Revista Art-emis
Jurnal de pe Frontul de Est (6) PDF Imprimare Email
Prof. George Voica   
Duminică, 05 August 2018 12:21

Cimitirul de la Tiganca 2018

„Am fost acuzat c? am f?cut un r?zboi de agresiune în 1941 ?i deci România trebuia s? sufere consecin?ele agresorului ?i eu am fost pus în categoria criminalilor. [...] Nu pot fi socotit agresor fiindc? România era în stare de r?zboi cu U.R.S.S. din 1940 Iunie când Rusia a fost agresorul. Acceptarea ultimatumului nu a fost decât o retragere strategic? ?i politic? la care recurge orice ?ar?, orice om când este surprins f?r? sprijin ?i nu este în m?sur? de a se ap?ra. Din Iulie 1940 pân? în Aprilie 1941 actele izolate de agresiune par?iale ruse au continuat. [...] Deci în 1941 Iunie a fost o ac?iune care se încadra ?i era o urmare a agresiunilor pe care le suferise poporul român. În Iunie 1941 am atacat în cadrul unui r?zboi început în 1940 ?i cum orice atac este un act de agresiune nu pot fi considerat agresor decât numai în acest sens ?i deci nu pot fi încadrat în categoria agresiune". (Memoriul Mare?alului Ion Antonescu, depus la Tribunalul Poporului la 15 mai 1946).

Pentru Armata Român? „B?t?lia de la ?iganca", s-a soldat cu pierderi însemnate în mor?i, r?ni?i ?i disp?ru?i. Unul dintre momentele de groaz? de la P?durea ?iganca este redat memoriei colective de un combatant, veteran al Frontului de Est, prin intermediul romanul document al prof. Geoerge Voica, „Prizonierii infernului". (Redac?ia ART-EMIS)

Se sim?ea mirosul de r?zboi ca de carne fript?

„Atunci m-am înfiorat pentru prima dat? în via?a mea. Parc? sim?eam moartea cum rânjea prin apropierea noastr?, gata-gata s? ne înha?e ?i s? ne înghit? de vii, ca pe o bucat? de m?m?lig? cald?, pentru c?, într-adev?r, eram moale ca m?m?liga, ca o cârp?. Mi-au s?rit toate aiurelile din cap. Dintr-o dat? parc? n-am mai fost tân?r ?i plin de via??, a?a cum fusesem pân? atunci; de fete, nici gând. Mi-am dat seama c? de aici încolo via?a mea era pus? permanent în pericol.

B?teau ru?ii cu proiectilele de se zguduia p?mântul din r?d?cini, dar, cu toate astea, cerceta?ii ?i pontonierii no?tri au f?cut un pod de vase ?i am trecut peste Prut. Prutul venise mare; ie?ise din matc?. Venea tulbure ?i-nnegurat ca un om sup?rat r?u de tot pe lumea asta. Vedeam cum pluteau pe Prut picioare ?i mâini de osta?i, trupuri moarte, sfârtecate, ciopâr?ite, cu sângele n?cl?it, ca m?m?liga împr??tiat?. Noi treceam prin vâltoare, c? mai era pân? la mal, ?i ne loveam de osta?ii mor?i, care veneau din susul râului. Ne dezbr?caser?m, ne luaser?m hainele ?i pu?ca pe cap ?i mergeam prin apa tulbure, pân? la piept. Pe deasupra noastr? treceau proiectilele cu vâjâit mare ?i greu. Când am ajuns dincolo, pe mal, am v?zut sute de mor?i ?i de r?ni?i. Era jale mare! Î?i venea s?-?i smulgi p?rul din cap sau s? te bagi cu capul în p?mânt, ca s? nu mai vezi ?i s? nu mai auzi nimic, nimic.
- 'tu-i vascrisul mamii ei de via??! mi-am zis. Doamneee, unde-am ajuns?! Nu mai sunt eu b?iatul ?la frumos, care st?tea noaptea cu fetele ?i cu nevestele tinere prin podurile fânarelor?!". Dintr-o dat? parc? n-am mai avut tinere?e; am devenit mai rece ?i mai îngândurat. Contactul cu primii mor?i, b?ie?i tineri, de-abia îmboboci?i, ca trandafirii ro?ii, vara, mi-a r?sucit ceva în mine!

