Revista Art-emis
Populația Basarabiei la încheierea Primului Război Mondial (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Duminică, 12 Noiembrie 2017 13:50

Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, ChişinăuLa finele Primului Război Mondial, cunoștințele privind numărul și structura etnică a populației Basarabiei erau doar aproximative, dat fiind că cifra privind populația Basarabiei la data de 1 ianuarie 1915 era rezultatul unor estimări efectuate în baza recensământului rusesc din 28 ianuarie 1897, pe de o parte, și a ratei excedentului natural, pe de alta. Între timp, serioase modificări în numărul, componența etnică și structura pe sexe a populației Basarabiei s-au produs în urma Primului Război Mondial, care a antrenat pe fronturile rusești mai mult de 300.000 de basarabeni[1], ceea ce constituia 24,7-25,5 % din numărul total al populației masculine, sau 10,1-10,4 % din totalul populației rurale[2]. Aceste evenimente au influențat puternic principalele fenomene demografice ale populației, manifestându-se printr-o mortalitate sporită, natalitate scăzută și, respectiv, printr-un excedent natural redus ori chiar inexistent.
Din aceste considerente, reprezentanții mișcării de eliberare națională din Basarabia au apreciat că „va fi o lucrare foarte de folos" „numărătoarea de nou și foarte cu grijă a locuitorilor țării, arătând care e adevărul asupra numărului moldovenilor (românilor) și cel al celorlalte nații"[3].

Intenția realizării unui recensământ general al populației României Întregite în perioada imediat următoare încheierii Primului Război Mondial este confirmată inclusiv de directorul Institutului Central de Statistică al României, dr. Sabin Manuilă, care relata, la 1930, că „un recensământ general al populației din țara întreagă urma să se facă în primii ani după război,spre a se putea stabili cât mai exact situația locuitorilor în urma încorporării provinciilor românești liberate de sub dominațiunile străine"[4]. Cu toate că în România interbelică a fost profund conștientizat adevărul că „numai o amănunțită și exactă cunoaștere a diferitelor forme ale vieții națiunei poate sta la baza unei opere politice durabile"[5], evenimentele revoluționare din acea perioadă și, mai cu seamă, situația financiară precară a țării au făcut imposibilă realizarea atât de necesară a unui recensământ general[6]. S-a procedat inițial la implementarea legilor pentru unificarea legislativă și administrativă, pentru ca doar la 1930 „să se poată îndeplini cu ușurință și cu conștiința răspunderii operațiile grele ale unui recensământ"[7]. Până la 1930, pentru stabilirea numărului și a structurii etnice a populației s-a făcut apel la date parțiale, la anchete speciale, la aprecieri directe ori indirecte și la datele din numărătoarea populației efectuată în 1927 prin organele Ministerului de Interne al României[8].

În acest mod, România în ansamblu, deci și Basarabia în speță, a fost guvernată fără ca până la 1930 să se cunoască structura populației și a economiei sale. Nerealizat din cauza lipsei mijloacelor financiare, tergiversarea recensământului a pricinuit României numeroase pagube materiale și morale, nefiind cunoscut cu exactitate nici măcar numărul total al populației[9]. Până la recensământul din 29 decembrie 1930, nimeni nu putea afirma cu certitudine care este numărul total sau structura etnică, lingvistică și religioasă a populației României Întregite[10]. Din motivele expuse, practic toți cercetătorii care și-au propus să studieze fenomenele demografice din România în primii ani după Marea Unire, menționau în mod invariabil: „nu am avut putința să analizăm fenomenele demografice ale țării noastre înainte de anul 1920, din pricina lipsei datelor statistice din timpul războiului [...]"[11].Sub aspectul cunoașterii stării demografice, Basarabia se afla printre noile provincii în condițiile cele mai dezavantajoase, aici dominând un adevărat „haos al documentelor statistice"[12]. „Ceea ce este foarte greu pentru Basarabia, spre deosebire de celelalte provincii românești, - menționa E.N. Giurgea, directorul statisticii din Basarabia, - este că nu avem aici făcut un recensământ al populației, care să ne determine exact numărul locuitorilor care se găsesc în această provincie"[13]. Situația dată a avut efecte serioase asupra ritmului și chiar corectitudinii realizării reformei agrare din Basarabia în 1918-1924, membrii Comisiei Agrare a Sfatului Țării mărturisind, în repetate rânduri, lipsa datelor statistice „neapărat trebuitoare pentru reforma agrară"[14]. „E mare nevoie de date statistice în lucrările Dvs. (ale Comisiei Agrare a Sfatului Țării.- n.n.) și deși s-au cheltuit până acum 387.000 ruble, nu s-a făcut mai nimic [...]", - menționa Gh. Murgoci în cadrul ședinței Comisiei Agrare din 11 august 1918[15].

