Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Eugen Zainea   
Duminică, 01 Iulie 2018 14:45

Diplomatia romana in timpul razboiului rece 2Intuind din start ?elul final al acestei campanii, conducerea României a reac?ionat imediat ?i energic. ?i, ceea ce a surprins total conducerea de la Kremlin, reac?ia a venit de la cele mai înalte niveluri. Printr-un articol semnat chiar de Ion Gheorghe Maurer. Ceea ce a iritat la culme conducerea sovietic?. Dovad? c? la întâlnirea la nivel înalt de la Moscova, la care m-am referit anterior (sursa 4) s-a repro?at României c? la un articol, chipurile „?tiin?ific", scris de un profesor oarecare de geografie economic? într-o revist? cu un tiraj de 1.500 de exemplare, citit?, chipurile, doar de geografi, s-a r?spuns public de c?tre un „greu" al conducerii române. Trebuie s? amintesc desf??urarea evenimentelor. Articolului lui Valev i s-a f?cut în România intens? publicitate, evident ?i pe bun? dreptate c? negativ?. Dup? care a ap?rut ?tirea, cum s-ar spune ast?zi, „pe surse", c? în zilele urm?toare va ap?rea în tiraj de mas? într-o revist? cu un pronun?at caracter teoretic, „Via?a Economic?", un document în care Partidul Muncitoresc Român î?i va expune oficial punctul de vedere cu privire la înfiin?area complexelor economice suprana?ionale.

La acea vreme, difuzarea de pres? în România se f?cea în principal prin debitele de tutun, unde, în afar? de ?ig?ri, se vindeau o mul?ime de m?run?i?uri, altminteri extrem de utile (lame de ras, sticlu?e cu colonie ieftin?, timbre po?tale ?i fiscale ?i multe, foarte multe altele asemenea, dar ?i ziarele ?i revistele tip?rite la acea dat?, ca ?i... bilete de loterie ?i... Loz în plic!). ?tiindu-se c? într-o anumit? diminea??, va ap?rea în tutungerii revista cu r?spunsul românesc, acele debite de tutun au fost luate, efectiv, cu asalt, fiecare, de zeci de persoane, care au dorit s? cumpere, unii chiar dou? sau mai multe exemplare, din documentul respectiv. Astfel încât a fost necesar s? se revin? ulterior cu masive suplimente de tiraje. Se poate spune c? majoritatea covâr?itoare a popula?iei a ajuns atunci s? citeasc? replica româneasc? foarte ferm? la Planul Valev, ceea ce a creat o extraordinar? emula?ie patriotic?, ce a preg?tit terenul pentru apari?ia ?i prelucrarea în mas?, ulterior, timp de un an de zile, în întreaga societate româneasc?, a Declara?iei din aprilie 1964.

Dup? apari?ia Declara?iei, care a creat un puternic curent de unitate popular? în jurul lui Dej ?i a echipei lui, s-a luat decizia ca ea s? fie dezb?tut?, explicat?, timp de un an de zile, în ?edin?e lunare, la nivelul întregii ??ri. Pozi?ia conducerii române a fost atât de responsabil? încât, fiind vorba de recâ?tigarea, de fapt, a independen?ei ?i suveranit??ii na?ionale, dup? anii în care ea fusese sub un mare semn de întrebare prin prezen?a pe teritoriul na?ional a unei armate de ocupa?ie care, în anumite momente, a num?rat 600.000 de militari, s-a considerat c? acest lucru trebuie explicat pe larg, inclusiv elevilor din ciclul secundar de gimnaziu-clasele V-VII ?i de liceu, cu vârste cuprinse între 11 ?i 18 ani, deci n?scu?i dup? 1945 ?i care nu apucaser? s? înve?e decât în mic? parte adev?rata istorie a ??rii lor ?i care, de la acel moment, trebuiau s? fie crescu?i în spiritual mândriei na?ionale, al demnit??ii, cu profunde convingeri patriotice, con?tientizând faptul c?, de la cel mai înalt nivel, conducerea politic? a ??rii era decis? ca, odat? recâ?tigat?, independen?a na?ional? s? nu mai fie cedat?, s? nu mai poat? fi subiect de negociere cu nimeni. (Orientare care, din p?cate, a fost complet abandonat?, spre ve?nica ru?ine a conducerilor politice postdecembriste!).

