Romanul „Apelul de Urgenţă”, autor Elena Adriana Răducan, apărut la Editura „Sitech”, din Craiova, în anul 2012, probează ştiinţa de a studia stările şi frământările sufleteşti ale unei tinere, elevă în clasa a VII-a, urmărită evolutiv până la absolvirea liceului. Introspecţia psihologică nu este percepută ca un proces izolat, ci prin dinamismul comportamentului Dariei, ce dă la iveală un caracter spontan, cu o disponibilitate spre dialoguri deschise. Instanţele comunicării narative plasează acţiunea romanului la Craiova, Marea Britanie, Franţa, la începutul mileniului III. „Apelul de Urgenţă” este un roman al vârstei juvenile, acţiunea fiind centrată în jurul Dariei, a cărei psihologie este mereu în atenţia autoarei, accentul fiind pus pe sugerarea atitudinii protagonistei în faţa situaţiilor imprevizibile. Portretul moral este întregit de prezenţa colegilor de clasă, din gimnaziu şi liceu sau a lui Tudor Apostol şi Sabinei Şandor, care devin studenţi la o facultate de medicină din Franţa. Celelalte personaje ale romanului, Sever Rosenberger, Karina Cluger, Ştefania, Dinu Avram, Venera şi Tudor Iureş… evidenţiază virtuţi şi defecte omeneşti, greşelile alterând ireversibil viaţa interioară. Daria, personajul principal, nu trăieşte clipele nesfârşitelor încântări, stările ei contemplative demonstrează o fire romantică, este mereu preocupată, dar, în acelaşi timp, este neîmpăcată cu lumea în care trăieşte şi o descoperă de fiecare dată cu alţi ochi. „Copilăria, această primă treaptă a vieţii, o învăţase multe, dar, culmea, îndrăznea să nu se mai socotească un copil, cât timp instanţele ei sufleteşti erau cu totul speciale.” Procesul lung al decantărilor sufleteşti ale Dariei, care trece succesiv prin emoţia admiterii la liceu, a bacalaureatului sau admiterii la facultate, conturează profilul moral ale unei tinere care îşi pune mereu întrebări, fără să găsească şi răspunsul de fiecare dată. Zbuciumul sufletesc sporeşte spiritul său enigmatic, amintind în acelaşi timp, de stări sufleteşti asemănătoare pe care le descoperim în operele dedicate tot copiilor, scrise de G. Sand, A. Daudet.

Daria învaţă să admire, să înţeleagă adâncimea faptelor, să tacă, să evalueze, să asculte, îşi conturează principiile, pretinde puţin şi oferă mai mult decât i se cere, îşi fixează bornele de echilibru. Între vârsta copilăriei şi adolescenţei, misterele ating apogeul. Daria preferă să-şi aplice o persecuţie, decât să fie persecutată. Ca adolescentă ştie să preţuiască extraordinarul, îşi lărgeşte câmpul valorilor morale, doar lucrurile pline de interes îi mai reţin atenţia. „Un lucru era cert, Daria ştia să asimileze variatele lecţii de cultură, neţinând seama de reguli stricte. Căpătase deprinderea de a-şi formula cu eleganţă fraza, oricât ar fi fost de succintă. Crescuse, îşi contura personalitatea de la o zi la alta, nu se pierdea în nimicuri, era calată pe lucruri care îi vor rămâne pentru totdeauna aproape. Devenise exactă în tot ce făcea, îşi pregătea lecţiile după schemele ei, îmbrăcându-le cu idei personale.” Lumea întreagă începe să se oglindească în mintea Dariei, decupând cu uşurinţă caracterele. Nu face nimic pentru a se consola, viaţa are salturile ei, este mereu rezervată în atitudine. Nu se abate nicio clipă de la înălţimea idealurilor propuse, nu se lasă exaltată de vise, admiraţia pentru Tiberiu trece într-un plan secundar, aflând că Sabina Şandor îi este alături. Raportând viaţa de adolescentă a Dariei, la personaje cu aceeaşi vârstă din literatura universală, întâlnite în operele literare ale lui A. Gide, Leonhard Franck, R. Rodiquet care descriu tipul de adolescent criminal sau revoltat, Daria din romanul „Apelul de Urgenţă” este un personaj complex, eliberată de convenienţe, marcată, la rându-i, de un puternic conflict interior. În devenirea ei, consideră că demnitatea şi caracterul sunt atributele definitorii, îi judecă pe adulţi fără înconjur, ştie să-şi organizeze timpul. „În această inocentă curbă a devenirii, Daria îşi stabilise praguri pe care urma să le treacă, cheia succesului nu putea să fie decât la ea. Timpul trecuse mai repede decât credea, ajunsese la finalul liceului”. Ireparabila trecere a timpului o marchează profund pe Venera Iureş, mama Dariei, o pianistă care-şi impune o conduită culturală pe măsura secolului al XXI-lea. Nu acceptă blazarea, mentalitatea ei estetică o împinge la un anume tip de izolare, respingând o lume a compromisurilor de tot felul. Îşi nuanţează atitudinea faţă de soţul ei, aflat într-un declin sufletesc, dar luptă pentru tonusul moral al Dariei, care este raţiunea ei de a exista.

Tipologia personajelor din roman este diferită. Tudor Iureş, tatăl Dariei, este un cinic…Deşi atinge desăvârşirea profesională, rămâne neputincios în faţa pasiunilor trecătoare, fapte ce-i conturează discontinuitatea sufletească. Hiaturile de tot felul dintre evenimentele înlănţuite ancorează viaţa personajelor într-o permanentă nesiguranţă. Personajele romanului au ceva comun în caracterul lor, e vorba de afirmarea în plan profesional, dorinţa lor de a învinge. „Apelul de urgenţă te-a pus în faţa unui fapt împlinit, clopotele care răsună permanent în sufletul nostru sunt dovezi peremptorii ale faptului că viaţa, pe lângă pitorescul ei, ne aduce şi în faţa instanţelor sufleteşti primare, când ancestralul capătă alte dimensiuni”. Cuvântul ca evocare se fixează bine în mintea cititorului, scopul constant fiind elogiul fiinţelor aflate la început de drum. Compoziţional, romanul este alcătuit din nouă capitole, urmărind formarea personalităţii Dariei. Sondarea stărilor de conştiinţă ale personajelor acumulează modalităţi ce susţin caracterul de proză psihologică: introspecţia, rigorile clasice ale naraţiunii, reflectarea în conştiinţa celuilalt a convingerilor despre viaţă şi univers. Una din funcţiile recurente ale substantivului este cea de atribut, conferind frazelor nominale robusteţe. Dimensiunea semantică a cuvintelor este dată, printre altele, de organizarea sintactică, selecţia lexicală, condensarea ideilor, acţiunea bine sudată şi discursul narativ. Citind câteva opere ale Adrianei Răducan, am descoperit plăcerea sa de a scrie literatură pentru copii, un fapt meritoriu, motiv ce mă îndreptăţeşte să afirm, fără teama de a exagera că prin volumele: „Povestiri dedicate Anisiei”, „Fabule”, romanul „Apelul de urgenţă” şi piesa de teatru „Eu nu te văd, tu nu m-auzi”, dedicată copiilor şi tineretului, autoarea contribuie substanţial prin scrierile sale la dezvoltarea literaturii române.