Revista Art-emis
Aeronautica Regală Română în luptă în zona Stalingrad şi Cotul Donului (1) PDF Imprimare Email
Comandor aviator (r) Dr. Marius-Adrian Nicoară   
Duminică, 26 Noiembrie 2017 16:46

Aeronautica Regala Româna ww21 septembrie - 31 decembrie 1942

Urmare a politicii externe revizioniste a Germaniei şi Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (în continuare U.R.S.S.), duse pe seama popoarelur mici şi mijlocii din centrul şi estul Europei, ce a dus la desmembrarea şi cotropirea României Mari în vara şi toamna anului 1940[1], România a semnat Pactul Tripartit la 23 noiembrie 1940[2] alăturându-se Germaniei, Italiei şi Japoniei, în lipsa unor garanţii ale aliaţilor tradiţionali, Franţa şi Marea Britanie. Astfel, urmărind refacerea statului naţional unitar român, Armata Regală Română, restructurată şi reorganizată, a intrat la 22 iunie 1941, în vâltoare celui de - al Doilea Război Mondial, cu cele trei mari categorii de forţe: Trupele de Uscat, Marina Militară şi Aeronauica[3]. Pe rând, Armata Regală Română, în Campania din Est a celei de-a doua mare conflagraţie mondială (22 iunie 1941 - 23 august 1944), până la momentul confruntării devastatoare de la Stalingrad, reuşise eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord (22 iunie 1941 - 26 iulie 1941), a Odessei (8 august - 16 octombrie 1941) şi participa la acţiunile militare din Caucaz si Stepa Kalmucă (6 august - 31 decembrie 1942).

Vom remarca pentru început, continuitatea activităţii Aeronauticei Regale Române (în continuare A.R.R.) pe Frontul de Est, atât în acţiunile militare cât şi în unitatea actului de comandă. La comanda A.R.R., în această perioadă ca subsecretar de stat ai Aerului a fost generalul de escadră aviator (în continuare gl. escd. av.) Gheorghe Jienescu (22 iunie 1941 - 23 august 1944), iar la Statul Major al Aerului (în continuare S.M.A.), șef era gl. escd. av. Ramiro Enescu (1 octombrie 1940 - 8 septembrie 1943, ulterior și 22 noiembrie 1944 - septembrie 1946)[4], vezi Anexa 1. În mod practic, A.R.R. cu majoritatea forţelor sale, din punct de vedere strategic, până la 23 august 1944, a fost repartizată pe trei mari zone de acţiune: 1. pe teritoriul naţional; 2. pe Frontul de Est; şi 3. pe litoral.

În aproape cinci luni de lupte ale Campaniei de Est din anul 1941, A.R.R. a desfăşurat o activitate consistentă: 6.626 misiuni de război, 12108 avioane ieşite în misiuni, 21.077 ore de zbor, 2.354.424 tone de bombe lansate, 349 tone de muniţie consumată, 257 victorii aeriene (din care 38 probabile) şi 184 de avioane inamice doborâte de artileria antiaeriană (în continuare A.A.)[5], împotriva unei aviaţii şi artilerii antiaeriene sovietice, puternice, active. De aceea, după cucerirea Odessei, la 16 octombrie 1941, Gruparea Aeriană de Luptă (în continuare G.A.L.), ce acţionase în Basarabia şi Bucovina de Nord, a fost retrasă pentru refacere în bazele lor din ţară, menţinându-se la dispoziţie, aviaţia Comandamentului Aero 3 Armată şi cea afectată Misiunii Militare Germane[6].

