Revista Art-emis
Actul abdicării de la 30 decembrie 1947 - puncte de vedere PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase   
Joi, 29 Decembrie 2016 19:32

Act-abdicare-1947Abstract

After 1944 the monarchy was maintained as an institution of strategic considerations, given its tradition and symbolic meanings. Romania was the only country in the region that preserved the institution of the monarchy, and King Michael was considered an obstacle to the Communist party full Communisation the country. Petru Groza, then chairman of the Council of Ministers and asked the king - at December 29, 1947 - to receive it the next day audience. It mentioned that this meeting took place on 30 December 1947 at the Elisabeta Palace in Bucharest. Following this meeting, the king abdicated and Romania was proclaimed „People's Republic". King's abdication was commented that period both in the country and abroad, and long after, an event/controversial. For these reasons, we consider helpful to publish documents that could contribute to better knowledge of the event from December 30, 1947.

Introducere

După actul/evenimentul de la 23 August 19444, monarhia a fost menţinută ca instituţie din considerente strategice, având în vedere tradiţia şi sensurile sale simbolice. România rămăsese singura ţară din zonã ce mai păstra instituţia monarhiei, iar regele Mihai era considerat de partidul Comunist un obstacol în calea deplinei comunizări a ţării. Petru Groza, preşedintele de atunci al Consiliului de Miniştri, i-a cerut regelui - la 29 decembrie 1947 - să-l primească a doua zi în audienţă. De menționat că această întrevederea a avut loc la 30 decembrie 1947, la Palatul Elisabeta din Capitală. In urma aceastei întrevederi, regele a abdicat, iar România a fost proclamată Republică populară. Abdicarea regelui a fost comentată atât în perioada respectivă în ţară şi în străinătate, cât şi mult timp după, constituind un eveniment/subiect Mihai fost regecontroversat. Din aceste motive, considerăm utilă publicarea documentelor ce ar putea contribui la cunoașterea mai bună a evenimentului din 30 decembrie 1947.

Actul abdicării Regelui Mihai I - 30 decembrie 1947

„Mihai Iiu
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României
La toți de față și viitori, sănătate
În viața Statului român s'au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.
Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental - Constituția Țării - ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.
În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.
În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,
A B D I C
pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.
Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.
Mihai
Dat la București,
astăzi 30 Decembrie 1947".

1. „Abdicarea s-a făcut prin bună învoială" - Extras din stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 30 Decembrie 1947

Dr. Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri[1],1) comunica în şedinţa Consiliului de Miniştri din 30 decembrie 1947: „Doamnă şi domnilor miniştri, vreau să vă comunic că actul acesta[2] (actul de abdicare) s-a făcut prin bună învoială. Regele a constatat - aşa cum este scris aici - că instituţia monarhiei era o piedică serioasã în calea dezvoltãrii poporului nostru. Vreau să se ştie pretutindeni - şi aceasta este foarte important - că lucrul acesta s-a fãcut cu cuminţenie, la timpul sãu. Nimeni n-a fost supărat cu ceva. Noi mergem înainte pe drumul nostru cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru felul cum poporul nostru a ţinut să se poarte faţă de acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras - lucru pentru care poporul român nu se poate arăta nerecunoscãtor. Deci, fostul rege va fi respectat, ca orice alt cetăţean al acestei ţări. Acum, potrivit Constituţiei, o dată cu încetarea monarhiei, trebuie instituită o regenţă. Cum însă noi suntem oameni politici, care înregistrăm realitãţile, avem formele noastre şi trebuie să dezvăţăm pe oameni să tot vorbeascã despre rege şi despre regenţă, am hotărât ca acest organ să fie numit Prezidiul Republicii Populare Române. El va fi constituit din cinci persoane, oameni onorabili, de suprafaţã şi îşi va exercita atribuţiunile până când Constituanta îşi va face datoria. În acest prezidiu propun pe domnii:
- Mihail Sadoveanu, preşedintele Adunării Deputaţilor;
- prof.dr. C.I. Parhon, preşedintele A.R.L.U.S.-ului;
- Ştefan Voitec, ministrul educaţiei naţionale;
- Gheorghe Stere, preşedintele Curţii de Apel din Bucureşti;
- Ion Niculi, vicepreşedintele Adunării Deputaţilor.
Consiliul a aprobat propunerea primului ministru Petru Groza, iar dintre cei care au semnat Proclamaţia către ţară au fost membri marcanţi ai C.C. P.C.R., dintre care menţionăm:
- Gh. Gheorghiu-Dej, ministru secretar de stat la Departamentul Industriei şi Comerţului;
- Ana Pauker, ministru secretar de stat la Departamentul Afacerilor Străine;
- Vasile Luca, ministru secretar de stat la Departamentul Finanţelor;
- Teohari Georgescu, ministru secretar de stat la Departamentul Afacerilor Interne;
- Emil I. Bodnăraş, ministru secretar de stat la Departamentul Apărării Naţionale;
- Lucreţiu Pătrăşcanu, ministru secretar de stat la Departamentul Justiţiei;
- Ion Gh. Maurer, subsecretar de stat la Ministerul Industriei şi Comerţului;
- Gheorghe Vasilichi, subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale;
- Constantin Agiu, subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor;
- Grigore Geamănu, subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne".