Aceeași lipsă a datelor statistice exacte referitoare la numărul și structura etnică a populației Basarabiei la încheierea Primului Război Mondial, a generat numeroase speculații, vehiculate inițial în cadrul dezbaterilor din Sfatul Țării de către reprezentanții opoziției[16], preluate mai apoi de istoriografia bolșevică din Rusia Sovietică, privitoare la structura etnică și raportul de forțe din Sfatul Țării, tăgăduindu-i-se în atare mod autoritatea și legalitatea actelor politico-juridice adoptate[17]. În lipsa unor statistici sigure, cercetătorii din acea perioadă au recurs, în mod firesc, la estimări proprii, de diferită calitate, provocând prin aceasta o enormă diversitate de opinii, atât asupra numărului populației Basarabiei, cât și a structurii sale etnice, lingvistice și confesionale. Astfel, organul Partidului Național Moldovenesc, „Cuvânt Moldovenesc", în numărul din 3 mai 1918 informa cititorii că populația totală a Basarabiei ar fi fost de „vreo 2.800.000 de locuitori"[18], pentru a o rectifica la 2.600.000 de locuitori în numărul din 8 (21) noiembrie al aceluiași an[19], fără a specifica nici în primul, și nici în cel de-al doilea caz metoda estimării acelor cifre ori sursele utilizate. Referitor la structura etnică a populației Basarabiei, același cotidian estima că aici locuiesc „cam de 3 ori mai mulți moldoveni decât alte neamuri"[20], știindu-se, conform altor estimări, că numărul moldovenilor în Basarabia era de peste un milion[21].

Analiza datelor statistice conținute în paginile ziarelor menționate conduce la constatarea că, la baza aprecierilor colegiilor de redacție respective a stat „Harta etnografică a Basarabiei", întocmită de Alexis Nor în 1916, în care numărul populației totale a Basarabiei era estimat la circa 3.000.000 de locuitori, iar structura etnică a populației era apreciată în felul în care urmează: români - 70,25 %, ucraineni - 10,78 %, evrei - 9,30 %, alte etnii - 9,70 %[22].

O primă încercare de stabilire a numărului populației Basarabiei de la recensământul din 28 ianuarie 1897, s-a produs în vara anului 1916, când s-a realizat un recensământ agricol. Recensământul în cauză a avut ca obiect tustrele componente ale agriculturii - populația, vitele și semănăturile, extinzându-se pe durata a trei luni de vară: iunie, iulie și august. Dincolo de faptul că recensământul a fost efectuat în perioade diferite în diferite județe, calitatea acestuia a fost influențată inclusiv de încadrarea în calitate de recenzori a unor persoane fără pregătirea necesară. În plus, fiind realizat în cel de-al treilea an deTabel 1- Populația Basarabiei la încheierea Primului Război Mondial derulare a războiului mondial, recensământul a fost afectat și de faptul că industria alimentară își pierduse corelarea normală dintre forța de producție, numărul de vite și suprafața semănăturilor. Este suficient de remarcat că județul Hotin devenise teatru de operațiuni militare din chiar primul an de război, iar lichidarea proprietăților germane asupra pământului în județul Akerman a produs importante modificări în domeniul agricol[23]. Iată datele recensământului agricol din vara anului 1916, publicate de șeful secției statistice a zemstvei basarabene, N.K. Moghileanski.Cu referire la populația Basarabiei, recensământul agricol a vizat exclusiv populația din mediul rural, numărul și structura căreia au fost puternic afectate de războiul mondial, de mobilizările produse în decursul celor 3 luni de zile (iunie-august 1916), precum și de mobilizările la muncile agricole în folosul departamentului militar. Din aceste considerente, datele furnizate de acel recensământ nu au putut fi decât aproximative, cu atât mai mult, cu cât programul recensământului urmărise obținerea datelor cu privire la brațele de muncă din agricultură, și nu determinarea numărului exact al populației în ansamblu. Oricum, fără să fi fost recunoscute ca obiective și veridice, datele prealabile și parțiale ale recensământului din 1916 au fost date publicității la Petrograd, ele fiind singurele cu care se putea opera în acea perioadă[25], constatându-se o populație rurală de 1.857.382 de locuitori. Pornind de la considerentul veridicității numărului de bărbați înregistrați în cadrul recensământului din 1916, N.K. Moghileanski a încercat să determine numărul exact al bărbaților, reieșind din raporturile procentuale dintre populația masculină și cea feminină. În baza acelor calcule, autorul a stabilit că numărul real al bărbaților în anul 1916 a fost de 1.053.539 de persoane, în loc de 844.828 conform recensământului din 1916, - cifră apropiată de datele oficiale ale Comitetului Central de Statistică din 1912 (1.104.1 populație masculină)[26].

