Armata Romana in vremuri de cumpana

Primele trupe sovietice au pătruns pe teritoriul României în primăvara anului 1944, frontul stabilizându-se apoi (în urma unor lupte grele) pe aliniamentul nord Târgu Neamţ, nord Iaşi, nord Chişinău, Nistru, până la 19 august când Fronturile 2 şi 3 ucrainene au declanșat operația „Iași-Chișinău”, producând mari pierderi armatelor 3 și 4 române. A urmat (după 23 august 1944) marşul prin Câmpia Română spre Porţile de Fier, reintrarea prin luptă în podişul transilvan şi în Banat, apoi continuarea operațiile militare pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei.

În conformitate cu...

Gandacul retardat

Că a participat la escrocherii imobiliare știe toată lumea. Că a participat la trafic de copii a mărturisit singur. Că este ticălos știu și păsăricile. D-aia își iau zborul când apare el, că ele au un simț special, diferit de al jivinelor. Că este bolșevic se vede după faptele lui, după cum calcă în picioare Constituția României la respectarea căreia era de presupus că veghează el, nicidecum după cum își dau unii cu stângu’-n dreptu’ acuzându-mă că nu știu ce-s ăia bolșevici întrucât, vezi Doamne, nici în enciclopedia britanică, nici în istoria P.C.U.S. nu scrie ce susțin eu. Cu toate astea...

Marele Chiolhannis

E în plină desfășurare marele chiolhan din Postul Crăciunului, la creștinii români, care dau buluc în Piața Costituției să se îndoape cu friptane, cârnați, ciolan cu fasole, sarmale, jumări, frigărui de ficați, ciorbă de potroace, pârjoale, murături, șunci, șorici, să bea tărie de toate soiurile, să se distreze, să-i audă pe țambaliști cum mai cântă o manea și tot așa! Am trecut pe acolo să arunc o privire, să văd dacă e ceva schimbat față de ceilalți ani (Târgul de Crăciun, opera Primăriei, se află la a XIII-a ediție). Nimic. Ba chiar din broșura cu programul târgului, am citit că formațiile...

General Bg. (r) Gheorghe Văduva

Se pare că uitarea se așterne tot mai mult nu numai peste decembrie 1989, ci și peste o anumită zi din septembrie 1993, zi a umilirii sau, dacă vreți, a autoumilirii unui grad militar în Parlamentul României, ca și peste multe alte zile din viața și din neviața noastră. Uitarea, sau, poate, altceva - indiferența - se lasă, ca o noapte de toamnă cenușie, cam peste tot ce a fost și unii cred (sau, poate, doar vor să ne facă pe noi să credem) că nu mai este. Alte gânduri ne frământă, alte preocupări avem acum, altele sunt prioritățile. Ce a fost a fost. Așa spune bunul român și, probabil, așa se...

Acad. Alexandru Surdu

Marea Adunare de la Alba Iulia s-a desfășurat în timp ce Transilvania era ocupată de armata austro-ungară, iar trupele feldmareșalului Mckensen se retrăgeau, trecând prin Sebeș și ocolind Alba Iulia, conform înțelegerii cu organizatorii Adunării care au promis că nu vor dezarma soldații germani din grupurile răzlețe. Condițiile Unirii de la Alba Iulia erau, deci, de dublă ocupație străină. Spunem aceasta pentru cei care mai susțin că Unirea s-ar fi făcut sub presiunea și ocupația armatei române.

Din fericire, după o sută de ani, sărbătoarea Centenarului Marii Uniri s-a făcut fără ocuparea...

Dana Gîrbovan

Bazându-se pe fapte şi date statistice, jurnalista Diana Oncioiu face o analiză obiectivă şi profesionistă a problemei recidivei şi arată pericolul ce se ascunde dincolo de ipocrizia dezbaterilor legate de „recursul compensatoriu”. Subiectul abrogării legii recursului compensatoriu - așa cum este el formulat public - ajută doar partidele politice să dea bine în poza electorală. Nu ajută cu nimic înțelegerii și acțiunii noastre colective”, este fraza concluzie a unui excelent articol: „Politica soluțiilor scurte. Falsa dezbatere despre abrogarea recursului compensatoriu”. Scris detaşat...

Simpozion Arhiepiscopia Ramnicului

Arhiepiscopia Râmnicului a organizat sâmbătă, 7 decembrie, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Simpozionul național „Lucrarea cultural-duhovnicească și social-misionară a episcopului Vartolomeu Stănescu”. Evenimentul a avut loc în Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Calinic” și a reunit preoți, istorici, cercetători de la facultăți și instituții de prestigiu în domeniul cercetării istorice. Cu acest prilej, a fost lansat un volum despre preoții vâlceni din închisorile comuniste, alcătuit de dr. Adrian Nicolae Petcu. Evenimentul a fost...

