Revista Art-emis
General Petre Dumitrescu (1944-1946) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 11 Martie 2018 16:16

General Petre DumitrescuAnchete, acuza?ii ?i r?spunsuri!

Pus la dispozi?ia Ministerului de R?zboi (29 august 1944), generalul Petre Dumitrescu, comandant al Armatei 3 române în timpul Campaniei din Est (1941-1944), a fost inclus de generalul Mihail Racovi??, ministru de R?zboi, pe lista generalilor susceptibili de a fi ancheta?i „de anumite deficien?e morale din care cauz? armata noastr? a suferit pierderi dezastruoase", repro?ându-i-se ?i faptul c? nu au avut curajul s? se opun? la „executarea unor opera?iuni ce ie?eau din cadrul posibilit??ilor noastre".

Fostul subordonat al generalului Petre Dumitrescu ignora faptul c? în aceea?i situa?ie se aflase ?i el (Mihail Racovi??), în calitatea de comandant al Corpului de cavalerie (pân? în Caucaz) ?i al Armatei 4 (în Moldova, în 1944), c? fusese decorat cu ordinele „Mihai Viteazul" ?i „Crucea de Fier", c? la 23 august 1944, Petre Dumitrescu întrebat fiind (prin telefon, la Gala?i, de generalul Hans Friessner, comandantul Grupului de armate „Ucraina de Sud") ce atitudine va lua „fa?? de noul guvern român" ?i dac? va da „ascultare ordinelor" ce va primi, a r?spuns f?r? nici o ezitare: „Nu pot s? am alt? atitudine decât aceea pe care M.S. Regele ?i noul guvern au luat-o". Exprimând „regretul camaraderesc" fa?? de evolu?ia evenimentelor, comandantul Armatei 3 române a încheiat conversa?ia ?i a continuat s? transmit? trupelor din subordine ordinele primite de la noua conducere politico-militar?.

Analizându-i modul în care s-a comportat pe front, Comisia de anchet? a concluzionat (în Referatul nr. 15, întocmit la 4 noiembrie 1944) c? „din toat? activitatea generalului Dumitrescu Petre, în calitate de comandant de armat?, nu reiese lips? de capacitate, ?i dac? a pierdut b?t?lia (din Cotul Donului - n.n.), apoi aceasta se datore?te, în cea mai mare parte faptului c? protestele sale n-au fost ascultate ?i a fost pus în situa?ii care nu se puteau solu?iona în alt chip. Singura vin? ar fi c? nu ?i-a luat r?spunderea retragerii Grupului Lasc?r, retragere care n-ar fi periclitat, ci din contr?, ar fi u?urat poate opera?iunile ulterioare. De asemenea, este cazul s? se vad? dac? fa?? de situa?iile grele în care a fost pus? armata sa, nu era mai onorabil s? se retrag? de bun?voie de la comand?, în special în b?t?lia din Basarabia, pentru a nu mai suferi o înfrângere. Acestea fiind, urmeaz? ca Consiliul Superior al O?tirii s? hot?rasc? dac? este cazul s? se aplice art. 48, al. e) ?i g)".

Referatul Comisiei de anchet? se mai referea ?i la alte situa?ii dificile cu care s-a confruntat Armata 3 în Cotul Donului:
„a) Trupa fusese adus?, prin mar?uri pe jos, 600 km ?i introdus? în linie, nea?teptându-se m?car concentrarea marilor unit??i;
b) Frontul, de?i se spunea c? este pe Don, în realitate prezenta dou? puternice capete de pod inamice, tocmai pe direc?iile cale mai proprii de efort;
c) Fronturile date unit??ilor variau între 20 ?i 25 km de divizie;
d) Sectorul era complet lipsit de lucr?ri, iar anotimpul înaintat, lipsa de materiale ?i unelte, ca ?i contactul strâns cu inamicul, împiedicau organizarea;
e) Zona complet lipsit? de cantonamente ?i comunica?ii îngreuna aprovizion?rile".