Mobilizarea masivă, în vara anului 1942, a unor unităţi ale armatei române conduse de mareşalul Ion Antonescu, în cadrul Grupului de Armate SUD, s-a concretizat în august 1942, în dispozitivul operativ de la Cotul Donului[7]. Din punct de vedere strategic, ca urmare a evoluţiei generale a războiului, Operaţia Stalingrad (17 iulie 1942 - 2 februarie 1943) a devenit principala acţiune militară a războiului, „cotitura" acestuia fiind favorabilă Aliaţilor. Aceasta a avut două faze distincte:
1. „Operaţia Albastru", operaţie ofensivă amplă a trupelor germane şi a aliaţilor acestora (17 iulie - 18 noiembrie 1942);
2. contraofensiva generalizată a sovieticilor (19 noiembrie 1942 - 2 februarie 1943)[8].
Şi pentru A.R.R. începând cu sfârşitul lunii iulie 1942, ordinele şi instrucţiunile S.M.A. au fost ferme, de angajare a acestora din nou în zonele de operaţii pe Frontul de Est. La 15 august 1942, S.M.A. a aprobat instrucţiunea prin care se dispunea constituirea Regiunii Aeriene Înaintate (comandant gl. escd. av. Ermil Gheorghiu până la 6 septembrie 1942, urmat de comandorul - în continuare cdor. -, av. Eugen Pădure[9]. Folosind modelul german, dar cu forţe umane şi materiale proprii, marea unitate avea ca misiuni principale: - primirea unităţilor de aviaţie în sectorul Stalino, - prelungirea transporturilor din această zonă spre est, - recunoaşterea şi pregătirea terenurilor de aterizare, - organizarea transmisiunilor şi a protecţiei navigaţiei aeriene, - organizarea asistenţei tehnice şi a reparaţiilor[10].

La 6 septembrie 1942, în baza ordinului S.M.A. nr. 9423 a fost reînfiinţată G.A.L. (comandant: gl. escd. av. Ermil Gheorghiu; şef de stat major: cdor. av. Vasile Constantinescu), mare unitate operativă, similară celei care a funcţionat în campania anului 1941. Ca element organizatoric nou faţă de anul 1941, Regiunea Aeriană Înaintată se subordona G.A.L., cu toate mijloacele ce urmau să sosească pe zona de operaţii, încât între 1 septembrie 1942 - 23 august 1944, timp de doi ani, A.R.R. se va afla cu majoritatea forţelor sale în zonele de operaţii militare pe Frontul de Est, unde va dispune de structuri funcţionale, relativ distincte de cele de la apărarea teritoriului şi protecţia litoralului maritim românesc[11]. Anticipăm că acţiunile militare din zona Stalingrad şi Cotul Donului, au avut ca principale faze: 1-16 septembrie 1942; 16 septembrie - 20 decembrie 1942; 21-31 decembrie 1942. Această segmentare este legată în primul rând de organizarea comandamentelor şi distribuţia forţelor Aeronauticei, în funcţie de necesităţile operative, în intervalele respective de timp[12]. Trebuie aici menţionată participarea Grupului mixt de aviaţie în această zonă până pe 6 februarie 1943.

Ca structuri organizatorice şi categorii de aviaţie, operaţiunile din zona Stalingrad şi Cotul Donului, au fost executate în perioada 1 - 16 septembrie 1942 de către G.A.L., cuprinzând în principal unităţi de vânătoare, bombardament, atac la sol şi transport, iar de la 16 septembrie 1942 şi de Aeronautica Armatei 3 Română, inclusiv cu unităţi de cercetare informare şi recunoaştere, cu subordonarea tuturor forţelor aeronauticii române Cartierului General al Aerului Român (P.C. Rostov)[13].

La sfârşitul lunii septembrie 1942, mijloacele A.R.R. pe zona de operaţii militare Stalingrad şi Cotul Donului, cuprindea 26 escadrile de aviaţie (6 de vânătoare, 2 de vânătoare - bombardament, 7 de bombardament, 6 de observaţii, 2 de recunoaştere, 2 de transport, 1 sanitară), precum şi mijloace de apărare antiaeriană, repartizate la G.A.L.; Aeronautica Armatei 3; Aeronautica Armatei 4; Brigada 4 A.A. (cu 21 baterii A.A.), Regiunea Aeriană Înaintată, (2 baze regionale înaintate; 5 ateliere mobile; 2 coloane transport auto); 1 Grup aerotransport/escadrilă sanitară; Comandamentul Geniu Aeronautic (1 batalion exploatare; 1 batalion construcţii linii; 1 companie balizaj); 1 Serviciu meteorologic şi Serviciul de pândă şi alarmare cu 1 baterie pândă radio română (în zona Armatei 3 Română) şi 1 companie pândă germană cu 6 posturi de pândă, 2 aparate radar tip Freya şi 3 aparate radar tip Würtzburg[14].