Ajungând dincolo de Prut, cu mari sacrificii din partea Diviziei a XI-a, ne-am instalat pe pozi?ie. Ne-am f?cut gropi individuale; am primit muni?ie. De acolo, de unde ne instalaser?m, priveam din când în când la cei aproape dou? sute de mor?i. Puseser? pe ei o foaie mare de cort, ca noi s? nu ne însp?imânt?m ?i s? ne demoraliz?m. Nu-mi mai ardea de nimic când m? uitam la mormanul de mor?i tineri. Nici foame nu-mi mai era. Îmi zburase inima!... Stam în groapa individual? ?i vedeam ?i auzeam cum tr?geau artileria, avia?ia, mitralierele... Vai de lume ?i de lume ?i de via?? pe p?mântul ?sta!...

În sfâr?it, am înaintat pân? în P?durea ?iganca. Era o p?dure mare. Ajungând acolo, ai no?tri nu ?i-au dat seama c? în p?durea aia r?m?sese un batalion de ru?i. Cred c? era un batalion de asalt, de sacrificiu. Într-o parte era satul C?rpineni, iar p?durea asta era sus, pe deal. Nu aveai cum s? treci, decât prin p?dure; era ca un iad p?durea asta. Sute, mii de copaci erau reteza?i ?i ar?i de proiectile. Parc? erau toca?i cu barda, ca varza. Cine s?-?i dea seama c? ru?ii, un batalion, înc? mai erau în p?dure?! De unde puteam noi s? ?tim c? ei aveau în apropiere, în teritoriul aflat în zona noastr?, un spion basarabean, care avea instalat? sta?ia în subsolul unei cârciumi mari, boiere?ti, iar de acolo ?inea leg?tura cu altul din turla bisericii din sat, unde erau instalate ?i patru-cinci guri de mitraliere?! Cel din turla bisericii îi transmitea totul celui din beciul cârciumii, iar nenorocitul ?sta de tr?d?tor, c? era român basarabean, transmitea batalionului de ru?i din P?durea ?iganca. Orice mi?care a noastr?, cât de mic?, imediat era ?tiut? de ru?ii r?ma?i în p?dure.

C?deau osta?ii ca snopii de coceni

Urcând noi în mar? prin p?dure, pe la jum?tatea dealului, cu tunuri, cu cai, odat? ne trezim c? suntem ataca?i de la spate. Ne-au m?cel?rit; ne-au c?s?pit; mai r?u ca pe câinii turba?i!... Pe artileri?tii no?tri, mai ales. Ne-au spintecat! C?deau osta?ii ca snopii de coceni. Au murit o sut? ?i ceva de oameni. To?i tineri! Norocul nostru cu un sergent de?tept, de la 26 Artilerie, care a desf?cut tunul, l-a întors invers ?i a tras în direc?ia de unde veneau proiectilele ru?ilor. Dup? ce a tras, odat? s-a f?cut lini?te. Nu se mai auzeau decât gemetele celor r?ni?i; îi vedeam cum se zvârcoleau prin tufe ?i pe p?mântul r?scolit. La urm? am v?zut cu to?ii c? sergentul ?sta a tras, întâmpl?tor, cu proiectilul exact în gura tunului rusesc. I-am demoralizat, de bun? seam?. S-au întors ai no?tri imediat ?i au încercuit tot dealul. Tot batalionul rusesc a c?zut în prizonierat. La un moment dat am auzit pe cineva strigând, c? începuse iar s? se trag?:
- Nu trage! Nu trage în turla bisericii, c? e p?cat.
- Trage, b?, ?i d?râm? turla, am strigat, c? ne-a nenorocit compania! Trage, b?, c? ne-a terminat de tot! Nu vezi c? de acolo pleac? focul?