Con?tient de „situa?ia disperat?" în care se g?sea armata sa, generalul Petre Dumitrescu f?cuse numeroase interven?ii pe lâng? Grupul german de armate „B" (a discutat direct cu generalul Maximilian von Weichs, comandantul Grupului, ?i cu generalul Fredrich Paulus, comandantul Armatei 6 germane), pe lâng? Marele Cartier General român ?i chiar pe lâng? mare?alul Ion Antonescu, propunând reducerea capului de pod de la Kletskaia, mic?orarea frontului de lupt? încredin?at armatei ?i crearea de rezerve. „Sistematic – se mai preciza în Referatul Comisiei de anchet? - s-a lovit de refuzul Comandamentului german - iar uneori a refuzat s? execute ?i ordinele acestuia pân? ce nu a primit ordinul mare?alului Antonescu, care, ca întotdeauna, a dat satisfac?ie germanilor, ordonându-i s? execute ordinul primit". Din acest punct de vedere, se concluziona în generalului Petre Dumitrescu, „ca militar nu i se poate repro?a nimic".

Documentele timpului confirm? aceste aprecieri ?i aduc noi dovezi în favoarea comandantului Armatei 3, înaintea declan??rii contraofensivei sovietice de la 19 noiembrie 1942, el apreciind astfel situa?ia armatei: „Pân? în prezent, cu mijloacele pe care le aveam la îndemân? ?i cu ce ni s-a adus, ne g?sim în situa?ia de a nu ne putea organiza pentru iarn? ?i de a nu putea face fa?? unui atac mai important ?i de lung? durat?". Considera, c? nu se putea face fa?? nici iernii care avea s? vin?, cu atât mai mult unei puternice lovituri sovietice, spre deosebire de germani care subestimat capacitatea de reac?ie a adversarului apreciind c? acest nu avea posibilitatea de a întreprinde în iarna care urma ac?iuni de amploare. „Toate silin?ele noastre de a ar?ta adev?rata situa?ie - preciza Petre Dumitrescu dup? dezastrul din Cotul Donului - s-au lovit de atmosfera fals? în care tr?iau comandamentele germane... Toate rapoartele noastre nu au izbutit s? scoat? comandamentele germane din grava eroare, am putea spune chiar obsesia, de a subestima posibilit??ile armatei sovietice, de a o considera b?tut?".

Ac?ionând în cadrul dispozitivului de lupt? ?i potrivit concep?iei germane, generalul Petre Dumitrescu nu ?i-a mai putut exercita actul de comand?, a?a cum ar fi dorit. Referindu-se la centralizarea excesiv? a actului de comand? de c?tre e?aloanele superioare germane, care mergea pân? acolo încât comandamentul român nu putea decide „angajarea în atac a unei companii de infanterie" f?r? aprobarea Grupului de armate „B", generalul Petre Dumitrescu întreba retoric: „Ce rol mai r?mânea atunci comandan?ilor de armat?, de corp de armat? ?i chiar divizii ?". În cadrul mijloacelor ce-i st?teau la dispozi?ie, el a încercat s? previn? dezastrul ?i s? mai îndrepte câte ceva. Soarta b?t?liei avea s? fie decis? îns? de superioritatea zdrobitoare a for?elor sovietice, în special în tancuri ?i artilerie, în sectoarele d erupere. „Cel mai sublim eroism ?i spirit de jertf? al trupelor române - sublinia Petre Dumitrescu - a fost zadarnic în fa?a valurilor de tancuri K.W. (62t.) ?i T.34 (34 t.), atât la Kletskaia, cât ?i pe valea ?u?kan".

Comisia de anchet? a mai considerat c? generalul Petre Dumitrescu a fost „lipsit de personalitatea ?i energia necesar? unui mare comandant", c? nu ?i-a asumat responsabilitatea retragerii Grup?rii „General Lasc?r" încercuit? în Cotul Donului, cu era evident c? acesta nu avea posibilitatea s? ia decizia, f?r? aprobarea comandamentelor superioare, a lui Hitler, în special. La concluzia Comisiei de anchet? c? „era mai onorabil s? se retrag? de bun?voie de la comand?, în special în b?t?lia din Basarabia (în 1944 - n.n.), pentru a nu mai suferi o înfrângere", generalul Petre Dumitrescu a r?spuns c? atunci când o armat? lupt? din greu pentru ap?rarea teritoriului na?ional, cum a f?cut Armata 3 român? în prim?vara ?i vara anului 1944, înaintarea demisiei era ultimul lucru la care se putea gândi un comandant adev?rat.

