Originea şi semnificaţia numelui Mediaş Situate pe cursul mijlociu al Târnavei Mari, oraşul Mediaş şi regiunea omonimă se vor afirma în Evul Mediu ca un areal de densă locuire săsească. Totodată, prin centrul meşteşugăresc şi comercial omonim, regiunea Mediaşului sau „ţinutul Mediaşului”, cum apare menţionat în documente, se va remarca şi ca o zonă deosebit de activă din punct de vedere economic. Prima atestare documentară a oraşului datează din 3 iunie 1267, după unii editori, respectiv din 25 mai 1268, după alţii, când localitatea apare menţionată cu numele „Mediesy”, într.un document emis de Ştefan V, „iunior rex Ungariae et dux Transsilvaniae”.[1] În ceea ce privişte ţinutul Mediaşului acesta apare atestat în două acte emise de episcopul Transilvaniei Petru de Monoszló la la 23 iunie 1283 şi La 28 mai 1289.[2] Chiar dacă documentul episcopal din 1283 nu face o referire directă şi explicită la ţinutul Mediaşului, enumerarea localităţilor incluse în arealul menţionat sub denumirea de Medies, ne arată, fără dubii, că este vorba de o regiune geografică. La data emiterii documentului ţinutul Mediaşului includea un număr de opt aşezări rurale, villa, situate toate pe malul stâng al Târnavei Mari, între care şi „villa Medies”.[3] (vezi fig.). Referindu-se la acest aspect, istoricul Thomas Nägler susţinea că din menţionarea a doar opt aşezări în compunerea ţinutului Mediaş, „se poate trage concluzia că în acel an numai în aceste localităţi existau colonişti saşi şi deci colonizarea în capitlul Mediaş se găsea doar la începuturile sale”.[4]
Villa şi Terra Medies 1283-1289
1, localitate componentă în 1283; 2, localitate componentă în 1289; 3, localitate actuală.
Originea şi semnificaţia numelui. Originea şi semnificaţia numelui ţinutului Mediaş continuă să rămână şi în prezent aspecte controversate ale istoriei locale, specialiştii care au abordat această problemă oferind răspunsuri diferite. Singurul punct asupra căruia aceştia sunt de acord în unanimitate este acela că numele ţinutului Mediaş are aceeaşi origine şi semnificaţie cu cel al oraşului omonim. Numele identic al localităţii Mediaş cu cel al ţinutului omonim de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea a generat şi o serie de confuzii, unii istorici locali identificând aşezarea cu ţinutul omonim. Spre exemplu, George Togan, afirmă în una din lucrările sale că în izvoarele din secolele XIII-XIV, oraşul Mediaş „apare sub denumirea de Medies sau terra Medies”.[5] La fel de categoric este şi Ioan Raica, care inspirat de acelaşi G. Togan, conchide categoric că „începând cu 1289 şi până la 1308, aşezarea noastră (trebuie să evităm termenul de oraş), apare în documentele de atunci sub denumirea de Terra Medies”.[6]
Parcurgerea documentelor relevă categoric falsitatea acestor opinii. Actele episcopale din 1283 şi 1289 fac distincţie clară între „villa Medies”, adică „satul Mediaş”, şi „terra Medies”, respectiv „ţinutul Mediaş”. În ceea ce priveşte originea numelui, un număr însemnat de istorici, începând încă din secolul al XVII-lea, afirmă originea romană a acestuia. În 1666 cronicarul sas Johann Tröster afirma că datorită poziţiei sale geografice „romanii i-au spus Media colonias”.[7] În 1685 Ioannis Rosini, afirma că „tertia cohors similiter habet pedites 555, equites 66. Sed in tertia validiores probari moris est quia in media acie consistit”.[8] Topographia Magni Regni Hungariae, realizată în 1718 înregistra următoarele informaţii: „Medgyes, aliter Media, Saxonibus Midwisch unde nomen toti districtui. An, 1146. Regnante Geysa II qui, ut alibi indicavimis magnum saxonum vim in Transylvaniam traduxit, aedificata legitur ad majorem Küköllö, et quidem, ut nonnulli volunt, in ruderibus perventusti municipij, quod Romanis Media Colonia dictum est”.[9] În sfârşit, topograful Johann Konrad von Weiss, consemna pe planul general al oraşului, realizat în 1736 că Mediaşul „îşi are numele de la colonia romană Media”.[10]
