Revista Art-emis
Opinii, nici prea „ortodoxe”, nici mai „catolice” decât Papa PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Luni, 11 Septembrie 2017 11:32

Ion MăldărescuCu nu prea mult timp în urmă, cineva încerca să-l plângă pe un politician aflat acum în „cădere liberă" ireversibilă. Doar suntem creştini iertători, nu ? Aceeaşi persoană îmi spunea : „[...] războiul ne bate la uşă, în Ucraina, în Moldova, în Transnistria, Odesa etc. Americanii nu s-au decis încă unde ar fi mai bine să înceapa un razboi, cu Irakul (aşa vrea Israelul, Netanyahu), în Corea de Nord (contra Chinei), în Ucraina, Moldova şi Georgia (contra Rusiei) pentru a-si rezolva haosul intern... Nu e exclus sa înceapa două deodată... U.E. e vraişte, Euro e o ficţiune catastrofală, criminală. Noroc că avem încă leul. Noroc că nu sîntem în Schengen !... Ar merita sa-i cititi lui Severin ultimele articole. Veţi fi surprins... De acord, a folosit pâna de curând camioane de limbă de lemn... acum e la ananghie... trebuie să spunem măcar o vorba bună...". Afirmaţii cu miez de adevăr, realităţi ce trec „nereperate" pe lângă noi. Preocupaţi de grijile cotidiene, „nu mai vedem pădurea din cauza copacilor".

Patriotism ? Curaj ? Demnitate? Cucu!

Că Măria Ta, cititorule, vei fi sau nu de acord cu opinia mea despre cele de faţă este libertatea Măriei Tale de alegere, pe care raţiunea şi bunul simţ mă obligă să o respect. Articolele recente semnate de Adrian Severin conţin mult adevăr, dar de ce nu a spus ce avea de spus când era pe cai mari? Ştia, şi ştia bine ce ştie! N-a făcut-o atunci, iar acum este prea târziu. Referindu-mă la cazul Tratatului cu Ucraina, în care principalii vinovaţi de trădare de ţară sunt: Emil Constantinescu, Petre Roman şi Adrian Severin, subliniez că toţi cei implicaţi şi menţionaţi au acceptat rolul trădării de ţară iar faptul că nu ar fi făcut abominabila faptă doar de capul lor (motivaţie invocată unii pentru a scuza „partea română") nu-i disculpă pe niciunul dintre ei. Dacă nu au fost de acord, de ce nu au demisionat? Pentru că locurile erau prea calde pentru a fi părăsite. Patriotism ? Curaj ? Demnitate? Cucu! Nu cunosc dedesupturile arestării şi condamnării controversate a lui Adrian Severin (mai mult decât probabil comandate) şi nu am nimic personal împotriva sa ca individ, însă ca oficialitate a ţării în anul 1997, se schimbă modul de analiză. Nu mă bucur pentru nesănătatea lui, dar faptele rămân fapte. Pe noi cine ne iartă pentru „prostia" de a fi cinstiţi şi răbdători cu „aleşii" ticăloşi cocoţaţi cu aportul electoratului la pupitrele de comandă,?

Să nu uităm că, înainte de a fi „Europeni" suntem Români!

Încă ceva cu care unii, cu siguranţă nu vor fi de acord : dacă tot am trecut la „economia de piaţă", în care profitul este prioritar, ce „Ghescheft" a făcut România intrând în U.E. şi în N.A.T.O.? Fără riscul de a greşi, afirm că U.E. şi N.A.T.O. au avut/are mai multă nevoie de România decât are România de cele două structuri. Să nu uităm că, înainte de a fi „Europeni" suntem Români! Iar în caz de conflict sau criză, Dumnezeu cu mila ! Occidentul ne-a trădat de fiecare dată în favoarea propriilor interese, ne-a vândut ruşilor cum i-a convenit. Avantaj, Occidentul ! Avantaj, Kremlinul ! O demonstrează Istoria, nu eu. Ferească-ne Domnul de război ! România fără armată şi mijloace proprii de apărare, fără conducători competenţi va fi doar poligon de trageri. Qui Prodest? Nouă? Nu! Nemernicii profitori vor zbura care încotro, în toate cele patru puncte cardinale. Scapă cine poate !

Chiar din primele zile ale lui 1990 am opinat pentru „Neutralitate" (gen Elveţia), de care nu s-a atins nici măcar Hitler (nu dezvolt). Atunci se putea şi aveam cu cine şi cu ce ! Toţi „iubiţii conducători" postdecembrişti s-au căciulit, fiecare după vânturile care au bătut/bat ţara de aproape 28 de ani, în faţa ruşilor, a Deutschlandului lui Mutti Merkel, a americanilor, a ... Chibzuind cu dreptate, finele anului 1989 a fost o reeditare a anului rapturilor teritoriale, 1940, un „Stalingrad la Dunăre", dar altfel decât cel din '44. În faţa avalanşei evenimentelor şi a impotenţei numiţilor la pupitrele de comandă ale Ţării, vrem sau nu, trebuie să recunoaştem că Ceauşescu a avut mai mult curaj şi demnitate în faţa Moscovei, decât oricare dintre cei trei „escu" şi succesorul lor, în faţa... nici nu mai ştim bine (nici chiar ei) cui... dar asta nu-i o scuză. Departe de a afirma că personajul menţionat în discuţie ar fi „cel mai...", sunt destui, pentru care am propus „Marele Zid Chinezesc", cel de la Târgovişte fiind neîncăpător. Să-l compătimim pentru că a fost un hoţ prost sau pentru că s-a „pocăit"?

Ar fi multe de spus, dar mă opresc aici, cu certitudinea că diferenţele de opinii nu trebuie să despartă oamenii bine intenţionaţi, ci să-i unească pentru a lupta împotriva „răului absolut" (l-am citat pe regretatul istoric Ghe. Buzatu).

footer