Întâmplător, în anul 2003, preotul Mihai Teleabă a descoperit crucea din imagine, pe un drum din comuna Titeşti, aşezată cu faţa în jos, nu se știe când. Blocul de piatră pe care se distinge crucea şi însemnele prezentate ar putea constitui certificatul de atestare a prezenţei lui Basarab I si a tatălui sau Thocomerius, în acea zonă. Descifrarea înscrisului de pe cruce aparţine domnului profesor George Voica şi a fost publicată în anul 2013 la „Congresul de Dacologie” de la Buzău. După cum se ştie, Carol Robert de Anjou, în anul 1332, îl menţionează într-o diplomă cu care-l răsplătea pe comitele Laurentius al Zarandului pe „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris”. Profesorul George Voica menţionează: „Această cruce seamănă cu crucile de pe altă piatră, din Boişoara, descrisă de preotul Dominic Ionescu în anul 1931 în cartea « Scriituri şi biserici de sat ». El a tras concluzia că aceste cruci ar fi fost gravate înaintea anului 1693, an în care se presupune că diacul Oprea din Titeşti și-a înscris numele pe această piatră. Preotul Dominic Ionescu mai consemnează: « Tipul acestei cruci este foarte vechi. Asta m-a făcut să cred că încă de mult de tot când pe plaiul acesta vor fi venit primii creştini, au însemnat pe bolovanul acesta în formă de trunchi de piramidă pe câteşipatru feţele câte o cruce »”.

Tot în Titeşti, în punctul Gruiul Plăcintei, situat în Dosul Dealului, la distanţă de un kilometru de sat, există o altă piatră inscripţionată, pe care, Florea Vlădescu şi primarul Cătălin Daneş au fotografiat această piatră în decembrie 2014. Se observă ca înscrisul seamănă cu cel descris de profesorul Voica. Rezultă că această piatră a fost localizată pe vechiul drum Câineni-Boişoara-Titeşti-Curtea de Argeş, cu timp în urmă abandonat. În apropiere se găsesc ruinele altor construcţii vechi de câteva sute de ani, probabil han şi/sau biserică. Şi preotul Dominic Ionescu îşi exprimă opinia că crucile inscripţionate pe bolovanul din Boişoara sunt anterioare anului 1693. Din punct de vedere al grafiei, sunt asemănătoare ca formă, de tip latin, iar eu cred că datează din secolul al XIV-lea, din timpul domniei lui Basarab I, când aceste teritorii erau sub suzeranitate maghiară, cu o puternică influenţă catolică.

În zona Ţării Loviştei, comuna Racoviţa, satul Copăceni, Dealul Mlăcii există rămăşiţele a două castre romane, cel din Copăceni nefiind încă cercetat de specialiştii arheologi. În anii 1970, pe ruinele unui castru roman din Racoviţa s-a descoperit mormântul generalului roman Cornelius Fuscus, mort în anul 87 d.Ch. în luptele cu regele dac Decebal (descoperire datorată profesorului Stoinea Ion, arheologului Radu Vulpe si colonelului Vlădescu). În cursul anului 2013, în Dealul Mlăcii, lângă ruinele castrului roman din Copăceni, la cca 300m mai sus, înspre est, pe coama dealului, ploile au spălat de pe suprafaţa unei mari bucăţi de „piatră” pământul, dezvelind inscripţii, relieful unei mâini şi al unei cruci săpate  în suprafaţa pietrei iar pe frontalul ei douăsprezece semne alungite, verticale, ca nişte dreptunghiuri, fapt comentat de către domnul Gheorghe Sporiş la Congresul de Dacologie de la Buzău, în anul 2012.

Descoperirea pietrei a fost făcută de Dinu Vieru, locuitor al comunei, bun cunoscător al zonei şi comentată de profesorul Voica George, care susţine că ar fi mormântul guvernatorului roman Aquilla Fidus, mort în această zonă în anul 140 d.Ch. Domnia sa consemnează că inscripţia de pe piatră s-ar referi la Legiunea a XII-a Fulminata, Cohorta a III-a. Interesant este faptul că cei care au căutat „comori” au săpat sub piatră si au evidenţiat că aceasta are aspectul unui fund de farfurie, ceea ce ne duce cu gândul că de fapt aici ar fi un mormânt sau altceva construit de mâna omului după cum se poate observa din imaginile alăturate. După cum afirmă domnul Dinu Vieru, nimeni din zona nu a ştiut de existenţa pietrei, iar dacă este într-adevăr un mormânt, atunci crucea săpată pe suprafaţa pietrei ar putea fi primul însemn creştin din Dacia romană. 

Las în seama specialiştilor: istorici, arheologi şi teologi să decripteze ce semnificaţie au „mâna”, „crucea” şi respectivele însemne, dar şi când a fost executată această lucrare? Până atunci, descoperirea trebuie conservată şi ferită de degradarea completă datorată capriciilor vremii.