În baza acestor calcule, N.K. Moghileanski a stabilit că numărul bărbaților din Basarabia mobilizați pe front a fost de 24,7-25,5 % din totalul subpopulației respective, sau de 10,1-10,4 % din numărul total al locuitorilor[28]. Totodată, luând în calcul datele recensământului din 1897, același autor a stabilit că în 1916, proporția bărbaților în vârstă de 20-39 de ani era de 26,0 % din numărul lor total și de 13,3 % din numărul total al populației Basarabiei. Acest lucru constituia o mărturie a faptului că, în decursul verii și toamnei anului 1916, proporția celor mobilizați pe front a fost mai mare de 25 % din numărul bărbaților și Tabel 2-Populația Basarabiei la încheierea Primului Război Mondial de 10 % din numărul total al populației, dat fiind că mobilizării au fost supuși inclusiv bărbați sub vârsta de 20 de ani[29]. O nouă încercare de soluționare a problemei numărului și structurii populației Basarabiei s-a produs în anul 1917, când guvernul provizoriu din Petrograd a decis efectuarea unui alt recensământ agricol „în scopul rezolvării problemei agrare" și, concomitent cu aceasta, a studierii populației înseși, dat fiind că „sub vechiul regim, nu s-au preocupat de bunăstarea poporului, lui i-a fost camuflat adevărul [...]". Ziarul „Basarabia Liberă" relata, pe bună dreptate, că „încă în preajma declanșării războiului, [...] mulți rămâneau stupefiați de primitivismul clasic al Rusiei în domeniul cercetării statistice a țării"[30].

Însă, în momentul în care s-a început centralizarea materialelor acelui recensământ, la Petrograd a izbucnit o nouă revoluție, în urma căreia puterea de stat a trecut în mâinile partidului bolșevicilor. În consecință, materialele recensământului din 1917 au suferit „o adevărată debandadă", deoarece „multe din fișe s-au pierdut, iar multe dintre ele nici nu fuseseră completate de locuitori, așa încât în unele județe lipseau părți din comune sau din plase"[31]. Cu toate acestea, conducerea zemstvei guberniale condusă de N.K. Moghileanski a insistat asupra centralizării și publicării materialelor recensământului din 1917, fiind bine cunoscut faptul că „tocmai din regiunile cele mai românești lipsea material mai mult"[32]. Cu justificată dreptate, E.N. Giurgea menționa că „ceea ce s-a cheltuit (pentru publicarea datelor provizorii ale recensământului.- n.n.) au fost bani zadarnici, deoarece lucrul executat nu prezintă nici o importanță"[33]. Or, recensământul agricol din 1917 nu putea oferi imaginea veridică a stării populației Basarabiei, ci numai cea a populației rurale, fiind și ea departe de a fi completă.
O interesantă încercare de determinare a numărului populației Basarabiei la încheierea Primului Război Mondial, a fost întreprinsă de Pantelimon Halippa, care a pornit de la constatarea că, de la 1897 și până în 1909, populația Basarabiei a sporit cu 457.700 de locuitori sau cu 23,6 %, - altfel spus, în medie cu 38.141 de locuitori anual. Aceeași metodă a fost aplicată inclusiv perioadei anilor 1909-1919, considerându-se că între 1913 și 1919, populația Basarabiei ar fi sporit cu 38.141 × 6 = 228.846 de locuitori pe calea sporului natural[34]. În atare mod, potrivit lui Pan Halippa, pentru 1 ianuarie 1919, populația Basarabiei ar fi fost de 2.750.123 de locuitori (2.521.277 + 228.846 = 2.750.123).

