Revista Art-emis
Operaţiunea „München” - recuperarea Basarabiei si Bucovinei de Nord - 1941 (2) PDF Imprimare Email
Victor Niţu   
Miercuri, 12 Iulie 2017 16:47

Maresal Ion Antonescu Frontul de EstCorpul 3, care reprezenta aripa nordică a Armatei 4, vecină cu Armata 11 germană, a atacat pe 2 iulie numai cu Divizia 35 Infanterie Rezervă. Traversarea Prutului a început la ora 16:45, sub supravegherea generalului Ion Antonescu, aflat în inspecţie în zonă. Regimentul 67 Infanterie reuşit să treacă pe malul estic două batalioane şi să ocupe Dealul Costuleni, pierzând un singur soldat în cursul operaţiunilor. Seară, Compania 6 Pontonieri a început construirea podului. Ziua următoare a trecut Prutul şi Regimentul 55 Infanterie, precum şi câteva divizioane de artilerie. Divizia 35 a lărgit capul de pod, fără a întâmpina rezistenţe serioase, şi a intrat în legătură cu trupele germane de la stânga sa. Pe 4 iulie a forţat râul şi Divizia 15 Infanterie, reuşind să treacă până seara Regimentul 25 Infanterie pe aripa stângă şi Regimentul 10 Vânători pe aripa dreaptă la Obileni şi Sărăţeni.

În faţă Corpului 3 se aflau elemente din Divizia 95 Puşcaşi şi Corpul 2 Cavalerie (Diviziile 5 şi 9 Cavalerie) sovietice. Pe 5 iulie, aceste forţe au realizat şi câteva contraatacuri. Divizia 35 a respins un asalt sovietic lângă Bratuleni, iar Divizia 15 a avut de suportat două lovituri. Prima a avut loc în jurul orei 12:00, lângă Balaureşti, la aripa stânga a Regimentului 25 Infanterie, unde se află Batalionul III, dar intervenţia artileriei a dus la repingerea acesteia. În după-amiază, două companii sovietice au atacat dinspre Sarateni poziţiile Batalionului III/Regimentului 10 Vânători, aflat pe flancul drept. Asaltul a fost respins, iar cele două companii au fost distruse aproape în totalitate. Doar 8 supravieţuritori au fost luaţi prizonieri. După cum se observă, trupele sovietice au contraatacat numai flancurile Diviziei 15, încercând să pună grosul unităţii în dificultate.
Pe 6 iulie, gen. de divizie Vasile Atanasiu, comandantul Corpului 3, a decis introducerea în prima linie şi a Diviziei 11 Infanterie, ultima mare unitate aflată în subordinea sa. Aceasta a ocupat poziţii la dreapta Diviziei 15 şi la nord de Corpul 5, care se chinuia să spargă frontul la Ţiganca şi să iasă din capul de pod.