Diferiţii istorici sau oameni de cultură din secolul al XIX-lea şi până în prezent au preluat total necritic aceste informaţii şi le-au perpetuat. Protopopul greco-catolic Ioan Moldovan, în monografia sa intitulată Historia Domus, realizată în 1895, rămasă încă în manuscris, afirma că „despre Mediaş cu mare
probabilitate se poate însemna că în vechime se numea Media”.[11] George Togan este la fel de categoric atunci când afirmă că Dealul Cetăţii, din vecinătatea oraşului „a purtat o cetate puternică, zidită de legionarii romani din castrul Media”.[12] Ca urmare conchide el, din izvoarele prezentate, „reiese că denumirea Media, care desemnează Mediaşul de azi este de origine romană”.[13] În opinia geografului Ioan Raica, oiconimul Mediaş, extins asupra ţinutului omonim, este de origine latină, numele său derivând din cel de Media, deţinut de localitate în epoca romană datorită aşa-zisei poziţionări a sa în centrul fostei provincii romane Dacia.[14] Pentru alţi specialişti locali, precum mai tânărul preot ortodox Ovidiu Ioan Găban, originea romană a oiconimului Mediaş este de asemenea în afara oricăror discuţii, numele derivând de la „castrul şi apoi municipiul Media”.[15]
probabilitate se poate însemna că în vechime se numea Media”.[11] George Togan este la fel de categoric atunci când afirmă că Dealul Cetăţii, din vecinătatea oraşului „a purtat o cetate puternică, zidită de legionarii romani din castrul Media”.[12] Ca urmare conchide el, din izvoarele prezentate, „reiese că denumirea Media, care desemnează Mediaşul de azi este de origine romană”.[13] În opinia geografului Ioan Raica, oiconimul Mediaş, extins asupra ţinutului omonim, este de origine latină, numele său derivând din cel de Media, deţinut de localitate în epoca romană datorită aşa-zisei poziţionări a sa în centrul fostei provincii romane Dacia.[14] Pentru alţi specialişti locali, precum mai tânărul preot ortodox Ovidiu Ioan Găban, originea romană a oiconimului Mediaş este de asemenea în afara oricăror discuţii, numele derivând de la „castrul şi apoi municipiul Media”.[15] Din punctul nostru de vedere, opiniile specialiştilor care susţin originea latină a oiconimului Mediaş, derivat din numele Media al oraşului sau castrului roman omonim nu se susţin. Este adevărat că cercetările arheologice au evidenţiat pe teritoriul Mediaşului urme de locuire din epoca romană, dar aşezarea descoperită aici (după unii autori este vorba de trei sau chiar de patru aşezări) este eminamente una rurală, foarte departe de a fi un municipium şi, cu atât mai puţin, o colonia. Pe de altă parte, nici cea mai neînsemnată descoperire nu permite concluzia că numele ei ar fi fost Media. În ceea ce priveşte, castrul omonim, funcţionarea sa pe teritoriul oraşului Mediaş există doar în imaginaţia autorilor locali. Ca urmare, la actualul nivel al cercetării, existenţa sa este exclusiv una ipotetică, cercetările arheologice efectuate până în prezent ne reuşind să-i evidenţieze prezenţa. În concluzie, aşa cum preciza recent istoricul Mihai Chiriac, „nu avem deocamdată nicio informaţie arheologică, epigrafică, istoriografică sau de altă natură care să confirme cât de cât aceste simple supoziţii” şi implicit existenţa sa.[16] Această constatare este valabilă şi pentru funcţionarea în regiunea Mediaşului aşa-numitei cohorte Media, căci, aşa cum preciza recent acelaşi specialist, „la nivelul Daciei romane, chiar la nivelul întregului imperiu, nu se cunoaşte o unitate militară auxiliară care să poarte numele Media”.[17]
