Actul de abdicare a regelui Mihai - 30 decembrie 1947
„Prin Graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională Rege al României
La toţi de faţă şi viitori sănătate !
În viaţa statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite de pactul fundamental - Constitutia ţării - ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare. În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român

ABDIC

Pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţînd pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României.
Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat.

Mihai Rege, dat la Bucureşti astăzi 30 decembrie 1947"

Carol al II lea despre abdicarea Regelui Mihai

„Marţi, 30 decembrie 1947. O zi îngrozitoare, ce zi sfâşietoare: la 5 după-amiază, bietul şi credinciosul Ribeiro telefonează că Reuters a comunicat că Mihaiţă a abdicat, azi, la 3. Vestea a căzut ca o măciucă pe capul nostru, am rămas, literalmente, trăsnit. Reprezentantul lui Reuters a şi venit aci aducându-mi telegramele, cari dau oareşicari detalii. La 3, a iscălit abdicarea şi a dat o Proclamaţie către popor, iar unele veşti zic că la 4 va părăsi Bucureştiul.

A şi fost proclamată Republica Democratică Populară, alias Sovietică. M-a apucat o furie auzind aceasta ştire; cine dracu' l-a pus pe Mihaiţă să se întoarcă, ca, după o săptămână, să plece în condiţiile cele mai urâte şi dând către popor o proclamaţie ruşinoasă. Nu numai că abdică pentru el şi urmaşii săi, dar spune, în proclamaţie, că lasă poporului grija de a-şi alege felul cum doreşte să fie guvernat, considerând că monarhia este un obstacol serios în calea dezvoltării democratice a ţării. Mă sufocă ideea că fiul meu, ca suveran, să poată să-şi puie iscălitura sub un document astfel redactat. Toţi luptăm pentru a arăta lumei că forma democratică nu numai că este compatibilă cu Monarhia, dar că şi asta este, de fapt, mai garantată sub un suveran, decât sub un preşedinte, care-i, totdeauna, un om de partid şi iată că, acuma, Mihăiţă declară, sub iscalitură, contrariul şi, în acelaşi timp, autentifică actul de naştere a Republicii, formă de stat care nu poate permite României de a trăi."[1]

În noiembrie 1947, Mihai a plecat la Londra, la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, decis să nu se mai întoarcă în ţară. La Londra a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care îi va deveni soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill", care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos". În fapt, când a aflat de plecarea din România a lui Mihai, Stalin s-a înfuriat, ordonând guvernului de la Bucureşti să intervină pentru ca Mihai să se întoarcă.

„Monarhia, o piedică"

Ceea ce a urmat se cunoaşte! După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ ... monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (...) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (...) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras". La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg.

Abdicarea - mit şi realitate

Circulă relatări contrare privind motivele abdicării lui Mihai. Se afirmă, fără dovezi, că Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică, iar revista „Time" scria că guvernul pro-sovietic ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni dacă Mihai nu abdică. Din Arhivele Securităţii Române rezultăă că abdicarea regelui Mihai a fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală.

Versiunea sovietică

Din însemnările cuprinse în cartea autobiografică „Misiuni Speciale - Memoriile unui martor nedorit" a lui Pavel Sudoplatov - unul dintre foştii şefi ai N.K.V.D. -, rezultă că ministrul adjunct de Externe Carol al II-leasovietic Andrei Vîşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da.
Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit..
În anul 1948, scriitorul George Orwell scria romanul politic „1984". În acel an, Orwell şi-a pus intrebarea „ce s-ar intampla daca in Anglia s-ar instaura un regim de tip totalitar, stalinist". Ei bine, cred că ar trebui să ne punem întrebarea: ce s-ar fi intamplat daca Regele Mihai I nu ar fi abdicat , dacă nu l-ar fi arestat pe Mareşalul Antonescu, în final dacă România nu ar fi întors armele împotriva Germaniei. Şi încă ceva referitor la ce se mai vehiculeaza pe la posturile noastre TV: de ce amestecăm organizaţiile evreieşti în rufele noastre? Nu cred că organizaţiile evreieşti ne cer părerea cu privire la problemele lor cu poporul palestinian. O declaraţie-şoc a preşedintelui Basescu a pus pe jar o Românie în degringoladă. Referindu-ne strict la declaraţie, se pare că mulţi români sunt de acord cu ea. Românii aşteaptă de la şeful statului, indiferent cine ar fi acesta: Mihai, Dej, Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, să fie drept şi să apere interesele poporului. Indiferent dacă el - conducătorul - iese prost sau nu. Românii îi respectă pe conducatorii care au luptat alături de ei, nu pe cei care s-au ascuns când au dat de greu. Aşa suntem noi şi nu trebuie să ne fie ruşine.

Referitor la Mihai, nu trebuie ignorate faptele:

- nu a luat atitudine faţă de tratamentul aplicat evreilor şi tiganilor, o parte din vină îi aparţine. Nu poţi să fii şeful statului şi sub conducerea ta să se întâmple ce s-a întâmplat fără ca tu să nu ai nici o vină. Chiar dacă eşti o marionetă. Primeşti laude ca un simbol al statului dar când apar probleme delicate, te urci in maşina şi fugi;
- în plin conflict militar a girat arestarea lui Antonescu, comandantul - de facto - al Armatei Române şi l-a predat inamicului;
- prin Proclamaţia de la 23 august 1944 a trimis 170.000 de militari români în prizonieratul rusesc;
- a legitimat alegerile frauduloase de după război, prin deschiderea lucrărilor parlamentului;
- a refuzat semnarea actelor de graţiere pentru generalii şi ofiţerii români condamnaţi de ruşi după război;
- a abdicat total pentru el şi urmaşii lui, plecând din ţară. Este singurul rege din Europa de Est care a abdicat. Practic a lăsat ţara de izbelişte.
Altfel se poate comenta despre mareşalul Ion Antonescu. Deşi a comis şi unele greşeli, acestea pot fi înţelese şi, ţinându-se cont de contextul împrejurărilor vremii, li se pot acorda circumstanţe atenuante. De asemenea, lui Antonescu nu-i pot fi contestate: caracterul de adevărat miltar, lupta pentru reîntregirea ţării după fatidicul an 1940, demnitatea cu care şi-a primit moartea şi mai ales demnitatea cu care şi-a asumat răspunderea pentru faptele sale şi nu a incriminat pe nimeni altcineva - cu toate ca ruşii şi comuniştii au încercat să-l convingă.

Să ne cunoaştem istoria!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------
[1] Fragmentul face parte din volumul al cincilea de însemnări zilnice ale lui Carol al II-lea, „Între datorie şi pasiune", apărut la Editura Curtea Veche în 2001.