La acel moment, gândirea conducerii politice române a fost ca, la aceste niveluri, ale elevilor, explicarea necesit??ii unei politici de independen?? na?ional? ?i noua gândire ?i orientare a conducerii politice a României în acest sens s? fie f?cut? nu de vârstnici, ci de colegi de genera?ie, cu câ?iva ani mai mari. Astfel încât, spre exemplu, pentru discutarea ?i explicarea pentru elevii de gimnaziu a noii orient?ri, patriotice, na?ionale, demne, a politicii României, au fost selec?iona?i elevi din ultimii doi ani de liceu. A?a se face c? autorul acestor rânduri a avut marea ?i onoranta responsabilitate de a explica pe în?elesul colegilor mai tineri de genera?ie, lun? de lun?, în cursul anului ?colar 1964-1965, liniile directoare ?i implica?iile excep?ionale ale Declara?iei din aprilie 1964, numit?, cum spuneam, pe bun? dreptatem Declara?ia de Independen?? a României! Lucru de care, o spun cu toat? seriozitatea ?i convingerea, sunt mândru pân? în ziua de ast?zi. ?i este o experien?? pe care a? relua-o oricând ?i ori de câte ori s-ar mai ivi ocazia, cu aceea?i pasiune ?i cu acela?i entuziasm cu care m-am achitat de ea la acel moment!

Deosebit de interesant în ceea ce prive?te nu doar aspira?iile de independen?? ale Romîniei, ci ?i în?elepciunea cu care conducerea de atunci a ??rii privea ?i î?i calcula cu precizie matematic? pa?ii succesivi pe aceast? cale este un fragment din afirmatiile lui Gheorghe Gaston Marin, vice-prim ministru, cu ocazia întâlnirii cu guvernatorul Averell Harriman, din data de 18 mai 1964, cu ocazia vizitei unei importante delegatii guvernamentale române în Statele Unite. Este important, spunea Gaston Marin, s? nu se fac? „prea mult zgomot" în privin?a evolu?iei României, pentru c? aceasta putea „afecta anumite persoane". În particular, cu cât mai pu?in? publicitate despre independen?a României în aceast? conjunctur?, cu atât mai bine. Prea mult? aten?ie în aceast? privin?? în presa str?in? poate mai mult d?una decât face bine rela?iilor viitoare. Pentru moment, România ar prefera s? fie plasat? între ??rile din estul Europei dup? Yugoslavia ?i Polonia în ochii opiniei publice. „Aspira?iile noastre c?tre independen??-spunea Gaston Marin-pot fi mai bine realizate nu prin zgomot ?i publicitate intense, ci printr-o dezvoltare lini?tit? si constructiv? a rela?iilor României cu Statele Unite ?i cu Vestul" Lucrul important, concluziona demnitarul român, îl constituie cooperarea cu România în domeniul economiei[11];
- subtila, inteligenta, perseverenta ?i îndelungata intermediere între Statele Unite ?i Republica Democrat? Vietnam, vizând rezolvarea pe cale pa?nic? a problemei vietnameze, care a contribuit decisiv la inceperea tratativelor dintre cei doi protagoni?ti principali, Vietnamul ?i Statele Unite, la Paris ?i la retragerea cât mai onorabil? a Statelor Unite ?i a corpului expedi?ionar al armatei americane din Vietnamul de Sud[12,13]. La acest punct, merit? restabilit adev?rul pe care unii comentatori, români, americani ?i nu numai, încearc? s?-l denatureze, spunând c?, de fapt, Romaânia nu a avut niciun rol sau în orice caz, nu un rol important în începerea contactelor, apoi a negocierilor americano-vietnameze pentru retragerea Statelor Unite din Vietnam. Or, exist? documente americane, incontestabile, care poart? semn?tura unor personalit??i de maxim? acoperire în istoria Statelor Unite, care fac dreptate ??rii noastre ?i celor care au conceput ?i pus în practic? politica extern? a României în acei ani. Astfel, în[14], este redat, în original ?i in traducere româneasca mesajul confidential al Pre?edintelui Statelor Unite, Lyndon Johnson c?tre Pre?edintele Nicolae Ceau?escu, din ianuarie 1968, transmis prin intermediul ambasadei S.U.A. la Bucure?ti. Citez, din acest document pasajele cele mai semnificative, care confirm? f?r? dubiu contribu?ia româneasc? excep?ional? în problema la care m? refer: „Exprim sincera mea gratitudine pentru eforturile guvernului rom?n ?i, în mod particular, ale dumneavoastr? în?iv?, ale primului ministru Maurer ?i ale primului adjunct al ministrului de externe, Macovescu, pentru a ajunge la o solu?ie onorabila ?i pa?nic?. A?a cum i-am spus primului ministru Maurer în iunie, guvernul S.U.A. caut? s? asigure dreptul poporului sud vietnamez de a-?i determina propriul viitor. Dau o înalt? apreciere eforturilor pe care guvernul dumneavoastr? le face în numele unei în?elegeri pa?nice întemeiat? pe aceste baze.