Un factor esenţial a fost producerea de către industria naţională a tehnicii aeronautice, de concepţie proprie sau sub licenţă. Tehnica de luptă reprezentativă utilizată de A.R.R. la Stalingrad sau Cotul Donului, a fost la aviaţia de vânătoare: Industria Aeronautică Română (în continuare I.A.R.) 80, Messerschmitt (în continuare Me.) 109, de vânătoare - bombardament I.A.R. 81 folosită la bombardamentul în picaj, de bombardament Savoia Marchetii (în continuare S.M.) 79, Heinkel (în continuare He. 111), de observaţii, de recunoaştere, de transport Junkers (în continuare Ju.) 52, sanitară, de apărare antiaeriană tunuri de calibrele, de pe aerodromurile Morozovskaia, Tadzinskaia, Tusov. Au mai fost folosite terenurile de aviaţie la Bukovsksia şi Karpovca - la 30 kilometri vest de Stalingrad - de către G.A.L., Proletarskaia şi Sutov de către Aero 4 Armată, Perelasovkii de către Aero 3 Armată[15].

Divizionul 1 A.A. se afla la Kamensk (la dispoziţia Diviziei 5 Infanterie la Morozovskaia şi Gruparea A.A. Centru (Divizioanele 5 şi 8 A.A.) în zona Rostov[16]. Inamicul aerian sovietic a avut o reacţie promptă, intensă, în ambele etape ale operaţiei militare. Pe timpul ofensivei germane între 1 septembrie - 19 noiembrie 1942, aceasta a atacat ţinte precum aerodromurile din adâncimea frontului româno - german, inclusiv noaptea. Aviaţia sovietică de asalt, de bombardament şi de vânătoare, a hărţuit deseori trupele Armatei 3 Române (Diviziile 6, 13 şi 14 Infanterie)[17]. Aviaţia sovietică avea în dotare avioane de vânătoare Yakovlev (în continuare Yak.) 3, Policarpov (în continuare Po.) I 15 şi 16[18], de bombardament Petliakov (în continuare Pe) 2, de atac la sol Iliuşin (în continuare Il.) 2 - Şturmovik -, tunuri antiaeriene şi staţii de radiolocaţie Redut[19] (vezi Anexa 2).

Acţiuni deosebit de complexe ale aeronauticei sovietice au continuat şi pe timpul contraofensivei sovietice de după 19 noiembrie 1942. De altfel această contraofensivă a fost precedată de atacurile aviaţiei asupra aerodromurilor germane şi române[20]. Aşadar după 1 septembrie 1942 aviaţia română a fost reangajată în luptele din flancul sudic al Frontului de Est. Cooperarea cu aeronautica germană s-a realizat la nivelul Corpului 8 Aerien German (comandat de generalul locotenent Viebig, şef de stat major fiind colonelul Ube), ce punea la dispoziţia marii unităţi aeronautice române şi mijloacele de transmisiuni radio şi fir[21]. Primele misiuni s-au desfăşurat pe 9 septembrie 1942 - cu frecvenţă zilnică până pe data de 18 septembrie 1942 -, acestea fiind de cercetare aeriană îndepărtate şi apropiată, de transport aerian de materiale şi personal, de însoţire a aviaţiei de bombardament în zona Stalingradului, remarcându - se prin măiestrie de zbor şi actele de bravură făcute. Directiva specială nr. 64 a Cartierului General al Aerului, stabileşte preluarea integrală de către G.A.L. a comenzii asupra tuturor componentelor sale în cadrul Flotei 4 Aeriene Germane, resubordonându - se Cartierului General al Aerului[22].