Scanteia Declaratie-mihai-in-new-york-times-despre-abdicare2. Comentarii din cercurile Național - țărăniste și liberale privind actul abdicării Regelui Mihai

(Informaţii în legătură cu abdicarea regelui - Extrase din Notele Informative ale Direcţiei Generale a Poliţiei)

În cercurile naţional-ţãrãniste[3] - se comentează că deşi răsturanrea monarhiei era sigurã, nimeni nu se aştepta la o realizare atât de timpurie. „Regele nu s-ar fi întors dacă americanii aveau de gând să înceapă războiul sau dacă ar fi prevăzut o lovitură de stat. Se pare cã Regele a fost luat prin « surpriză » şi obligat cu forţa să semneze un act de abdicare, alcătuit în întregime de Guvern, pentru că:
1). Regele invocă nepotrivirea dintre noul regim politic şi monarhie, ceea ce nu poate fi valabil şi chiar U.R.S.S.-ul a avut cuvinte de laudă pentru Rege şi l-a decorat.
2). Regele renunţă la tron pentru el şi urmaşii săi deşi monarhia este o instituţie aleasă de popor şi singur poporul poate renunţa pe viitor la ea.
3). „Proclamaţia Guvernului către ţară" spune categoric: „Prin înlăturarea monarhiei...[4] se deschid democraţiei noastre populare căi noi de măreţe înfăptuiri".

Moise Baltă, fost prim-consul, declara că „în cercurile naiţonal-ţărăniste - Maniu, abdicarea Regelui Mihai a fost comentată ca un act care le-a uşurat situaţia când vor veni la guvernare, detronarea fiind fãcută de actualul guvern, care îşi ia asupra sa oprobriul ţării şi al străinătăţii". [...] „Ţărăniştii au promisiuni solemne de la Anglo-Americani că domnia guvernului de azi va avea un sfârşit cât de apropiat, iar comunismul va dispare cu certitudine. Cercurile liberale diniste" [5] (Asra Bercovitz) - sunt foarte revoltate de modul în care a fost redactat actul de abdicare. Prin acest gest regele a arătat că este laş şi lupta dusă de partidele istorice pentru monarhie a fost zadarnică.

Dinu Brătianu i-a declarat, în seara zilei de 30 Decembrie, lui Asra Bercovitz, că „el considerã că regimul actual trăieşte ocrotit de un stat străin aşa încât nu poate să mai acţioneze cu nimic".
Costel Dobrescu, fost vicepreşedinte al Camerei, împreunã cu alţii, înjurau pe americani, afirmând că nu vor lua nici o atitudine, înghiţind o nouă găluşcă.
Avocatul Emil Otulescu (fost consilier al regelui Mihai) declara în legătură cu abdicarea regelui: „Regele ar fi putut domni mai departe, dacă ar fi fãcut o politică sinceră faţă de ruşi, de altfel declaraţia rusească era o propunere însă această colaborare ar fi fost contrară intereselor statului. Situaţia actualã nu va dura. Mă mir însă de ce America zãboveşte aşa de mult, probabil că vrea ca « Franţa şi Italia şi zonele Americane, Engleze şi Franceze, precum şi Japonia să fie reorganizate »". America a câştigat o manşă, prin faptul că a sugrumat comunismul în Franţa şi Italia[6].

Abdicarea regelui Mihai a însemnat sau că Ruşilor le e frică de război, sau vor să facă război, deci, Regele nu mai putea sã stea pe tron, fiindcă le încurca socotelile.
Micii proprietari[7] şi liber-profesioniştii cu o stare mai modestã leagă nemulţumirea pe care o au faţã de faptul că raţia de pâine pe sãptãmână a fost redusă, de abdicarea fostului rege şi se arată neîncrezãtori într-un viitor bun, spunând că tot ce se face în ţară „este dictat de ruşi" - abdicarea regelui fiind o dovadã în plus a acestui fapt.