Atât secretarul Rusk, cât ?i guvernatorul Harriman mi-au spus cât de impresiona?i au fost de grija meticuloas? ?i corectitudinea expunerii de c?tre domnul Macovescu în prezentarea detaliilor precise ale conversa?iilor sale la Hanoi ?i în în?elegerea deplin? a gândirii S.U.A. Competen?a sa profesionalî ne asigur? c? Hanoiul va primi o relatare corect? a pozi?iei S.U.A.".

În aceea?i lucrare[14], este redat? o scrisoare adresat? la 13 septembrie 1972 de celebrul diplomat american Averell Harriman (cu o longevitate în diploma?ia american? care nu mai este egalat? decât de cea a lui Henry Kissinger, fost ambasador al Statelor Unite la Moscova de-a lungul ultimei p?r?i a celui de-Al Doilea R?zboi Mondial ?i bun ?i vechi cunosc?tor al României ?i al problematicii române?ti, fiindc? a fost unul dintre diploma?ii americani prin care s-au purtat discu?iile despre soarta rezervat? României în epoca postbelic?-dealtfel el a ?i vizitat Bucure?tii în anii '44-'45) ziarului „Washington Post" (altminteri, unul dintre cotidianele americane cele mai prestigioase, la acea vreme, din p?cate mai pu?in în ziua de ast?zi), care publicase un articol ce încerca s? minimalizeze pân? la eliminare rolul României în acel delicat subiect, unul dintre cele mai fierbin?i ale agendei interna?ionale timp de mai bine de 15 ani. Citez integral aceast? scrisoare, deoarece ea este o m?rturie str?lucit? despre contribu?ia esential? a României la încheierea r?zboiului americano-vietnamez, venit? din partea celui care a fost în prima parte a perioadei convorbirilor principalul negociator american (înlocuit în faza finala de Henry Kissinger): „Relatarea Dumneavoastr? din 27 iunie, cu privire la documentele Pentagonului amintea despre efortul României în vederea negocierilor. Aceea?i relatare con?inea un citat din documentele respective care denigra atât capacitatea românilor de a raporta, cât ?i faptul c?, probabil, Hanoiul nu a luat în serios ini?iativa lor.