Anterior bătăliei din Cotul Donului (până la 19 noiembrie 1942) putem sintetiza că aviaţia de luptă a G.A.L. a executat misiuni: a) în sprijinul direct al acţiunilor de luptă ale Armatei 6 Germană în ofensiva asupra Stalingradului şi în defensiva acestei Armate pe frontul de Nord, între Volga şi Don; b) în sprijinul direct al operaţiunilor de apărare ale Armatei 3 Română în special în ultima decadă a lunii octombrie 1942, la solicitarea Cartierului General al Aerului Român şi cu acordul Flotei 4 Aeriană Germană; c) în sprijinul indirect al acţiunilor militare ale Armatei 6 Germană şi Armatei 3 Română prin bombardarea comunicaţiilor din zona Mihailova - Rakova - Olhovka către frontul acestor armate[23]. Cu totul remarcabilă a fost activitatea aviaţiei de vânătoare în această perioadă, distingându-se prin profesionalism ridicat şi metode de întrebuinţare în luptă (îndeosebi la însoţirea aviaţiei de bombardament) ingenioase şi sigure[24].

La începutul lunii octombrie 1942, avioanele S.M. 79, nu au mai putut acţiona la Stalingrad, pentru că Flotila 2 Bombardament a primit alte misiuni mult mai grele, să atace adânc în teritoriul inamic obiective importante şi să aducă cât mai multe informaţii. Într-o misiune din ziua de 10 octombrie, avionul S.M.-79 nr. 136 a fost lovit în motorul stâng de schijele unui proiectil tras de antiaeriana inamică. Echipajul şi-a continuat misiunea zburând cu un singur motor, lansând încărcătura peste obiectivul inamic. Sublocotenentul (r) av. Ion Dicezare şi adjutantul av. Tiberiu Vinca au zburat în jurul bombardierului avariat asigurându-i protecţia[25].

Asupra Stalingradului, aviaţia de luptă română a atacat cartierul de nord al oraşului şi căile de acces spre acesta, zona Koltuban, pe frontul de nord al Armatei 6 Germane, unde au fost distruse coloane de tancuri, auto, gările de cale ferată Frolov, Ilovinskaia, Kalinino, Koltuban, aglomerări de trupe, depozite de carburanţi, etc. [26]. La 18 noiembrie 1942, forţele sovietice se aflau în dispozitivul operativ gata de atac, în sectorul nordic, centrul de greutate aflându-se la gruparea de izbire a Frontului de Sud-Vest. Această grupare de izbire avea misiunea ca, pornind din capetele de pod, de la Sud-Vest Serafimovici şi Vest KIetskaia, să străpungă poziţiile Armatei 3 Română şi să înainteze pe direcţia Sud-Est către Kalaci, unde, în cea de-a treia zi, urma să aibă loc joncţiunea cu elementele înaintate ale Frontului Stalingrad[27].

 Frontul Don avea misiunea să înainteze, printr-o scurtă mişcare de învăluire în direcţia Sud-Est, de-a lungul malului estic al Donului, în direcţia sud, apoi printr-un atac desfăşurat pe frontul larg, să imobilizeze cât mai multe forţe inamice germane, române etc.
Frontul Stalingrad a continuat lupta de apărare în oraş, apoi a atacat în direcţia Vest o zi după contraofensivă, pentru a putea pătrunde în centrul şi din flancul stâng spre Kalaci, unde Armata 64 şi Armata 57 din flancul stâng urma să facă joncţiunea cu Armata 5 Tancuri[28].

Contraofensiva sovietică a fost declanşată în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 1942, după o extrem de puternică pregătire de artilerie pe întregul front al Armatei 3 Română, iar de la orele 05.00 au început acţiunile de luptă, din capetele de pod KIetskaia şi Bolşoi. Trupele române aparţinând Diviziilor 5, 6, 13, 14 Infanterie au fost prinse între cele două pătrunderi sovietice formând „Gruparea Lascăr", denumire generică, fără o structură de comandă aparte[29]. Ulterior forţele sovietice au trecut la lărgirea breşelor. Subliniem însă că încă din octombrie 1942, cercetarea de aviaţie, română şi germană, raportaseră aglomerările de trupe din faţa Armatei 3 Române şi iminenţa atacului în flancul drept a acesteia[30]. De altfel declanşarea contraofensivei sovietice a fost întârziată de înrăutăţirea condiţiilor meteorologice, (ninsori, ceaţă, etc.), care de aceea împiedicau aviaţia română şi germană să desfăşoare acţiuni de sprijin ale Armatei 3 Române şi Armatei 6 Germane[31]. Pe întreaga perioadă de desfăşurare a contraofensivei sovietice (19 - 25 noiembrie 1942) aviaţia G.A.L., a avut de înfruntat condiţii atmosferice incompatibile cu activitatea de zbor.