Nicolae Iorga considera oiconimul Mediaş ca fiind de origine românească. Ca urmare, susţine el, „Medivch nu înseamnă nimic în săseşte, precum nici Medgyes n-are niciun înţeles bun în ungureşte, pe când cu o obârşie românească, el ar veni de la Media, nume ce se întâmpină şi aiurea”.[18] Puţini specialişti locali susţin că oiconimul Mediaş ar fi de origine slavă sau salvo-română. Asemenea opinie exprimă arhitectul Michel Tănase. În opinia sa, toponimul «medye, connu en hongrois dès 1055, d’origine slave, avec le sens de frontière, limite […]. En slavone: medja, medjas. En roumain, ce mot slave a donné six formes: megieş, megieşie, etc. Toutes ces forces concernent des notions liées à un territoire, un pays et des hommes vivant en communauté (megieşie). En conclusion: si plusieurs éthnies roumaino-slaves existaient sur ces enclos (et d’autres certainement, en dehors du cadre d’étude assez limité), alors leurs relations sociales ne se trouvaient-elles pas sous le signe des anciennes formes de «megieşie»? Dans ce cas Medias ne dérive-t-il pas du slavon Medjas?».[19]
Interesantă opinia a lui Michel Tănase rămâne însă discutabilă şi dificil de demonstrat. Dacă locuirea slavă în teritoriile de mai târziu ale terrei Medies este în afara oricărei discuţii, fapt confirmat de descoperirile aparţinând orizontului funerar de tip Mediaş, din secolele VII-IX, cuprinzând morminte birituale, în care predominante sunt însă cele de incineraţie[20], nu acelaşi lucru se poate afirma însă şi despre derivarea oiconimului Mediaş din termenii slavoni medja, medjas, care au dat în limba română termenul megieş şi familia sa de cuvine. Aşa cum precizează Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul megieş este folosit „în Evul Mediu, în Moldova şi Ţara Românească”, el, ca şi întreaga familie de cuvinte pe care a generat-o, neimpunându-se în regiunile intracarpatice.[21] În acelaşi context al termenilor slavi pătrunşi în limba română, precizăm faptul că dintre oiconimele menţionate în actele din 1283 şi 1289 în teritoriile aparţinând „terrei Medies”, doar unul singur, Moşna, are origine slavă certă.[22]
În opinia altor specialişti, oiconimul Mediaş este de origine maghiară. Iniţiatorii acestei teze au fost cercetători de origine germană. Conform teoriei lor, numele Mediaş derivă din acela de meggy, care înseamnă vişină, respectiv meggyes, care s-ar traduce prin vişini. Asemenea păreri au exprimat G. Kisch, W. Scheiner sau, ulterior, Th. Nägler.[23] Originea maghiară a toponimului Mediaş este susţinută de asemenea şi de slavistul Ion Petrovici[24], precum şi de geografii Mircea Buza şi Ioan Mărculeţ într-un studiu recent.[25] Michel Tănase respinge însă categoric asemenea opinii. «J’affirme emblée – a conchide el – que la forme Mediasch n’a rien à voir avec un hypothétique «verger de griottes»: la logique de la végétation et des cultures de cette époque s’y oppose. Le climat d’alors était trop rude et l’intérêt des agriculteurs autochtones allait vers des cultures plus communes».[26]
În ceea ce ne priveşte, considerăm opiniile conform cărora toponimul Mediaş are origine maghiară ca fiind cele mai plauzibile.[27] Argumentele aduse de arhitectul Michel Tănase împotriva lor nu se susţin. În primul rând, considerăm că termenul „livadă de vişini” nu se potriveşte şi, mai ales, nu se cuvine abordat stricto senso, ci el trebuie interpretat în sensul de pâlcuri de floră spontană, formate din cireşi şi vişini sălbatici, care şi astăzi se găsesc din abundenţă intercalate în pădurile de foioase din zonă.[28] Pe lângă informaţiile primite în acest sens de la cunoscătorii locurilor (pădurari, tăietori de lemn), noi înşine am constatat această realitate prin observaţii directe în teren. Nici argumentul climatic invocat de Michel Tănase nu este unul solid. Dacă clima ţinutului Mediaş de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea ar fi fost atât de aspră încât să facă imposibilă creşterea vişinului, a cărui origine îndepărtată este caucaziană, ne punem întrebarea cum a fost posibilă totuşi cultivarea viţei de vie, o plantă de origine mediteraneană, care are nevoie de un climat mult mai blând? Or cultivarea pe scară largă a viţei de vie în regiune este confirmată, fără dubii, de actul episcopal din 1289 care menţionează între dijmele datorate de bisericile locale din „terra Medies” Episcopiei de Alba Iulia, pe locul al doilea dijma din vin.[29] În sfârşit, invocăm în sprijinul opiniei noastre argumentul toponimic. Aşa cum este în prezent fapt demonstrat, dintre cele nouă oiconime menţionate de actul episcopal din mai 1289, cinci - Biertan, Mediaş, Şaroş, Copşa Mare şi Alma - sunt de origine maghiară (55,56%), două - Richiş şi Brateiu - au origine românească (22,22%), unul - Moşna - este de origine slavă (11,11%) şi unul - Aţel - are origine germană (11,11%).[30]
