Revista Art-emis
Acţiunile aeronauticii militare române pe timpul marilor bătălii ale românilor din vara anului 1917 (4) PDF Imprimare Email
Dr. Valeriu Avram, Cercetător ştiinţific & Comandor Av. (r) Dr. Marius-Adrian Nicoară   
Miercuri, 09 August 2017 20:27

ww 1-Lupta aeriana 3Activitatea Aeronauticii Militare Române s-a desfăşurat cu elan şi spirit de sacrificiu şi pe frontul de la Oituz. Misiunile ordonate au fost îndeplinite cu promptitudine, abnegaţie şi curaj, comandamentele trupelor terestre primind la timp informaţii privind situaţia reală de pe front. Prin acţiunile lor, aviatorii români au contribuit la încetinirea ofensivei Corpului 8 Armată Austro-Ungar (C.8.A.A.U.), care nu a reuşit decât o înaintare minimă pe Valea Trotuşului. Lovitura asupra Vârfului Cireşoaia aflat la joncţiunea A.2.R. şi A.9Ru., putea fi executată numai printr-o cooperare bine organizată şi constant realizată, pe timpul luptei cu participarea tuturor escadrilelor de aviaţie româno-ruse. A.2.R. dispunea pe acest front de sprijinul escadrilelor N.1, F.2, F.4 şi F.6. Esc. N.10 Vânătoare dislocată în nordul ţării executa misiuni pentru trupele româno-ruse aflate în acest sector.

Deşi din punct de vedere ierarhic Esc. C.12 se subordona M.C.G.R., aviatorii unităţii au executat misiuni de recunoaştere îndepărtată şi bombardamente pe frontul Oituzului, cu avioane bimotoare C.G.4 aveau o autonomie de şase ore de zbor şi luau în lansatoare opt bombe de 10 - 12 kg fiecare. Aviaţia rusă dispunea pe acest front de importante forţe aeronautice, Esc. 7, 9, 19, 28, 30, 32 erau dotate cu avioane de recunoaştere îndepărtată şi bombardament tip: F.40, F.60, Anatra, precum şi cu avioane de vânătoare N.17, N.21, N.23, N.28 şi Spad 7. Aviatorii ruşi îndeplineau misiuni numai pentru A.9Ru. Aparatele de zbor aliate aveau caracteristici tehnico-tactice asemănătoare cu cele aflate în serviciul aviaţiei Puterilor Centrale[57].

Aviaţia austro-ungară dispunea de frontul Oituzului de aproape toate unităţile de aviaţie care luptau pe frontul românesc şi cărora li s-au alăturat începând cu 1 septembrie 1917 şi Flik 27. Personalul navigant al acestei escadrile era format din piloţi care acţionaseră pe frontul rusesc şi luptau pe avioane tip Oeffag C.II seria 52.5 şi Lloyd C.V. seria 46, aparate de zbor moderne întrebuinţate în misiuni de recunoaştere şi bombardament[58].

În vederea ofensivei de pe Valea Oituzului, aviatorii Grupului 1 Aeronautic Bacău au desfăşurat o intensă activitate în zilele de 21 august/3 septembrie şi 25 august/7 septembrie 1917. Echipajele Escadrilelor F.2 şi F.6 au fotografiat lucrările inamice aflate pe vârfurile Coşna, Cireşoaia şi Dealul Mare. Aviaţia de vânătoare a patrulat zilnic deasupra frontului, angajând lupta cu avioanele germane şi austro-ungare[59].

Piloţii din escadrila de vânătoare N.1 au îndeplinit în acestă zi opt misiuni de luptă totalizând 11 ore de zbor, plt. Ioan Georgescu, locotenenţii Gheorghe Mihăilescu şi Paul Urechescu (venit de curând în escadrilă) s-au luptat cu cinci avioane de vânătoare austro-ungare tip K.D. „Aviatorii noştri, graţie curajului de care au dat dovadă, zburând şi luptând împotriva avioanelor inamice pe care le ştiau superioare, s-au impus în faţa aviaţiei inamice ale căror incursiuni au devenit mai rare şi atunci veneau cu forţe superioare, ca în cazul de faţă, pentru că se temeau a nu fi atacate de mai multe avioane româneşti şi a suferi pierderi"[60].

