Revista Art-emis
Diplomaţia română în perioada războiului rece (5) PDF Imprimare Email
Eugen Zainea   
Miercuri, 11 Iulie 2018 19:19

E.Zainea 5Dincolo de evidenta necunoaştere a istoriei României, a tradiţiilor de luptă pentru libertate şi neatârnare ale poporului român, această afirmaţie stupefiantă demonstrează că la nivelul superior de analiză al Departamentului de Stat, nu se cunoşteau nici măcar:
- deciziile (cărora li s-a şi făcut maximă publicitate!) luate de conducerea României încă din dimineaţa zilei de 21 august 1968 în forurile politice de decizie, pentru a face faţă unei eventuale invazii, respectiv hotărâri şi discuţii cu caracter mai confidenţial (cum a fost convorbirea din acele zile dintre Nicolae Ceauşescu şi Iosip Broz Tito, da la Vârşeţ, în care s-a afirmat decizia fermă a celor doua ţări de a opune forţa militară unor eventuale încercări de invazie ale Uniunii Sovietice şi aliaţilor săi din Pactul de la Varşovia), despre care serviciile de informaţii americane ar fi trebuit să aibă cunoştinţă. (Realitatea este că, totuşi, Ceauşescu s-a întors de la acea convorbire cu un gust amar, fiindcă Tito îi spusese că, la o adică, conducerea română se putea refugia pe teritoriul iugoslav, ca şi militari români, dar după ce, în prealabil, ar fi predat armamentul la frontieră!);
- specificarea expresă că, spre deosebire de Cehoslovacia, unde Alexander Dubcek spunea că, în cazul în care trupele sovietice vor pătrunde în ţară, ele vor fi întâmpinate cu flori, în România, trupele străine care vor pătrunde pe teritoriul naţional vor fi întâmpinate cu foc de armă, afirmaţie făcută în mod explicit şi în discursul lui Ceauşescu din dimineaţa de 21 august din balconul Comitetului Central, şi în Plenara Comitetului Central şi în sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale, toate desfăşurate în aceeaşi zi;
- constituirea de noi mari unităţi militare, care să fie amplasate în zone geografice importante (zona Iaşilor, Focşanilor, Buzăului şi la graniţa cu Yugoslavia)[33];
- constituirea a 8 noi brigazi de securitate, care sa fie amplasate, la randul lor, in zone de importanta strategica (la trecatorile din Carpati-Campulung Moldovenesc, Campulung Muscel, Gheorghieni-şi la Lugoj, Şomcuta Mare, Fălticeni, Tecuci)[33];
- decizia, luată în dimineaţa de 21 august 1968, de plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român, confirmată de sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale, convocată în aceeaşi zi, de a reînfiinţa gărzile patriotice, în toate unităţile economice şi de învăţământ, ca parte a doctrinei militare naţionale, de apărare a ţării de către întregul popor. Semnificativ (şi cu valoare demonstrativă şi de avertisment) este faptul că, la marea demonstraţie de 23 august a oamenilor muncii din Bucureşti, (la care, fapt emoţionant, care trebuie amintit, a participat ca trimis special al Chinei Ciu-En-Lai, prim ministru, personaj de maximă greutate nu doar în China, dar şi în plan internaţional, el fiind foarte respectat în puternica mişcare nealiniată. Dealtfel, Republica Populară Chineză a avut o reacţie extrem de fermă la invazia din Cehoslovacia, dar şi la ameninţarea cu o invazie în România. Ciu-En-Lai spunea că atâta vreme cât va exista o Chină independentă, va exista şi o Românie independentă! Ceea ce nu-i făcea pe prietenii chinezi să uite că, în fond, sprijinul pe care l-ar fi putut da concret României într-un astfel de caz era foarte îndoielnic, lucru transmis, de această dată discret, românilor, cu tipica exprimare a milenarei înţelepciuni chineze, atunci când ne-au avertizat, totuşi, că „focul din casă nu se stinge cu apă de departe"!) au defilat, în uniformă şi cu armament, primele batalioane de gărzi patriotice, înfiinţate rapid în cele mai mari centre muncitoreşti bucureştene[33]. Indiferent de sublinierile pe care le-am făcut referitor la cinismul poziţiei americane, nu se poate, totuşi, să trec cu vederea expresia interesului cu totul special pe care România şi politica ei independentă în cadrul ţărilor socialiste îl trezeau în Statele Unite, ceea ce explică şi gestul realmente excepţional făcut de preşedintele Lindon Johnson prin lungul pasaj pe tema invaziei din Cehoslovacia şi a ameninţărilor cu o invazie extinsă, în primul rând în România, în discursul său din 30 august, în Texas.