Persoana care a scris aceasta nu era suficient de informat? asupra desf??ur?rii evenimentelor pentru a le judeca. Eu am fost martor al tuturor str?daniilor române?ti. În activitatea mea îndelungat?, niciodat? nu am primit informa?ii mai detaliate ?i mai precise. Îmi este foarte clar c? nord-vietnamezii au luat în considerare foarte serios efortul României, a?a cum au facut ?i Statele Unite (sublinierea mea - E.Z.). Primul ministru Maurer, ministrul de externe Corneliu Manescu ?i primul s?u colaborator Macovescu, au acordat o aten?ie personal? acestei chestiuni. O serie de c?l?torii au fost efectuate la Hanoi ?i Washington. Când am vizitat Bucurestiul, în 1967, am fost primit cu deosebit? curtoazie, iar Vietnamul a fost discutat pe larg. Este nedrept ca românii s? fie critica?i, când ei au jucat cu atâta m?iestrie un rol constructiv, meritând, de fapt, gratitudinea noastr?". Fac precizarea c? în cartea citat?, a regretatului Paul Niculescu-Mizil, cele dou? documente men?ionate sunt identice (nu întâmpl?tor ele au fost redate de marele om politic roman ?i în original) cu forma pe care, la rândul meu, am reg?sit-o în documentele de arhiv? americane pe care le-am consultat ?i în baza c?rora am alc?tuit aceasat? comunicare (documentele referitoare la pre?edin?ia lui Lindon Johnson). În sfâr?it, în aceea?i lucrare, este redat chiar sub form? de motto al c?r?ii, declara?ia f?cut? de acela?i Averell Harriman ambasadorului Gheorghe Lupe? în 1979, la Ljubljana, când s-au întâlnit la funeraliile liderului iugoslav Edvard Kardelj: „Ai fost la cimitirul militar Arlington din Washington, unde sunt înmormânta?i solda?ii americani c?zu?i în Vietnam? Acolo sunt câteva hectare de cruci. ?i datorit? vou?, românilor, au mai r?mas alte hectare nefolosite" (sublinierea mea - E. Z.).