În dimineaţa zilei de 26 august/7 septembrie 1917, echipajul alcătuit din submaistrul pilot Dumitru Rosetti şi lt. obs. Constantin Gonta, a primit misiunea să execute o recunoaştere în zona Cireşoaia. Când F. tip 42 nr. 3348 survola Târgu Ocna, observatorul a văzut câteva baterii de artilerie româneşti în curs de amplasare. Avionul şi-a continuat zborul spre Cireşoaia, ale căror povârnişuri coborau în trepte abrupte spre Slănic. Acesta a fotografiat traseul pentru a stabili cu precizie zona pe care artileria română urma s-o bombardeze. A identificat câteva centre de rezistenţă germane, care erau camuflate pe Valea Slănicului, lt. obs. Constantin Gonta determinând cu precizie coordonatele unor baterii inamice. A transmis prin t.f.f. tot ceea observa. În timpul zborului, A.A. germană a deschis un foc intens, obligând pilotul să execute diferite manevre pentru a scăpa de efectul exploziilor obuzelor de calibru 105 mm. Când avionul era pe punctul de a se întoarce la aerodrom, tragerile A.A. inamice au încetat. Era „semnalul" că în zonă au apărut avioanele de vânătoare germane şi austro-ungare. Nu peste mult timp, echipajul Rosetti - Gonta a fost atacat de un aeroplan Albatros, apoi de un al doilea avion inamic. Aviatorii noştri se aflau într-o situaţie dificilă şi lupta se putea încheia cu un sfârşit tragic. În timp ce lt. obs. C. Gonta se apăra cu mult curaj, dinspre localitatea Măgura au apărut două avioane N. pilotate de locotenenţii Mihăilescu şi Brullard din Escadrila N.1 „N-am părăsit câmpul de bătaie - nota C. Gonta -, am intrat şi noi în luptă împreună cu camarazii noştri. Rafalele curgeau ca nişte râuri de foc în toate sensurile şi aveam impresia că nu mai aveam scăpare, mai multe gloanţe au trecut vijelios pe deasupra capetelor noastre, un glonţ a lăsat o urmă pe casca mea de zbor"[61]. Confruntarea a fost violentă, F. nr. 3348 a fost lovit de 12 gloanţe în planuri şi carlingă. „Am atacat Aviatik-ul de vânătoare - nota lt. francez Brullard -, de la 100 m şi am tras 60 de cartuşe pe măsură ce mă apropiam de el. Aviatik-ul a făcut o întoarcere bruscă şi pilotul inamic a tras o rafală care a trecut pe deasupra planului superior stâng al Nieuport-ului. Am deschis din nou focul şi am văzut cum începe să zboare dezordonat, retrăgându-se în liniile sale, semn că fusese lovit în motor"[62].

În după-amiaza aceleiaşi zile, aviaţia germană a bombardat gara şi oraşul Adjud, A.A. română şi aviaţia nu au intervenit la timp, pagubele fiind importante. În urma anchetei făcută de conducerea Direcţiei Aeronauticii, a fost întocmit un raport care a fost trimis Biroului operaţii din M.C.G.R. În document se precizau cauzele care au dus la această situaţie: „Incursiunea aeriană a inamicului asupra gării din Adjud a fost favorizată de următoarele împrejurări:
1. Aviaţia inamică este superioară aviaţiei noastre atât ca efective, cât şi ca aparate care sunt de ultimul tip perfecţionat.
2. Obiectivul bombardat fiind prea aproape de front era normal să nu poată fi apărat de avioanele noastre, întrucât această operaţiune se execută în câteva minute, deci fără a avea timpul material necesar de a anunţa avioanele noastre. Cu atât mai mult, cu cât în cazul de faţă, au atacat 12 avioane (germane n.a.) deci o forţă superioară, cărora nu li s-ar fi putut opune decât cele câteva aparate ale noastre ce se aflau în momentul acela disponibile.
3. Probabil că trenurile cu muniţiuni au stat garate câteva zile în staţia Adjud, astfel că inamicul a fost informat de acestă situaţie. A lipsit orice mijloc de apărare antiaeriană" [63].
Aeronautica română obţinea în acestă zi o victorie aeriană mai deosebită. Lt. obs. Mihail Vitzu din Compania 3 Aerostaţie, în timp ce executa o misiune în nacela balonului ,,Caquot", a fost atacat de un avion de vânătoare german tip Fokker din Staffel 42. Lupta a durat 20 de minute şi obs. Vitzu, a reuşit cu puşca mitralieră de bord Lewis, să lovească în motor aparatul inamic pilotat de lt. Otto Müller. Fokker-ul a luat foc şi s-a prăbuşit la sol în apropierea gării din Tecuci. Pentru fapta sa de arme, lt. obs. aerostier Mihail Vitzu a fost decorat cu Ordinul „Steaua României" cu spade în gradul de cavaler[64].

