Revista Art-emis
Protestele unor unguri din Transilvania de Nord-Est împotriva administraţiei horthyste PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Petre Turlea, Membru A.O.Ş.R.   
Duminică, 05 Noiembrie 2017 20:22

Petre Ţurlea-Români si unguri vol.IIDupă Diktatul de la Viena din 1940, la Budapesta se așteptase ca înverșunata politică antiromânească dusă în Transilvania de Nord-Est - asasinatele; alungarea a peste 200.000 de români; răpirea proprietăților românești, de pe urma căreia au profitat mulți unguri; crearea unui sistem privilegiat pentru maghiari în toate domeniile - să-i mulțumească pe deplin pe ungurii din provincia ocupată. S-a constatat însă, că unii din aceștia nu-și cantonau aspirațiile doar în planul obținerii dominării elementului românesc; doreau și ca, odată reve iți în cadrul Ungariei, să beneficieze și de viața mai bună care li se promisese timp de 22 de ani. Toată perioada interbelică, propaganda budapestană îi bombardase cu teza conform căreia Statul român nu voia și nici nu era capabil să administreze corect, avea măsuri discriminatorii la adresa lor și că această situație se putea se putea schimba doar prin refacerea Ungariei Mari. S-a constatat, însă, că după plecarea administrației românești, românii au fost supuși unor atrocități de neimaginat din partea celor ce se proclamau purtătorii unei civilizații superioare; dar, nici cea mai mare parte a ungurilor nu a simțit o îmbunătățire a situației lor. Unii, după trecerea momentului de euforie de după Diktatul de la Viena, au început a face comparație între felul cum trăiau în cadrul României și felul cum ajunseseră să trăiască în cadrul Ungariei. Concluziile, pentru unii, au fost defavorabile Budapestei. Diversele organisme de informații românești înregistrau astfel de cazuri.

