Revista Art-emis
Corneliu Zelea Codreanu între mistificare, ură şi realitate istorică (4) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gică Manole   
Duminică, 07 Mai 2017 20:56

Corneliu Zelea CodreanuC. Z. Codreanu crede într-un Rege al românilor, Ferdinand, un adevărat părinte al ţăranilor şi muncitorilor, ce nu a ezitat să se facă una cu poporul, jertfind totul. Tricolorul e simbolul nostru sfânt, sub mândra sa flamură, cu toţii, în armonie, ca fraţii, să clădim un nou destin României Mari. Biserica Naţională să fie în frunte ca Sfântă şi Creştină ce este. Preoţii să lumineze, cu Evanghelia în mână, poporul. Dacă nevoile neamului o cer, să se jertfească ca mucenicii istoriei noastre trecute. Nu vorbe din Evanghelie pentru popor, ci fapte, pilde, credinţă pe măsura Evangheliei. Doar aşa poate învia neamul prin creşterea conştiinţei autentice naţionale de la păstorul din munţi şi plugarul câmpului şi până la cărturarii ce trudesc, cu toţii, întru edificarea României de mâine. Iată crezul lui C. Z. Codreanu. Extrem de revelator, în direcţia cunoaşterii reale a ideologiei tânărului Corneliu Z. Codreanu, la vârsta de 20 de ani, mi se pare „Apelul" din 30 august 1920, publicat la Iaşi, în ziarul „Conştiinţa". Este un text extraordinar, adresat tuturor locuitorilor României, şi care ne dezvăluie un Corneliu Z. Codreanu profund preocupat de soarta poporului român şi a ţării în acei ani tulburi, cruciali. În „Apel", C. Z. Codreanu îi îndeamnă pe români spre muncă cinstită, să evite ura şi neînţelegerile şi să întărească hotarele patriei cu iubire. Pământul ţării e al ţăranilor. Ei să-l muncească cu sfinţenie întru slava ţării. Trei valori etice pot să înalţe ţara: munca cinstită, credinţa în Dumnezeu şi iubirea pământului patriei. Uniţi putem înfrunta vrăjmaşul ce se frământă la Răsărit, dar şi la Apus. Uniţi în jurul Tronului şi al Drapelului naţional vom fi mereu tari, biruitori!

Spre a putea fi cunoscută cât mai fidel gândirea, concepţia politică şi ideologică a lui Corneliu Z. Codreanu când a început marea sa luptă politică întru folosul neamului românesc, am să reproduc „Apelul" din 30 august 1920, în întregime. Diversiunile josnice, care de 8 decenii au avut ca obiect minciuna şi ura despre acest adevărat erou martir al poporului român, după ce va fi citit textul de mai jos, se vor dovedi doar ceea ce sunt nişte produse ale urii şi propagandei antinaţionale. Iată-l:

„Apel către meseriaşi, muncitori, soldaţi şi ţăranii români.
Fraţilor, după ani de groaznice lupte lumea sărbătoreşte pacea între oameni [...] Dar iată că dinspre răsărit se aud glasuri de ură cari vădesc năzuinţa duşmanilor noştri de a ne sfâşia, prin învrăjbire şi neînţelegerile dintre noi. Din Rusia, stăpânită de întunericul învăţăturilor greşite, pornesc îndemnuri de luptă la foc şi la uciderea fraţilor de acelaşi sânge. Din Ungaria, care-şi plânge mărirea de altădată, se aud aceleaşi îndemnuri. Duşmanii din răsărit s-au unit cu cei din apus ca să tulbure liniştea noastră pentru ca apoi să ne poată cotropi. Străinii de peste hotare încercară să împartă paharul cu otravă între noi, prin înstrăinaţii cari trăiesc la sânul ţării noastre. Ei au cutezanţa să spună că îndemnurile lor le fac în numele păcii, în numele dreptăţii şi al libertăţii, în numele muncitorilor. Cuvântul lor e minciună, îndemnul lor e venin omorâtor, căci: «Ei zic că voiesc pacea, dar ei singuri o nimicesc omorând pe cei mai vrednici». Cer libertatea, dar cu ameninţări de moarte, silesc lumea să li se supună. Doresc înfrăţirea, dar ei seamănă ura, nedreptatea, desfrâul în mijlocul popoarelor... Cer desfiinţarea armatei, dar ei se înarmează. Ne îndeamnă să aruncăm steagul tricolor, dar voiesc să ridice în locul lui steagul roşu al urii. Să nu daţi crezare manifestelor şi îndemnurilor precum n-aţi dat crezare manifestelor duşmane când luptaţi la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti... Desăvârşiţi lucrul început prin munca şi cinstea voastră. Duşmanii voştri sunt: lenea, ura şi necinstea care domnesc peste hotare şi care ne ameninţă şi pe noi... (subl. ns.).

Fraţi soldaţi,
Cu credinţă în Dumnezeu aţi înfrânt puterea vrăjmaşului. Cu armele voastre aţi tras pentru veşnicie hotarele ţării. Cu sângele vostru aţi desăvârşit şi pecetluit jertfele voastre. De aceea nu îngăduiţi ca mâini străine şi nelegiuite să strice ceea ce voi aţi săvârşit. Păstraţi mai departe iubirea de ţară şi credinţa către Rege. Aţi jurat că veţi apăra cu ultima picătură de sânge hotarele Patriei. Păziţi-le în luare aminte, contra relelor porniri ale vrăjmaşilor, căci aşa au făcut părinţii şi străbunii noştri.