În ziua de 26 august/8 septembrie 1917, o escadrilă de hidroavioane germane a bombardat şantierul naval de la Chilia Veche, unde se reparau vasele ruseşti „Mistislav" şi „Udalai". Au fost ucişi doi soldaţi şi alţi patru au fost răniţi, iar o cabină de şlep a fost aruncată în aer[65]. În dimineaţa zilei de 27 august/9 septembrie 1917, la ora 6.00, artileria D.1, 6, 7, I.R. a deschis focul pe frontul de la Oituz, marcând începutul ofensivei A.2.R. Sectorul de front cuprins între Cireşoaia - Bâtca - Cota 772 - Vârful Ungureanu a fost puternic bombardat. Echipajele din Esc. F.4 şi F.2 au asigurat reglarea tragerilor de artilerie, fotografiind poziţiile inamice şi româneşti. În Raportul nr. 2879 din 27 august/9 septembrie 1917 întocmit de Comandamentul A.2.R., se consemna: „Escadrila F.2: două zboruri de fotografiere a bateriei aflată lângă satul Herăstrău şi a primelor linii inamice de la Cireşoaia. O nouă linie de tranşee între Coşna şi Grozeşti. S-au luat fotografii a celor două aparate inamice doborâte de locotenentul Brullard ieri dimineaţă şi astăzi. Două reglaje de artilerie a Bateriei de 120 mm aflată la Pârgăreşti, echipajul nostru (plt. major Bucur Stan-slt. Ioan Barzon - n.a.) a susţinut o luptă cu un Brandenburg pe care l-a alungat. S-au aruncat 8 bombe asupra parcurilor şi barăcilor de la Cota 570. Inamicul contraatacă şi bombardează regiunea de la vest de Grozeşti. Un zbor de bombardament asupra stabilimentelor inamice din regiunea Oituz şi Hârja. Escadrila F.6: un zbor de recunoaştere în regiunea Vidra - Vizantea. S-a văzut un convoi de vehicule şi trei companii de infanterie. Escadrila N.1: cinci misiuni de protecţie şi trei lupte aeriene cu avioanele inamice. Locotenentul Mihăilescu (Gheorghe - n.a.) se luptă cu un Brandenburg şi trage asupra lui 100 de cartuşe. Adjutantul Bruyere se luptă cu un K.D. pe care-l alungă. Plutonierul Popescu (Marin - n.a.) se luptă la nord-est de Cota 1001 cu un avion inamic. Două gloanţe în aparat (N. nr. 993 - n.a.)"[66].

Activitatea deosebită desfăşurată de aviaţia română a fost recunoscută chiar de inamic. Iată ce scria în carnetul său de însemnări un ofiţer german luat prizonier la sfârşitul lunii octombrie 1917: „10 septembrie 1917. Compania noastră cu un efectiv de 22 de oameni a participat la inspecţia Kaizerului (împăratul Wilhelm al II-lea - n.a.). Din regimentele tuturor diviziilor s-au ales soldaţi care iau parte la această inspecţie. S-au împărţit multe decoraţii, prusacii erau îmbrăcaţi în uniforme noi, toţi (decoraţii - n.a.) cu (medalia - n.a.) „Crucea de Fier" pe piept iar bavarezii, cu uniformele lor zdrenţuite şi plini de murdărie, fuseseră aduşi din tranşee. În timpul ceremonialului, avioanele inamice au lansat bombe şi au mitraliat trupele, încât s-a renunţat la inspecţie şi Kaizerul a trebuit să fie dus la adăpost pentru că era pericol să fie rănit sau chiar ucis. De la începutul lunii august şi până acum, aviatorii inamici ne-au creat mari neplăceri, când nu te aşteptai, lansau bombe sau mitraliau din aer pe bravii noştri infanterişti... Am avut multe pierderi din cauza lor" [67].