În septembrie 1941, materialele ajunse la Președinția Consiliului de Miniștri indicau o înmulțire a proceselor în care ungurii erau acuzați de defăimarea națiunii maghiare, întrucât se pronunțaseră împotriva unor măsuri ordonate de la Budapesta. În mail multe rânduri, țărani unguri din Bihor erau învinuiți pentru expresii de genul "Era mai bine sub stăpânirea românească" . Serviciul Special de Informații Român consemna situația din Oradea: „Datorită lipsei de alimente și posibilității de câștig, populația este deznădăjduită și își manifestă regretul pentru pierderea vieții îmbelșugate în care a trăit sub stăpânirea românească". Printre ungurii nevoiași circulau foi volante cu poezii indicând această stare de spirit: „Maghiare, amar de tine!/ Horthy, Csaky, Telehy.../ Noi de foame vom muri. / Când românii neau dat casă/ Purtam haine de mătasă./ Dar acum cu creiul Horthy / Blestemăm urgia sorții./ [...]/ Vrem iarăși steagul românesc / Pe pământ ardelenesc./ Români, țara fie a voastră!/ [...] Roșu, galben și albastru/ scapă-ne iar de dezastru". Decepția unei părți a ungurilor din Transilvania de Nord-Est față de comportamentul administrației maghiare era remarcată și de Eugen Filotti, ministrul Bucureștilor la Budapesta, într-un raport către Mihai Antonescu, ministru de Externe, de la 26 august 1941: „Domnul Neguș, consilier juridic pe lângă această Legație, a avut zilele acestea convorbiri cu dom nii avocați unguri din Secuime. [...] Avocații respectivi se arătau dezamăgiți de politica Ungariei față de români și o dezaprobau". Neguș scria: „Am avut ocaziunea să stau de vorbă cu doi intelectuali unguri din Secuime. Amândoi avocați, unul din Sf.Gheorghe (dr. Kovaszany), al doilea din Tg.Secuiesc (Fekete). Mi-am exprimat față de acești colegi indignarea provocată de tratamentul ce este impus românilor din Ardealul cedat, amintindu-le felul cum au fost tratați sub regimul românesc. [...] Dl.Fekete mi-a declarat că din nenorocire am dreptate. Îi pare foarte rău că el ca maghiar trebuie să recunoască acest fapt. [...]. Intelectualii maghiari din Ardealul cedat - spune dl. Fekete - se află în fața unei chinuitoare probleme. Ei nu mai recunosc pe ungurii așteptați de ei să-i dezrobească. A dispărut omenia maghiară de odinioară, a dispărut cavalerismul și generozitatea pe care au cunoscut-o mai înainte. O literatură tendențioasă și fără scrupule și o permanentă agitație îndreptată în contra românilor a otrăvit spiritele ..[ ... ]. Cei din Ungaria, parașutați, au venit în Ardeal îmbibați de spirit de răzbunare. Ungurii din Ardeal au valoare în fața lor numai dacă sunt de acord cu ei în a exagera defectele și slăbiciunile regimului românesc. De aceea, din nenorocire, s-a început o adevărată licitație patriotardă. Persecuțiuni imaginare, suferințe ce nu au avut loc și acte de cruzime românească inventate, sunt titluri pe care se întemeiază cei ce cer locuri în viața politică, administrație și justiție. Se minte fără rușine și se creează martiri din oameni ce nu numai că nu au suferit sub regimul românesc, dar au huzurit. El, (Fekete) a putut să constate personal câteva din aceste specimene lipsite de orice scrupul. Spre exemplu, oratorul cel mai puternic la primirea armatelor maghiare în Tg. Secuiesc, un oarecare Toth, spune în discurs, că atât de mult disprețuiau românii pe unguri încât îi puneau mai prejos decât pe țigani și nici mărturia lor nu le-o primeau la procese. Dl. Fekete adaugă că i-a venit scârbă, deoarece el însuși ceruse într-un proces ca Tribunalul să nu acorde jurământul lui Toth, deoarece este condamnat definitiv pentru mărturie mincinoasă. Pe această bază patriotică s-au făcut numirile în Parlament, în magistratură, în școală, în administrație etc. [...]. Deputații ardeleni sunt străini de realitățile Ardealului și nu fac decât să afișeze un martiraj fals și să exagereze suferințele din timpul celor 22 de ani de stăpânire românească. Budapesta și acești martiri interesați sunt atât de lipsiți de omenie că orice cuvânt obiectiv îl consideră o trădare. Dl. Kovaszany mi-a spus că sunt foarte muți intelectuali maghiari care condamnă acest lichelism și această lipsă de obiectivitate. Sunt, însă, și ei terorizați. Spre pildă, în Tg. Secuiesc sau la Sf. Gheorghe nu ar fi cutezat să stea de vorbă cu mine, de frica poliției secrete. Nu numai intelectualii, ba chiar și în poporul de jos încep să se ridice glasuri de critică. Tot mai dese sunt procesele făcute țăranilor secui pentru „ofensa Națiunii", atunci când unul din aceștia declară că nu a fost așa de rău sub români și că poporul sărac trăia mai bine. Judecătorii, din pricina „patriotismului", îi condamnă tot mai grav. Mi-a dat și exemple".

Vorba avocatului Fekete dinTg. Secuiesc, de acum 75 de ani, se potrivește și azi: „Diverse specimene lipsite de orice scrupul, mint fără rușine" este „o adevărată licitație patriotardă" printre unguri; „pe această bază « patriotică » se fac numirile" în toate domeniile. Și azi, este considerat „patriot ungur" doar cel care țipă tare împotriva românilor, chiar dacă aceștia nu i-au făcut nimic. Aceeași ură antiromânească de pe vremea Regimului Horthyst: O fi și speranța de a se ajunge din nou la Ip și Trăznea?

Notă: Textul prezentat face parte din volumul în curs de apariție: „Trianon 100. Români și unguri", vol.II, 1940-1945, București, Editura Enciclopedică, 2018. („Trianon 100. Români și unguri", vol.I, 1918-1940, 2017 iar vol.III, 1945-2018, în 2019) şi a constituit comunicarea din în cadrul Sesiunii de Comunicări și Dezbateri Științifice „2016 - 100 de ani de la Războiul de Intregire, 75 de ani de la Războiul de Reîntregire Naţională" - Maia, 2016 organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 9-10 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

footer