Referitor la ceea ce au f?cut, cu adev?rat, românii pentru a contribui la încetarea acelui r?zboi, dar ?i la o ie?ire cât mai onorabil? din el a americanilor, în special din ultima lui faz?, merit? s? fac o precizare care este nu doar pe deplin concludent?, dar reprezint? o dovad? zdrobitoare a influen?ei, pre?uirii ?i respectului de care se bucurau în acei ani România, diploma?ia ?i conducerea ei în plan interna?ional.Care este confirmat? nu doar de documente, ci ?i de m?rturii pe care le de?in de la diploma?i români, care au func?ionat în acei ani exact la posturi în state din imediata apropiere a Vietnam-ului. În ultima zi a r?zboiului, în 1975, trupele Vietcong ?i cele nord-vietnameze, de sub conducerea legendarului mare?al Vo-Nguyen-Giap, ocupaser? total Saigon-ul, capitala Vietnamului de Sud. Pe teritoriul ambasadei americane la Saigon se aflau mii de fo?ti oficiali, miltari sud-vietnamezi, membri ai familiilor lor, diver?i al?i sud-vietnamezi care c?utau s? se refugieze din Saigon. Acest lucru era realizat cu ajutorul elicopterelor militare americane, care f?ceau permanent naveta, înc?rcate la refuz cu acele persoane, între helioplatforma de pe acoperi?ul cl?dirii ambasadei ?i portavioanele flotai a VII-a americane, ancorate în largul coastei vietnameze. La interven?ia expres? a României, trupele nord-vietnameze ?i Vietcong, care se aflau la cele dou? capete ale str?zii pe care se afla ambasada Statelor Unite au sta?ionat la col?urile str?zii ?i nu au înaintat nici m?car cu un centimetru pân? când, de pe helioport nu a decolat ultimul elicopter, cu ultimii menbri ai personalului ambasadei, al refugia?ilor ?i al militarilor americani care asiguraser? aceast? navet?! Dup? cum, pân? la încheierea acestei opera?ii „de salvare", nu s-a tras un foc de arm? c?tre ambasad?, dar ?i niciun obuz ?i nu a existat nicio ac?iune de atac al vietnamezilor victorio?i asupra elicopterelor americane sau asupra navelor militare ale Statelor Unite din largul coastelor Vietnam-ilui!;
- bunele oficii solicitate României de Statele Unite în vederea realiz?rii unei deschideri în rela?iile dintre S.U.A. ?i China, contribu?ia la preg?tirea terenului pentru vizitele secrete ale lui Henry Kissinger la Beijing, apoi a istoricei vizite a pre?edintelui Nixon în China ?i, în final, pentru preluarea de c?tre China a locului care i se cuvenea la Organiza?ia Na?iunilor Unite ?i ca membru permanent în Consiliul de Securitate ?i în vederea stabilirii rela?iilor diplomatice între Statele Unite si China[12-13];
- faptul c? România a fost prima ?ar? socialist? (cu excep?ia Uniunii Sovietice) care a stabilit, în anul 1967, rela?ii diplomatice cu fosta Republic? Federal? a Germaniei, ceea ce, la data respectiv?, a provocat furia Moscovei ?i a partenerilor din Organiza?ia Tratatului de la Var?ovia[15];
- pozi?ia singular? a României între statele socialiste în tratarea problemei Orientului Mijlociu, în special dup? „R?zboiul de ?ase zile". Dup? cum se ?tie, România a fost singura ?ar? socialist? care nu a înterupt rela?iile diplomatice cu Israelul în urma acestui r?zboi, p?strând, în acela?i timp, în continuare, cele mai str?nse rela?ii cu majoritatea statelor arabe, ceea ce i-a permis ulterior s? joace un rol crucial în efectuarea primilor pa?i în direc?ia apropierii pozi?iilor celor dou? p?r?i (spre exemplu, dup? una dintre vizitele pre?edintelui egiptean Anwar el-Sadat la Bucure?ti, în toamna lui 1977, a urmat spectaculoasa lui vizit? la Ierusalim ?i s-a ajuns la acordurile de la Camp Davis. ?i asta la interven?ia ?i sugestia expres? a lui Nicolae Ceau?escu. Ca s? nu mai pomenesc decât sumar tratativele de la Poiana Bra?ov, din toamna lui 1977, mediate de Ceau?escu personal, între Israel ?i Organiza?ia pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat, care au dus, la ini?iativa României ?i datorit? str?daniilor ?i insisten?elor ei, la delistarea O,E,P, de c?tre Statele Unite, Israel ?i statele occidentale ca organiza?ie terorist? ?i la normalizarea leg?turilor dintre ea ?i Israel.);
- condamnarea vehement? de c?tre România a agresiunii Uniunii Sovietice, Bulgariei, Ungariei, Poloniei ?i Republicii Democrate Germane împotriva Cehoslovaciei, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, an în care, dup? cum se va vedea chiar în cuprinsul acestei comunic?ri, au existat planuri de invadare ?i a României, Yugoslaviei ?i, la nevoie, a Austriei ?i posibilele amenin??ri la adresa Berlinului[16...25];
- întretinerea unor relatii excelente, politice, diplomatice, economice si comerciale cu Statele Unite ?i cu ??rile Europei Occidentale. Nu întâmpl?tor, România a fost prima ?ar? socialist? vizitat? de un pre?edinte american (Richard Nixon, în 1969. Foarte pu?ini ?tiu, iar dintre cei care ?tiu, probabil c? ?i mai pu?ini î?i mai amintesc c?, pentru a-l primi pe pre?edintele american, Nicolae Ceau?escu a mers pân? la a lua o decizie care ar fi p?rut de neconceput-amânarea Congresului partidului, anun?at de aproape un an de zile ?i cu invita?ii lansate deja în strainatate! În urma discu?iilor pe canale diplomatice cu Statele Unite, a reie?it c? în decursul întregului an 1969, în agenda extrem de înc?rcat? a pre?edintelui american, unicul interval de timp disponibil erau 25 de ore de la începutul lunii august, între sfâr?itul unei vizite oficiale în Pakistan, la invita?ia pre?edintelui Zia-ul-Hak ?i începerea vizitei oficiale în Marea Britanie, la invita?ia reginei Elisabeta. Or, acest interval era exact în s?pt?mâna în care la Bucure?ti trebuia s? se desf??oare Congresul partidului!).

