În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, de care ne-am despărţit de curând, renumitul politilog Alwin Toffler afirma că, între instrumentele puterii cele mai importante sunt: forţa, banii sau puterea financiară şi informaţia. Majoritatea celorlalte resurse ale puterii derivă din acestea.
Forţa, folosită în primul rând pentru a pedepsi, este cea mai puţin versatilă sursă de putere.
Banii sau puterea financiară pot fi folosiţi atât pentru a răsplăti cât şi pentru a pedepsi, putând fi convertite în multe alte surse, sunt un instrument al puterii mult mai flexibil.
Informaţia - este elementul esenţial şi cel mai versatil instrument, având în vedere că poate duce la evitarea unor situaţii care necesită utilizarea forţei sau a banilor, putând fi folosită în a-i convinge pe ceilalţi să acţioneze conform motivaţiilor celui care deţine informaţia, indiferent de interesul conştient al celorlalţi. Informaţia înseamnă putere de cea mai înaltă calitate[1].
Schimbările evidente intervenite în ultimele decenii pe plan mondial, atât în domeniul politic, social, dar şi tehnologic, prin explozia informaţională cu efecte asupra întregii societăţi umane, când circulaţia datelor şi informaţiilor se realizează aproape instantaneu, accelerează procesul de globalizare pe care omenirea îl traversează.
Informaţiile pot oferi unei societăţi umane protecţie şi o oarecare securitate însă, în mod sigur, obţinerea şi mai ales deţinerea şi/sau utilizarea acestora determină o limitare (restrângere) a libertăţilor cetăţenilor săi.
Aşa cum societatea este în continuă schimbare/perfecţionare şi serviciile de informaţii (de stat sau private), care pentru cei din afara lor par undeva ancorate în nişte reguli imuabile şi refractare la schimbări, sunt obligate prin însăşi natura, misiunile şi principiile care le guvernează activitatea, să fie vârful de lance al adaptării la aceste schimbări, fără de care nu şi-ar putea îndeplini în cele mai bune condiţii misiunile ce le revin.
Ce este Activitatea de informaţii[2]?
Începutul preocupărilor speciei umane de a se informa se pierde în negura vremurilor, existenţa şi dezvoltarea omului pe Pământ fiind de neconceput fără informaţii, acestea având din cele mai vechi timpuri, o valoare economică, a căror importanţă, profunzime şi dimensiune, sunt aproape imposibil de cuantificat. Fără informaţii, perpetuarea speciei umane ar fi fost, dacă nu imposibilă, extrem de dificil a se fi realizat. În cadrul celor mai vechi forme de organizare umană, când comunităţile primitive erau nomade (cete, grupuri, ginţi, triburi, popoare, etc.) şi aveau ca bază de subzistenţă vânătoarea şi pescuitul, erau vitale cunoştinţele (informaţiile) despre resursele de vânat, de apă şi adăpost. Mult mai târziu, odată cu stabilizarea populaţiilor şi implicit apariţia activităţilor sedentare, erau necesare cunoştinţele privind cele mai bune locuri de păşunat sau pentru agricultură[3]. Pe măsura dezvoltării relaţiilor interumane, a apariţiei şi intensificării schimburilor comerciale, a apărut nevoia informaţiilor tehnologice privind confecţionarea şi întrebuinţarea uneltelor şi armelor, concomitent cu informaţii despre consolidarea şi nevoia de apărare a proprietăţii, a intenţiilor ostile sau prietenoase ale comunităţilor învecinate, ceea ce a condus, de fapt, la apariţia embrionară a culegerii de informaţii politice şi militare. Cu aproape trei mii de ani înaintea erei noastre, în China, curtea imperială încuraja cultura duzilor şi creşterea viermilor de mătase pentru obţinerea materiei prime necesare vestitei ţesături mult căutată şi râvnită la curţile potentaţilor vremii. Secretul a fost păstrat timp de câteva secole, până când, câţiva comercianţi japonezi au reuşit să ducă în ţara lor câteva seminţe de dud şi gogoşi de viermi de mătase, cât şi tehnologia fabricării preţiosului material. Câţiva ani mai târziu, Japonia concura China pe piaţa mătăsii. Când o principesă chineză s-a căsătorit cu un principe hindus, aceasta a dus în India secretul mătăsii, ascunzându-şi în coafură gogoşi de viermi de mătase, iar în tivul rochiei seminţe de dud. La scurt timp, caravane indiene pline cu mătăsuri fine, luau drumul vestului. Împăratului Justinian al Constantinopolelui, oameni de încredere i-au adus în interiorul unor bastoane, preţiosul secret chinezesc. Nu a trecut mult timp şi neguţătorii italieni şi francezi obţineau profituri uriaşe din comerţul cu mătase.