Respectiva cifră, în opinia autorului, era chiar mai mică decât cea reală, deoarece: a) Comitetul statistic gubernial al Basarabiei considera că cifra populației Basarabiei din 1913 - adică de 2.521.277 - era mai mică decât cea reală, din cauza că „de la 1897, acest comitet nu lua în considerație prisosul artificial al populației orășenești, care pretutindeni alcătuiește un procent considerabil, și b) cu ocazia războiului din 1914-1918, în Basarabia, care era spatele frontului românesc, au sosit o mulțime de imigranți (funcționari și comercianți), al căror număr în 1918 s-a înmulțit considerabil prin refugiații din Rusia bolșevizată. Acea imigrație împreună cu prisosul artificial al populației orășenești, - care de la 1897 nu era luat în considerație, - putea să atingă cifra de cel puțin 50.000 suflete. Deci, pentru ianuarie 1919, cifra întregii populații basarabene ar fi putut ajunge la 2.750.123 + 50.000 = 2.800.123[35].

Admițând că războiul cu diferite epidemii a secerat 100.000 de locuitori basarabeni, rămânea cel puțin o populație de 2.700.000 de locuitori pentru întreaga Basarabie. Cât privește procentul elementului autohton, Pantelimon Halippa considera că statistica rusă din 1897 nu corespundea adevărului: de la 1861 și până în 1897, populația în Rusia se număra nu după naționalități, ci după religii. Cuvântul „ortodox" devenise în Rusia sinonim cu cuvântul „rus". „Ești pravoslavnic, deci ești rus". Așa cum menționa același autor, la recensământul din 1897, toți românii basarabeni care știau a citi sau a scrie rusește, sau care știau a bolmoji ceva în limba rusească, au fost trecuți în rubrica naționalității ruse. Având în vedere că N. Lașcov a indicat pentru anul 1912 proporția moldovenilor de 70 % din total, Pan Halippa a transferat aceeași proporție asupra anului 1919 (ianuarie), obținând: 2.700.000 : 70 % = 1.890.000 moldoveni[36].

Fără a subestima eforturile lui N.K. Moghileanski sau ale lui Pan Halippa în această direcție, contribuția cea mai importantă și, totodată, mai aproape de adevăr prin metoda utilizată, aparține autorilor E.N. Giurgea, C. Filipescu și prof. G. Murgoci. Încă din luna august 1917, din însărcinarea guvernului român, un grup de savanți condus de prof. Gh. Murgoci, din care făcea parte și E.N. Giurgea, a inițiat elaborarea unui studiu etnografic al Basarabiei, lucrând în unul din laboratoarele prof. A.I. Nabokih de la Universitatea din Odesa. După cum comunica prof. Gh. Murgoci în una din scrisorile sale către E.N. Giurgea, „lucrările acestea de etnografie le vom publica, deoarece odată și odată ele vor servi foarte mult cauzei noastre naționale". Concomitent, în același laborator au fost cercetate și „toate chestiunile privitoare la populația Basarabiei"[37].