Din turla bisericii tr?geau mitralierele alea, patru sau cinci, care ?ineau leg?tura cu nenorocitul din beciul cârciumii. Dup? ce l-am prins pe tr?d?torul ?la, ne-am dat seama cum st?tuser? lucrurile. În sfâr?it, v?zând c? se tot tr?gea din turla bisericii, au pus ai no?tri tunul anticar ?i a plesnit câteva proiectile de le-a luat piuitul ru?ilor. I-am g?sit pe to?i mor?i; unul a c?zut din turl?. Pe nenorocitul ?la din beciul cârciumii l-am aflat întâmpl?tor. Noi, fiind tineri ?i de acum, dup? m?celul ?sta, cam liberi, umblam prin sat, la deal ?i la vale, c?utând dup? mâncare, c? r?bdaser?m vreo dou? zile. Tot umblând a?a, m-am întâlnit cu unul de la 19 Infanterie, care îmi zice:
- B?, Ionescule, unde ai, m?, postul?
- În vale, m?! Dar tu ce cau?i pe-aici?
- S?-?i spun drept, ie?ii ?i eu dup? ceva mâncare...
- ?i eu tot dup-aia!
- M?, zice, eu crezui c? voi ave?i instalat? sta?ia în cârciuma aia boiereasc?. Face: Piu, piu, piu!
- Unde e, m?? îi zic curios. Cum, m?, piu, piu, piu?! ?i nu te-ai uitat în sus?
- M? uitai. D?dui ?i ocol cârciumii, dar degeaba: nu se vede nic?ieri, dar se aude piuind tare.
- Ce vorbe?ti, m?? i-am zis. E chestia a dracu' aici! Nu e lucru curat, î?i spun eu! ?i am plecat la companie, unde am anun?at cercetarea. A mers o grup? cu mine. Am luat trei pu?ti-mitralier? ?i le-am instalat în trei locuri diferite, ca s? ne acopere, dac? se deschide focul din cârcium?. Am intrat ?i am controlat peste tot, dar n-am g?sit nimic.
- M?i, d?-l în m?-sa! mi-am zis. Asta nu se poate! Aici e lucru necurat! Ia s? scotocim noi mai bine!"
Nimic, dar absolut nimic nu am g?sit. Totu?i, mie mi se p?rea suspect.
Iar auzim: Piu, piu, piu! Ta-ta-ta! Ti-ti-ti! Zicea numai: « Aten?ie! Aten?ie! »

M-am uitat printr-o firid? îngust? ?i am v?zut o lumin? de lumânare. M-am gândit s? trag c?r?mida, dar mi-am dat seama c? ?la m? împu?ca imediat drept în cap. Nu l-am l?sat nici pe cerceta? s? se apropie. Ne-am întors la companie ?i am adus dou? grupe. Am intrat în cârcium? ?i am dat toate lucrurile la o parte. Când am dat tejgheaua la o parte, am dat de un oblon. Atunci am fost sigur c? pe acolo se cobora în beci. Când un cerceta? a ridicat oblonul, ?la din beci frrr! cu pistolul-automat, dar nu l-a atins pe cerceta?ul nostru. I-au trecut gloan?ele pe lâng? cap. Când au v?zut ai no?tri, au turbat. Au vrut s?-l fac? ??nd?ri, dar sublocotenentul nostru a zic c? e mai bine s?-l prindem viu, c? poate afl?m mai multe de la el. A?a a ?i fost, c?, dup? ce l-au luat ai no?tri la bubuieli ?i la strânsori, a spus tot, tot, tot.

Din turla bisericii, ?sta transmitea batalionului rusesc toate datele

Pân? a-l scoate îns? de acolo, din beciul ?la, a fost destul de greu. L-am scos a?a cum sco?i viezurele din vizuin?: am g?sit un fitil de pucioas?, i-am dat foc ?i l-am aruncat jos, în beci, iar nenorocitul a ie?it una-dou?, c? nu mai putea de fumul ?la. Cum a ie?it deasupra, l-am ?i luat la troznit. Era singur. Dac? nu ar fi s?rit sublocotenentul nostru, ca s? nu mai d?m în el, cred c? am fi fost în stare s? rupem cu din?ii carne din el. Niciunul dintre noi nu putea s?-l ierte pentru mormanul de b?ie?i tineri, din P?durea ?iganca, numai b?ie?i frumo?i ?i nevinova?i, care muriser? din cauza lui. ?tiu c? m-am dat pe lâng? el ?i, când i-am tras un dos de palm? peste bot, i-a pornit sângele ca din ci?mea. Era mai în vârst? ceva decât mine ?i p?rea, dup? cum ar?ta, a fi ofi?er; în orice caz, era om cu carte, 'tu-l în soare pe m?-sa de pr?p?dit!... Apoi, ai no?tri l-au luat ?i l-au legat. Parc? intrase frica în el; ?tia, d?-l în m?-sa, ce urma s?-l a?tepte. Încet-încet ne-a spus c? cel?lalt, leg?tura lui, era în turla bisericii, de unde îi spunea tot ce vedea, iar ?sta transmitea batalionului rusesc toate datele.