Prima fereastră favorabilă zborului, a apărut pe 21 noiembrie 1942 (secvenţial şi pe 22), când G.A.L. a trimis în misiune 64 de avioane ce au acţionat în zona Kleţkaia, atacând forţele şi mijloacele sovietice ajunse deja în zona Molotov. A urmat apoi o ameliorare a stării timpului în data de 25 noiembrie 1942, când G.A.L.a putut sprijini cu totalitatea forţelor disponibile, operaţiunile de apărare ale Armatei 3 Română, atacând grupările ofensive de trupe, auto şi tancuri, pătrunse în frontul şi spatele trupelor amice, executând misiuni de vânătoare şi de bombardament în zona Bujovskaia - Kalaci, atacând cu aviaţia de bombardament, în timp ce aviaţia de vânătoare a asigurat libertatea de acţiune a formaţiunilor de bombardament[32]. Situaţia deosebit de gravă în care s-au aflat trupele din „Gruparea Lascăr" a stat permanent în atenţia Marelui Cartier General Român şi a Cartierului General al Aerului, care a trimis avioane pentru informaţii, aprovizionare şi transportul răniţilor.În dimineaţa aceleaşi zilei de 25 noiembrie, la ordinul Armatei 3, căpitanul av. Valentin Stănescu, zburând cu un avion de legătură Fiesler Storche, a survolat zona de încercuire şi a aterizat la Golovski, satul unde era punctul de comandă al Diviziei 6 Infanterie, aducând comandamentului Armatei 3. primul şi ultimul mesaj din partea generalilor Lascăr, Mazarini şi Sion: "Situaţia este foarte grea. Cercul se restrânge în fiecare oră. Aseară au sosit doi parlamentari cu propuneri de a ne preda, la care li s-a răspuns negativ de toate diviziile. Reg. de Art. mai au circa 40 lovituri tun. Muniţia pentru brandt terminată în cea mai mare parte; muniţia de infanterie foarte redusă. De trei zile trupa nemâncată. Azi dimineaţă (22 noiembrie 1942 - n.n.) a început presiune puternică cu tancuri şi katiuşa la stânga Div.15 şi dreapta Div.6. În noaptea de 22/23 noiembrie am proiectat străpungerea spre Cernâşevskaia. Răniţi în număr foarte mare, posibilităţi de îngrijire foarte reduse. Tunurile anticar de orice categorie fără efect asupra majorităţii carelor. Infanteria strivită de care. Maximum de rezistenţă până mâine. În prima urgenţă muniţie şi benzină[33].
- Va urma -

