Revista Art-emis
Acţiunile aeronauticii militare române pe timpul marilor bătălii din vara anului 1917 (1) PDF Imprimare Email
Dr. Valeriu Avram, Cercetător ştiinţific & Comandor Av. (r) Dr. Marius-Adrian Nicoară   
Duminică, 30 Iulie 2017 12:37

Luptă aeriană România 1917Prescurtări utilizate în text:

- AA - Artilerie Antiaeriană
- A9G - Armata 9 Germană
- A2R - Armata 2 Română
- A1Ru - Armata 1 Rusă
- A2Ru - Armata 2 Rusă
- F - Avion de recunoaştere tip Farman
- H.F. . Avion de vânătoare Henri Farman
- (M.C.G.R.) Marelui Cartier General Român
- (R.G.A.) Rezerva Generală a Armatei
- (Î.C.A.A.U.) Înaltul Comandament al Armatei Austro-Ungare
- (C.A.A.) Corpul Artileriei Antiaeriene
- Avioane de vânătoare Doppeldecker Kampf (K.D.)
- (A.E.G.) Allgemeine Electrizitats Gesellschaft
- (L.V.G.Luftverkehrsgesellschsft
- (Esc. F.) Escadrila Farman 9
- (Esc. N.) Escadrila Nieuport
- t.f.f. - telegrafie fără fir

Adevărata consacrare a Aeronauticei Militare Române[1] s-a materializat în timpul marilor bătălii din vara anului 1917, de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Atunci aviatorii au zburat continuu şi nu au permis avioanelor Puterilor Centrale să pătrundă în spaţiul nostru aerian. De aici şi numeroasele lupte aeriene duse cu aviatorii germani şi austro-ungari. Permanent au stat în aer pe frontul celor două armate române cinci avioane: trei de recunoaştere şi două de vânătoare; aviatorii noştri deservind şi armatele ruse. În vara anului 1917, aviaţia română a avut supremaţia aeriană asupra aviaţiei Puterilor Centrale, fapt unic în istoria Aripilor Româneşti. După declanşarea ofensivei şi pe toată durata acesteia, aeroplanele şi aerostaţia au continuat să execute misiuni de observare aeriană şi fotografiere în folosul trupelor de uscat, reglaje de artilerie, bombardarea concentrărilor de trupe ale inamicului şi, cu aviaţia de vânătoare, acoperirea aeriană a trupelor proprii şi protecţia aviaţiei de recunoaştere şi bombardament. Artileria antieariană (A.A.) română, aflată la debutul activităţii ei, a reuşit cu succes, să apere centrele sensibile ale statului român în lupta cu aviaţia inamică şi celebrele Zepeline ale acestora.

Planul unei ofensive româno-ruse în sudul Moldovei, a fost definitivat la sfârşitul lunii mai 1917. Acesta avea ca obiectiv nimicirea Armatei 9 Germane (A.9.G.). Lovitura principală urma să se dea în sectorul Nămoloasa de către Armata 1 (A.1.) şi A.4. Rusă (Ru.), iar lovitura secundară urma să fie dată de Armata 2 Română (A.2.R.), pe văile Putnei şi Şuşiţei, în special în sectorul Mărăşti, unde se fortificase Grupul Ruiz, constituit din două divizii, această lovitură având rolul de a abate atenţia adversarului de la lovitura principală[2]. Aeronautica Militară Română a jucat un rol deosebit de important pe toată durata desfăşurării luptelor, deşi raportul de forţe era în favoarea aviaţiei Puterilor Centrale. Aviaţia română alinia (cu rezervele necesare), aproximativ 90 de avioane de recunoaştere - tip Farman (F.) 40, 42, 60 şi Henri Farman (H.F) metalic -, de vânătoare - Nieuport (N.) tip 11, 17, 19, 21, 23 şi 24), de bombardament - Breguet şi Breguet Michelin (B.M.) seriile 200 şi 500 -, de recunoaştere îndepărtată şi bombardament - model Caudron (C.) G.4 bimotore; şi 5 companii de aerostaţie dotate cu baloane „Caquot" importate din Franţa[3]. De menţionat faptul că avioanele B.M. seria 500 erau dotate cu tunuri de bord de calibru 37 mm. tip Hotchkiss, iar unele avioane N. aveau instalate între aripi, opt lansatoare de fuzee-rachete tip „Le Prieur", o armă modernă şi performantă, folosită mai ales pentru atacul baloanelor captive inamice. Aviatorii români au lansat cu succes aceste fuzee-rachete şi asupra unor obiective terestre şi chiar le-au folosit în luptele aeriene duse cu aviatorii Puterilor Centrale. Aviaţia română avea 150 de piloţi, din care 42 erau francezi, şi 84 de observatori aerieni, din care practic numai jumătate luptau în unităţi de aviaţie, restul găsindu-se în unităţile armei de unde proveneau (infanterie, artilerie, cavalerie, etc.). În escadrilele româneşti luptau şi 20 de observatori aerieni francezi, mulţi dintre aceştia având o mare experienţă de front. Colaborarea cu zburătorii români a fost foarte bună, de respect şi ajutor în caz de nevoie.