Petru Romoşan

Situaţiunea politică s-a clarificat mult în scumpa şi prea trista noastră ţară. Sistemul băştinaş, sub ochii vigilenţi ai comisarilor şi consultanţilor externi, a executat întocmai şi la timp alegerile europarlamentare în mai şi cele prezidenţiale în noiembrie 2019. La europarlamentare, procentele şi aleşii au ieşit conform planului pregătit în detaliu. S-a văzut de la o poştă lucrătura, mai ales cu voturile pentru U.D.M.R. în judeţele din Sud şi din Moldova, nelocuite de maghiari.

Factorul intern şi-a tras partea leului şi ficţiunea politică P.M.P. l-a trimis pe Traian Băsescu la Bruxelles...

Iioan Adam-Panteon regasit

Cartea lui Ioan Adam cu titlu clar și precis, Panteon regăsit. O galerie ilustrată a oamenilor politici, ajunsă la a doua ediție în Bibliotheca Târgoviște, 2018, revăzută și extinsă, cu texte prezentate, adnotate și bibliografie adusă la zi ,este cu adevărat „carte de învățătură”, așa cum scrie în prefață un istoric sincer, regretatul Florin Constantiniu, absolutamente necesară în haosmosul actual. Este o Întâlnire cu trecutul - ca regăsire cu noi înșine, așa cum intitulează Petru Ursache un capitol al dramaticei sale cărți, Istorie, genocid, etnocid. Și a avut de ce să facă asta: traversăm...

Vitalie Pastuh-Cubolteanu

„Şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan, 16, 2).

La întrebarea despre sensul vieţii, pusă de un elev-discipol, Anton Macarenco a răspuns astfel: sensul vieţii constă în a primi bucurii. La această teză fac o singură completare: sensul vieţii constă în a primi şi a oferi bucurii. Există bu­curia dăruirii bucuriei. Să vedem care sunt principalele bucurii umane. Începem  cu bucuria musculară - străvechea şi accesibila bucurie. Ea apare la eforturi musculare neimpovărătoare. Mai mică la conveier sau la strung, bucuria muscu­lară este mai...

Ion Măldărescu

Cu trei zile înainte de 1 decembrie am primit o invitaţie la o manifestare ce s-a dorit a fi sărbătorirea a 101 ani de la „Marea Unire”. S-a vrut doar, pentru că, exceptând două dintre comunicări, mesajul organizatorilor n-a fost altceva decât o parodie burlescă a ceea ce fusese anunţat. Iniţial, intenţia întâlnirii a plecat de la readucerea în memoria celor prezenţi a unei personalităţi locale, ce şi-a lăsat amprenta istorică, printr-un simbol devenit blazon al oraşului - Monumentul Independenţei, inaugurat la 17 mai 1915. Se pare că, cineva s-a gândit pe parcurs că n-ar strica bifarea în...

Iliescu-Constantinescu-Basescu-Iohannis (1)

E ca un blestem. Azi, în plină epocă a nerușinării, ne copleșește rușinea. Există vreunul dintre dumneavoastră care să nu vă fi simțit rușinat, dintr-un motiv sau altul, în ultimii ani? Eu nu cred. Pentru naivi, pare a fi o întâmplare. Numai că, din nefericire, de multă vreme nimic din ceea ce ni se întâmplă nu mai este întâmplător.

Rușinoși pentru trecut

Pe la sfârșitul anului 1989 am descoperit că ne săturasem de mândrie. Timp de zeci de ani ni se înoculase, zi de zi, trufia de fi români. Brusc, cu trei decenii în urmă, ne-am rușinat că trăiam într-o țară fără datorii. Ne-a fost rușine că...

Conflict India-Pakistan C.Moisa

Securitatea Naţională a Pakistanului exprimată concis: „Pakistanul are mai mulţi terorişti pe kilometru pătrat decât oricare altă ţară din lume, dar are şi un program de înarmare nucleară ce este într-o continuă dezvoltare  ce se petrece într-un ritm mai susţinut decât oriunde în lume”. Bruce Riedel / Pakistan Natiomal Security / first edition 2010

Derularea evenimentelor

Conflictul indo-pakistanez, declanşat la 14 februarie 2019 prin atacul terorist al organizaţiei Jaish-e-Mohammed (JEM) cu baze în Pakistan, a implicat atacuri aeriene de răspuns ale Indiei, executate pe teritoriul...