-----------------------------------------
[1] Nota autorului (n.a.), urmare a pactului Ribbentrop-Molotov (semnat la Moscova pe 23 august 1939), prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940, U.R.S.S. a ocupat Basarabia şi Bucovina de Nord. Prin Diktatul de la Viena, la 30 august 1940 Ungaria răpea Transilvania, iar ca urmare a eşecului negocierilor româno - bulgare, se pierdea şi Cadrilaterul.
[2] Constantiniu, dr. Florin, coordonator ştiinţific, Antonescu - Hitler. Corespondenţă şi întâlniri inedite (1940 - 1941), volumul 1, Editura Cozia, Bucureşti, 1991, p. 75
[3] N.a., deşi nu am găsit un document oficial de atribuire a sintagmei de Aeronautica Regală Română aceasta împreună cu formularea Forţele Aeriene Regale Române (în continuare F.A.R.R.), erau denumirile uzitate în toate formulările oficiale ale vremii. A.R.R. se compunea din Aviaţie, Aerostaţie, Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţie.
[4] Pentelescu, Aurel, Nicoară, Marius - Adrian. Aeronautica română în anii celui de-Al Doilea Război Mondial (22 iunie - 12 mai 1945), Editura Editgraph, Buzău, 2011, note de subsol p. 26.
[5] Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), Fond 1377, dosar (în continuare ds.). 545, fila (în continuare f.) 263 - 265.
[6] Ibidem, ds. 130, f. 335-361
[7] Rotaru Jipa, Carp Cornel, Stalingrad şi istoria unei armate sacrificate: Armata a III - a Română, Rditura Serebia, Chişinău, 2017, passim p. 61-85.
[8] Pentelescu Aurel, Nicoară Marius-Adrian. Op. Cit., Editura Editgraph, Buzău, 2011, p. 87-88
[9] Pentelescu, comandor av. dr, Aurel, Aeronautica Română pe Frontul de Est (22 iunie 1941 - 23 august 1944), Teză de docorat, Academia de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1995, p. 67.
[10] Avram, dr. Valeriu, Nicoară, dr. Marius Adrian, Gheorghe, dr Viorel, Confruntări aeriene româno sovietice, misiuni de bombardament, vânătoare recunoaştere şi lansări de paraşutişti (21 iunie 1941 - 23 august 1944), Editura Editgraph, Buzău, 2017, p. 171
[11] Pentelescu Aurel, Nicoară Marius-Adrian. Op. Cit., Editura Editgraph, Buzău, 2011, p. 93-94.
[12] Pentelescu, comandor av. dr, Aurel, Op. Cit., Teză de docorat, Academia de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1995, p. 68
[13] Ibidem, p. 70.
[14] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare A.N.I.C.), Fond Preşedenţia Consiliului de Miniştri Cabinetul Mareşalului (în continuare P.C.M.C.M.), ds. 170/1942, f. 32.
[15] A.M.R., Fond 1377, ds. 545, f. 130.
[16] Ibidem, ds. 133, f. 12.
[17] Ibidem, ds. 545, f. 132.
[18] N.a., poreclit Isak - măgarul de către piloţii ruşi, Mosca – muscă de către republicanii spanioli şi Rata – şobolan de către naţionaliştii spanioli, conform Wikipedia, 14 11 2017 ora 22.00.
[19] Nicoara, căpitan comandor, Marius – Adrian, Aeronautica Română pe Frontul de Vest (23 august 1944 – 12 mai 1945), Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2007, p.
[20] A.M.R., Fond 1377, ds. 545, f. 132.
[21] A.M.R., Fond 803, ds. 3, f. 3.
[22] A.M.R., Fond 1377, ds. 133, f. 22-26.
[23] A.N.I.C., Fond P.C.M.C.M., ds. 170/1942, f. 32.
[24] Pentelescu Aurel, Nicoară Marius - Adrian, Op. Cit., Editura Editgraph, Buzău, 2011, p.
[25] Avram, dr. Valeriu, Nicoară, dr. Marius Adrian, Gheorghe, dr Viorel, Op. Cit., Editura Editgraph, Buzău, 2017, p. 176.
[26] A.N.I.C., Fond P.C.M.C.M., ds. 170/1942, f. 33-34.
[27] Pentelescu Aurel, Nicoară Marius - Adrian, Op. Cit., Editura Editgraph, Buzău, 2011, p.
[28] Ibidem.
[29] Pandea, Adrian, Pavelescu Ion, Ardeleanu Eftimie, Românii la Stalingrad. Viziunea românească asupra tragediei din Cotul Donului şi Stepa Kalmucă, Editura Militarnă, Bucureşti, 1992, passim p. 237-239.
[30] A.M.R., Fond 803, ds. 3, f. 155.
[31] Ibidem, f. 175.
[32] A.N.I.C., Fond P.C.M.C.M., ds. 170/1942, f. 3-5.
[33] Pentelescu Aurel, Nicoară Marius - Adrian, Op. Cit., Editura Editgraph, Buzău, 2011, p. , cf. Dumitrecu, general de armată, Petre, Consideraţii asupra bătăliei din Cotul Donului, 1945, p. 40.
[34] Avram, dr. Valeriu, Nicoară, dr. Marius Adrian, Gheorghe, dr Viorel, Op. Cit., Editura Editgraph, Buzău, 2017, p. 178.

footer