Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Margareta Curtescu   
Miercuri, 27 August 2014 13:35

Radmila Popovici - Intimatum, art-emisReportaje din centrul magmic al sim?irii

Radmila Popovici î?i gestioneaz?, cu tenacitate ?i elegan??, resursele spiritului, care, convertite frenetic în scenarii lirice, o lanseaz?, tot mai energic, în spa?iul cultural românesc. În c?utarea propriilor nuan?e, înainteaz? prin universul policrom al Poeziei, abordând insistent Textul Lumii. Demersul poemelor din volumul Intimatum, Bucure?ti, Editura Vinea, 2014, generat de o fantezie debordant?, reproduce, cu predilec?ie, liniile reliefului ontologic, surprinde, pigmentat, ritmurile candorii feminine, dar ?i un gen de revolt?, descendent dintr-un cod etic personal. Dic?iunea poetic?, de o secven?ialitate epic? pronun?at?, rezult? din auto-contempl?ri expansive, din vibra?ii nervoase, uneori spasmodice, din tr?iri ?i retr?irii efervescente. Ancorate în dense universuri senzitive, marcate de un dialogism pronun?at, aceste poeme, în care instan?a liric? mimeaz? frecvent conversa?ia cu un interlocutor virtual, divulg? experien?ele unui eu feminin imperativ, aventurat impetuos în explorarea propriilor peisaje interioare, cum se întâmpl? în fragmentul: „în zorii acestei zile cu geanta/ pe um?r/ cu um?rul înmugurit/ cu mugurii care dau fruct/ înainte de înflorire/ cu fructul r?scopt/ cu din?ii înfip?i în el/ cu vârful limbii de ?arpe/ cu veninul t?m?duitor/ de nebunie/ pornesc pe drumul/ dinspre-al nou?lea cer/ c?tre ultimul// stai” (um?rul înmugurit).

Miza poetei, anun?at? chiar în incipitul volumului ?i ilustrat?, pe parcurs, în multe alte piese, o constituie scrisul ca act defulator, ca ritual de refacere a eului scindat. Radmila Popovici ajusteaz? în forme lirice istoria propriilor c?deri ?i urcu?uri, î?i sondeaz? laten?ele, extrage fiorul poetic din întâmpl?ri biografice, din umbrele chipurilor dragi, în fine, din luminile ?i tenebrele interiorului s?u (în acest sens, titlul volumului e relevant), unde plonjeaz? perpetuu. Scrisul este, întâi de toate, o predestinare: „de unde aveam/ s? ?tiu c?/ poemul meu/ era scris înainte/ de a-l fi scris/ mâna mea înainte/ de a-l fi visat/ tu mam?/ c?-?i a?tepta/ singur clipa de/ glorie” (?i-am spus mam? s? nu poveste?ti nim?nui). Aceast? rostire ofensiv?, traversat?, în subsidiar, de curen?ii unei nostalgii iremediabile ?i de con?tiin?a unui declin existen?ial, diluat? de numeroase gesturi (impresioneaz? fondul gestic al c?r?ii!), ia form? unor m?rturisiri incendiare. De?i actul în sine poart? însemnele regalit??ii, toate se întâmpl? în perimetrul iluziei ?i al singur?t??ii, împins? pân? la supliciu, ca ?i în poemul cheia sub covora?: „strig auzi scriu/ iluziile mu?c? din iluzia/ c? sunt// dac? ar exista/ un martor ar urm?ri/ cu uimire acest/ masacru/ în singur?rtate s? vezi/ ce rochie cu tren?/ port smuls? de undeva/ din tenebre/ nicio regin? nu ar fi avut/ atâta îndr?zneal?/ s? o îmbrace// e de o elegan?? uluitoare/ sigur?tatea mea/ îmi cuprinde umerii/ îmi d? încredere/ iluziile noastre/ nu vor putrezi/ degetele/ împletite/ culmea apropierii... ”.

Unitatea pierdut? a fiin?ei se reface doar prin eros, idee reliefat? în plan ludico-simbolic. De regul?, cadrul erotic este conturat în detalii, scenariul etern presupunând întâlnirea ?i conjugarea contrariilor: „azi suntem libertango/ de piazzolla// frac alb rochie/ neagr?/ spirale de miere urcând/ curgând/ adn-ul infinit(iv)ului/ a iubi/ soare topit de lun?/ univers îngenuncheat în fa?a/ firului de nisip inim?/ înflorind în lance tu/ eu punct ?i/ de la cap?t// m-am visat albirea/ p?rului t?u// tot ce te macin? nu poate fi bine/ controlat/ n-o s? scapi de mine pân?/ în pânzele de in/ înf??urându-ne/ în?l?ându-ne/ pas?re-fum f?r? trup/ f?r? aripi/ femeie-mu?când/ râm? înghi?ind ??râna/ care am fost ?i/ voi fi” (între clapele nop?ilor). Din aceast? acumulare de imagini, una transpare – cea a cuplului ca entitate androgin?, re-ordonând ?i re-armonizând universul: „zece degete odat?/ se cunun? se s?rut? p?trund/ unul în altul fac/ o mân? de oameni/ orbitori/ se împr??tie/ prin lume/ lumea/ îi urmeaz?/ orbe?te/ îi poart? pe mâini/ mâinile/ se înmul?esc/ cu viteza luminii/ spa?iul devine/ neînc?p?tor/ crap? spulber?/ universul” (zece degete odat? se cunun?). Sentimentul limitei, al mor?ii, indus de potopul ploii, adumbre?te îns?, festinul erotic, locul c?ruia îl ia dezn?dejdea: „m? tem c?/ nu mai e mult/ pân? ne va lua/ apa/ cu sânge/ cu tot […]// nu e o ploaie/ ca toate/ ploile/ nu avem sc?pare/ nici dac?/ ne arunc?m/ în marea/ m?rilor (din pr?pastia lini?tii a izbucnit ploaia)”.