O dovadă a faptului că România era privită, totuşi, oricum în mod special la Washington-şi am subliniat acest lucru când vorbeam de fractura existentă în administraţia americană între diplomaţi şi oamenii politici, pe de o parte şi politrucii şi tehnocraţii exponenţi ai cercurilor dreptei ultraconservatoare şi ale ultraliberalismului economic şi financiar-o constituie existenţa, într-o perioadă de timp scurtă, de circa 100 de zile, dar zile de foc pentru politica şi diplomaţia internaţională, între 20 august şi primele zile ale lui noiembrie, în afara celor 9 documente citate de mine în bibliografie până acum referitoare explicit la România în contextul invaziei din Cehoslovacia şi al ameninţărilor de invazie în România[17-25], a încă 10 documente oficiale americane referitoare la acest subiect, inclusiv memorandum-uri de conversaţii la cel mai înalt nivel-preşedinte al Statelor Unite-sau schimburi de telegrame între personaje americane de maximă importanţă[36-45], în ele apărând şi referiri la alte trei documente referitoare la acelaşi subiect, dar pentru care nu am identificat în arhivele americane documente scrise, ceea ce ar putea însemna că era vorba de convorbiri telefonice care nu s-au materializat prin transcript-uri sau prin note documentare care să le sintetizeze. Or, trebuie să recunoaştem că existenţa la cele mai înalte niveluri ale politicii şi diplomaţiei americane a unui asemenea interes pentru o ţară de dimensiunea României şi aflată, cel puţin în parte, din punct de vedere formal, într-un bloc politic şi militar advers care, în doar o sută de zile să se materializeze în 22 de documente şi convorbiri spune extrem de mult despre relevanţa cu totul specială în plan politic şi diplomatic internaţional la acea dată a României

La fel de semnificativ, de această dată pentru îngrijorarea pe care a provocat-o Uniunii Sovietice la acel moment o înlănţuire de lucruri care vorbeau despre faptul că o invazie în România se va desfăşura şi va fi întâmpinată, în România şi pe plan internaţional, în cu totul alt mod decât cea din Cehoslovacia (afirmaţia fără echivoc a României că o invazie militară va fi întâmpinată cu foc de armă, reacţia stupefiant de vehementă şi de rapidă a României, care nu numai că raliase întregul popor în jurul conducerii sale politice de moment, dincolo de considerente de ordin ideologic din partea unora dintre români, înfiinţarea fulgerătoare a gărzilor patriotice, ceea ce demonstra că România anticipase din timp inclusiv un astfel de scenariu şi îl pregătise, fiindcă confecţionarea de uniforme, constituirea primelor detaşamente, dotarea lor cu armament şi instruirea pentru participarea la parada de 23 august nu s-ar fi putut face din dimineaţa de 21 şi până în dimineaţa de 23 august, intervenţia fermă şi, în mare măsură neaşteptată de partea sovietică a preşedintelui Johnson, poziţia specială a României, cu relaţii politice şi economice excelente şi cu Franţa generalului De Gaulle şi a neinspiratului Michel Debre, şi cu Germania Federală, cu care era singura ţară socialistă care avea relaţii diplomatice, cum am subliniat anterior, din 1967, cu simpatia de care se bucura ţara noastră în rândurile puternicei, la acea dată, mişcare nealiniată, cu elementul, care nu e de neglijat, al relaţiilor diplomatice păstrate cu Israel-ul după războiul de şase zile din 1967) a îngrijorat suficient conducerea de la Kremlin pentru a-l instrui pe legendarul ambasador la Washington Dobrânin, ambasador timp de 28 de ani în Statele Unite, pe mandatul a şapte preşedinţi americani, despre care se spunea că ajunsese atât de luat în seamă în America încât avea acces la orice oră din zi sau din noapte la cele mai înalte niveluri politice, începând cu preşedintele, privilegiu de care nu se bucurau covârşitoarea majoritate a membrilor administraţiei americane, de a avea nu mai puţin de patru convorbiri la vârf, între care două cu preşedintele Johnson şi două cu Secretarul de Stat Dean Rusk, majoritatea la solicitarea părţii sovietice, pentru a da asigurări părţii americane că nu va urma şi o altă invazie armată.

Dovadă că ceea ce se spunea despre accesul lui Dobrânin la vârfurile politicii americane nu era tocmai o legendă (dar şi că Uniunea Sovietică nu era pregătită, totuşi, să-şi asume riscul unei invazii în România, care ar fi declanşat un război în Europa, cu consecinţe greu previzibile, chiar dacă între colosul sovietic şi o ţară mică, dar decisă să-şi apere cu orice preţ suveranitatea şi independemţa) este că una dintre întrevederi, pe care o solicitase pentru ziua următoare celei în care o ceruse i-a fost acordată imediat, iar una dintre întâlnirile cu Secretarul de Stat Dean Rusk a avut loc la reşedinţa acestuia!

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de comunicări și dezbateri ştiințifice „2017 - 140 de ani de la Războiul de Independenţă, 100 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului - Stalingrad", organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

------------------------------------------------------------------
[17] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum of Conversation, the Secretary of the Department of State, Ambassador Dobrynin, August, 23, 1968, doc. no. 87.
[25] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, National, Intelligence Estimate, November, 7, 1968, doc. no. 26.
[33] Stanescu, Ion, Marturisiri din anii unor entuziaste angajari si a unor inalte raspunderi, Editura&Tipografia PACO, Biblioteca Socialista, 2008.
[36] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum of conversation, Washington, August , 23, 1968, doc. no. 163.
[45] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Telegram from the Department of State to the Embassy in the Soviet Union, Washimgton, November, 23, doc. no. 172.

footer