Amploarea activităţii aeriene pe frontul A.2.R. a determinat M.C.G.R. să întărească Grupul 1 Aeronautic cu încă 4 avioane: 2 N. tip 11, 1 Morane Saulnier şi 1 F.40 aduse de la R.G.A. de la Iaşi. În acelaşi timp, s-a refăcut Grupul 3 Aeronautic la Botoşani, iar din punct de vedere operativ personalul navigant al unităţii a fost pus la dispoziţia M.C.G.R. [68]. Raportul nr. 3244 al M.C.G.R. către regele Ferdinand I al României cuprinde un scurt rezumat al evenimentelor aeronautice din perioada 30 august/12 septembrie - 31 august/13 septembrie 1917: „Aviatorii noştri au avut 7 lupte aeriene în regiunea Târgu Ocna; locotenentul Craiu şi plutonierul Muntenescu au dus fiecare câte două lupte. Aviaţia inamică a fost foarte activă între orele 11.00 - 12.00 şi 17.30 - 19.00. Mai multe avioane inamice au evoluat deasupra frontului făcând recunoaşteri. Un avion inamic, care a evoluat la ora 19.00 deasupra pădurii Muncelu, fiind bombardat de artileria noastră antiaeriană, a fost lovit deoarece a căzut brusc în liniile inamice, în ziua de 31 august/13 septembrie 1917"[69].

În zilele de 2/15 - 3/16 septembrie 1917, aviatorii români s-au luptat cu avioanele inamice, zborurile acestora în liniile noastre determinând o mobilizare de forţe aeronautice importante. Plecat într-o misiune de reglare a tirului, echipajul format din plt. pilot Ion Sava Câmpineanu (provenea din aviaţia austro-ungară) şi slt. obs. Theodor Alimănescu (F.40 nr. 2492) din F.5 n-a putut să execute misiunea din cauza avioanelor germane: „Am văzut trei avioane inamice şi unul ne-a atacat de trei ori. Am tras suficient de multe cartuşe pentru a-l determina să plece în liniile sale", nota observatorul Alimănescu. Echipajul Teodorescu - Nicolau a reuşit să ţină la distanţă un Hansa Brandenburg.C.I. trăgând asupra lui rafale lungi de mitralieră, continuând reglajul unor baterii din Grupul Marinescu asupra poziţiilor inamice de pe vârful Coşna. Tirul a fost condus aşa de bine prin t.f.f., încât proiectilele româneşti au lovit un depozit de muniţii german care a explodat[70]. Un raport al plt. Ioan Georgescu din Escadrila N.1, preciza: „Recunoaşterea sectorului Ureşti - Valea Dofteanei şi protecţie pentru F.2. Am văzut un (avion - n.a.) A.E.G. în apropiere de Târgu Ocna şi am atacat aparatul inamic, care s-a refugiat spre Kezdyvasarhely (Tg. Secuiesc). Am văzut două Nieuporturi şi un F.40. Am pornit după un avion inamic care zbura deasupra Oneştiului şi acesta văzând că îl urmăresc a intrat brusc în liniile sale pe la Fabrica «Union». Luând înălţime, am văzut un alt avion inamic în luptă cu un Nieuport care n-a rezistat atacului şi s-a retras pe Valea Oituzului. Între orele 10.00 - 11,35, am văzut două avioane inamice care n-au putut fi ajunse din cauza norilor. Activitatea aviaţiei inamice-mijlocie"[71].