Aidoma s-au petrecut lucrurile şi cu secretele de fabricare a cauciucului, porţelanului, aparatelor electronice şi mai nou a bombei atomice. Exemplele sunt nenumărate. Una dintre cele mai vechi relatări despre tradiţiile activităţii de culegere de informaţii se regăseşte în Vechiul Testament[4], textele biblice descriind în amănunt nenumărate exemple din istoria poporului evreu. Astfel, cu peste 3300 de ani în urmă, Moise, conducând „Exodul", adică ieşirea poporului israelit din robia faraonilor egipteni, a ajuns cu supuşii săi în deşert, iar aceştia, lipsiţi de cele necesare traiului, au început să protesteze, dorind să se întoarcă în Egipt. Pentru a evita o iminentă revoltă, Moise, inspirat de Dumnezeu, a instruit şi trimis câte un om din fiecare trib semit să iscodească ţara Canaanului, promisă copiilor lui Israel. În mod expres, lui Moise i s-a precizat ca oamenii aleşi „să fie cei mai buni dintre fruntaşi", iar acesta a ales căpeteniile. Această „alegere", deloc întâmplătoare este, în limbaj profesional, denumită „selectarea surselor". Lui Osea, fiul lui Num, unul dintre aleşi, i s-a dat de către Moise, numele de „Iosua". Aşadar, „Iosua", poate fi considerat primul spion care primeşte un nume conspirativ, necesară acoperirii identităţii sale. Instruirea agenţilor de spionaj trimişi în misiune precum şi comanda de informaţii sunt foarte exacte şi concise, rezultând următoarea tematică de informaţii:
- geo-topografice - „vedeţi ţara, vedeţi cum este ea";
- socio-demografice - „cum este poporul [...] dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr");
- militare - „cum sunt cetăţile [...] dacă sunt deschise sau întărite";
- economice - „cum este pământul: dacă este gras sau sterp, dacă sunt sau nu copaci pe el...luaţi cu voi poame din ţară".
Conform Vechiului Testament, misiunea aleşilor a fost îndeplinită în 40 de zile, fiind cercetată ţara Canaanului din deşertul Ţin până la Rehab şi Hebron, oraş construit cu şapte ani înainte de cetatea egipteană Toan. Moise a primit raportul iscoadelor într-un loc ascuns (conspirativ), ales în deşertul Paran, care i-a descris Canaanul, părăsit în urmă cu cca. 430 de ani, în următorii termeni:
- „este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele" (informaţia era însoţită de o dovadă);
- „poporul care locuieşte este foarte puternic";
- „cetăţile sunt întărite şi foarte mari";
- „locuitorii sunt amaleciţii la miazăzi; lebasiţii şi amariţii la munte; canaaniţii şi hatiţii la mare şi pe malul Iordanului".
Imediat, Caleb, iscoada din seminţia lui Iuda, pentru a linişti spiritele poporului ostil lui Moise, a îndemnat la ocuparea ţării. Celelalte iscoade s-au împotrivit, estimând că nu sunt sorţi de izbândă. Mai mult, pentru a potoli spiritul războinic, au trecut imediat la dezinformare, ponegrind Canaanul, afirmând că acolo oamenii sunt nişte uriaşi canibali din neamul lui Anac. Efectul dezinformării nu a fost cel scontat. Revolta împotriva lui Moise se înteţea, evreii plănuind să-şi aleagă un alt conducător, care să-i ducă înapoi în Egipt. Evreilor li se spune iarăşi că ţara este bună, să nu le fie teamă de oamenii ei şi să nu-l mai supere pe Dumnezeu. A intervenit, aşadar, o dezminţire sau ceea ce ar putea fi asemuit drept o operaţiune de contrapropagandă[5]. Este ştiut că, uneori, deţinătorii unor mari secrete au sfârşit plătind cu viaţa. Aşa s-a întâmplat şi cu zece din cele douăsprezece iscoade, care au fost „lovite de o moarte năprasnică", rămânând în viaţă numai Iosua, cel cu nume conspirativ şi Caled, din seminţia lui Iuda[6]. De numele lui Iosua se leagă apoi întreaga istorie a cuceririi ţării Canaanului. Dumnezeu, investindu-l ca succesor al lui Moise, i-a poruncit lui Iosua să ocupe Canaanul.