Faptul că majoritatea oiconimelor din „terra Medieş” este de origine maghiară reprezintă, fără îndoială, rezultatul unei intense locuiri a ţinutului Mediaş, anterior colonizării săseşti, de către secui. Aşezarea secuilor în aceste locuri a avut la bază, în primul rând, considerente de ordin militar: apărarea frontierelor, în condiţiile în care cucerirea maghiară atingea în secolul al XII-lea cursul Târnavei Mari.[31] [1]Prezenţa secuilor în regiune este, de altfel, confirmată de descoperirea unor necropole de tip Bjelo-Brdo, cu un număr redus de morminte, cum este cazul celei de la Mediaş, unde sub ruinele unei bazilici romanice din secolul al XII-lea au fost descoperite morminte de inhumaţie care aveau inele de tâmplă cu cap - S[32], dar şi de oiconimele semnalate, între care cel de Meggyes - ţinutul vişinilor - va fi extins asupra unui teritoriu mai întins, devenit „terra Medies” în documentele oficiale redactate în limba latină. Finalizarea prezentului demers ne permite formularea următoarei concluzii: toponimul Mediaş este de origine maghiară, el fiind impus, cel mai probabil, de prezenţa secuilor în regiune, în calitate de apărători ai hotarului, odată cu avansarea cuceririi maghiare în bazinul Târnavei Mari (secolul al XII-lea). Numele său s-ar putea traduce prin ţinutul vişinilor.
Bibliografie
- Buza 2002 - M. Buza, Toponimie geografică românească, Sibiu, 2002.
Buza, Mărculeţ 2010 - M. Buza, I. Mărculeţ, Originea toponimiei văii Târnavei Mari între Mediaş şi Blaj, în „Lykeion. Revistă de ştiinţă şi cultură”, II, 2010, 2, p. 31-36.
- Chirac 2008 - M. Chiriac, Castrele romane din bazinul Târnavelor, în „Comunicări Ştiinţifice”, VII, 2008, p. 46-55.
- DEX 1975 - Dicţionarul Explicativ al Limbii Române - DEX, Bucureşti, 1975.
- DIR, XIII. C, II - Documente privind istoria României. Veacul XIII, C. Transilvania, vol. II (1251-1300), Bucureşti, 1952.
DLR 1913-1998 - Dicţionarul limbii române, Bucureşti, 1913-1998.
- Găban 2002 - O.I. Găban, Istoricul Bisericii Ortodoxe Române „Sfinţii Mihail şi Gavriil”-catedrala Mediaşului - Die Geschichte der Rumänischen Orthodoxen Kirche „Die Heiligen Michael und Gabriel”- Katedrale von Mediasch, în „Mediaş-pagini de istorie (1267-2002)
- Mediasch-Blätter aus der Geschichte (1267-2002)”, Mediaş, 2002, p. 110-118, 245-254.
Horedt 1958 - K. Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII, Bucureşti, 1958.
- Horedt 1965 - K. Horedt, Un cimitir din sec. IX-X e.n. la Mediaş, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Series Historia”, 2, 1965, p. 7-25.
- Ionescu f.a. - Şt. Ionescu, Mediaş. Monumente medievale, Sibiu, f.a.
- Iorga 1939 - N. Iorga, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906, Bucureşti, 2009.
- Kisch 1924 – G. Kisch, Erloschenes Magyarentum im Siebenbürgen Sachsenland, în „Archiv VSLK”, 42, 1924.
- Mărculeţ, Mărculeţ 2011 - V. Mărculeţ, I. Mărculeţ, Mediaş. Istorie, demografie, personalităţi, Brăila, 2011.
- Moldovan 1895 - I. Moldovan, Istoria oraşului Mediaş, în I. Moldovan şi colab. „Historia Domus” (manuscris), Mediaş, 1895.
- Nägler 2002 - Th. Nägler, Începuturile oraşului Mediaş - Die Anfänge der Stadt Mediasch, în „Mediaş-pagini de istorie (1267-2002) - Mediasch-Blätter aus der Geschichte (1267-2002)”, Mediaş, 2002, p. 11-13, 143-146.
- Petrovici 1970 - I. Petrovici, Studii de dialectologie şi toponimie, Bucureşti, 1970.
- Pinter, Dragotă, Ţiplic 2006 - Z.K. Pinter, A. Dragotă, I.M. Ţiplic, Piese de podoabă şi vestimentaţie la grupurile etnice din Transilvania (sec. VII-XII), Alba Iulia, 2006.