Baza aeriană germană de la Focşani a fost survolată de plt. Paul Magâlea din Esc. N.11 în ziua de 3/16 septembrie 1917. „Am văzut 7 hangare individuale în semicerc pe câmpul de la sud-vest şi un singur hangar pe câmpul de zbor din est. Urmărit de două avioane inamice până la Focşani, am văzut cea de-a treia pistă de zbor care avea două hangare-corturi", nota pilotul nostru de vânătoare într-un raport [72]. Prin Ordinul nr. 3917 al M.C.G.R., începând cu 9/22 septembrie 1917, gruparea unităţilor aeronatice era următoarea[73]:
Grupul 1 Aeronautic Bacău. Avea în subordine escadrilele: F.2, cu terenul de zbor la Borzeşti, avea în dotare 6 avioane; F.4 avea în dotare 6 aparate F.40, terenul de zbor se afla tot pe aerodromul de la Borzeşti; F.6, cu aerodromul la Gârbovanul, avea în serviciu 6 avioane F.40, F.46 şi F.60; N.1, cu sediul la Borzeşti, avea în dotare 6 avioane de vânătoare N. şi un aparat bimotor C.G.4.
Grupul 2 Aeronautic Tecuci. Avea în subordine următoarele escadrile: F.5 avea în serviciu 8 avioane F.40, F.46 şi terenul de zbor la Domneşti; F.9, dotată cu 6 avioane de recunoaştere, avea aerodromul la Ţigăneşti; N.3, cu aerodromul la Tecuci şi un altul de rezervă la Bârlad era înzestrată cu 6 avioane de vânătoare N. (11, N.17 şi N.21); N.11 avea aerodromul la Tecuci. Escadrila era dotată cu 7 avioane N. (tip 11, 17 şi 21), unele dintre aparate aveau lansatoare de fuzee-rachetă tip „Le Prieur". Unitatea a primit în serviciu un bimotor C.G.4.pentru executarea misiunilor de recunoaştere îndepărtate şi bombardament.
Grupul 3 Aeronautic Botoşani. Avea în subordine escadrilele: F.7, cu sediul la Botoşani înzestrată cu 3 avioane F.40 şi F.46; N.10, cu terenul de zbor la Botoşani avea în dotare 6 avioane de vânătoare şi vânătoare-bombardament tip N. 11, 12, 21 şi două avioane Morane Saulnier. Esc. B.M. 8 avea în dotare 8 avioane de bombardament Breguet şi B.M. şi continua să fie în subordinea M.C.G.R.

În ziua de 9/22 septembrie 1917, personalul navigant al Escadrilei B.M.8 din care făceau parte şi subofiţerii piloţi Gheorghe M. Stan şi Simion Bărbulescu, a bombardat depozitele de muniţii din Focşani. Au plecat de la Călmăţui, la ora 19.00, cu câte 20 de bombe „Michelin" fiecare în lansatoare. Condiţiile de zbor erau nefavorabile, din sud bătea un vânt puternic în rafale iar ceaţa plutea deasupra liniilor. Echipajele au intrat în adâncimea teritoriul ocupat de inamic, atacând obiectivul ordonat. „Oraşul era bine luminat şi am lansat bombele asupra depozitelor care sunt lângă gară. Când bombele au căzut, proiectoarele au măturat cerul pentru a ne prinde, dar ceaţa era groasă şi lumina difuză. Totuşi, focul produs de bombele noastre se vedea de la 10 km şi am aterizat la ora 20.40 pe un vânt puternic şi inegal care în apropiere de Vânători şi-a schimbat direcţia, bătea acum din spate şi era foarte greu de aterizat. Din această cauză şi a ceţii, pista nu s-a văzut şi am fost nevoiţi să aterizăm la Călmăţui", nota subofiţerul pilot Simion Bărbulescu într-un raport înaintat comandantul Armand Delas[74].

În ziua de 13/26 septembrie 1917, aviaţia austro-ungară a pierdut un echipaj care s-a luptat cu mult curaj cu Nieuporturile româneşti din Escadrila N.1. Astfel, echipajul din Flik 36 format din subofiţerul pilot Rudolf Simacek şi lt. obs. Leo Onciul, în timp ce îndeplinea o misiune de recunoaştere în sectorul Grozeşti - Târgu Ocna, a fost atacat de locotenenţii Gh. Gheorghiu, Gh. Mihăilescu şi subofiţerul Nicolae Mănescu. Avionul Hansa Brandenburg C.I. seria 269.26 a fost grav avariat în urma schimbului de focuri, echipajul Simacek - Onciul a aterizat în liniile româneşti şi s-a predat trupelor române. Cea de-a doua victorie aeriană a zilei a fost obţinută de echipajul format din plt. maj. pilot Bucur Stan şi lt. obs. Constantin Gonta din F.2. În urma unei lupte aeriene desfăşurată deasupra localităţii Grozeşti, un avion austro-ungar de recunoaştere a fost grav avariat, prăbuşindu-se în liniile noastre. La contactul cu solul, aparatul inamic a luat foc şi a făcut explozie, aviatorii austro-ungari pierzându-şi viaţa[75].

