Sunt acuzat de deportări.

Am deportat evreii din Basarabia și din Bucovina pentru motive de siguranță politică, militară și pentru siguranța lor proprie. - siguranța politică și militară. Am arătat mai sus că profitând de confuziune mulți evrei au trecut prin front. Sigurața Statului cerea să nu-i lăsăm să pătrundă în Țară și mai ales în Capitală. Organele de siguranță semnalase[ră] că mulți din ei urmase[ră] școli speciale de spionaj și erau prevăzuți cu aparate de recepție și emisiune (s-au și găsit). Marele Stat Major cerea internarea pentru motive de siguranță miliară. Am dispus formarea ghetoului de la Chișinău, unde se grămădise[ră] evrei din târgurile arse din jurul orașului, într-un ghetou. Am făcut-o și din cauză că în Chișinău nu rămăsese nears, decât cartierul românesc și populația românească nu a acceptat în nici un fel să-i primească. Evreii din regiunea Bălți au fost internați în lagăr într-o pădure din vecinătatea orașului. Bălți era complet ars. Incendiile fusese provocate, după declarațiile locuitorilor români tot de evrei, cari au executat ordinele comandanților militari ruși, pe când românii au refuzat. Românii erau foarte agitați și porniți în contra evreilor din cauza atitudinii pe care aceștia o avusese pe timpui ocupației. Reamintesc că Bucovina, regiunea Bălți, Soroca și Chișinău erau centrele cele mai puternice naziste și antisemite pe care cuziștii și codreaniștii își sprijineau agitațiile lor. De acord cu germanii se punea la cale noaptea Sf.Bartolomeu. Având în vedere ce se petrecuse la Iași, la Tighina și la Florești, peste voința și intențiile noastre, am hotărât să-i scot din zonele de etape pe care se mișcau către front rezervele și coloanele germane și să-i trimit în Nordul Transnistriei.

Operația evacuării lor era cerută și de comandanții militari. Se știe că toate armatele evacuează populația din spatele frontului pe o adâncime de 30-40 km. Am făcut această operațiune și cu românii. Germanii au cerut să se predea toți evreii pentru lucru în Germania. Eu am refuzat. Acestea sunt cauzele care au determinat deportările evreilor. Execuția a fost însă detestabilă, mai ales din cauza stării de spirit care domnea atunci. A mai intervenit și iarna timpurie și extrem de aspră care a făcut multe victime și în rândurile armatelor beligerante și a populației rusești care fugea către Urali din cauza invaziei. Tot aceasta a fost cauza pentru care germanii au pierdut bătălia de la Moscova. Au căzut cu ocazia deplasării din această cauză și evrei surprinși în curs de deplasare. Țăranii nu-i primeau în casele lor. Vina a fost a acelora cari erau însărcinați cu execuția fiindcă nu au oprit coloanele. Am ordonat o anchetă și se știe rezultatul. Un colonel de stat major și un căpitan a fost degradat și trimis pe front ca soldat unde a murit eroic. Au mai fost și alte grave sancțiuni. Cert este că dacă-i lăsam pe loc ar fi fost toți omorâți de germani cu sprijinul unor fanatici teroriști din rândurile populației românești.

Țiganii

Din cauza camuflajulul populația orașelor era noaptea terorizată de bande sau de indivizi, de multe ori înarmați, care jefuiau și uneori chiar omorau. Autorii - țiganii. Toți cereau împușcarea lor. Am pus să se studieze facerea unor sate în bărăgan pur țigănești. Transnistria ducea mare lipsă de brațe. Atunci am hotărât, ca țiganii care aveau la activul lor crime sau mai mult de trei furturi să fie deportați în Transnistria.

Evreii comuniști

Au fost deportați 1.120. În țară aveam nevoie de liniște. Statul Major cerea arestarea tuturor acelora care erau trecuți pe tabelele lor ca comuniști. Cum știam abuzurile care se făceau la întocmirea acestor tabele, abuzuri polițienești și acte de răzbunare, am hotărât să se trimită numai cei condamnați. Nu știam cum se vor desfășura operațiunile. Toată populația evreiască și comuniștii ar fi riscat viața dacă operațiunile germano-ruse s-ar fi desfășurat pe teritoriul nostru. Aceasta este problema deportărilor. Nu numai noi am recurs la această măsură. Rușii au deportat în 1942 toată populația germană din regiunea Volga și în 45 drept pedeapsă toată populația tătară din Crimeea deși ambele populații erau constituite în republici.