Tot textele biblice menţionează principiul recompensării generoase a agentului. Astfel, înaintea asediului Ierihonului, Iosua a trimis două iscoade să adune informaţiile necesare pregătirii asaltului cetăţii. Iscoadele s-au instalat în casa prostituatei Rahav, dar „poliţia străinilor", precursoare a contraspionajului contemporan, a dat de veste împăratului că „Nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit [...] să iscodească ţara". Agenţii împăratului au purces de îndată să-i aresteze. Rahav îi ascunsese, însă, pe acoperiş, acoperindu-i cu snopi de in, iar oamenilor împăratului le-a spus că au plecat. După trecerea primejdiei, Rahav a cerut garanţii de protecţie pentru ea şi familie, cerându-le salvarea vieţii şi a proprietăţii, atunci când ţara va fi trecută prin foc şi sabie. Spionii evrei i-au făgăduit protecţia cerută, indicându-i să lege la fereastră, ca semn de recunoaştere, un fir cărămiziu. Ne este, astfel, indicat un nou procedeu utilizat şi de spionajul modern, ceea ce se cheamă „comunicarea prin intermediului semaforului vizual". Ierihonul a fost nimicit în foc. Din ordinul lui Iosua, Rahav şi toţi ai ei au fost salvaţi de primejdie şi primiţi să trăiască împreună cu poporul lui Israel. Operaţiunile de spionaj ale conducătorilor poporului lui Israel se derulau în cascadă. Cetatea Ai a fost şi ea cucerită, prin viclenie, după ce iscoadele puse la pândă au surprins şi indicat momentul atacului. Oamenii lui Iosif au iscodit Betelul, iar străjerii care au servit de informatori au fost cruţaţi de foc şi sabie. Când s-au înfruntat cu duşmani mai puternici, femeile evreice nu au ezitat să recurgă la folosirea farmecelor lor pentru a câştiga războaiele. Frumoasa şi tânăra văduvă Iuditha s-a dus în tabăra vrăjmaşă şi l-a sedus pe generalul Holofren, comandantul armatei asiriene, căruia i-a tăiat capul şi l-a atârnat de poarta cetăţii Betulia, ceea ce i-a îngrozit pe asediaţi. Pentru a fi primită de general, Iuditha a simulat trădarea neamului ei, pentru a-şi salva viaţa, realizând, astfel, o operaţiune de infiltrare şi o acţiune executivă, de lichidare a unui comandant militar, combinată cu efectele psihologice demoralizatoare în rândurile ofiţerilor asirieni la vederea capului generalului lor ţintuit în poarta cetăţii. Pe măsură ce le sporeau puterea şi siguranţa, evreii au devenit mai puţin prevăzători. Astfel, frumoasa filistineană Dalila a reuşit să-l determine pe puternicul Samson să-i încredinţeze taina puterii lui. Deşi mai înainte de a-i spune adevărul Samson a uzat de trei versiuni consecutive de dezinformare, pe baza cărora s-a convins că Dalila îl trădează, dovedind slăbiciune în faţa ispitei femeieşti, în cele din urmă i-a spus adevărul, fiind biruit. Când pletele i-au crescut la loc, Samson s-a răzbunat, dar numai cu preţul vieţii sale. Acest episod biblic relatează cât de vechi este principiul serviciilor secrete israeliene, „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". O altă evreică, Jahel, l-a ademenit pe generalul canaanit Sisera şi l-a omorât în timp ce dormea, bătându-i cu ciocanul un ţăruş în cap. Exemplele oferite de istoria poporului evreu reflectată în Vechiul Testament vin să ateste un adevăr fundamental: activităţile de spionaj nu numai că au fost dintotdeauna între condiţiile necesare supravieţuirii popoarelor, dar sunt şi codificate în religia şi morala creştină, fiind date ca pilde spre învăţătură.