Caracterizat mereu ca un „distins", „eminent" ofi?er ?i „comandanat de elit?", a fost prim sub?ef al Marelui Stat major (1935-1937), inspector general al Artileriei (1937-1940), comandant al Armatei 1 (1940 – 1941), Armatei 3 (1941-1944) ?i al Grup?rii de armate „Dumitrescu" (armatele 3 român? ?i 6 german?), decorat cu ordinele „Mihai Viteazul", clasa III-a (1942), clasa II-a (1944) ?i „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier", cu frunze de stejar (1944).

Pus la dispozi?ia Ministerului de R?zboi (29 august 1944), scos din cadrele active ale Armatei (25 februarie 1945), acuzat de Tribunalul Poporului (15 mai 1946) de „s?vâr?irea de crime de r?zboi prev?zute ?i pedepsite de Legea 312/1945)" a fost achitat de Parchetul General al Cur?ii de Apel Bucure?ti, Cabinelul IX Instruc?ie (28 iunie 1946).

Prezentându-i cariera militar? ?i activitatea în Cotul Donului (septembrie - decembrie 1942), generalul de brigad? (r) prof. univ. dr. Adrian Stroea ?i colonelul (r) Marin Ghinoiu, consemnau: „În str?lucita sa carier? militar?, de 42 de ani, generalul Petre Dumitrescu a stabilit unele « recorduri » impresionante: a fost primul artilerist care a ob?inut gradul de general de armat? ?i al doilea militar din istoria armatei, dup? Ion Antonescu, ce a de?inut acest grad; a fost singurul general român care a comandat o armat? pe toat? perioada R?zboiului din Est ?i a avut cel mai lung « mandat » la conducerea unei armate pe timp de r?zboi; dup? Ion Antonescu, a fost al doilea general român care a comandat o armat? german?, Armata 6 din « Gruparea de armate general Dumitrescu »".

Generalul Petre Dumitrescu a mai fost anchetat ?i în leg?tur? cu înfiin?area lag?rului de la Vapniarka, cu executarea unora dintre evrei, în zona Cern?u?i, cu ac?iunile desf??urate de trupele române de vân?tori de munte împotriva partizanilor din Crimeea, fiind acuzat, în final, de Tribunalul Poporului (15 mai 1946) de „s?vâr?irea de crime de r?zboi prev?zute ?i pedepsite de Legea 312/1945".

A r?spuns c? în cazul lag?rului de la Vapniarka implicarea sa a fost incidental?, nef?când altceva decât s? transmit? c?tre Marele Cartier General cererea Corpului 2 armat? referitoare la internarea comuni?tilor/evreilor din zona Odessa. La întreb?rile puse în leg?tur? cu executarea unora dintre evrei, în baza Ordinului special nr. 106 dat Regimentului 16 infanterie, a afirmat c? documentul respectiv nu se referea la acte represive, ci la men?inerea ordinei în ora? ?i la prevenirea eventualelor acte de terorism împotriva militarilor români ?i a popula?iei pa?nice. În acest sens, se prevedea luarea de ostatici din „popula?ia civil? de origine etnic? str?in? (în special evrei)" ?i executarea pentru fiecare soldat român r?nit sau omorât de popula?ie a câte 50 de ostatici. Declarând c? nu i s-a adus la cuno?tin?? luarea de ostatici sau abateri deosebite din partea trupei, Petre Dumitrescu a precizat c? a v?zut, totu?i, un grup de evrei uci?i la podul de peste Prut, c? a protestat „cu indignare împotriva acestor omoruri" s?vâr?ite de trupele SS germane. „Dac? întâmpl?tor - ar?ta el la 17 august 1946 - vreun subordonat a interpretat gre?it acest ordin, sau din ini?iativ? proprie ar fi comis acte de violen??, r?spunderea cade în întregime asupra lui".