Ca o curiozitate, este de amintit c? decizia de amânare cu o s?pt?mân? a Congresului partidului a prins delega?ia Republicii Populare Coreea, condus? de Kim Dong Ghiou, membru al Biroului Politic ?i al secretariatului Partidului Muncii din Coreea, dup? plecarea de la Phenian, aflat? în escal? la Moscova. Reac?ia Coreei de Nord a fost atât de vehement? la decizia conducerii Partidului Muncitoresc Român încât Partidul Muncii din Coreea a refuzat s? mai trimit? s?pt?mâna urm?toare o delega?ie la congres! Probabil nu atât datorit? amân?rii în sine, cât datorit? cauzei-de neconceput pentru coreeni-a acestei amân?ri. Anume pentru a permite primirea cu mari onoruri la Bucure?ti a liderului imperialismului mondial!.

Au mai urmat alte vizite, ale pre?edintilor americani în România (Gerald Ford) sau ale lui Nicolae Ceau?escu în Statele Unite (la invita?ia lui Nixon, în 1973, a lui Gerald Ford, în 1975 ?i a lui Jimmy Carter, în 1978). Este de f?cut men?iunea c? numai între anii 1964-1968, volumul XVII din Foreign Relations of the United States (culegere de documente oficiale), Eastern Europe, sec?iunea privind România cuprinde nu mai putin de 35 de documente, inclusiv memorandum-uri de conversa?ii la cele mai înalte niveluri-documentele 139-174), existând îns? numeroase referiri la România ?i în alte sec?iuni ale volumelor referitoare la Europa de Est.
- Va urma -

Not?: Textul face parte din comunicarea prezentat? în cadrul Sesiunii de comunic?ri ?i dezbateri ?tiin?ifice „2017 - 140 de ani de la R?zboiul de Independen??, 100 de ani de la b?t?liile de la M?r??ti, M?r??e?ti ?i Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului - Stalingrad", organizat? sub egida Academiei Oamenilor de ?tiin?? din România, în zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asocia?iei Cavalerilor de Clio ?i Asocia?ia ART-EMIS.

-----------------------------------------------
[10] Actul Final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa.
[11] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum of Conversation, May, 18, 1964, doc. no.142..
[12] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum of Conversation, June, 23, 1967, doc. no.156.
[13] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum of Conversation, June, 26, 1967, doc. no.157.
[14] Niculescu-Mizil, Paul, Romania si razboiul americano-vietnamez, Editura Roza Vanturilor, 2008, Bucuresti.
[15] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Airgram From the Embassy in Romania to the Department of State, Meeting with Secretary General of the Romanian Communist Party, Nicolae Ceausescu, Romanian Policy and Bilateral relations with US, doc. no.155.
[16] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Airgram From the Embassy in Romania to the Department of State, Romanian Foreign Policy in 1968, doc. no.158.
[17] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum of Conversation, the Secretary of the Department of State, Ambassador Dobrynin, August, 23, 1968, doc. no. 87.
[18] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum of Conversation, the Secretary of the Department of State, Ambassador Dobrynin, August, 30, 1968, doc. no. 165.
[19] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Telegram from the Department of State to the Mission to the North Atlantic Treaty Organization, August, 31, 1968, doc. no. 90.
[20] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Telegram From the President;s Special Assistant (Rostow) to President Johnson, in Texas, August, 31, 1968, doc. no. 91.
[21] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Paper Prepared in the Department of State, doc. no. 92.
[22] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Summary Notes of the 590th Meeting of the National Security Council, September, 4, 1968, doc. no. 93.
[23] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum from the Chairman of the Interdepartmental Regional Group for European Affairs (Leddy) to the Undersecretary of State (Katzenbach), October, 1, 1968, doc. no. 23.
[24] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Record of Meeting of the Senior Interdepartmental Group, October, 4, 1968, doc. no. 24.
[25] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, National, Intelligence Estimate, November, 7, 1968, doc. no. 26.

footer