În fine ca să termin capitolul „erorilor" comise în teritoriile desrobite în 1941 îmi îngădui a reaminti că în actul de acuzare să afirmă că „nu este sat cât de mic din Bucovina și Basarabia" în care să nu se fi comis crime și erori. Nu s-a citat nici un singur caz. Am vizitat mare parte din satele acestor provincii, nimeni nu mi-a semnalat din populație nici un caz. Am declarat că țăranii aveau putința să comunice direct cu mine prin intermediul cutiilor de poștă instalate în sate din care corespondența era ridicată de oameni străini de sat. Țăranii se plângeau de cel mai mic abuz. Din această cauză nici jandarmii nici perceptorii nu se mai comportau cu ei ca înainte de 1940.

Sunt acuzat de crime politice. Nici un om politic proeminent nu a fost arestat, trimis în lagăr sau în judecată. Toți conducătorii suprimă chiar în timpurile actuale adversarii politici. S-a vorbit de numeroasele lagăre cari erau răspândite pe toată suprafața țării. Când am luat conducerea am găsit lagărul de la Caracal, în care era peste 2.000 comuniști. Am fost în Jilava în Noembrie 1940 unde am găsit 1.000 de internați dezertori, hoți și comuniști. Am vorbit cu fiecare și pe loc am liberat 700, majoritatea învinuiți de comunism. Am fost de 2 ori la Văcărești cu ministrul de justiție, care pe baza instrucțiilor primite dela mine, în urma constatărilor făcute, a întocmit Decrete de amnistie prin care au fost eliberați ca și dela Jilava mii de oameni dintre care unii stăteau de luni de zile nejudecați. Le convenea fiindcă scăpau de război. Mulți comiteau furturi, dezertau, făceau acte de sabotaj economic, se declarau comuniști ca să fie băgați în lagăr sau închiși pentru a scăpa de război.

Pentru toată Țara nu a fost decât lagărul dela Tg. Jiu Capacitatea era de 2,000 de locuri. Nu a fost plin decât în timpul rebeliunei și câtva timp după. După aceia nu au fost decât între 800 și 1,000. Majoritatea pentru sabotaj. Nu au fost mai mult de 19 oameni politici, de a 2-a și a 3-a mână trimiși în lagăr timp de 4 ani. Au fost trimiși în lagăr în 4 ani doi ziariști, unul care a fost audiat și altul, un om cu un trecut detestabil, care a fost surprins redactând un manifest de o trivialitate josnică la adresa unei femei. Era nevasta mea. S-a afirmat că în lagăr domnea cruzimea și cea mai neagră mizerie. Nu este exact. Se făcea, din ordinul meu, un control riguros. Când s-au găsit nereguli s-au aplicat grave pedepse care au mers până la destituire. S-a făcut un cap de acuzare că prizonierii din lagăr erau puși la muncă. În toate țările și în Rusia, toți cei trimiși în lagăr sunt duși la muncă. Au mai fost în Moldova, în câteva centre, lagăre mici înființate de Marele Stat Major la începutul războiului. Când am aflat de ele - începutul 1942 - le-am desființat.

Se vorbește și de lagăre de prizonieri, afirmându-se că prizonierii erau ținuți în condiții sălbatice, maltratați, nehrăniți, dezbrăcați. Am vizitat personal mai toate lagărele de prizonieri. Am găsit peste tot o altă situație ca aceea arătată. Într-adevăr am semnalat în termeni aspri Ministerului de război că într-un lagăr murise 600 prizonieri și i-am cerut să ia măsuri severe. Dar când și unde nu au murit prizonieri în lagăr? Ei sosesc acolo extenuați de războiu, de marșuri, mulți sunt tuberculoși în ultimul grad. Am afirmat în ședința publică că în Alsacia se găsesc 30.000 de cruci românești. Procentul la noi nu depășește 5%. Ar fi o fericire ca și cu prizonierii români să se fi petrecut la fel. Au fost într-adevăr în zdrențe la început. Era epoca când eram în mare criză. Dar ulterior situația s-a îmbunătățit f. mult fiindcă li s-a găsit haine speciale. Lagărele au fost vizitate de mai multe ori de mitropoliți în cap cu mitropolitul Bălan, de Nunțiul Papal, de șeful Crucii Roșii Internaționale. Toți mi-au declarat că le-au găsit f. bine. Era o constatare pe care o făcusem personal la Calafat, Corbeni, Timiș, Vădeni, Băneasa, Stoenești și alte 2, care nu-mi amintesc numele localităților.