Corpul 3 a primit pe 7 iulie misiunea să înainteze pe direcţia Lăpuşna-Hanceşti-Chişinău. Pentru această, Divizia 35 Infanterie Rezervă a început să înainteze pe două direcţii: spre Vărzăreşti-Şendreni-Vorniceni şi spre Călăraşi, iar Divizia 11 spre Leuşeni-Carpineni-Sărată Galbenă, trebuind să ocupe malul vestic al pârâului Lăpuşna. Această din urmă a fost oprită pe Lăpuşna de focul artileriei sovietice, Regimentul ÎI Romanaţi nr. 19 suferind pierderi considerabile. Ziua următoare, Regimentele 3 Dorobanţi şi 19 Infanterie ale diviziei, ajutate de artileria grea a corpului au reuşit să ajungă pe înălţimile de la est de Sărată Galbenă. În sectorul Diviziei 15 Infanterie, înaintarea a fost uşoară, seară aflându-se lângă Hanceşti. Lucrurile nu au stat însă la fel şi la Divizia 35 Infanterie Rezervă. La ora 10:45, Grupul 53 Cercetare a raportat că a ocupat dealul de la nord de Miclauseni şi Pădurea Răcătău, iar că trupele sovietice se retrag spre Chişinău. Raportul s-a dovedit mai târziu a fi fals, deoarce din exact acea zona şi din Pădurea Miclauseni şi Lozova a pornit contratatacul sovietic care a lovit spatele şi flancul Batalionului II/Regimetul 67 Infanterie. Acesta a cedat, iar soldaţii au început să se retragă în debandadă, antrenând şi o parte a Batalionului III şi trupele de intendenţă. Trupele sovietice au reuşit să flancheze astfel Valea Bucovăţului, unde se afla în deplasare Regimentul 63 Artilerie, care a fost surprins de infanteria şi tancurile sovietice. Col. Cocinschi, comandantul unităţii, a dat imediat ordinul de a pune tunurile în poziţie de tragere. În lupta care a urmat, colonelul însuşi a fost rănit în timp ce trăgea cu puşcă-mitralieră din poziţia Bateriei 1. Majoritatea tunurilor a fost încercuită. Două ordine „Mihai Viteazul" clasa a III-a a fost acordate cpt. Alexandru Borcescu şi, respectiv, cpt. Valerie Neguţ, ambele post-mortem, cei doi murind în prima linie. Au fost şi singurele înalte decoraţii acordate ofiţerilor Diviziei 35 Infanterie Rezervă. Batalionul I/Regimentul 50 Infanterie, aflat în rezervă, a contraatacat şi a oprit înaintarea sovietică la est de Şendreni şi Vărzăreşti. Gen. de brigada Emil Procopiescu, comandantul diviziei, a reuşit să oprească trupele în retragere şi să reorganizeze o linie de apărare. Pe lângă pierderile umane ridicate (până pe 15 iulie divizia avea 177 morţi, 2.295 dispăruţi şi 309 răniţi) s-a pierdut tot echipamentul Regimentului 63 Artilerie şi două baterii ale Divizionului 55 Artilerie Grea Moto. Regimentul 55 Infanterie (constituind Gruparea de nord a diviziei) a reuşit în schimb să ajung la nord şi vest de Călăraşi, dar nu a putut pătrunde în oraş. Seară, aripa sa stângă a fost respinsă de un atac sovietic. Situaţia Diviziei 35 Infanterie era încă critică: Grupul 53 Cercetare era încercuit la Răcătău, iar Regimentul 55 Infanterie era izolat pe Valea Bacului.

După o scurtă recunoaştere, gen. Dăscălescu a decis că atacul să fie executat de Regimentul 24 Infanterie, cu două batalioane în prima linie. La ora 1:00 trupele au început să treacă prin ploaie pe pod, care fusese avariat de un bombardament, dar încă mai rezistă. Ziua următoare, 6 iulie, cele două batalioane erau gata de atac la ora 9:00. Bombardierele care trebuiau să le asiste nu au apărut însă. La 10:00 s-a decis începerea atacului fără suportul aviaţiei. Dar avioanele au apărut după jumătate de ora şi au atacat din greşeală trupele române. Cu toată confuzia creată, Batalionul ÎI a reuşit să se apropie de satul Stoeneşti, avansând cu dificultate prin bălţile din zona. A fost cerută intervenţia Regimentului 30 Artilerie, dar din motive necunoscute această nu s-a materializat. Totuşi, la 20:00, Regimentul 24 Infanterie ajunsese deja la poalele Dealului Epureni, iar Batalionul I începuse asaltul. Pierderile primei zile pentru Divizia 21 Infanterie: 26 morţi şi 166 răniţi. Divizia de Garda a atacat cu Regimentul 6 Infanterie Garda şi a reuşit să învingă rezistenţă sovietică din faţă ei şi până seară să ocupe Dealul Cania, stabilind un cap de pod solid. Pierderile regimentului au fost însă destul de mari: 32 morţi, 158 răniţi şi 7 dispăruţi.