3. Opinii exprimate în cadrul Nunțiaturii Papale din București cu privire la actul abdicării[9]

(Notă Informativă a Direcţiei Generale a Siguranţei)

Dupã abdicarea regelui Mihai, în cercurile Nunţiaturii Papale se comenta atât formula abdicării, cât şi aceea a noului jurământ. În ceea ce priveşte actul de abdicare, se considera că (ex-)regele a fost - probabil - silit să semneze actul de abdicare ce i-a fost pus în faţă. Actul de abdicare, din punct de vedere juridic, era considerat valabil în ceea ce priveşte forma sa. Se mai afirma că, prin actul abdicării, (ex-)regele desleagă pe credinicoşi de jurământul pe care l-au prestat, deoarece el s-a hotărât să abdice. Faţă de perfecţiunea actului de abdicare, este de la sine explicabil ca ex-regele să poată pleca în străinătate, deoarece va fi un simplu particular. În faţa celor semnate, orice ar dori să mai facă ar fi zadarnic.

4. Raportul Legației engleze privind actul abdicării

Într-un raport al Legaţiei Engleze privind actul abdicãrii regelui Mihai se arăta[10].
„După 6 Martie 1945, existenţa monarhiei apărea încă necesară, guvernul român punând atunci ipoteza unor eventuale mişcări ţărăneşti. Deşi guvernul nu putea să manifeste îngrijorări faţă de vreo mişcare adversă pornită din rândurile ţărănimii, totuşi monarhia rămăsese încă un motiv de propagandă, desigur mult redusă, iar Regele fusese exclus treptat din treburile statului. Regele, sau mai bine zis anturajul său, bizuindu-se pe atitudinea forurilor oficiale, s-a crezut îndreptăţit sã pretindă a face uz de drepturile constituţionale". Francis Bennet, ataşatul de presă adjunct al Legaţiei Engleze, susţinea că din cauza anturajului regelui a luat naştere conflictul între rege şi Guvern, care a culminat prin refuzul de a semna decretele-legi. Dupã lichidarea acestui conflict, în opinia lui Bennet, guvernul și-ar fi dat seama că regele nu prezintã un obstacol serios, iar fostul monarh a putut să se convingã de tăria guvernului. Urmarea a fost abdicarea regelui.

Textul abdicării, menţionează raportul, a fost prezentat de doctorul Petru Groza şi apoi semnat de Rege. În concluziile raportului se prezintã următoarele constatări: Loviturile s-au succedat în ultimul timp cu repeziciune. Arestarea lui Maniu şi a altor naiţonal-ţărănişti, reforma monetară, procesul de condamnare a lui Maniu, eliminarea lui Tătărescu, preluarea departamentului finanţelor de către dl. Vasile Luca, noua politică bancară şi de credit, magazinele de stat etc., astfel că burghezia nici nu-şi revenise încă din ultimele lovituri, când a urmat abdicarea regelui. Burghezia nu îşi dă seama complet ce a însemnat înlăturarea monarhiei, dar simte că, începând de acum, se aflã la discreţia Partidului Comunist[11].

5. Unele poziții ale Mişcării Legionare condusă de Horia Simaîn legătură cu actul abdicării

Într-un memoriu adresat Regelui Mihai, în aprilie 1949, de fruntaşii Mişcãrii Legionare condusã de Horia Sima[8] se arăta în legãturã cu actul abdicării, urmãtoarele: „Rolul Majestăţii Voastre în perioada de penetraţie sovietică în România a fost mult mai important decât îl exprimã înşiruirea goală a faptelor. Majestatea Voastră, rămânând pe pãmântul patriei până ce aţi epuizat toate posibilitãţile de rezistenţă, aţi adus cele mai mari servicii atât diplomaţiei aliate, care nu a cruţat nici un efort şi nici o bunăvoinţă ca să normalizeze relaţiile sale cu Uniunea Sovietică, cât şi oamenilor noştri politici, cărora le-aţi câştigat un preţios timp înainte ca să-şi adune puterile minţii, să prevadă şi să acţioneze. Prezenţa Majestăţii Voastre pe tronul României până în decembrie 1947 a încetinit mişcările adversarului, i-a creat o problemă continuă, pe care nu o putea rezolva cu uşurinţă din cauza antecedentelor de la 23 August şi a enormei popularităţi de care v-aţi bucurat în toate straturile poporului nostru. Când uneltele Kremlinului v-au silit să vă depuneţi iscălitura pe actul de abdicare nici unul din pilonii de susţinere a statului român nu mai existau şi numai tronul mai rezista ca un ultim stăvilar contra puhoiului sovietic. Acest timp preţios, de aproape trei ani, trebuia folosit cu maximum de urgenţă de către conducătorii responsabili ai ţării ca să pregăteascã bazele viitoare de luptă, îndreptând spre Apus şi salvând de la distrugere valorile politice, militare şi spirituale ale poporului nostru".

