Tuturor cititorilor, colaboratorilor şi oamenilor cinstiţi ai României le urăm
LA MULŢI ANI !
Sănătate, bucurii, împliniri !
Să avem parte de un an al Biruinţei, Dreptăţii şi Demnităţii Regăsite !
„Cerul și-a deschis soborul/ Lerui, Doamne, Ler,/ au pornit cu plugușorul/ îngerii prin cer.// Merg cu pluguri de oglindă/ și de giuvaer,/ toți luceferii colindă/ Lerui, Doamne, Ler//. Vântul suflă cu lumină/ Lerui, Doamne, Ler,/ în buhai de lună plină/ legănat în ger.// Patru heruvimi cu glugă/ albă de oier,/ sub ferești colinde'ndrugă,/ Lerui, Doamne, Ler .// N-au venit cu grâu la poartă,/ ci au rupt din cer/ stele mari ca să le'mpartă,/ Lerui, Doamne, Ler...". (Radu Gyr - Colind Ceresc).
Eminescu cenzurat de Legea-fără-de-lege 217/2015
Varianta „Doinei" lui Eminescu, foarte puţin cunoscută astăzi, publicată în volumul „Mihai Eminescu - poezii tipărite în timpul vieţii", vol. III, note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Bucureşti, Editura Fundaţiei Regale, 1944, nu mai poate fi redată public în anul 2016. Legea-fără-de-lege 217, votată - în unaninimitate! - de incompetenţii neamului şi promulgată „ca primarul" de actualul Führer al „Deutsche Volksgruppe in Rumänien" pedepseşte cu închisoarea pe cei care au curajul să-şi exprime opiniile şi de a spune Adevărul. La mai bine de un secol de la trecerea la cele veşnice, „Luceafărul" demonstrează că nu este „cadavrul din debaraua românilor" - cum s-a exteriorizat un înrăit alogen antiromân -, „Doina" rămâne pentru Neamul Românesc „Luminiţa de la capătul tunelului" şi recâştigarea demnităţii.
Doina - Mihai Eminescu
„De la Nistru pân' la Tisa/ Tot Românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate stră bate/ De-atâta străinatate./ Din Hotin şi pân' la Mare/ Vin Muscalii de-a călare,/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;/ Din Boian la Vatra Dornii/ Au umplut omida cornii/ Şi străinul te tot paşte,/ De nu te mai poţi cunoaşte./ Sus la munte, jos la vale/ Şi-au făcut duşmanii cale;/ Din Sătmar până-n Săcele/ Numai vaduri ca acele./ Vai de biet Român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul,/ Nici îi merge, nici se-ndeamnă,/ Nici îi este toamna toamnă,/ Nici e vară vara lui/ Şi-i străin în ţara lui./ Dela Turnu-n Dorohoiu/ Curg duşmanii în puhoiu/ Şi s-aşează pe la noi;/ Şi cum vin cu drum de fier,/ Toate cântecele pier,/ Sboara paserile toate/ De neagra străinătate./ Numai umbra spinului/ La uşa creştinului./ Îşi desbracă ţara sânul,/ Codrul, frate cu Românul,/ De secure se tot pleacă/ Şi isvoarele îi seacă,/ Cine-au îndrăgit strainii/ Mânca-i-ar inima cânii,/ Mânca-i-ar casa pustia/ Şi neamul nemernicia./ Ştefane, Maria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta,/ Las' Arhimandritului/ Toata grija schitului,/ Lasă grija Sfinţilor/ În sama parinţilor,/ Clopotele să le tragă/ Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,/ Doar s-a-ndura Dumnezeu/ Ca să-ţi mântui neamul tau!/ Tu te-nalţă din mormânt/ Să te-aud din corn sunând/ Şi Moldova adunând./ De-i suna din corn o dată,/ Ai s-aduni Moldova toată,/ De-i suna de două ori/ Îţi vin codri-n ajutor,/ De-i suna a treia oară/ Toţi duşmanii or să piară/ Din hotară în hotară,/ Îndrăgi-i-ar ciorile/ Şi spânzurătorile!"
„Doina" neştiută
Trei culori pe lume sunt/ Sfinte pe acest pământ/ Luptele de la Oituz/ Gloanţe, schije de obuz,/ Mărăşeştii şi Carpaţii/ Au strâns laolaltă fraţii./ Mai târziu, trecând de Tisa/ Budapesta plânsu-mi-s-a/ Că în vârf de Parlament/ O opincă-argument/ Arăta străinătăţii,/ Marele semn al dreptăţii./ Mai apoi tâlharii, iară/ Au furat pământ din Ţară./ Mareşale, brav soldat,/ Un nemernic te-a trădat./ Te-ai luptat cu bolşevicii/ Neştiind de teama fricii/ Când s-a împlinit măcelul./ Fosta-i dârz precum oţelul./ Ţi-ai privit în ochi călăii/ Şi-ai strigat deasupra văii,/ Ai căzut ca un erou,/ Chemând ţara ca ecou/... Într-o iarnă sângeroasă/ Cernută prin sită deasă,/ Muscalii şi-au luat tainul/ Au stropit pe noi veninul/ Şi-mpreună cu mişeii,/ Instruiţi precum căţeii,/ Au păcălit un popor/ Şi-au pus noi cozi la topor./ S-a-nscenat o mascaradă/ Ce-a rămas ca o butadă/ Şi atunci, în ziua sfântă/ Au comis o crimă cruntă./ Gloanţele din AKM/ Ne-au rămas ca un blestem:/ Din comoara României/ A rămas doar praful gliei/ Haitele au dat năvală,/ Visteria ne e goală./ Codrul, frate cu românul/ Tăiatu-l-au cu duiumul./ Azi, în deal, la Cotroceni/ Avem Führer Trei Coceni./ În dulapul cel săsesc/ Gafele nu contenesc:/ Concurându-l pe Năstase,/ Führerul cu şase case/ Navetează de se rupe/ Precum Deutsche-le Volksgruppe./ Guvernul îl are-n coş,/ „Prim"-ul este Don Cioloş,/ Prea desele escapade,/ Cu toatele cam neroade,/ Cu nesaţ înghit ocara,/ Precum cea de la Ancara,/ Unde am primit Firman/ Ca să trecem la Coran,/ Relocarea cotelor/ Şi-a năvălitorilor/... Ţara noastră-i asuprită/ Şi de Bruxelles terfelită./ Sforarii de pe planetă/ Joacă ţara la ruletă,/ Cotizanţii suntem noi,/ Cetăţeni de rangul doi./ Pe români nu-i vor ca fraţi,/ Dar primesc „refugiaţi"/ Şi atunci, cum să nu spui/ Versul Eminescului:/ "Tu, Române, nu mai sta/ Fă pentru Ţară ceva!/ Dă alarma prima dată/ S-aduni România toată,/ [...] Şi de strigi a doua oară:/ « Duşmanii Ţării să piară/ Din hotară în hotară,/ Îndrăgi-i-ar ciorile/ Şi spânzurătorile! »". (I.M.).
Doamne, ocroteşte-i pe români!
Grafica - Ion Măldărescu