Pe 7 iulie, Batalionul III/Regimentului 1/2 Vânători Garda a atacat printr-o ploaie torenţială, traversând pârâul Bălăcea sub un puternic foc de artilerie şi mitraliere şi a avansat până la marginea vestică a Dealului Ţigancă, între satele Ţigancă şi Stoeneşti. Divizia 21 Infanterie a trecut şi restul infanteriei la est de Prut. Rezistenţă trupelor sovietice din zona era foarte puternică, cauzând pierderi considerabile Corpului 5. Insuccesele acestuia s-au reflectat asupra comandantului: gen. de corp de armata Gheorghe Levenţi, care a fost înlocuit în acea zi cu gen. de divizie Aurelian Son.

Problemele s-au înmulţit însă ziua următoare, când Regimentul 11 Dorobanţi al Diviziei 21 a fost atacat înainte de răsărit, la ora 4:30. Trupele sovietice au pătruns în poziţia unităţii, iar două companii au intrat în panică şi s-au retras. La 6:15 a urmat un asalt şi mai puternic, care a produs panică la Batalionul III, care în retragere a antrenat şi Batalionul I. Sovieticii au înaintat până la Cota 93, unde au fost opriţi de Regimentul 24 Infanterie şi de Batalionul ÎI/Regimentul 11 Dorobanţi, precum şi de focul Regimentului 5 Artilerie. Gen. de divizie Nicolae Dăscălescu a oprit fugarii pe care i-a întâlnit şi a reorganizat linia frontului şi a refăcut legăturile între regimente. Regimentele 11 şi 12 Dorobanţi au primit sarcina să atace Dealul Epureni, iar Regimentul 24 Infaterie să cureţe satul Stoeneşti de trupe sovietice. Regimentul 12 Dorobanţi a respins un contraatac şi a înaintat până la Cota 126 de pe Dealul Epureni, iar Regimentul 11 a ajuns pe muchia dealului. Col. Bardan, comandantul ultimului regiment, a raportat la ora 10:00 că se află pe deal doar cu Batalionul I şi pierduse contactul cu celelalte două. La dreapta să era Batalionul ÎI/Regimentul 12 Dorobanţi. Un alt contraatac a fost respins cu pierderi mari de ambele părţi. Col. Bardan mai avea lângă el 8 ofiţeri şi 68 de soldaţi, iar Regimentul 12 a trebuit să aducă în prima linie Batalionul III şi din resturile Batalioanelor I şi ÎI să creeze un batalion ad-hoc de rezervă. Până la 12:20, Regimentul 24 a curăţat satul Stoeneşti. Pierderile pentru această zi sângeroasă au fost 98 morţi, 292 răniţi şi 63 dispăruţi la Regimentul 11 Dorobanţi şi 72 morţi şi 154 răniţi la Regimentul 24 Infanterie.

Şi Divizia de Garda a fost atacată în acea zi. La ora 5:30, în poziţiile Regimentului 6 Infanterie Garda „Mihai Viteazul" s-au strecurat trupe sovietice, folosindu-se de spaţiul liber dintre Batalionul I şi III. Acestea au surprins postul de comandă al regimentului şi în lupta care a urmat, comandantul unităţii, lt. col. Gheorghe Iliescu, a fost ucis. Acesta a fost primul comandant de regiment român mort în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost ulterior decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul" clasa a III-a, post-mortem. Compania de comandă a reuşit să respingă inamicul cu sprijinul companiei de pionieri şi a Batalionului ÎI, fiind luaţi aproape 100 de prizonieri. După-amiază, Batalionul ÎI a respins un alt atac sovietic. În total, pierderile Diviziei de Garda în acea zi au fost 102 morţi şi 828 răniţi, din care 20 de morţi şi 156 răniţi ai Regimentului 6, care a fost trecut în rezervă.
- Va urma -

footer