Nota redacţiei: Regele Mihai a explicat de nenumărate ori (după 1990 - n.r.) că a semnat actul de abdicare din 1947 pentru că a fost ameninţat de Petru Groza că vor fi executați 1.000 de studenți. Două documente din arhiva fostului Consiliu de Miniştri şi păstrate la secret îl contrazic: Regele Mihai ar fi renunţat la tron şi pentru că îşi dorea să se căsătorească cu principesa Ana de Bourbon - Parma.
- La Arhivele Naţionale, în fondul Consiliului de miniştri, există trei file, dactilografiate după alte zece foi scrise de mână, care reprezintă notițele luate la momentul abdicării Regelui Mihai, la o întâlnire dintre Regele Mihai şi Petru Groza, din 22 decembrie 1947. Din transcriere reiese că Regele s-a înțeles cu Petru Groza: „Văd ce e în jurul meu. N-am avut copilărie, tinereţe şi mama va trebui să înţeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte!". Sunt cuvinte atribuite regelui, în documentul din 1947.
- Casa Regală (? - n.r.) nu neagă documentul, ci îl pune sub semnul întrebării: „Autenticitatea documentului este sub semnul întrebării, neavând un autor clar şi nefiind semnat", a transmis şi Biroul de presă al Majestăţii Sale (? - n.r.) care aminteşte şi că „în cei aproape 70 de ani de la abdicarea forţată a Regelui Mihai, acest document nu a fost folosit de niciun regim politic", consemnează TVR[12]. Ei, iată că acum a apărut documentul. Ghinion! (Dorina Lascăr)[13].

------------------------------------------------
[1] Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri, Arhiva C.C. al P.C.R., Fond 103, dosarul 9082, filele 1-6.
[2] Ibidem, filele 1-6.
[3] Arhivele Statului Bucureşti, Fond DGP, Dosar 17/1947, F.6 - Informaţii în legãturã cu abdicarea regelui - 8 ian. 1948.
[4] A se vedea stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din ziua de 30 Decembrie 1947 - (Arhiva C.C. al P.C.R., fond 103, dosar 9082, filele 1-6).
[5] Informaţii în legãturã cu abdicarea regelui, 31 decembrie 1947, Arhivele Statului Bucureşti, Fond DGP, Dosar 17/1947, F.7.
[6] Ibidem, fila 5.
[7] Ibidem, fila 7.
[8] Memoriul din 10 iunie 1948, a fost semnat de fruntaşii Mişcării Legionare, Mihail Sturdza şi prf. I. Protopopescu, transmis Regelui Mihai I în iulie 1949 - Mircea Ciobanu, Regele Mihai şi Exilul Românesc, Iaşi, Editura Princeps, 1994, p.126-429.
Notã informativã a Direcţiei Generale a Siguranţei (2 ianuarie 1948) despre opiniile exprimate în cadrul Nunţiaturii papale din Bucureşti, cu privire la abdicarea Regelui Mihai. (Arhiva S.R.I., Fond D, dosar 2324, F.258-259).
[10] Arhiva S.R.I., Fond D, dosar 6.687, F.12-14.
[11] Nota C1.A.1 N. din 25 mai 1948. In legătură cu conflictul survenit între Vatican şi ex-Regele Mihai, cu ocazia căsătoriei acestuia din urmă cu prinţesa de Parma-Bourbon, monseniorul Ghika, care a fost pe vremuri capelanul acestei familii, a fãcut următoarele precizări: prinţesa de Parma este catolică de suprafaţă, dar cu educaţie protestantă, Danemarca fiind ţară protestantă şi deci adversară Vaticanului; din căsătoriile monarhilor, Papii întotdeauna au tras profituri şi, de data aceasta, scontând pe o revenire a ex-Regelui, urmăresc acelaşi profit; actualul Pontif este foarte intransigent şi susţine că această căsătorie să se facă cu preot catolic, la biserică catolică, copiii urmând sã fie botezaţi romano-catolici, ex-Regele susţinând să fie botezaţi ortodocşi; ex-Regina mamă Elena a fost în audienţă la Papa, dar n-a obţinut nimic. A.S.R.I., Fond „D", dosar nr.2.325, f.272.
[12]http://stiri.tvr.ro/abdicarea-regelui-mihai--in-documente-ascunse--arhiva-cc-al-pcr-a-pastrat-note-de-la-discutiile-lui-petru-groza-despre-abdicare_72671.html
[13] http://www.art-emis.ro/istorie/3598-regele-mihai-s-a-inteles-cu-comunistii-sa-abdice-nu-a-fost-fortat.html

footer