Rezultatele acelor investigații în laboratorul prof. A.I. Nabokih au fost publicate de autorii respectivi în anii 1919-1920 - prima lucrare, a lui E.N. Giurgea și C. Filipescu, apărută în 1919, în care compartimentul privind populația Basarabiei a fost realizat de E.N. Giurgea împreună cu prof. Gh. Murgoci[38], și a doua lucrare, a prof. Gh. Murgoci, editată în 1920 la Paris, în limba franceză[39]. Analiza datelor statistice publicate de cei doi autori în perioada 1919-1920 și coroborarea lor cu alte surse privitoare la același subiect, conduc la concluzia că profesorului Gh. Murgoci și lui E.N. Giurgea le aparține elaborarea uneia dintre cele mai temeinice și sigure statistici referitoare la numărul și structura etnică a populației Basarabiei în anul 1918. În opinia celor doi autori, numărul total al populației Basarabiei în 1918 a fost de 2.642.000 de locuitori, dintre care 2.274.000 sau circa 85,0 % constituia populația rurală a provinciei și 368.000 sau 15,0 %, cea urbană[40]. Aceste date pot fi considerate drept cele mai veridice din statisticile existente cu privire la populația Basarabiei în anul 1918. Ele au fost acceptate inclusiv de Direcțiunea generală a statisticii din România, înființată la începutul anului 1919 și care a reluat, în același an, publicarea „Buletinului statistic al României", primul număr al său fiind consacrat în întregime stării ținuturilor românești alipite. Prefațând acel Buletin, directorul general al statisticii, dr. L. Colescu, preciza că el constituie „o lucrare de compilare a datelor cel mai recente, culeseTabel 3-Populația Basarabiei la încheierea Primului Război Mondial din izvoare oficiale sigure, care [...] constituie punctul de plecare și termenii de comparațiune necesară pentru cercetările statistice din viitor"[41].

Se constată că de la recensământul precedent (din 28 ianuarie 1897) și până la 1918, populația Basarabiei a sporit de la 1.935.412 locuitori la circa 2.642.000, înregistrând un spor total de 706.588 de locuitori, sau o rată de creștere de aproximativ 118,8 %. În aceeași perioadă de timp, populația rurală a Basarabiei a sporit de la 1.642.080 de locuitori sau 84,8 % din total la 2.274.000 sau 85,0 %, iar populația urbană, de la 293.332 sau 15,2 % din total la 368.000 de locuitori sau 15,0 %. Se observă, în așa mod, o tendință de creștere a ponderii populației rurale în totalul populației Basarabiei și, respectiv, o reducere a ponderii populației urbane, tendință ce se va menține pe parcursul întregii perioade interbelice[42].Totodată, acceptând, în principiu, veracitatea statisticii oficiale a Rusiei țariste, care a estimat populația totală a Basarabiei la 1ianuarie 1915 la circa 2.686.600 de locuitori, putem confirma justețea opiniei acelor cercetători care consideră că anii de război au epuizat întregul excedent al populației din deceniul 1900-1910, astfel încât deceniul doi al secolului al XX-lea s-a încheiat cu aproximativ același număr de locuitori ca în anul din preajma războiului[43]. Rezumând cele expuse, obținem următoarea situație a populației Basarabiei în anul 1918.
- Va urma -

Notă: Textul este un fragment din lucrarea în curs de apariție „1918. Pe ruinele imperiului spulberat de Istorie. Basarabia în pragul modernității".

