Revista Art-emis
Dictatura D.N.A.-tică și S.R.I.-stă PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 26 Martie 2017 16:15

Maria Diana Popescu, art-emis„Diferenţa dintre D.N.A. şi S.R.I. este ca între două maşini de curse: prima te duce mai rapid la puşcărie, iar a doua, mai sigur", parafrazîndu-l pe Huxlley. Mai dă-ne, Doamne, un Mihai Viteazul, un Ştefan, căci orfan este cel ce nu-şi mai găseşte patria în patria lui din pricina conducătorului! Ca un lover care îşi schimbă imediat poziţia pentru mai multă siguranţă, Iohannis nu asudă nici la deal şi nici la vale pentru popor, iar slăbiciunea noastră a devenit viclenia lui. Tot mai multe probe publice dovedesc că D.N.A. şi S.R.I. adăpostesc un grup infracţional organizat, care, dacă se dovedește a fi vinovat, trebuie scos urgent în afara legii. Se impune ca alianţa de guvernare să ceară suspendarea lui Iohannis - și este greu de înţeles şi de acceptat de ce nu o face, iar Iohannis, înainte de a fi suspendat, să ceară demisia lui Koveşi, căreia îi aduce osanale cu orice prilej. Ce se întîmplă în ţară, începînd cu şefa D.N.A. şi pînă la manifestanţii plantaţi de peste o lună, zilnic, în stradă, dovedesc că nu trăim în democraţie, ci Securistocraţie D.N.A.-tică, care manipulează, controlează, protestează, supraveghează, dictează şi abuzează, iar Iohannis susţine cele două instituţii de forţă şi represiune, susţine acest gen de tiranie stalinistă, instaurată prin justiţie de către Băsescu. Koveşi, D.N.A. şi S.R.I. şi-au făcut imaginea unui Harap Alb, distrugînd oameni, calcînd pe cadavre, dovadă fiind acţiunile abuzive şi ilegale, dosarele contrafăcute, care au ucis oameni, au „ajutat" pe unii să se sinucidă" sau să fie daţi dispăruţi.

Procurorul general are mîinile curate?

Trebuie să fii sărac cu duhul, ca să crezi că ţara a fost şi este condusă de guvernele politice. Vă amintiţi cum a fost susţinut Băsescu de către Angela Merkel, prin afirmaţia mincinoasă că, suspendarea sa e anticonstituţională? Ce a dat la schimb Băsescu lui Merkel? A renunţat la datoria de război a Germaniei către România! La fel, Iohannis, care se crede un Führer al României! Nu degeaba „țipă" moştenirea volatilizată a „Deutsche Volksgruppe in Rumänien" și, în anul 2014, cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale, „coincidenţa" acordării celei mai înalte distincţii a statului German - Crucea de Fier în rangul I -, lui Klaus Iohannis. Urmarea? Iohannis îi face pe plac lui Merkel, care vrea o Românie slabă, divizată, măcinată de confruntări şi războaie interne, o justiţie controlată şi slugarnică intereselor străine. De ce nu este arestată preventiv Koveşi după afirmaţiile lui Ghiţă? Procurorul general, dacă e cu mîinile curate, o poate aresta. Deşi, potrivit publicaţiei „Secunda”, procurorul general Augustin Lazăr avea dosar penal atunci cînd a fost numit. „Un angajat din Justiţie a depus la DNA Alba-Iulia o plângere penală împotriva actualului procuror general al României, Augustin Lazăr, pe vremea când acesta era procuror şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În plângere, Augustin Lazăr era acuzat de corupție.”  Dacă Koveşi şi alţi procurori s-au subordonat unui şef de staţie, fie el şi C.I.A., dacă se întîlneau în vilele S.R.I. fapte confirmate cu dovezi concrete, de ce Koveşi, care a încălcat Constituţia nu este arestată preventiv? Asta se întîmplă cînd un mediocru „penal" - și el călcător al Constituţiei-, conduce România... un autist acuzat politic de uzurpare şi abuz de drept în Parlament, ceea ce l-a îndreptăţit pe pe Ion Cristoiu să declare că, „fiecare zi care trece cu Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat la siguranţa naţională!".