Mult mai aproape de zilele noastre, acum cca 150 de ani, în 1857, când România a fost înregistrată oficilal ca prima ţară din lume cu o producţie de ţiţei de 275 tone, renumitul economist Dionisie Pop Marţian afirma: „Toată Europa şi mai cu seamă cea mai populată parte a ei şi-a ţintit ochii asupra României, toate comunicările din viaţa socială a teritoriului sunt căutate. Călătorii de toate naţiunile au venit să ne studieze izvoarele averei noastre şi lăco¬mia la ele sunt cauza feluritelor îngrijiri de viitorul acestei țări. Nici poate fi altrăminte, căci astăzi nemaiputându-se practica cucerirea ţărilor prin asaltul armelor, statele influenţătoare trimit înainte industria şi comerciul, ca să le pregătească calea pentru o ocaziune mai favorizatoare. Deci, de vom scăpa de dependenţa politică, ni se pregăteşte alta, economică". Într-adevăr, pe urmele misionarului, diplomatului sau omului de ştiinţă au apărut afaceriştii, infiltrându-se în economia românească, în general şi, în petrol, în primul rând. Astfel, iau fiinţă, în prima parte a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, primele societăţi cu capital străin, care vor ocupa poziţii dominante în industria petrolieră românească. Nu este dificil să înţelegem ce rol au avut misionarii, diplomaţii, oamenii de ştiinţă, afaceriştii: fiecare era un potenţial spion[7].
Exemplele de mai sus ne-ar putea face să credem că informațiile din domeniul militar și economic au fost și sunt cele mai căutate. Cu cât societatea umană a evoluat spre epoca actuală, cu atât s-au diversificat domeniile și sau perfecționat metodele și mijloacele de culegere, prelucrare, analiză, sinteză și de management. Nu există astazi și în viitor cu atât mai mult, vreun domeniu al activității omenești (social, politic, energetic, științific, tehnic și tehnologic, artă, etc.) unde informația să nu fie căutată, prelucrată și utilizată în luarea deciziilor. Azi, nici un antrenor nu intră cu echipa în teren până nu studiază ore în șir jocul, tehnica și strategia adversarilor. În medicină, nu se ia nici o decizie până nu se fac analizele necesare stabilirii diagnosticului... Și părinții sunt dornici să afle mai devreme sexul fătului... Exemple ale rolului jucat în istorie, din antichitate și până în prezent, de informațiile corect și oportun utilizate sunt nenumărate, iar obținerea și sau protejarea acestora, au fost vitale. Spre exemplu, în timpul Primului Război Mondial, inginerul român George (Gogu) Constantinescu, după descoperirea teoriei sonicității și echiparea avioanelor de luptă Bristol-Coandă cu dispozitivul de tragere și reglare a tirului printre palele avionului a dat Amiralității britanice obținerea supremației aerului și câștigarea conflictului. Deși teoria sonicității era o descoperire științifică, un nou domeniu al mecanicii, Amiralitatea britanică a considerat-o de importanță militară și i-a dat caracter de secret militar. Cartea olteanului care uimise lumea știițifică a fost tipărită în doar 150 de exemplare și distribuită sub semnătură doar unor persoane de încredere. Mai răsunătoare au fost însă informațiile privind mașinile de decriptat mesajele naziștilor și japonezilor, ori despre echiparea armatei japoneze care sigur nu atacau Armata Roșie precum și cele despre obținerea secretului de fabricare a bombei atomice de către sovietici, ori a tehnologiei de fabricație a avionului de vânătoare Mirage de către serviciile de informații israeliene, la mijlocul anilor '70. Lipsa informațiilor ca și ignorarea acestora, poate avea efecte dintre cele mai dezastruoase. În campania împotriva Turciei din 1915, britanicii (prin W. Churcil) au elaborat o strategie de excepție de cucerire a Strâmtorii Dardanele, însă bazată pe informații nereale a dus la înfrângerea aliaților la Galliopoli unde și-au pierdut viața zeci de mii de militari englezi, francezi, australieni, neo-zeelendezi, indieni. Altfel au stat lucrurile când în 1989 serviciile de informații românești l-au informat pe șeful statului, președintele R.S.R. Nicolae Ceaușescu, că se pregătește o lovitură de stat orchestrată din exterior, a elaborat și aplicat o strategie total nepotrivită. Ce a urmat, se știe.