Pe cei din turl? îi terminaser?m pe to?i. Am g?sit armament ?i muni?ie, acolo, în biseric?, de ne-am crucit! Din cauza lor ?i a ?stuia din beciul cârciumii, muriser? atâ?ia camarazi de-ai no?tri! Cred c? n-am s? uit pân? voi muri m?celul care s-a f?cut în p?durea aia! Doamne, cum se mai v?itau bie?ii b?ie?i! Cum gemeau!... Unul nu zicea decât atât: „ Aoleu, copilul meu! Copila?ul meu! Copila?ul meu!". Sim?eam c? plesnesc, când îl auzeam. Pân?-n sear?, a murit. Am tras un mal peste el ?i l-am acoperit. Atunci am plâns pentru prima dat?. Era un pic mai mare decât mine; poate cu un an, doi. P?cat de el!...

Uite, m?, criminalule, ce-ai f?cut tu fra?ilor t?i!

Pe nenorocitul ?la din beciul cârciumii l-au chinuit ai no?tri aproape o s?pt?mân?. Ne-a spus cifrul ru?ilor, date despre amplasamentul trupelor, guri de foc, efective, tot, tot, tot. Dup? ce au stors de la el tot ce s-a putut, l-au luat, într-o diminea??, ?i l-au dus în p?dure, acolo unde înc? mai era movila de mor?i tineri, mâinile ?i picioarele împr??tiate, altele atârnate prin copaci, ma?ele în?irate prin tufe ?i mirosind groaznic, ca s? vad? ?i el, nenorocitul, câ?i osta?i români ?i câ?i cai fuseser? omorâ?i de ru?i, ?i numai datorit? lui.
- Uite, m?! îi zicea sergentul, care era cu automatul în spatele lui. Uite, m?, criminalule, ce-ai f?cut tu fra?ilor t?i! Uite, m?! ?i-l împungea cu ?eava pistolului-automat drept în ceaf?. ?la era galben ca m?m?liga. Nu mai era în stare s? mai scoat? o vorb?.
- Uite, m?, nenorocitule!, i-a mai zis sergentul ?i n-a mai a?teptat ordinul de execu?ie. ?i-a desc?rcat în ceafa ?i-n spinarea basarabeanului tr?d?tor tot pistolul-automat. ?i dup? el, ca la o comand?, to?i cei care eram acolo, ?i eram foarte mul?i, am tras în el, am tras în el... Dumnezeule, de când m-ai mai f?cut, dac? am v?zut vreodat? pân? atunci, ori de atunci încoace, atâta ur? din partea osta?ilor no?tri! Poate numai, mai târziu, la Vigoda, când, iar am mai v?zut un lucru cu mult mai urât.

L-am înconjurat, de?i era mort definitiv, desfigurat, ?i am tras în el, de nici ploaia, de-ar fi fost cu pic?turi de fier, n-ar fi putut s?-l ciuruiasc? atâta. Apoi, l-au luat câ?iva osta?i ?i l-au atârnat cu o frânghie de creanga unui stejar retezat de la jum?tate de proiectilele ruse?ti. L-au legat de picioare ?i l-au atârnat cu capul în jos, dup? care din nou am tras în el, de începuser? s? atârne buc??ile de zdren?e ?i de carne. Creieri nici nu mai avea, c?-i s?riser? când l-a împu?cat sergentul în ceaf?; i-am v?zut prin iarb?; unul dintre osta?i a ?i alunecat pe ei. S-a ?ters pe iarb? ?i a scuipat cu scârb?!

Parc? îmb?trânisem cu câ?iva ani

Lâng? el, prins? de trunchiul stejarului, a stat mult? vreme o scândur? pe care ai no?tri scriseser? cu sângele ?luia: « Tr?d?tor de ?ar?! Pedeaps? cu moartea! ». În sfâr?it, l-am l?sat acolo ?i am trecut p?durea. Parc? îmb?trânisem cu câ?iva ani; începuse s? mi se fac? scârb? de via?a asta nenorocit?. Uitasem c? eram, pân? mai ieri, tân?r ?i frumos; c? alergam ca besmeticul dup? fete ?i dup? femeile tinere din sat. Nu mai era în mine ce fusese, când, noaptea, m? întorceam acas? fluierând, f?r? s?-mi pese de ceva".

Not? : fragment din romanul-document „Prizonierii Infernului", al profesorului George Voica, Râmnicu-Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, vol. I, 1998, p.10-16. Subtitlurile apar?in redac?iei.

Grafica - I.M.

footer