În total, aviaţia română alinia 12 escadrile care formau două grupuri aeriene, unele unităţi subordonându - se direct Marelui Cartier General Român (M.C.G.R.). Trebuie precizat faptul că, la Rezerva Generală a Armatei (R.G.A.) din Iaşi se aflau în montaj câteva zeci de avioane care au fost trimise pe front în lunile august - septembrie 1917. Pe frontul românesc au luptat şi escadrile ruseşti. Din toamnă unele dintre aceste unităţi vor părăsi România, o bună parte din personalul navigant fiind influenţat de propaganda bolşevică. La declanşarea ofensivei Armatei Române, Corpul Artileriei Antiaeriene (C.A.A.) comandat de locotenentul colonel (lt. col.) Nicolae Opran, dispunea de 40 de posturi de tragere contra aeronavelor, instalate de-a lungul frontului din Moldova, cuprinzând 30 de obiective importante, precum depozite de muniţii, gări, raioane de staţionare şi locul de dislocare a M.C.G.R. În dispozitivele de luptă au fost utilizate 81 de tunuri de calibrele 45 şi 75 mm, 31 de tunuri de 57 mm şi 6 mitraliere antiaeriene. În raport cu dinamica acţiunilor de luptă, numărul posturilor de tragere şi cantitatea de mijloace antiaeriene aveau să se modifice permanent. În septembrie 1917, A.A. română avea în dotare 70 de tunuri de 75 mm, 76 de tunuri de 57 mm, 23 mitraliere antiaeriene şi 12 proiectoare, toate repartizate între cele două armate şi zona interioară[4].

Aviaţia austro-ungară dispunea pe frontul românesc de aproximativ 160 - 180 de avioane moderne în prima linie, fără să luăm în considerare rezervele şi 260 de piloţi şi observatori aerieni[5]. Atât luptele numeroase şi dure, cât şi pierderile importante suferite de aviaţia austro-ungară pe frontul românesc, au determinat Înaltul Comandament al Armatei Austro-Ungare (Î.C.A.A.U.) să înfiinţeze „Grupul de Luptă căpitan Nikitsch", care avea în subordine mai multe escadrile de vânătoare dotate cu avioane Fokker şi Hansa Brandenburg Doppeldecker Kampf (K.D.) Comandantul grupului, căpitanul (cpt.) av. Karl Nikitsch, as cu şase victorii aeriene, a cerut înzestrarea grupului cu avioane moderne „deoarece pe frontul românesc se duc tot mai des lupte dure, câineşti, pierderile în oameni şi aparate fiind mari"[6].
Aviaţia germană avea pe frontul românesc 10 escadrile: nr. 241, 243, 267, 20, 35, 36, 42, 48, 73 şi 74. La aceastea se adăugau două escadrile de hidroavioane de la Constanţa (Lacul Siutghiol) şi de la Brăila (Lacu Sărat). În total, aviaţia germană dispunea pe frontul românesc de 115 - 120 de avioane şi hidroavioane de tipurile: Allgemeine Electrizitats Gesellschaft (A.E.G.), Luftverkehrsgesellschsft (L.V.G.) şi D.F.W., pentru recunoaştere şi bombardament; Gotha pentru recunoaştere îndepărtată şi bombardament strategic; aparate de vânătoare Aviatik D.II, Fokker E.III, D.II, Albatros D.III şi Rolland. Pentru susţinerea obiectivelor strategice, M.C.G.R. a înfiinţat încă două escadrille de aviaţie, ambele alocate Grupului 2 Aeronautic de la Tecuci: Escadrila Farman (Esc. F.) 9 şi Escadrila Nieuport (Esc. N.) 11[7].