Activitatea aviaţiei Puterilor Centrale a fost foarte mare în ziua de 11/24 septembrie 1917, poziţiile româneşti fiind survolate de zeci de avioane inamice. Până la ora 12.00 s-au înregistrat opt avioane care au zburat mai ales în zona Târgu Ocna-Grozeşti-Oneşti. Sectorul Caşin-Slănic, a fost survolat de 7 avioane de recunoaştere şi bombardament uşor Hansa Brandenburg C.I. însoţite de avioane de vânătoare K.D. Plt. Georgescu din Esc. N.1 s-a luptat cu două Brandenburguri în două reprize, iar la ora 13.15 a susţinut o luptă aeriană cu un avion de vânătoare austro-ungar tip K.D. pe care l-a forţat să părăsească liniile noastre.

Artileriştii antiaerieni români au fost activi în acestă zi, obţinând două victorii aeriene. În Raportul nr. 4896 al M.C.G.R. din 11/24 septembrie 1917 adresat regelui Ferdinand I al României, se preciza: „În urma tragerilor executate de postul nr. 7 antiaerian de la Bacău a fost lovit un avion inamic german, care a fost silit să aterizeze lângă satul Gligoreni la 20 km de Bacău. Aeroplanul a fost incendiat de aviatorii germani care au fost luaţi prizonieri. Mitraliera a fost capturată"[76]. Un avion austro-ungar care zbura deasupra localităţii Buhuşi a fost avariat de schijele abuzelor trase de A.A. română instalată în apropierea oraşului. Avionul inamic a aterizat forţat în teritoriul nostru, predându-se autorităţilor militare române[77].

În Raportul telefonic nr. 1413 al Serviciului siguranţei române pe lângă A.4.Ru. din 12/25 septembrie 1917 se menţiona: „Ieri, un aeroplan inamic a fost doborât de aviatorii noştri între Teşcani şi Scorşeni. Aviatorul şi pilotul sunt arestaţi şi cercetaţi. Delegat, Husărescu"[78].
În ziua de 13/26 septembrie 1917, avioanele austro-ungare şi germane au survolat Valea Oituzului şi Soveja. La ora 11.30 două avioane germane au lansat opt bombe asupra gării şi spitalului din satul Frunzeasca, schijele ucigând şase soldaţi şi rănind alte nouă persoane. Deasupra Tecuciului s-au dus trei lupte aeriene iar în sectorul Varniţa, aviatorii noştri au alungat patru avioane germane. Echipajul Rosetti - Guţă din Escadrila F.2 ,,a susţinut o luptă aeriană timp de 15 minute contra unui aparat tip Brandenburg şi a două K.D-uri în zona Satu Nou - Târgu Trotuşul, avioanele inamice au fost puse pe fugă..."[79]. Eroul zilei a fost slt. Marcel Drăguşanu din Esc. N.11 care a doborât într-o luptă aeriană două avioane inamice iar pe al treilea la avariat grav[80]. Cpt. av. ing. Ştefan Proptopopescu, comandantul Esc. N.11 a zburat în zonă şi „am putut observa la locul indicat două furgoane încărcate cu piese de avion şi alături de ele un aparat pe jumătate demontat"[81].

Pentru fapta de arme deosebită, slt. av. Marcel Drăguşanu a fost decorat prin Î.D.R. nr. 830 din 9 aprilie 1918 cu Ordinul „Mihai Viteazul" clasa a III-a. Temerarul aviator român care a luptat în aviaţia franceză încă din anul 1914, a executat la 5/18 iulie 1917 un zbor de 860 km fără escală de la Salonic în Basarabia. A venit în ţară să lupte pentru România Mare fiind repartizat mai întâi la Esc. N.3, apoi, la N.11, unitate de vânătoare constituită numai din aviatori români. Artileriştii antiaerieni au dus de asemenea acţiuni de luptă, înregistrând succese importante. Astfel, în ziua de 14/27 septembrie 1917, postul fix nr. 11 comandat de slt. C. Dumitru a deschis focul asupra unui avion ce zbura deasupra localităţii Ciuşlea (pe Siret) pe care l-a avariat şi l-a obligat să aterizeze între linii. Cea de-a doua victorie aeriană a zilei a fost obţinută de postul mobil nr. 1 format dintr-o secţie de tunuri de 57 mm. ,,Burileanu" şi o secţie de 75 mm. Tunurile A.A. „Burileanu" au deschis focul asupra unui avion inamic care a fost lovit şi a căzut între Comăneşti şi Mărăşeşti. Comandantul postului, lt. Ion Georgescu, a fost decorat cu Ordinul „Coroana României" în gradul de cavaler, iar plt. Costin Simionescu a fost recompensat cu medalia „Bărbăţie şi credinţă" cu spade clasa a II-a[82].