- Raica 2004 - I. Raica, Mediaş. Terra Medies - sinteză monografică, Sibiu, 2004.
- Rosini 1685 - I. Rosini, Antiquitatum Romanorum corpus absolutissimum, Amstelodami, 1685.
- Scheiner 1926 - W. Scheiner, Die Ortsnamen im mittlern Teile des südlichen Siebenbürgens, în „Balkan-Archiv”, II, 1926.
- Tănase 1981 - M. Tănase, Villes neuves en Transylvanie entre les XIIe-XIIIe siècles? Un exemple a contrario: la ville de Mediasch à travers l’analyse morphologique de son parcellaire, Saint-Denis, 1981.
- Teleoaca 2009 – G.L. Teleoaca, Argumente toponimice din Dacia privind originea valahică a graiului uman articulat, în „Trivium”, 2, 2009, p. 32-51.
- Togan 1944 - G. Togan, Mediaş. Istorie romanţată, Bucureşti, 1944.
- Togan 2002 - G. Togan, Mediaş-735. Despre prima menţiune documentară a municipiului Mediaş şi despre toponimicul său – Mediasch-735 Jahre. Über die erste urkundliche Erwähnung des Munizipiums Mediasch und über seinen Ortsnamen, în „Mediaş-pagini de istorie (1267-2002) - Mediasch-Blätter aus der Geschichte (1267-2002)”, Mediaş, 2002, p. 7-10, 139-142.
- Topographia - Topographia Magni Regni Hungariae, Viennae Austriae, 1718.
- Tröster 1666 - J. Tröster, Das Alt und Neu-Teutsche Dacia, Nürnberg, 1666.
- Ţiplic 2005 - I.M. Ţiplic, Contribuţia la istoria spaţiului românesc în perioada migraţiilor şi Evul Mediu timpuriu (secolele IV-XIII), Iaşi, 2005.
- Ţiplic 2006 - I.M. Ţiplic, Organizarea defensivă a Ţransilvaniei în Evul Mediu (secolele X-XIV), Bucureşti, 2006.
- Urkundenbuch - Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, von Fr. Zimmerman und C. Werner, Erster Band: 1191 bis 1342, Hemannstadt, 1892.
- Weiss 1943 - J.K. Weiss, Planul oraşului Mediaş din 1736, în „Erdely Museum”, Cluj, 1943.
Notă:
- Dr. Vasile Mărculeţ, doctor în istorie, profesor la Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaş
- Drd. Ioan Mărculeţ, profesor la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti
-------------------------------------------
[1] Urkundenbuch, I, nr. 579; DIR, XIII. C, II, nr. 87.
[2] Ibidem, nr. 203, 226; Ibidem, nr. 283, 348.
[3] Ibidem, nr. 226; Ibidem, nr. 348.
[4] Nägler 2002, p. 12, 144.
[5] Togan 2002, p. 9, 141.
[6] Raica 2004, p. 189.
[7] Tröster 1666.
[8] Rosini 1685, p. 721.
[9] Topographia, p. 346
[10] Weiss 1943, p. 213.
[11] Moldovan 1895, p. 3.
[12] Togan 1944, p. 83.
[13] Togan 2002, p. 9-10.
[14] Raica 2004, p. 189.
[15] Găban 2002, p. 110, 245.
[16] Chiriac 2008, p. 55.
[17] Ibidem.
]18] Iorga 2009, p. 242.
[19] Tănase 1981, p. 243.
[20] Horedt 1965, p. 7-25; Pinter, Dragotă, Ţiplic, 2006, p. 39-42;Ţiplic 2005, p. 99-100.
[21] DLR 1913-1998; DEX 1975, p. 536
[22] Buza, Mărculeţ 2010, p. 34.
[23] Kisch 1924, p. 150; Scheiner 1926, p. 92, Nägler, 2002, p. 11, 143.
[24] Petrovici 1970, p. 171.
[25] Buza, Mărculeţ 2010, p. 35.
[26] Tănase 1981, p. 243.
[27] Mărculeţ, Mărculeţ 2011, p. 22. [28] Ibidem.
[28] Ibidem.
[29] Urkundenbuch, I, nr. 226; DIR, XIII. C, II, nr. 348.
[30] Buza, Mărculeţ 2010, p. 34-35; Horedt, 1958, p. 122; Teleoaca 2009, p. 34.
[31] Horedt 1958, p. 122.
[32] Ţiplic 2006, p. 78.