La acuza?ia c? ar fi ordonat uciderea de partizani în Crimeea, a declarat c? ac?iunile de lupt? împotriva partizanilor, foarte bine organiza?i, care atacau frecvent trupele române, au fost ordonate de comandamentul german, c?ruia i s-au predat partizanii captura?i. Întrebat de acuzatorul public ce ar fi f?cut dac? ar fi ?tiut c? germanii executau partizanii prin?i, a r?spuns: „N-a? fi putut face altceva decât s? intervin pe lâng? comandamentul german ?i s? ar?t c? m?sura de executare a partizanilor nu este bun?".

Referindu-se la comportarea sa pe front ?i la rela?iile cu militarii din subordine ?i cu civilii din zon?, generalul Petre Dumitrescu a precizat urm?toarele în Memoriul întocmit în mai 1946: „Tot timpul cât am fost pe front, am fost nu numai comandant, dar ?i p?rinte al osta?ilor mei ?i protector al popula?iei civile. O atmosfer? de concordie, de armonie, încredere ?i stim? reciproc? a domnit între ofi?erii comandamentului meu ?i un spirit de larg? în?elegere ?i de armonie ne-a c?l?uzit pe to?i fa?? de popula?ia civil?. Pe cât ne-au permis mijloacele, am dat asisten?a medical? ?i alimente celor nevoia?i ?i b?trânilor. Ori de câte ori mi s-au adus la cuno?tin?? nereguli sau abateri de la ordinele categorice cu privire la purtarea omeneasc?, le-am sanc?ionat cu toat? asprimea". „De aceea - continua el -, sunt surprins ?i îndurerat peste m?sur? c? se încearc? s? fiu târât azi în fa?a judec??ii pentru fapte care sunt complet str?in de cuno?tin??. Am credin?a c? forurile superioare cunosc modul corect, cinstit, loial, omenos, cum m-am comportat pe timpul r?zboiului ?i luând cuno?tin?? din cuprinsul acestui memoriu vor hot?rî scoaterea mea din cauz? ?i îmi vor reda lini?tea sufleteasc?, singura satisfac?ie pentru o întreag? via?? de munc? închinat? Armatei ?i ??rii".

F?r? a men?iona participarea direct? generalului Petre Dumitrescu în executarea partizanilor ?i a evreilor, documentele timpului relev? implicarea militarii români în astfel de ac?iuni ?i în alte acte de represiune. Dovezile aduse de generalul Petre Dumitrescu în ap?rarea sa nu au fost luate îns? în seam?. Ca urmare, ancheta a continuat, Tribunalul Poporului hot?rând (28 iunie 1946) trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucure?ti.

De aceast? dat? s-a apreciat c? Ordinul special nr. 106 a fost dat „conform dispozi?iilor regulamentare (în baza art. 346 din Regulamentul infanteriei, Serviciul în campanie), c? regretabilele masacre din ora?ul Cern?u?i nu au fost comise pe temeiul ?i în cadrul Ordinului special nr. 106 al Armatei 3", c? execu?iile s?vâr?ite în rândul evreilor s-au f?cut „în afara ordinului men?ionat ?i peste prevederile lui de c?tre osta?ii români ?i germani, din proprie ini?iativ?, ?i ca atare nu pot fi puse în sarcina învinuitului general Petre Dumitrescu", c? atunci când a emis acel ordin, comandantul Armatei 3 „nu a urm?rit altceva decât s? asigure de eventuale agresiuni sau atacuri de c?tre trupa ce trebuia s? ocupe ora?ul Cern?u?i ?i popula?ia pa?nic? din acel ora?, iar nicidecum s? îndemne la comiterea represiunilor colective sau individuale în scop de persecu?ie politic? sau din motive rasiale asupra popula?iei civile".