--------------------------------------------
[1] Vezi: M. Hristescu, Câteva chestiuni de statistică militară, în „Buletinul statistic al României", nr. 1, 1927, p. 127-128.
[2] Н.К. Могилянский. Из итогов сельскохозяйственной переписи 1916 года. Кишинев, 1918. С. 10.
[3] „Cuvânt Moldovenesc", 2 (15) septembrie 1918.
[4] Arhivele Naționale ale României, București, fond Dr. Sabin Manuilă, X/45/1930, fila 12.
[5] Ibidem, X/40/1930, fila 3.
[6] Ibidem, X/143/1939, fila 2.
[7] Ibidem, X/40/1930, fila 3 verso; X/45/1930, fila 4.
[8] Ibidem, X/98/1933-1937, fila 2.
[9] Ibidem, X/143/1939, fila 1, 2.
[10] Ibidem, X/94/1932, fila 1.
[11] Dr. S. Manuilă și M. Georgescu, Populația României, în Enciclopedia României. Vol. I: Statul, Imprimeria Națională, București, 1938, p. 156.
[12] Em. de Martonne, Préface, în: G. Murgoci, La population de la Bessarabie. Étude démographique, S.é., Paris, 1920, p. VI-VII.
[13] Dicționarul statistic al Basarabiei. Întocmit pe baza recensământului populației din anul 1902, corectat prin datele actuale statistice ale primăriilor și prin tabelele birourilor de populație centralizate în 1922/1923. Ediție oficială, Editura Glasul Țării, Chișinău, 1923, p. II.
[14] Arhiva Națională a Republicii Moldova (A.N.R.M.), fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, fila 142.
[15] Ibidem, fila 146 verso.
[16] A.N.R.M., fond 727, inv. 2, dosar 21, partea I, fila 114 verso; partea II, fila 259-262.
[17] A.N.R.M., fond 727, inv. 2, dosar 21, partea II, fila 260 verso; В. Дембо. Цифры обвиняют // «Красная Бессарабия». 1936. № 4 (106). С. 2.
[18] „Cuvânt Moldovenesc", 3 mai 1918.
[19] „Cuvânt Moldovenesc", 8 (21) noiembrie 1918.
[20] „Cuvânt Moldovenesc", 18 februarie 1918.
[21] «Свободная Бессарабия». 23 апреля 1917 г.
[22] Vezi: I.G. Pelivan, L'état économique de la Bessarabie, Paris, 1920, p. 34-35; Ion Nistor, Basarabia sub dominațiunea românească. La 20 de ani de la Unire, Editura Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1938, p. 7; A.N.R.M., fond 691, inv. 1, dosar 1, vol. I, fila 9.
[23] Н.К. Могилянский. Из итогов сельскохозяйственной переписи 1916 г. Кишинёв: Типография т/д «К. Шехтер и С-ья», 1918. С. 5.
[24] Ibidem, p. 7.
[25] Предварительные итоги Всероссийской сельскохозяйственной переписи 1916 г. (по подсчётам, произведенным местными переписными учреждениями). Вып. I. Европейская Россия. Поуездные, погубернские и порайонные итоги. Петроград, 1916.
[26] Н.К. Могилянский. Из итогов сельскохозяйственной переписи 1916 г. Кишинёв: Типография т/д «К. Шехтер и С-ья», 1918. С. 9.
[27] Ibidem, p. 9-10.
[28] Ibidem, p. 10.
[29] Ibidem.
[30] Дан Делерт. Всероссийская перепись 1917 года // «Свободная Бессарабия». 25 июня 1917 г.; Дан Делерт. К переписи // «Свободная Бессарабия». 20 июля 1917 г.
[31] E.N. Giurgea, Din trecutul și prezentul Basarabiei, Institutul de arte grafice Bucovina, I.E. Torouțiu, București, 1928, p. 109.
[32] Ibidem, p. 109-110.
[33] Ibidem, p. 110.
[34] Arhivele Naționale ale României, București, fond Pantelimon Halippa, dosar 124/F.D., 191 file (manuscrisul „Organizarea Basarabiei").
[35] Ibidem.
[36] Ibidem.
[37] E.N. Giurgea, Din trecutul și prezentul Basarabiei, Institutul de arte grafice Bucovina, I.E. Torouțiu, București, 1928, p. 17, 34.
[38] C. Filipescu și E.N. Giurgea, Basarabia. Considerațiuni generale, agricole, economice și statistice, Institutul de Arte Grafice „România Nouă", Chișinău, 1919, p. 31-59.
[39] G. Murgoci, La population de la Bessarabie. Étude démographique. Avec cartes et tableaux statistiques, S.é., Paris, 1920.
[40] A.N.R.M., fond 1416, inv. 2, dosar 2, fila 19, 34, 35.
[41] „Buletinul statistic al României", seria IV, vol. XIV, nr. 1, 1919, p. 4.
[42] Recensământul general al populației României, 29 decembrie 1930. Vol. IX, Imprimeria Națională, București, 1938, p. 2, 4, 8; A.N.R.M., fond 706, inv. 1, dosar 555, partea I, fila 37, 39.
[43] D. Șandru, Populația rurală a României între cele două războaie mondiale, Editura Academiei Române, Iași, 1980, p. 37.
[44] Dicționarul statistic al Basarabiei. Întocmit pe baza recensământului populației din anul 1902, corectat prin datele actuale statistice ale primăriilor și prin tabelele birourilor de populație centralizate în 1922/1923. Ediție oficială, Editura Glasul Țării, Chișinău, 1923, p. II; E.N. Giurgea, Observațiuni economice asupra Basarabiei, Imprimeria Statului, Chișinău, 1921, p. 6.

footer