1. Scurtă cronică a activităţii aeronauticii militare române pe timpul bătăliei de la Mărăşti

Pregătirile pentru începerea ofensivei Armatei Române erau în plină desfăşurare, Aeronauticii Militare revenindu-i un rol important în derularea evenimentelor. Contribuţia pe care aviaţia urma s-o aibă în timpul luptelor a fost subliniată într-un document al M.C.G.R. din 7/20 iulie 1917. Iată conţinutul acestui ordin: „Este necesar să se mărească forţele aeriene cu aeroplane de recunoaştere şi de artilerie, cu aparate de luptă cu un singur loc (de vânătoare-n.a), baloane captive, armament antiaerian şi aceasta înainte de izbucnirea luptei de ofensivă apropiată, deoarece primul obiectiv al contraatacului inamic va fi să-şi asigure complectamente stăpânirea câmpului de luptă aerian. Acesta trebuie oprit cât mai curând posibil. Îndată ce se va ordona întărirea frontului ameninţat, dat fiind că situaţia a devenit clară şi că decizia de a zdrobi planul inamicului a fost deja luată, forţele aeriene precum şi armamentul antiaerian trebuie însă întărite în mod considerabil"[8]. În aşteptarea orei „H", observatorii (obs.) aerieni români erau total absorbiţi cu studiul poziţiilor inamice, misiuni pe care le îndeplineau după fotografiile de ansamblu şi de detaliu executate la verticală sau panoramic. Toate obiectivele de pe fotografii au fost însemnate pe planuri directoare, încât se putea depista, de la o zi la alta, orice lucrare nouă de fortificaţii, orice schimbare survenită în organizarea frontului deja cunoscută din fotografiile precedente. Erau studii de sinteză bine documentate, coroborate cu informaţiile primite în urma interogatoriilor prizonierilor inamici. A fost o muncă dificilă şi migăloasă, care şi-a arătat roadele în timpul marilor bătălii din vara anului 1917.

Un rol însemnat l-a avut în această direcţie Serviciul de informaţii al Aeronauticii. Aprecierile Biroului de informaţii din M.C.G.R. în legătură cu activitatea acestuia sunt relevante: „Acest serviciu s-a organizat conform instrucţiunilor speciale. Fiecare grup aerian a avut un birou, iar în fiecare escadrilă a lucrat un ofiţer cu informaţiile. S-au adunat informaţii foarte importante despre mişcările trupelor inamice de infanterie şi artilerie, precum şi activitatea bateriilor grele, locul şi instalarea acestora, supravegherea drumurilor şi căilor ferate, aerodromurilor şi instalaţiunile acestora. În ceea ce priveşte căutarea şi supravegherea bateriilor inamice, observatorii din avion au transmis prin t.f.f. locul acestora. S-au centralizat date foarte importante despre aviaţia inamică, aerodromuri, dotare, tactici de luptă, armamentul din dotare, sectoarele de activitate. Rezultatele obţinute de Serviciul de informaţii al Aeronauticii au fost foarte importante, unităţile de artilerie au avut un sprijin mare în activitatea lor, primind informaţiuni şi fotografii de la escadrilele aviaţiei (de recunoştere - n.a.) şi s-au transmis imediat rezultatele diviziilor şi regimentelor de artilerie grea. Diviziile de infanterie au primit informaţiuni precise privind situaţia trupelor inamice, a fortificaţiunilor existente, a dispunerii bateriilor de artilerie şi de la observatorii din baloanele captive şi din aviaţiune"[9].

