscute, unele cu rezonanțe românești, sunt Maria Anasazi, George Negroponte, Panos Tsagaris, Konstantinos Stamatiou, Ioanna Pantazopoulou etc.

Grecii alcătuiesc o comunitate puternică în America, în special la New York, unde au și focarele culturale și religioase. Comunitatea și-a impus prezența și prin celebra Parade Day, pe care o organizează de ziua națională. Îi cunosc bine activitatea, fiindcă particip constant la slujbele de la Catedrala grecească de pe 74 St. Mi-am făcut mulți prieteni greci, care sunt niște oameni fini, foarte civilizați, conștienți că în vinele lor poartă sămânța unei istorii unice pe pământ, civilizația antică grecească, izvorul înțelepciunii pe pământ. O parte din experiența coabitării mele cu grecii, inclusiv cu preoții și călugării lor, am derulat-o pe larg în romanul „Armaghedon revelat". Prin tot ce fac, grecii sunt parcă răspunzători ai acestei realități istorice. La ei mitologia se îmbină firesc cu viață, poartă o demnitate iesita din comun, dar în America nu se simt ca acasă, deși nici acasă la ei nu e prea bine. Ceea ce mă uimește însă la greci în mod deosebit este patriotismul. Nu există eveniment din viață țării lor să nu-l slujească la biserica, să nu facă din el eveniment.

Acest sentiment patriotic se vede la tot pasul și în expoziția „Transplants", multe lucrări fiind o expresie a sentimentului național, precum o lucrare a lui Panos Tsagaris, care a imaginat un deșert, că o coală de hârtie aurie, pe care nu a mai rămas decât un colț din ziarul „The New York Times", suficient pentru o poză, un stâlp în vârful căruia flutură steagul Greciei. Sau formidabilele lucrări ale cunoscutei artiste Lydia Venieri, „Don Juan-Canto III" și „Siege of Corith", care fac parte din seria de printuri pe satin, Byronic Series. Într-un peisaj mirific de mitologie, având în fundal imaginea Acropolei, o tânăra cânta la un instrument arhaic, respectiv doi tineri stau îmbrățișați, că Romeo și Julieta, iubirea lor opunându-se la Asediul Corintului. Imaginile sunt romantice, expresie a nostalgiei față de ținuturile natale (Lydia, care se trage dintr-o veche familie grecească, Casa Venier, s-a născut la Athena).

Dar transplantul artiștilor greci este nemilos. Ei arată unde trăiesc azi, ce însemană viață în diaspora, ce operații suportă ființă umană. Astfel, Philip Tsiaras prezintă o sculptură revelatoare, Head Hunter (2003), din bronz și crom, reprezentând un cap de om cu trei boturi de animal. Și tot el are o altă lucrare, o pictură, Diaspora (2007), reprezetnand un contur de cap uman umplut cu sute de pete, de cubulețe, colorate, o mixtutra pe pânză. O imagine asemănătoare prezintă și artista Eozen Agopian, numită Between Two Continents - Off Broadway (2016), o pânză imprimată cu acrylic și acoperită cu bucăți colorate de materiale filetate, tăiate și cusute. Pare un fel de cortina de commedia dell'arte. Sigur, o Cortina între două continente. Formă panzei seamănă cu harta Americii, iar peticele pot fi considerate un transplant al emigranților, al celor care trăiesc fie pe scenă, că actori, fie că spectatori. În același spirit, dar și mai tranșant, este transplantul pe care îl relizeaza Antonia Papatzanaki, cu lucrarea Cellular 015, care sugerează harta Americii ce se transformă în capul unui animal preistoric, afat în continuă preschimbare, că într-o operație digitală, fiindcă liniile din oțel inoxidabil și lumina sunt trasate pe un suport de Plexiglas aflat într-o ramă. Lucrarea seamănă cu o vitrină, că acelea din stațiile de metrou.

„Transplants: Greek Diaspora Artists" este o expoziție ce cuprinde o mare variteate de lucrări, toate citabile, realizate din materiale diverse, inclusiv instalațîi și filme video, totul este foarte șocant, dar nu epatant, ci axat pe idee, pe un alt mod de a vedea America. Evenimentul s-a prelungit la Lydia Venieri acasă, la locuința să din Soho, care este ea însăși o opera de artă. E concepută că o cavernă magică, mi-a amintit de teatrul magic al lui Robert-Houdin, care a generat cinematograful, așa cum vedem și în filmul Hugo (2011) al lui Martin Scorsese. E un aranjament baroc, de opere de artă neobișnuite, manufacturiere, în care magia este dominantă, fiindcă naturalul se îmbină cu artificialul. Un anumit spațiu este o zona și mai misterioasă, domninata de păpuși, celebrele păpuși cu ochi imenși, care ne-au uluit într-una din expozițiile anterioare. Pisici misterioase, luminate în clarobscur, se află la baza acestui panou papuseresc, iar în mijloc se află stăpână casei, o pisica vie, imperială, ce ocupă un fotoliu, pe care nu mai are voie să se așeze nimeni. De acolo, ea privește cu un aer superior oamenii, invitațîi gazdei, de parcă îi observă, îi judecă și da verdicte. Plictisită apoi, fiindcă este obișnuită cu fauna umană, se întinde și adoarme.

Casa e în stil vagon, cu multă arhirtectura din lemn, așa cum se constuiau la începutul secolului trecut casele în această cea mai veche zona a New York-ului. Tot aici, în camera din capăt, ce dă spre ferestre, spre lumină, Lydia își are atelierul, unde realizează surprinzatoarele ei opere, precum „The Dolphin Conspiracy", reprodus de mine în cartea Fine Arts în America (2012), o variantă animalieră a pânzei lui Leonardo, „Cina cea de taină", în care persoanjele biblice sunt înlocuite de animale. De pildă, în fruntea mesei, locul lui Iisus este ocupat de un cerb, Iuda de un lup, Ioan, de un miel etc.

Este imaginea cu care am plecat de acolo în miez de noapte, coborând cele 57 de trepte de lemn ale scării interioare, meditând cu glas tare, poate s-o imprima gândul meu undeva: oare de ce nu avem și noi, românii, aici, în America, o comunitate la fel de puternică și unită, ca a grecilor? Să le urmăm exemplul, fiindcă de ei ne leagă un trecut întemeiat pe cetăți (cele de la Dunăre și mare) și înțelepciune (cultură română datorează o seva fundamentală civilizației grecești). Iar grecii chiar ne iubesc.

Corespondență de la New York

Aranjament grafic – I.M.

footer