După dezintegrarea în 1989 a blocului statelor socialiste, dependente de politica dictată de Moscova și ulterior a U.R.S.S. în 1991, lupta dintre serviciile de informații ale marilor puteri a intrat într-o nouă fază, cea a unei destinderi regizate, care a dat posibilitatea unui răgaz organizatoric și de reconsiderare a strategiilor tuturor actorilor, în conformitate cu noile tendințe geo-strategice globalizatoare. În ultimii 25 de ani, harta lumii a suferit schimbări majore de formă (unele state s-au reunit, precum Germania de Vest și de Est, altele s-au separat ca de pildă Cehia de Slovacia, Lituania, Estonia, Ucraina, Kazahztan, Uzbekistan etc., de U.R.S.S., altele precum fosta R.S.F. Iugoslavia s-au dezintegrat, și de fond, regimuri precum cele din Irak, Egipt, Libia fiind spulberate de așa-zise primăveri arabe. Pe frontul informației nu a fost niciodată pauză. În ultimile două decenii și jumătate am asistat la dueluri interesante între servicii adverse dar și prietene. Defecțiunile Arnold Ames, Hermann Simm (cârtiță rusească de la N.A.T.O.), afacerea Renault, Larry Wu-tai Chin (agentul C.I.A. care a lucrat trei decenii pentru chinezi - n.r.), Steward Nozette, omul de știință american care spiona pentru Israel, Wikileaks și mai recent cazul Snovden sunt doar câteva exemple despre tumultoasa activitate din sfera informațiilor. Deloc de neglijat scandalul diplomatic la aflarea faptului că mai mulți demnitari de la Bruxelles erau ascultați în birourile lor sau de interceptarea unor convorbiri ale premierului german, Angela Merkel de către serviciile de informații americane. Este bine cunoscut faptul că unele state superdezvoltate au facut progrese deosebite în domeniul nanotehnologiei și și-au dotat serviciile de informații cu roboți-insecte de parcă sistemele de sateliți nu ar fi fost de-ajuns. Se poate spune că informația devine tot mai necesară în toate domeniile de activitate iar metodele și mijloacele de obținere, tot mai rafinate, adaptate societății cunoșterii.
Notă: Textul face parte din comunicarea expusă în cadrul Sesiunii de Comunicări ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI organizată de Societatea ART-EMIS, A.C.M.R.R. din S.R.I. - Sucursala Vâlcea şi Primăria Prundeni, 12-14 iunie 2015.
Referinţe bibliografice:
- Rizea, M., Securitatea informaţiilor clasificate, Bucureşti, editura ANI, 2006.
- Oprea, D., Protecţia şi securitatea informaţiilor, Bucureşti, Ed. Polirom, 2003.
- Raicu, C., Protecţia informaţiilor clasificate în România - realităţi şi perspective, Bucureşti, Editura ANI, 2004.
- Popa, C.; Ştefan, T.; Ivan, I., Măsuri organizatorice şi structuri funcţionale privind accesul la informaţii - Protecţia informaţiilor clasificate, Bucureşti, Ed. ANI, 2008.
- Năbârjoiu, N., Managementul informaţiei. Informaţii şi securitate, vol.I, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006.
- Pivariu, C., Lumea secretelor, Braşov, editura Pastel, 2005.
- Stolojanu, Gr.; Truţă, M., Elemente fundamentale ale reţelelor de comunicaţii, Bucureşti, editura ANI, 2006.
http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnica/auto/spionaj-la-renault-conducerea-grupului-dorea-sa-fie-sigura-de-gravitatea-situatiei-214185.html
http://www.go4it.ro/telefoane-mobile/spionaj-la-apple-steve-jobs-a-fost-tradat-de-un-locotenent-6906933/
------------------------------------------
[1] Pivariu, C., Lumea secretelor, editura Pastel, Braşov, 2005.
[2] Curent, se utilizează termenul de "informaţii", cu echivalentele în limba engleză de "intelligence" sau în franceză de "renseignement".
[3] Timofte, Alexandru, Radu, Lungul drum al serviciilor secrete către democraţie, editura A.N.I., Bucureşti, 2004.
[4] Ureche, Marian; Rogojan, Aurel, "Servicii secrete străine. Retrospectivă şi actualitate. Interferenţe în spaţiul românesc", editura Paco, Bucureşti, 2000, vol.2, p.475-476.
[5] Biblia sau Sfânta Scriptură, Societatea Biblică Internaţională din România, Bucureşti, 1992, p.166; Numerii, 14 versetul 38.
[6] Marin, Ionel, Comunitatea de informaţii, editura A.N.I., Bucureşti, 2004.
[7] Vezi, pe larg, Rizea, Marian; Rizea Eugenia, Securitatea Energetică: Deziderat sau necessitate, Sesiunea de comunicări ştiinţifice, U.N.Ap., aprilie 2006.