Aviatorii din Grupul 2 Aeronautic au îndeplinit în ziua de 7/20 iulie 1917, 15 misiuni de luptă şi au angajat 8 lupte aeriene. Într-u raport întocmit de maiorul (mr.) aviator (av.) Andrei Popovici trimis M.C.G.R., comandantul grupului sublinia creşterea numărului de misiuni ale aviaţiei Puterilor Centrale în zona Mărăşeşti - Mărăşti. Cităm din acest important document: „...În vederea operaţiunilor de mare anvergură care vor începe în curând, activitatea aviaţiei inamice este foarte mare. Aceasta a angajat lupte aeriene cu piloţii din (escadrilele - n.a.) N.11 şi N.3, după cum urmează: sublocotenentul Nasta (Egon - n.a.) - 4, plutonierul Popescu (Marin - n.a.) - 1, sergentul Magâlea (Paul - n.a.) - 1. Plutonierul Marin Popescu a primit 5 gloanţe în avion (Nieuport 11, nr. 993). Lupte deosebit de înverşunate au dus şi căpitanul Gond şi sergentul Théron din Escadrila N.3..."[10].
În Buletinul Informativ nr. 252 al M.C.G.R. din 8/21 iulie 1917 se sublinia printre altele: „Observaţii aeriene: se constată înlocuirea unităţilor inamice în regiunea de la sud de Tolgyes (Poiana), Târgu Secuiesc; un batalion inamic a părăsit frontul îndreptându-se spre Valea Putnei. Se semnalează o activitate intensă a recunoaşterilor aeriene în direcţia Târgu Secuiesc. Prin recunoaşterile aeriene s-au descoperit în Valea Milcovului, multe depozite şi convoaie inamice. Un balon captiv inamic care se ridicase 600 - 700 m pe Dealul Horjeştilor, la sud de Vizantea Mănăstirească a fost silit să coboare după 20 minute din cauza focului artileriei noastre. În direcţia Gura Văii, la ora 19.45, a fost văzut un balon Captiv..."[11].
La 9/22 iulie 1917 a fost declanşată Bătălia de la Mărăşti, artileria română bombardând poziţiile germane timp de două zile. Încă de dimineaţă primele salve ale artileriei Corpului (C.) 4.A. au dat semnalul declanşării operaţiei ofensive din zona Mărăşti. Mai târziu, conform ordinelor primite, au răsunat puternic tunurile şi obuzierele din sectorul ofensiv al C.2.A. Era începutul declanşării marilor bătălii din vara anului 1917. În prima zi a ofensivei trupelor române la Mărăşti, misiunile aeriene au fost influenţate încă de la început de condiţii meteorologice nefavorabile. Ploaia şi ceaţa, care împiedicau observarea efectelor distructive ale proiectilelor noastre, ce au determinat frecvente întreruperi ale zborurilor Esc. F.2 şi F.6 în sectorul de atac[12].

Activitatea deosebită desfăşurată de aviatorii din Esc. F.5 pentru A.6.Ru., a fost evidenţiată în Ordinul de Zi nr. 79 /1917 al C.29.A.Ru. Iată ce conţine acest important document militar aliat: „În timpul operaţiilor desfăşurate în ultima perioadă, Escadrila Farman 5 a adus Corpului (29 Armată - n.a.) cele mai mari servicii printr-o muncă intensivă. Recunoaşterile directe şi recunoaşterile fotografice executate pe măsură ce inamicul se fortifică, au dat posibilitatea tuturor oamenilor din Corp de a cunoaşte în mod exact poziţiile ce trebuie atacate. Cinzeci de tunuri ale inamicului au fost fotografiate în baterii, ceea ce ne-a permis să facem cu deplin succes pregătirea de artilerie timp de patru zile. Toate bateriile, fără excepţie, au fost reglate cu ajutorul curajoşilor aviatori români. Începând din prima zi a luptei de artilerie şi în timpul celor trei zile ce au urmat, aviatorii români au observat cu atenţie rezultatul tirului nostru, cu un curaj exclusiv şi o exactitate admirabilă. Ei au procurat cu rapiditate Statului major al Corpului de armată informaţii foarte bune asupra distrugerilor şi au dat posibilitatea ca, în câteva ore, să se poată face cunoscut prin crochiuri, rezultatul pregătirii de artilerie la toate trupele.