În favoarea generalului Petre Dumitrescu a contat ?i faptul c? ordinul respectiv a fost înlocuit a doua zi cu Ordonan?a nr. 1, semnat? tot de el, care prelungea termenul de predare a armelor, trecându-se judecarea ?i sanc?ionarea infractorilor în sarcina instan?elor competente. Acest fapt ar?ta procurorul G. Trissonimo, „dovede?te c? prin emiterea Ordinului nr. 106 generalul Petre Dumitrescu nu a urm?rit altceva decât s? asigure de eventuale agresiuni sau atacuri trupa ce trebuia s? ocupe ora?ul Cern?u?i ?i popula?ia pa?nic? din acel ora?, iar nicidecum s? îndemne la comiterea represiunilor colective sau individuale în scop de persecu?ie politic? sau din motive rasiale asupra popula?iei civile. Dac? inten?iunea învinuitului ar fi fost s? aplice represalii nejustificate sau exterminarea unei anumite categorii de cet??eni din Cern?u?i, sus-men?ionatul ordin nu ar fi avut o durat? atât de scurt? - numai câteva ore -, cât era nevoie pentru opera?iunile militare de ocuparea ora?ului ?i nici nu ar fi fost îndat? abrogat prin Ordonan?a nr. 1, în care nu se mai vorbe?te nici de ostatici ?i nici de execu?ii pe loc, individuale sau în mas?".

În leg?tur? cu trecerea cu vederea de c?tre generalul Petre Dumitrescu a faptelor reprobabile s?vâr?ite de militarii din subordine, f?r? a dispune cercetarea, urm?rirea ?i sanc?ionarea celor vinova?i, acela?i document consemna: ,,Spre a r?spunde la aceast? întrebare trebuie s? ?inem seama de împrejurarea c? lucrurile s-au petrecut în plin r?zboi de mi?care ?i în prima linie de lupt?. Imediat dup? ocuparea Cern?u?ilor, unit??ile noastre au pornit înainte spre Nistru, iar cu ele a trebuit s? plece ?i comandantul lor, generalul Petre Dumitrescu. Tocmai a?a se explic? ?i faptul c? îndat? dup? ocuparea ora?ului Cern?u?i au sosit acolo autori???ile civile ?i poli?iene?ti în frunte cu guvernatorul Bucovinei. Cercet?rile cruzimilor ?i crimelor comise incumbau, prin urmare, alte autorit??i".

Referindu-se la acuza?ia c? generalul Petre Dumitrescu ar fi ordonat înfiin?area lag?rului de la Vapniarka ?i c? ar fi luat m?suri pentru strângerea ?i trimiterea în lag?r a tuturor elementelor b?nuite de comunism, acela?i procuror aprecia c? transferarea de?inu?ilor comuni?ti din Odessa la Vapniarka ,,a fost motivat? de interese de ordin pur militar operativ, f?cându-se exclusiv în scopul siguran?ei spatelui trupelor îns?rcinate cu paza litoralului M?rii Negre în timpul când trupele sovietice f?ceau debarc?ri pe coastele Crimeei" ?i nu a fost determinat?, deci, ,,din motive de persecu?ie politic? ?i rasial?". Ca urmare, acuza?ia nu întrunea elementele constitutive ale infrac?iunii prev?zute de art. 2, aliniatul 2, litera m) din Legea nr. 312/1945 ?i, în consecin??, nu se putea imputa nimic nici generalului Petre Dumitrescu, nici generalului Nicolae D?sc?lescu, comandantul Corpului 2 armat?, care propusese acest lucru.

Analizând ?i celelalte acuza?ii aduse pân? în acel moment, Parchetul General al Cur?ii de Apel Bucure?ti, Cabinetul IX Instruc?ie a hot?rât „în numele legii", c? „nu este cazul de a fi pus sub urm?rire b?nuitul Petre Dumitrescu, de ani 63, român, general de armat? în rezerv?, domiciliat în Bucure?ti, strada Andrei Mure?anu, nr. 29, liber, nestabilindu-se în sarcina sa nici o infrac?iune de natur? a-i atrage vreuna din pedepsele prev?zute de Legea nr. 312/1945".
A decedat la 10 ianuarie 1950, la Bucure?ti.

Pe larg :
- Alesandru Du?u, Florica Dobre, Drama generalilor români, 1944-1964, Bucure?ti, Editura Enciclopedic?, 2007.
- General de brigad? (r) prof. univ. dr. Adrian Stroea, colonel (r.) Marin Ghinoiu, Un uitat - generalul de armat? Petre Dumitrescu ?i B?t?lia din Cotul Donului, în „Document", 2/2017, p. 66-76.

footer