Suferind importante pierderi în luptele aeriene angajate cu aviatorii români, aviaţia Puterilor Centrale a trecut la bombardarea unor obiective civile. Astfel, în ziua de 16/29 septembrie 1917, o escadrilă de avioane germane decolate de la Brăila a bombardat oraşul Galaţi distrugând mai multe case. Piloţii germani „...au coborât la mică înălţime şi au tras cu mitralierele în populaţie, făcând mai multe victime..."[83].

Biruinţa de la Oituz, împreună cu victoriile obţinute de ostaşii români la Mărăşti şi Mărăşeşti, unde aviaţia a avut o mare contribuţie, a hotărât eşuarea planului strategic al Puterilor Centrale de a zdrobi rezistenţa forţelor române de a scoate România din război şi a cuceri întregul teritoriu naţional. Acest rezultat a fost posibil datorită înaltei valori a Comandamentului român, care a condus cu fermitate şi competenţă întreaga operaţie de apărare, închizând definitiv în faţa inamicului poarta Trotuşului. Ca şi la Mărăşeşti şi la Oituz s-au aplicat metode şi procedee moderne de organizarea apărării, iar aviaţia română a contribuit din plin la obţinerea acestor succese. Din cele 289 de misiuni executate de aviatorii români în 32 de zile bune de zbor, cele mai numeroase au fost recunoaşterile aeriene în liniile inamice şi fotografierea distrugerilor provocate de tragerile artileriei române. De asemenea s-au fotografiat şi s-au descoperit amplasamentele unor fortificaţii şi baterii inamice. Toate aceste date au fost trimise la timp eşaloanelor trupelor terestre, aviaţia devenind „ochii" acestor comandamente. În timpul luptelor de la Oituz s-a ţinut o legătură permanentă cu infanteria şi s-a reglat tirul bateriilor grele româneşti.

Înfrânte pe frontul românesc în vara anului 1917, armatele coaliţiei Puterilor Centrale au trecut la un război defensiv, de poziţie, trupele inamice îngropându-se în pământ, construind noi fortificaţii şi tranşee în aşteptarea unor momente mai favorabile. Aviaţia română şi-a continuat misiunile, cu multă vigoare şi dăruire. Înaltul Comandament al Puterilor Centrale a dotat escadrilele care luptau pe frontul românesc cu avioane performante; s-au adus noi unităţi ale aviaţiei de vânătoare de pe frontul italian. La începutul lunii octombrie 1917 au fost constituite două mari unităţi de aviaţie: Jagstaffel (Fliegerzug) Hârja cu aerodromul în localitatea Hârja aflat în apropiere de Târgu Secuiesc. La comanda acestei unităţi a fost numit lt. av. Rupert Terk, un luptător cu mare experienţă, care obţinuse pe frontul italian trei victorii aeriene[84]. Cea de-a doua unitate de aviaţie înfiinţată a fost Jagstaffel Gălăneşti comandată de lt. av. Hans Fischer, cu baza aeriană aflată în apropierea oraşului Rădăuţi, unitate ce avea în dotare avioane de vânătoare K.D. şi Fokker D.II. şi Albatros D.III[85].