Pentru activitatea remarcabilă desfăşurată în serviciul nostru, aduc omagiul meu în modul cel mai cordial comandantului Escadrilei F.5, căpitanului aviator Radu Irimescu, sublocotenentului Dumitrescu (Ioan - n.a.), sergentului Teodorescu Dumitru, sergentului Nicolae Iliescu-Mitralieră, observatorilor: Păunescu (Aurelian - n.a.), sublocotenenţilor Popovici (Ştefan - n.a.), Alimănescu (Theodor - n.a.), Ioanid Ralea Ioan şi întregului personal al acestei escadrilei. General locotenent Kotzebue"[13]. Folosirea intensă a aviaţiei în marea confruntare de la Mărăşti, a imprimat un caracter modern acţiunilor de luptă. Armata Română dispunea de un material aeronautic de calitate bună, aproape comparabil cu cel din dotarea escadrilelor Puterilor Centrale. În timpul luptelor, a fost pusă în valoare măiestria personalului navigant, Comandamentul A.2.R. a beneficiat de aportul noii arme. Nu întâmplător, aviatorii români erau comparaţi în acel timp cu cei francezi, socotiţi în epocă, ca cei mai buni din lume[14].

La 10/23 iulie 1917, după prima zi de ofensivă, aviatorii din escadrilele de recunoaştere F.6 şi F.2 au survolat zona de operaţii, fotografiind distrugerile bombardamentului de artilerie românesc asupra poziţiilor inamice de pe Dealul Mărăşti, comunicând informaţii deosebite Comandamentului A.2.R.[15]. Observatorii aerostieri au executat în această zi numeroase misiuni de luptă. Atacat de un avion de vânătoare Fokker german, locotenentul (lt.) Mihail Mihalcea s-a apărat cu puşca mitralieră aflată la bordul nacelei şi ,,a tras până când a terminat toate cartuşele, apoi, aprinzându-se balonul (Caquot - n.a.), a sărit cu umbrela (paraşuta - n.a.)". Pentru fapta sa de arme, prin Î.D.R., nr. 1272 din 30 octombrie 1917 a fost decorat cu Ordinul ,,Steaua României" cu spade în gradul de Cavaler[16]. Aviatorii austro-ungari şi-au luat revanşa doborând două avioane ruseşti: unul de recunoaştere, la Soveja, şi un Spad VII de vânătoare, pe frontul bucovinean. Comandantul Karl Nikitsch obţinea cea de-a 7-a victorie aeriană[17].

După ce în tot cursul nopţii de 10/23 - 11/24 iulie 1917, artileria română a continuat cu intensitate sporită să bată poziţiile inamice, în zorii zilei de 11/24 iulie, marile unităţi din dispozitivul ofensiv al A.2.R. au început atacul între Poiana Încărcătoarea şi Mărăşti, trupele române învingând pe cele inamice, care s-au retras precipitat. Din păcate, prăbuşirea apărării A.8 Ru. într-un alt sector al frontului (în Galiţia) a determinat M.C.G.R. să ordone oprirea ofensivei A.2.R. şi anularea acţiunii de la Nămoloasa (prevăzută pentru 13-15 iulie 1917)[18]. Concomitent cu atacul marilor unităţi române a început acţiunea ofensivă a C.8.A.Ru. (cu trei divizii), care trebuia să cucerească înălţimea vârfului Momâia (Cota 630) şi să iasă pe linia pârâului Vizantea, la Ireşti. Tragerile de artilerie româno-ruse s-au lungit şi aviatorii aveau misiunea să corecteze tirul bateriilor noastre, informând la timp distrugerile provocate. Aviaţia a primit misiunea să sprijine direct atacul ofensiv al trupelor româneşti şi ruseşti prin bombardarea liniilor inamice şi fotografierea obiectivelor distruse.

Bombardamentele executate de aviatorii români în zilele de 9/22 şi 11/24 iulie 1917 au fost eficace, apreciere desprinsă din interogatoriilor prizonierilor germani. Astfel, câţiva dezertori din Regimentul 2 Grenadieri (D.109) au declarat că prin bombardamentul aviaţiei noastre „...linia a 2-a de tranşee din sectorul Gârleşti a fost distrusă aproape complet, s-au înregistrat 60 de morţi şi peste o sută de răniţi..."[19]. Aviatorii din Grupul 1 Aeronautic Bacău au realizat, în ziua de 11/24 iulie 1917, 18 misiuni de luptă, totalizând 52 de ore, ceea ce pentru acel timp era un mare record, contribuind la succesul trupelor române care au eliberat Mărăştiul, cu toate cele 12 escadrile româneşti participante la ofensivă[20]. Generalul (gl.) Friedrich von Gerok, comandant de armată (Corpul 8 şi Grupul Ruiz), arăta într-un raport operativ activitatea deosebită desfăşurată de aviatorii români în primele zile ale ofensivei: „Artileria română este foarte activă în atac. Prin colaborare cu aviaţia, printr-un foc puternic de bombardament, a executa toate breşele chiar înainte de atac. Artileria noastră, faţă de prea marea activitate a aviaţiei inamice (română - n.a.), nu mai este capabilă de a reduce la tăcere bateriile inamice" [21].
- Va urma -