În privința legilor penale și execuțiilor capitale am dat explicații în ședința publică. Au fost legi excepționale, asemenea legi sunt consecința stării de război și se fac în toate țările, însă la noi, în marea majoritate, nu s-au aplicat.
- Nu s-a executat și nici judecat nici un evreu intrat clandestin în țară.
- Nu s-a executat și nici judecat nici un evreu fugit din Transnistria.
- Nu s-a executat nici un evreu fugit dela munca de folos obștesc. Cazurile de condamnări la alte pedepse sunt și ele f. puține.
- Nu s-a executat nici un sectant.
- 80% din dezertori condamnați la moarte au fost grațiați.
Am arătat în ședință procedura la care am recurs pentru ca să frâng execuțiile.

Justiția

Am arătat în ședință instrucțiile date Dlui Lupu după formarea primului meu guvern. Nimeni nu poate afirma și dovedi că m-am amestecat vreodată în justiție, fie în materie de procese fie în materie de numiri. Ca să dau independență și parchetelor am introdus inamovibilitatea lor. Nu cred că se pot aduce critici serioase legii judecătorești, s-a lucrat 2 ani la ea. A fost de 5-6 ori la mine. Nu am promulgat-o decât după ce am luat avizul tuturor magistraților de diferite trepte și a avocaților. Dl Docan a afirmat în fața Dniilor Voastre o inexactitate. Rog luați vol. 27 ședințele Consil. Miniștri din 3 și 17 Febr. singurele în care a participat Dsa ca ministru. Dl Docan mi-a spus cu acea ocazie că „a 2-a zi expiră termenul de lichidarea bunurilor comerciale evreești prevăzute de legea [...]", a afirmat că este de „perfect acord" cu această măsură și a făcut apel la „înțelepciunea" mea pentru a decide dacă nu se poate prelungi termenul. Nu numai că am prelungit termenul, dar nu am aplicat-o niciodată. Dl Docan vroia micșorarea la 57 de ani a vârstei magistraților superiori și aceasta odată pentru totdeauna, pt. „descongestionarea" magistraturei", spunea Dsa. M-am opus. A insistat f. mult. Aceasta este cauza care a determinat eșirea sa din guvern. Vroia să-și deschidă cu orice preț și imediat poarta către postul de Prim Președinte la Înalta Curte.

Românizarea și legile rasiste

Problema s-a desbătut pe larg în fața onoratului Tribunal. Nu mai insist. Îmi îngădui însă să reamintesc că le-am făcut ca să potolesc strada, dar le-am aplicat cu omenie. Dl Vlădescu avea în pregătire un nou statut care desființa orice era cu caracter rasial în legile existente.

Pierderile războiului

S-a afirmat că am pierdut peste 600.000 de oameni. Cifrele sunt date de Marele Stat Major la data de Iunie 1945, deci cuprind și pierderile suferite în operațiunile în contra Ungariei. M.St.Major arată că pe categorii cifra aceasta se împarte astfel: morți - 87.000; răniți - 200.000; prizonieri - 290.000. Dau cifrele din memorie. Este de remarcat că 75% din răniți se recuperează, așa că încât numărul morților într-un război crunt și distrugător se reduc la 150.000 oameni la o populație de 17 milioane locuitori. În războiul trecut România mică, la o populație de 7 milioane, a avut 800.000 de morți, într-un război care a durat mai puțin de 2 ani. Dar, pentru a se vedea mai bine realitatea în privința pierderilor avute pe baze de operații până în 1943, după care nu am mai participat la operațiuni pe teritoriul rus, rog a se examina cifrele arătate la pagina 25 în broșura „3 ani de guvernare".

Sunt acuzat că am distrus economia națională, am pus totul la dispoziția nemților și am aservit Țara, încheind convenții oneroase. Onorat Tribunal situația economică a unei țări se judecă după:
- modul cum se echilibrează bugetul;
- modul cum se acoperă cheltuelile extraordinare, investiții de război;
- puterea de cumpărare a monetei;
- funcționarea creditului, dobânzii;
- volumul afaceri1or;
- abundența pieții;
- stocurile de materii prime;
- circulația bunurilor;
- volumul depunerilor;
- balanța comercială;
- potențialul industrial și agricol;
- numărul lichidărilor și al falimentelor;
- starea socială: greve, șomaj, sabotaj etc.