Acuzaţii în presa străină la adresa D.N.A.

„The Guardian", unul dintre cele mai citite ziare din lume, face praf D.N.A.-ul şi critică politica abuzului, încurajată de Iohannis[1]. David Clark, fost consilier al Ministerului de Externe al Marii Britanii relatează în „The Guardian" despre reala ameninţare din abuzul legilor anticorupţie din România: „Sunt dovezi că D.N.A. abuzează de putere şi revine la metode din epoca totalitară pentru a-şi urmări scopurile politice", scrie David Clark. „Procentul de condamnări în cazurile de corupţie din România este surprinzător de mare: 92%. O privire mai atentă către metodele folosite de D.N.A. arată că aproape toate cazurile care vizează persoane importante implică o procedură încălcată", scrie Clark, exemplificînd: „mărturii neverificate ale unor martori care obţin imunitate, ameninţări la adresa familiei, arest preventiv abuziv, stenograme scurse în presă, judecători anchetaţi dacă nu dau un verdict favorabil D.N.A." David Clark aduce grave acuzaţii colaborării ilicite dintre D.N.A. şi S.R.I., succesorul Securităţii comuniste. „Niciuna dintre aceste practici şi abuzuri nu este reflectată în rapoartele Comisiei Europene despre România, rapoarte care prezintă lupta anticorupţie, eronat, într-o lumină optimistă. Ignorând aceste abuzuri UE riscă să încurajeze alte ţări să urmeze exemplul României, de a folosi lupta anticorupţie ca o perdea de fum pentru slăbirea standardelor democratice. În România este un mediu care oferă condiţii perfecte de înmulţire a autoritarismului pe care îl vedem în Ungaria şi Polonia", conchide autorul. Alt mare vinovat e C.S.M., care conform Constituţiei ar trebui sa fie „garantul independenţei justiţiei". În speţă, CSM ar fi trebuit să de pereţi cu procurorii corupţi şi cu muşterii din servicii.

Românii conştienţi s-au săturat de comportamentul lui Iohannis

Tovarăşe Iohannis, aţi întors ţara în urmă cu decenii, aţi compromis viitorul Ţării, aţi slăbit statul de drept, aţi atentat la nivelul de trai al românilor. Lăsaţi Guvernul Grindeanu să lucreze pentru români! Va veni vremea cînd veţi achita o uriaşă notă de plată. Semnalele se arată deja. O lovitură dură vine de la Trump, care l-a ignorat total pe Iohannis, mirosindu-i imediat stofa! După investire, Trump a luat legătura telefonică cu toţi preşedinţii statelor aflaţi pe lista de protocol. Iohannis n-a fost contactat de Trump, semn că acesta nu i se află în graţii. De fapt, cine sînt cei care îl critică pe Donald Trump, cine îi scoate în stradă în marile oraşe ale lumii? Simplu. Cei care fac jocurile murdare ale guvernului din umbră şi au transformat umanitatea într-un cîmp de activitate teroristă, fîcînd din război şi corupţie o nouă ordine mondială. Românii s-au săturat tovarăşe Iohannis de comportamentul dumneavoastră! Românii conştienţi, nu cei manipulaţi din stradă, s-au săturat de atitudinea de zbir a unui individ ajuns prin manipulare preşedinte! S-au săturat de cucuveaua plagiatoare şi complice, care, urmare a faptelor, trebuie demisă. Românii s-au săturat de muşterii din S.R.I., care au subminat toate instituţiile statului român şi au făcut din România un stat disfuncţional.

----------------------------------
[1] https://www.theguardian.com/world/2017/jan/10/romanias-corruption-fight-is-a-smokescreen-to-weaken-its-democracy

footer