-------------------------------------------------------------

[1] Nota autorilor (n.a.), la 1 aprilie 1913, a fost votată „Legea de organizare a Aeronauticii Militare" de către Parlamentul României, ce a fost sancţionată prin Inalt Decret Regal (Î.D.R.) nr. 3199 din 20 aprilie 1913 şi publicată în Monitorul Oficial. Ea a pus bazele noii categorii de forte armate, de sine stătătoare în România. Prin această lege se înfiinţa „Serviciul de aeronautică militară," format din două secţii (Aviaţie şi Aerostaţie). Totodată aceasta stabilea statutul personalului din aeronautică, recunoscându-se pentru prima dată calitatea de personal navigant, cu drepturile aferente pentru piloţi, aeronauţi şi tehnici, ce formau împreună „Corpul aeronauţilor permanenţi." Acestora li sau adăugat la începutul Războiului de Întregire Națională, artileriștii antiaerieni.
[2] Strâmbeanu gl mr dr. Victor, Nicoară cdor dr. Marius-Adrian, Barac mr Mircea, Stan cpt Daniel, Turturică Sorin, Sultănoiu Adrian, Aeronautica Militară Română, Editura Curtea Veche, Bucureşti, două ediţii 2013 şi 2014, p. 94
[3] Avram Valeriu, Istoria aviaţiei militare române 1910-2010. Edirura Scrib, Bucureşti, 2010, p. 94
[4] Avram Valeriu, Aeronautica Română în Războiul de Întregire Naţională 1916-1919, Editura Militară, Bucureşti, 2012, p. 241
[5] Avram Valeriu, „Crucile negre. Aviaţia Puterilor Centrale deasupra României 1916-1917", Editura Pro-Historia, Bucureşti, 2001, p. 142
[6] Österreichsches Statarchiv Kriegsarchiv Ö.S.K), fond. 8533/62, p. 4
[7] Avram Valeriu, Niculescu Valeriu, Războiul aerian deasupra României (1916-1918) oglindit în memorii, jurnale de front, carnete de zbor şi rapoarte, Editura Editgraph, Buzău, 2015, p.141
[8] Arhivele Militare Române (A.M.R.), fond Marele Cartier General (M.C.G.), dosar (ds.) 1199, fila (f.) 9
[9] Ibidem, ds. 315, f. 203-205
[10] A.M.R., fond Direcţia Aeronauticii, ds. 81, f. 11
[11] A.M.R, fond M.C.G., ds. 194, f. 558
[12] Ibidem, ds. 816, f. 69
[13] Ibidem, ds. 52, f. 116
[14] Avram Valeriu, Cerul în flăcări 1914-1918. Aviaţia beligeranţilor în primul Război Mondial, Editura Militară, Bucureşti, 2014, pp. 12; 400-403
[15] A.M.R., fond Direcţia Aeronauticii, ds. 59, f. 11
[16] „Monitorul Oastei", nr. 134 din 10 noiembrie 1917
[17] Ö.S.K., fond 8535/58, p. 44
[18] Strâmbeanu gl mr dr. Victor, Nicoară cdor dr. Marius-Adrian, Barac mr. Mircea, Stan cpt. Daniel, Turturică Sorin, Sultănoiu Adrian, Op. cit., p. 98-100
[19] A.M.R., fond M.C.G., ds. 1175, f. 121
[20] Avram Valeriu, Nicolescu Valeriu, Op. Cit, Editura Editgraph, Buzău, 2015, p. 150
[21] A.M.R., fond M.C.G., ds. 294, f. 579

footer