Fraţi ţărani,
Dumnezeul părinţilor noştri s-a înduioşat de suferinţele noastre şi ne-a dat un an îmbelşugat cum rar s-a văzut. Fiţi recunoscători faţa de bunul Dumnezeu prin munca şi credinţa voastră. Înnoiţi-vă puterile de muncă, strângeţi cu sârguinţă roadele pământului. Fiţi liniştiţi căci pământul dintre Tisa, Dunăre şi Marea Neagră, l-aţi câştigat în întregime. Păstraţi-l cu sfinţenie, apăraţi bogăţia lui prin munca şi iubirea voastră.

Fraţi români,
În voi stă nădejdea şi puterea acestei ţări. Voi sânteţi şi fericirea zile de mâine. Iar voi să nu vă agonisiţi blesteme, ci binecuvântări. Duşmanii ne atacă la Nistru şi Tisa. Ei încearcă să tulbure şi pace înăuntrul ţării. Mântuirea noastră e munca, cinstea, iubirea de neam şi credinţa în Dumnezeu... Strânşi în jurul tronului şi uniţi sub umbra steagului tricolor vegheaţi la liniştea ţării... (subl. ns.).

Români de pretutindeni, muncitori, meseriaşi, soldaţi şi ţărani, fiţi vrednici de strămoşii voştri şi la înălţimea vremurilor pe care le trăim"[30]. Iată crezul lui C. Z. Codreanu la 20 de ani. Aşadar, înainte de toate, C. Z. Codreanu aşeza Patria. Patria prezentă se reazămă pe trecut, pe strămoşi, pe Ţara Veche. Pentru binele ei românul trebuie să muncească cu cinste şi onestitate. Ţara e a celor ce cred în Dumnezeu, de orice neam sau a oricărui alt neam, cu condiţia să fie loial patriei comune, să-şi câştige pâinea cea de toate zilele prin muncă cinstită, nu prin hoţie.

Ţara o poate sluji oricine, de orice neam, doar sub flamura tricoloră. Cârpa roşie pe care o tot ridica atunci oamenii Moscovei nu era decât steagul unui neam străin şi hrăpăreţ. Iar cei ce se înrolau sub el, folosind diversiunea, minciuna, ura şi crima, ca agenţi ai unei puteri străine, erau nişte „înstrăinaţi". Lor li se spune că românii n-au arat cu plugul două mii de ani pământul ţării ca să fie lăsaţi să li se distrugă ţara. Li se va bate obrazul celor ce se bucură de drepturi şi libertăţi în Ţară, dar le folosesc doar pentru a face rău Ţării, a o trăda. N-am apărat cu jertfă uriaşă o mie de ani pământul ţării, pentru ca în ceasul cel mare al Unirii, „înstrăinaţii" să ne dicteze ce e bine şi ce e rău pentru poporul cel vechi, accentua C. Z. Codreanu.

Ţara are doar un stăpân, omul pământului care a murit pentru ea, a suferit şi plâns pentru ea, şi care în ceasul negru al deznădejdii nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu. Şi nu a celor care s-au pupat pe bot cu duşmanul în ceasul înfrângerii. Pământul patriei, de la Tisa la Nistru, de la Mare la Carpaţii Nordici, a fost sfinţit de jertfa eroilor neamului. Urmaşii să-l iubească şi să-l sfinţească prin muncă cu hărnicie, dând slavă mare Dumnezeului Dreptăţii. Nu ura şi minciuna, cu care cei străini de neam vor să întunece orizonturile ţării, sunt soluţia mântuitoare, ci iubirea de om/de frate şi soră, de Adevăr şi cinste, de templele sfinte ale neamului. Dacă străinii samănă ură, sunt fiii urii şi ai răului. Dacă ei nu vor pace, ci doar vorbesc despre ea cu falsă smerenie căci vor război, sunt fiii întunericului. Doar făcătorii de pace vor fi binecuvântaţi, doar cei ce îndeamnă la unire şi armonie între hotarele sfinţite de jertfă ale Patriei sunt fraţii noştri, gândea la 20 de ani Corneliu Zelea Codreanu. Cei ce slujesc steag străin sunt şi vor fi trădători. N-a murit un milion de români în marele război de întregire, sub flamura sfântă a Tricolorului, ca să permitem „înstrăinaţilor" să ridice sub cerul nostru o cârpă roşie, străină şi ucigaşă, care tulbură pacea şi liniştea ţării.

Iată rezumat în câteva cuvinte crezul de tinereţe al lui Corneliu Z. Codreanu, în Iaşul anilor '20 şi în care nu identificăm decât dragoste faţă de ţară, iubire faţă de Strămoşi, respect pentru valorile naţionale din totdeauna, respect pentru străini în măsura în care sunt loiali României. Aşadar, nici vorbă de xenofobie, rasism, antisemitism de care tot scriau şi încă mai scriu autorii cominternişti cu o neruşinare fără asemănare. Ceva mai încolo, voi analiza „punctul de vedere" al unui autor cominternist, autentic comisar al poporului în anii '50, despre mişcarea şi ideologia politică a lui C. Z. Codreanu, spre a înţelege cititorul ce fel de istorie mi se preda mie ca elev şi student şi pe care o învăţam. Este vorba de Miron Constantinescu, adversarul tenace, constant al lui Gheorghiu-Dej, stâlp de nădejde al N.K.V.D.-ului, K.G.B.-ului şi U.R.S.S., din 1944 până în 1971, în România comunistă.

Fragment din cartea în curs de apariţie „Drumul României spre Catastrofă (1918-1940)", autor prof. dr. Gică Manole

------------------------------------------
[30] I. G. Duca, op. cit., p. 36-38.

footer