Radmila Popovici este obsedat? de drama existen?ial?. Anun?at? abrupt, evocat?, îns?, condensat, aceasta preocupare este proiectat? prin prisma tr?irilor autentice (vom avea gemeni vom avea gemeni) sau a unei recuzite onirice (m? îmbrac în albastru). Traiectoriile vie?ii ?i ale mor?ii, pe lâng? cele ale iubirii, sunt parcurse cu o dorin?? irezistibil?, poeta consemnând, în note kafkiene, absurditatea care îi erodeaz? pân? ?i interiorul, c?ci „bucuria minte/ fericirea se sufoc?/ tenta?ia înjunghie/ pe la spate abstinen?a/ face echilibristic?// doar moartea/ cocheteaz? frumos/ cu via?a/ din/ spâzur?toare” (din când în când o spânzur?toare). În acest sens, simbolistica din imaginea de pe prima copet? (The moon de Sheryl Humphrey), cu trimiteri la ideea de via?? ca reflex al mor?ii, î?i relev? semnifica?iile tragice, pe m?sur? ce înaint?m printre grotele acestei poezii discursive, cu marca sensibilit??ii pe ea.

Exist? în „Intimatum” mai multe poeme, în care feminitatea este reclamat? f?r? ocoli?uri, cu un elan nemaiîntâlnit. Femeia-iubit?, femeia-logodnic?, femeia-mireas?, femeia-mam? - toate devin ipostaze ale unei imagini complexe, mitizat? frecvent. Con?tient? de propriile resurse feminine, instan?a liric? î?i asum? spiritualizarea realului, angajându-?i, în acest scop, condi?ia de mam? mitic? („aplecat? deasupra/ lumii/ sânii mei jum?t??i/ ale unei clepsidre frânte/ presar? lapte primordial” - pa?ii pe apa care îi ?ine) sau de iubit? fatal? („sufletul t?u e/ atât de fragil atât de/ al meu/ m? înf??or cu el// carnea mea îmbrac?/ pe rând oasele tale/ crude înc?/ se potrivesc perfect/ cu carnea mea// las?-m? s?-?i fiu mam? sor?/ fiic? iubit? de sânge/ oricum/ asta sunt” - prin ploaie cu puiu de lup).

Poet? a reflec?iei, Radmila Popovici gloseaz? pe marginea semnifica?iilor propriului corp. Incitant, exerci?iul autocontempl?rii între?ine pasiunea cu care autoarea Intimatum-ului, deta?at? de sine, î?i exploreaz? corporalitatea ca pe o matrice doldora de conota?ii: „cobor în beciul meu/ mmm mirosul acesta inconfundabil/ de limf? mieroas? ?i mu?chi/ în col?ul nordic// pe abajur ce frumos/ îmi str?luce?te acum p?rul// [...] mai cobor o treapt?/ buna cere?tilor hai/ nu v? uita?i la mine a?a/ dojenitor/ v-am spus c-am s?/ vin s? v? schimb/ apa de data aceasta/ v-o aduc în gur? chiar/ din nil// ...mai cobor doi pa?i/ str?vezii sânii mei/ înc? plini de lapte albastru/ câte izvoare de via?? a?i stors ?i/ a?i mai stoarce/ din sorii marilor/ galaxii/ de dragul fetelor mele” (s?rutul cu aripi). Complicitatea cu propria efigie e un fel de a coabita cu starea de crea?ie, idee recurent? în mai multe poeme cu scenarii suprarealiste: pere?ii t?i cei patru halucinan?i, semper idem, nicidat? fa?a cealalt?, din când în când o spânzur?toare etc.

Impregnate cu un epic dens, poemele din Intimatum impresioneaz? prin statutul lor de reportaje din centrul magmic al sim?irii. Regizându-?i, cu voluptatea-i caracteristic?, propriul spectacol, probând, pe rând, toate m??tile, Radmila Popovici tr?ie?te, cu sim?urile acutizate, o necesar? stare de poezie, care î?i extrage imaginile din spa?iile oximoronice ale intimit??ii (elocvent, în acest sens, poemul ce d? titlul volumului). Dramatizarea existen?ei, ipostazierea femininului, mistificarea ?i demistificarea iubirii, dimensionarea propriei corporalit??i constituie axele tematice ale volumului Intimatum, edificativ în sensul relief?rii propriei voci lirice, dar ?i al definirii traiectului artistic al poetei, care dobânde?te astfel amplitudini ?i forme noi.

footer