Ori care era situația din toate aceste puncte de vedere ași fi fost în măsură să dezvolt întreaga această complexă problemă în ședința publică în apărarea mea dacă mi s-ar fi dat timpul necesar și posibilitatea să o fac. M-am referit atunci, după cum binevoiți să vă reamintiți, la câteva cifre. Rog onoratul Tribunal să cerceteze broșura „3 ani de guvernare", pe care am onoarea să o depun odată cu acest memoriu. Veți găsi în această broșură date complete și riguros exacte care arată adevărata situație a Țării din acest punct de vedere. Pentru a înlesni munca Dlor Voastre voi da câteva date rezumative:

Armistițiul

Am arătat la instrucție și a reieșit din dezbateri că încă din 1943 căutam bazele și pândeam momentul potrivit pentru a eși din război. Dl Mihai Antonescu și cu mine căutam, pe căi diferite, să obținem de la adversari formula care să îngăduie României să iasă în condiții acceptabile din luptă. Primele condiții au fost primite de la Cairo, în Aprilie 1944. Ele nu erau acceptabile fiindcă ni se impunea să întoarcem armele contra germanilor ceeace dezonora armata și țara; să acceptăm cedarea Basarabiei și Bucovinei, ceeace făcea să pierdem beneficiul „cărții Atlanticului" care prevedea că la pace nu se va „recunoaște nicio cesiune de teritorii care au fost liber consimțite" și în fine lăsa o poartă deschisă în privința drepturilor învingătorilor între armistițiu și pace. Erau necesare preciziuni în această privință pentru a evita o ocupație militară de lungă durată cu consecințele ei.

Concluzii.

- Am făcut războiul contra U.R.S.S. fiindcă mi-a impus-o onoarea poporului românesc și imperativele sacre ale Țării noastre. Istoria și Dv veți aprecia.
- Am continuat războiul fiindcă nu puteam eși la timp din el fără a risca distrugerea Țării și Protectoratul. De altfel, orice s-ar afirma aci, nici un om politic nu a voit să-și asume această răspundere.
- Pe plan internațional, atât Dl Mihai Antonescu cât și eu făceam continue eforturi să găsim o bază acceptabilă pentru eșirea din război.
- În ce privește ororile, ați văzut Dle Președinte și onorat Tribunal și se va vedea mai târziu, când se va cerceta complet arhivele, care a fost adevărata mea poziție în ceeace privește omenia care trebue respectată în raporturile cu poporul și cu inamicul. Se va vedea deasemenea câte eforturi făceam zilnic să readuc pe toți prin sfaturi și sancțiuni pe calea omeniei, a legii și a dreptății. Nu arunc nimic pe nimeni. În Consiliul de Miniștri am afirmat de mai multe ori „că tot ce s-a făcut bun va aparține Dlor miniștri, tot ce s-a făcut rău îmi iau asupra mea, tot afară de abuzuri". Ca șef este drept să trag consecințele. Nu aprob însă crimele, mă plec respectuos în fața umbrelor lor și cer ertare acelora care au avut de suferit de pe urma lor.

Dle Președinte, onorat Tribunal nu am cerut niciodată nici-o favoare, cu atât mai mult cu cât atinge interesele altora. Nu o cer nici astăzi. Dar cred că este drept ca atunci când sunt eu și alții judecați pentru crime de război să se țină seama că nu a fost război de la imperiile asiatice și până astăzi, în care să nu se comită de multe ori peste capul șefilor crime odioase de pe urma cărora au căzut victime, mii și mii de ființe omenești. Reamintiți-vă ce s-a petrecut în războiul de secesiune al Americii, în a doua jumătate a secolului al 19-lea, ce s-a petrecut în primii ani ai secolului al XX-lea în războiul bur, când populația luptând să-și apere căminul și libertatea, ca „franctirori" a fost pedepsită cu o cruzime care nu s-a uitat. Au trecut numai 40 de ani de când în groaznice chinuri au fost exterminați împreună cu familiile lor. În războiul actual aviația de bombardament și de vânătoare a distrus, contrar legilor războiului și fără scuza represaliilor sau a centrelor militare, sate, centre de orașe, spitale și cartiere de muncitori, de pe urma cărora au căzut zeci de mii de victime, bătrâni, femei și copii. Unii au fost omorâți la munca câmpului.
Onorat Tribunal să nu considerăm numai soldații și ofițerii români că au călcat legile războiului și ale umanității. Toți au făcut greșeli în acest război. Sunt greșeli fatale.

În ce privește aservirea în interesul străinilor a avuțiilor Țării, acuzarea este cu totul nedreaptă. Am dat unele indicații care sunt, cred, suficiente pentru a vedea realitatea. Starea înfloritoare, abundentă în toate domeniile în 42,43 și în primăvara 44, unică în Europa, în acea vreme face cu prisosință dovada contrarie. Realitatea este că dacă nu ar fi fost nemții în țară, ași fi putut, în afară de stofe, bumbac și pielărie, să desființez raționalizarea și cartelele.

