În urmă cu 55 de ani, prin Decretul nr.381 din 1 octombrie 1959 al Prezidiului Mării Adunări Naționale, s-a decis că ziua de 25 octombrie să fie proclamată și aniversată că „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”. Așadar, sărbătorirea Zilei Armatei Române își are geneza într-un act normativ emis la o distanță temporală de 129 de ani de la momentul creării primei armate române moderne. Din 1830, anul înființării armatei române moderne, și până în anul 1951 în tradiția românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi faptelor de arme ale poporului. La 2 octombrie 1951 a fost sărbătorită pentru prima data Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române, iar din anul 1959 a fost stabilită că zi aniversară ziua de 25 octombrie. Aflată în centrul atenției publice, mai ales după Războiul de Independența (1877-1878), Armata Română a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălțării Domnului, devenită „Ziua Eroilor” după Primul Război Mondial, și la cele dedicate Zilei Naționale.

Data de 25 octombrie a fost oficializată ca simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc și s-a impus mentalului colectiv național, întipărindu-se în sufletele românilor ca zi în care țara își sărbătorește Armata și pe cei care au fost în slujbă ei. De ce s-a ales această data de calendar pentru a deveni „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”? Căutând răspunsurile, vom   intră în labirintul logicii politice a momentului emiterii sus-numitului decret. În logica politică a Decretului Prezidiului Mării Adunări Naționale, data de 25 octombrie este ziua când în România se sărbătorește Armată Română, pentru că la 25 octombrie 1944 armată a eliberat de sub ocupația horthysta Transilvania de Nord. Sărbătorirea Zilei Armatei în lume s-a instituit, în mod diferențiat, de la o țara la altă, după Primul Război Mondial cu scopul de a oferi societății civile posibilitatea evocării faptelor de arme sau evenimentelor hotărâtoare din viață fiecărei oștiri. De regulă, aceste zile au fost stabilite în corelație cu momentele semnificative din istoria modernă și contemporană a fiecărei țări în parte. Armatele statelor occidentale, cu exceptia Franţei şi Italiei, nu au stabilită o dată anume ca sărbătoare a armatei. Franţa îşi sărbătoreşte armata la 11 noiembrie (ziua armisţitiului dintre Aliaţi şi Germania - 11 noiembrie 1918), iar Italia la 4 noiembrie (data semnării armistiţiului de la Villa Giusti - 4 noiembrie 1918).

Au căzut peste 11.000 de ostaşi români

În legătură cu „eliberarea ultimei braze de pământ romanesc” la 25 octombrie 1944, s-a acreditat că acea zi decisivă a ultimei mari bătălii a celui de-Al Doilea Război Mondial pe teritoriul românesc a fost în mod special aleasă, pentru a coincide cu ziua de naștere a Regele Mihai I. Armată Română ar fi ținut să elibereze ultimul loc ocupat din țara, drept omagiu zilei de naștere a regelui (comandantul suprem), această devenind, astfel, și Ziua Armatei. Dar, la momentul respectiv, Armată Română era integrată Frontului de Vest al Armatei Roșii și pusă sub ordinele Înaltului Comandament Militar Sovietic. Acel comandament care a ordonat, împotrivă oricăror considerente de gândire strategică și ignorând toate regulile tactice militare de ducere a războiului, angajarea bătăliei de la Oarba de Mureș, care a devenit unul dintre cele mai tragice momente din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, un adevărat „Katin” pentru Armată Română. Două divizii au fost masate sub tirul inamic pe un front de numai 400 de metri. Ordinul criminal de a atacă frontal și fără sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut a fost dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se subordona Armată a 4-a română. În luptele pentru cucerirea pozițiilor germane de pe deal, puternic organizate genistic și apărate de către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11.000 de ostași români din Diviziile 9 și 11 Infanterie române din Corpul 6 Armată. Atacul a avut loc între 22-25 septembrie 1944.

Semnificația victoriei este data de eliberarea teritoriului național ocupat temporar în urmă Dictatului de la Viena

Ofensivă pentru eliberarea părții de nord-vest a României, începută la 9 octombrie 1944, a fost inclusă în operațiunea ofensivă „Debreţin”, planificată și condusă de Înaltul Comandament Sovietic, obiectivele acesteia fiind atinse în data de 25 octombrie 1944 când au fost eliberate localitățile Cărei și Satu Mare. Pentru eliberarea orașului Cărei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, care urmă să nimicească inamicul din zonă orașului, în timp ce Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistentă inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seară zilei de 24 octombrie, iar în dimineață zilei de 25 octombrie a fost eliberat ultimul oraș românesc de la graniță de vest. Semnificația victoriei este data de eliberarea teritoriului național ocupat temporar în urmă Dictatului de la Viena din 30 august 1940.

Idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială.

Victoria asupra trupelor germane și ungare pe teritoriul românesc a fost câștigată de 525.702 soldați români, începând cu 23 august 1944. Din aceștia, 58.330 au fost declarați morți, răniți sau dispăruți în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 de militari. Ziua Armatei Române este legată efectiv și afectiv de Transilvania, leagănul genezei și evoluției istorice a poporului român, de obiectivele și sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naționale: unitate, independență, suveranitate, integritate teritorială. Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste 169.822 de eroi, Armată Română, care a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagră până în cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 km pătrați de sub ocupație străină (România, Ungaria, Cehoslovacia și Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoși, a forțat 12 cursuri mari de apa și a eliberat peste 3821 localități, dintre care 53 de mari orașe. Ostașii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii.

Contribuția României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari pe zi

Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasă sumă de 1.120.000.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori bugetul României pe exercițiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuția României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari. La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârșit cu victoria Națiunilor Unite - Armată Română se găsea în apropiere de Praga și în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanț bogat de luptă, și s-a întors în țara cu steagurile de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub Arcul de Triumf că o armată biruitoare, care și-a făcut datoria față de patrie și poporul sau, precum și față de alte popoare. Deși victorioși pe câmpul de luptă, ostașii Armatei Române aveau să suporte consecințele unui proces de transformare bazat pe realitățile postbelice. Supraviețuitorii au fost mult timp ostracizați și marginalizați, în mod deosebit cei situați în afară granițelor României, pentru vina de a fi luptat pentru apărarea teritoriului național. Dacă poate fi mai potrivită o altă data istorică importantă că zi a Armatei Române, este o problemă în legătură cu care istoricii ar putea să documenteze decidenții politici, ținând seamă, atât de contribuția militară la făurirea și apărarea statului național unitar, cât și de tradițiile poporului român privind cinstirea memoriei eroilor neamului.

Nu putem incheia aceasta evocare fără a face o paralela intre tradiţiile militare seculare ale poporului român şi condiţia prezentă a ceea ce mai reprezintă Armata Română. Drumul de la o „oaste de ţară”, făurită în timp de secole şi afirmată ca temelie statală în războaie de necesitate naţională (1877-1878; 1916-1919; 1941-1945), până la un corp expediţionar, cu misiuni în teatre de operaţiuni la mii de kilometri de România, a fost atât de scurt şi de rapid parcurs, încat clasa politică şi capii puterilor statului nu au avut ragaz de dezmeticire şi reflecţie asupra rosturilor unei viitoare Armate Române.