Luna octombrie a debutat cu o activitate intensă a aviaţiei Puterilor Centrale, avioanele Hansa Brandenburg C.I., Lloyd C.II sau L.V.G. au survolat mai ales regiunea Târgu Ocna - Oneşti - Bacău. Plecat într-o recunoaştere în zona Comăneşti - Roman - Paşcani - Valea Bistriţei, slt. av. Soliser din Flik 36, aflat la manşa unui Albatros seria 67, a fost atacat de două Nieuport-uri româneşti pilotate de lt. Gheorghe Mihăilescu (N. nr. 1418) şi sg. Nicolae Mănescu (N. nr. 1206) din N.1. Grav avariat în timpul luptei, cu observatorul rănit la umăr şi la mâna dreaptă, cu radiatorul motorului distrus de gloanţe, pilotul austriac a aterizat forţat în liniile noastre. După ce a dat foc avionului, slt. Soliser s-a predat autorităţilor militare române[86]. La interogatoriu, aviatorii austro-ungari au declarat că unitatea lor avea în serviciu: 1 K.D., 1 Fokker D.VI, 9 avioane de recunoaştere şi bombardament uşor, 1 Hansa Brandenburg C.I. seria 67, 2 Lloyd C.II. seria 64, 1 Albatros seria 26, 2 Albatros seria 67, 1 UFAG seria 67 şi 2 UFAG seria 269. Personalul navigant comandat de lt. av. Wilhelm Bruckner executa misiuni pentru A.1 A.-U. Flik 36 a înlocuit Flik 39 - care a primit ordinul să plece într-un alt sector de front - a intrat în componenţa „Grupului de Luptă căpitan Nikitsch".

Consemnăm în final faptul că, Puterile Centrale au considerat necesară suplimentarea propriei aviaţii pe frontul românesc. Măsurile luate au făcut ca aeronautica inamica să fie percepută la acest moment, ca fiind superioară aviaţiei româno - ruse atât ca efective, cât şi ca aeroplane ce aveau caracteristici tehnico tactice perfecţionate. Nu întâmplător, principalele acţiuni ale aviatorilor pe frontul de la Oituz, au fost luptele aeriene. Experienţa de război acumulată şi calităţile individuale ale personalului aeronavigant, au stat la baza succesului aviaţiei române. De asemenea artileriştii antiaerieni, a căror armament a fost perfecţionat, s-au remarcat prin eficienţa în combaterea ţintelor aeriene inamice şi apărararea obiectivelor terestre. În încheiere trebuie să remarcăm şi foarte buna cooperare a escadrilelor de aviaţie româno-ruse pe timpul luptelor de la Oituz, de multe ori victorioase în crâncene lupte aeriene.

----------------------------------------
[57] Avram Valeriu, „Crucile negre". Aviaţia Puterilor Centrale deasupra României 1916-1917, Editura Pro-Historia, Bucureşti, 2001, p. 189
[58] Avram dr. Valeriu, Nicoară dr. Marius-Adrian, Consacrarea Aeronauticei Militare Române, Editura Editgraph, Buzău, 2017, p. 171 - 172
[59] Avram Valeriu, „Crucile negre". Aviaţia Puterilor Centrale deasupra României 1916-1917,...p. 190
[60] Ibidem, f. 142
[61] A.M.R., fond Direcţia Aeronauticii, ds. 73, f. 56-58
[62] Ibidem
[63] Ibidem, ds. 99, f. 142
[64] Ibidem, fond Marele Stat Major (M.St.M.), ds. 823, f. 145
[65] A.M.M.N., fond Manuscrise, document nr. 299
[66] A.M.R., fond Direcţia Aeronauticii, ds. 62, f. 341
[67] Ibidem, fond M.C.G., ds. 1180, f. 164
[68] Ibidem, ds. 149, f. 110
[69] A.M.R., fond M.C.G., ds. 824, f. 205
[70] Ibidem, ds. 408, f. 234
[71] Ibidem, f. 69
[72] Ibidem, f. 375
[73] A.M.R, fond Armata 1, ds. 815, f.89
[74] Ibidem, fond Armata 2, ds. 408, f. 164
[75] Ibidem, f. 8667/61, p. 87; vezi A.M.R., fond Armata 2, ds. 408, f. 192
[76] A.M.R., fond M.C.G., ds. 203, f. 728
[77] Arhiva Muzeului Naţional al Aviaţiei Române (A.M.N.A.R.), fond Manuscrise, ds. 151, f. 40
[78] A.M.R., fond M.C.G.-949, dosar 1175, f. 48.
[79] Ibidem, ds. 1175, f. 63
[80] Ibidem, ds. 816, f. 182
[81] Ibidem
[82] „Monitorul Oastei", nr. 5 din 16 februarie 1920
[83] A.M.R., fond M.C.G., ds. 1180, f. 169
[84] Avram Valeriu, Aeronautica română în Războiul de Întregire Naţională 1916-1919,...p. 331
[85] Ibidem
[86] A.M.R., fond M.C.G., ds. 1163,

footer