Sorina Matei

Nu există ceva mai tare în perioada asta pe planetă decât Ucraina. Nu există. Situaţia asta cu Ucraina şi americanii scoate la suprafaţă un mod de gândire şi de acţiune din partea americană pe care unii de p’aci de prin ţărişoară l-au bănuit, l-au discutat, dar n-au fost probe. Ei bine, acum sunt. Părerea mea desigur este că povestea cu Ucraina va fi ca Benghazi. Va ţine până în 2020, la alegeri.

Pe scurt, acum, în America sunt două găşti care încearcă să-şi ia capetele. Sper că de asta v-aţi dat seama. Măcar atât. O gaşcă este formată din oamenii lui Trump, este mică, eficientă, non...

Analfabetism functional

Două subiecte preocupă la această oră „știriștii” și guvernul aflat la putere. Unul este problema copiilor „depistați” analfabeți funcțional, al doilea, recursul compensatoriu. Ambele, deși probleme de interes, sunt dezbătute nu doar defectuos ci și voit greșit, tendențios, impunându-se măsuri și mai tâmpite sau soluții ineficiente, care rezolvă parțial sau deloc problemele de fond.

Copii analfabeți funcțional - viitorii politicieni

Că cei care astăzi sunt declarați sau considerați analfabeți funcțional, m\ine vor fi viitorii politicieni nu este o jignire la adresa cuiva ci un efect...

Manifest romaneste 11.12.2019

Miercuri, 11 decembrie, începând cu orele 18:30, în Sala Stoicescu din Palatul Facultăţii de Drept va avea loc evenimentul lansării unui nou număr al revistei „Manifest Româneşte” cu un dosar special dedicat profesorului Nicolae Popa

Ce este mai propriu unui tânăr decât verbul, acțiunea? Și, pentru un popor, ce carte de vizită este mai convingătoare decât o cultură afirmând, mereu cinstit, spiritul naţional? 

Revista „Manifest Româneşte” se constituie într-o publicație națională, independentă instituţional şi politic, al cărei program este reprezentat de întâlnirea...

Patrick Deneen

Studenții mei nu știu nimic. Ei sunt extrem de drăguți, agreabili, demni de încredere, în general onești, bine intenționați și cât se poate de cuviincioși. Dar creierul lor este în mare parte gol, lipsit de cunoștințe substanțiale care ar putea fi rodul unei educații moștenite sau un dar al generației anterioare. Ei sunt culminarea civilizației occidentale, o civilizație care a uitat aproape totul despre sine și care, în consecință, a ajuns la o indiferență aproape perfectă față de propria sa cultură.

Este greu să fii admis la universitățile unde am predat - Princeton, Georgetown și acum...

Ioan-Ianolide 1

Eroii şi Martirii valahi nu se plâng niciodată, nu se regretă nicicând, ci se slăvesc continuu, mândrindu-ne cu ei întotdeauna şi urmându-i permanent !

Naţiunea creştină Daco-Română,fiind cea mai încercată dintre încarceratele şi mai prigonitele dintre Naţiunile lumii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în  bocete şi psalmi, în apusuri şi răsărituri, în...

Congrasul Spiritualitatii Romanesti 2019

Discurs public în cadrul celei de-a XXIII-a sesiuni a Congresului Spiritualității Românești de la Zlatna și Alba Iulia, 30 noiembrie - 1 decembrie 2019

Istoria umanității nu este o înșiruire de date statistice. Istoria popoarelor nu reprezintă viața lor bucolică și nici nu consemnează bunele intenții utopice ale minților luminate. Istoria lumii este tocmai istoria faptelor care i-au schimbat fizionomia civilizației sau i-au lăsat cicatrici hidoase, ireparabile. Se mai spune că ea, istoria, este o cocotă de lux care flirtează cu cel care o scrie și se culcă cu cel care o plătește mai bine...

Dan Niculescu-China UE 2

Investiţii strategice ale Chinei în Europa

Aşa cum am arătat şi în prima parte a lucrării, state precum Germania şi Franţa şi-au exprimat teama în ceea ce priveşte extinderea infrastructurii şi investiţiilor chinezeşti în spaţiul Uniunii Europene. Această teamă s-a materializat într-un document intitulat „UE-China - o evaluare strategică” în care se afirmă că pentru Europa, China este simultan un spaţiu cu un sistem politic diferit, un partener de cooperare, un concurent economic şi un rival care caută în mod sistematic să promoveze un sistem de guvernare diferit de cel european. Ideile din...

ISSN, ISSN-L 2247- 4374

Editorial

Academia Romana
AOSR
Arhiepiscopia Ramnicului
Boromir
Ziarul Natiunea
Clipa.com
Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania
Diana
Grand Hotel Sofianu
UAP Valcea
Editura Fortuna
Muzeul de Arta Craiova

Please publish modules in offcanvas position.