Am făcut mari investițiuni în timpul războiului în agricultură, industrie, comunicații, telefoane, școală, biserică, armată și opere sociale. Toate au fost acoperite cu veniturile ordinare și cu creditul de 50 miliarde, acordat de Germania cu dobândă de 3,5 pe 7 și 15 ani și fără a da niciun gaj. În afară de 2 apeluri la subscripția publică, care au dat circa 30 miliarde, nu am făcut niciun împrumut străin. În contra, am cumpărat cu 20-30% - dacă memoria nu mă înșeală - creanțe debitoare românești. Am redus astfel în timp de război, caz unic, nu numai în istoria economică a României, cu 26 miliarde lei stabilizați dintr-o datorie totală de circa 15 miliarde, moștenită.

Am adus, prin străduințele supraumane ale D-lui Mihai Antonescu, 7 vagoane de aur. Subliniez că până la 1940, în timp de 25 de ani de pace, B.N. nu reușise să realizeze decât o acoperire decât în devize și aur echivalentă cu 16 vagoane. Pe când noi am adus 7 vagoane în 4 ani de război, așa încât la 23 August 1944, B.N. avea 23 vagoane aur. Datorită acestui fapt și a politicii monetare prudente, practicată de regimul nou, acoperirea leului ajunsese la 27,5%, pe când statutul B.N. prevedea 25%. Iată situația monetară. Din ea și din munca ordonată a poporului român decurge o adevărată situație economică a țării. Am pus accentul, în această privință și pe munca ordonată a muncitorului și țăranului român.

Dle Președinte, în 4 ani de guvernare spre cinstea muncitorului român, care și cu această ocazie a dovedit înțelepciune și patriotism, nu a fost o grevă, nu a fost o manifestație de stradă. Nu am scos în 4 ani niciodată armata în contra mulțimii. Am găsit instalată baioneta de la licee la Universități, de la sate până la toate instituțiile administrative, depe toată suprafața țării. Când regimul legionar a fost lichidat, toate baionetele au fost retrase în cazărmi și niciodată nu au mai fost scoase până în August 1944. Am fost prezentat în fața Dlor voastre drept dictator. Dvoastră, onorat Tribunal, știți că de la cetatea antică și până astăzi dictatorii, toți, fără excepție, au exterminat adversarii lor politici. Care din adversarii mei politici sau militari au fost exterminați?

Se invocă lipsa constituții, a parlamentului și a libertății presei. Am suspendat într-adevăr constituția din 1938. Am făcut-o însă fiindcă era o constituție teroristă, care nu corespundea cu constituția admisă și votată de Consiliul de Miniștri. Tendința mea era să revin la constituția democratică. Dovada o face că am introdus nu numai inamovobilitatea magistraților, dar și a parchetelor. Care dictator până la mine a renunțat la cel mai puternic instrument de constrângere: la justiție? Eu am renunțat. Ceva mai mult, am declarat Dlui Prim Președinte al Înaltei Curți de Casație, după ce am depus jurământul, următoarele: „Dle Prim Președinte, nu am să-mi permit a vă da decât o singură indicațiune, să supravegheați să nu se respecte decât Legea și conștiința judecătorilor, să nu se execute nici ordinile mele".

În privința Presei mărturisesc că nu a fost complet liberă. Dar în care țară, se lasă, în timp de război Presa să scrie tot ce vrea? Sub guvernarea mea Presa avea latitudinea de a semnala public tot ceeace se referea la administrație, politică și economie internă. Nu avea însă dreptul să comunice faptele semnalate înainte de a fi anchetate de comun acord de reprezentantul Presei. Dar Dvoastră, Dle Președinte, știți că din inițiativa Dlui Mihai Antonescu se instalase în toate satele cutii speciale de scrisori prin care țăranii puteau să se adreseze direct mie. Toate reclamațiile sau cererile lor erau cercetate și toți au primit răspunsul semnat de mine.

Nu am avut Parlament. Nici nu puteam avea fiindcă nu puteam face alegeri din cauza mișcării legionare și mai ales din cauză că granițele erau prăbușite și o treime din Țară era cotropită. Nici organizațiile politice nu au fost de acord să se facă alegeri în timpul regimului legionar și mai ales fiindcă sută la sută ar fi învins legionarii. După rebeliune a venit războiul și nimeni nu poate afirma astăzi că s-ar fi putut face alegeri în timp de război. Rusia și Anglia au prorogat parlamentul lor al căror mandat expira în timpul războiului. Se poate invoca legile penale. Ele au fost dictate de nevoile de moment. Dar nu au fost executate. Sunt măsuri impuse de condițiile excepționale pe care le crează peste tot războiul. Dar onorat Tribunal pentru a putea judeca sub toate aspectele așa zisa lipsa mea de umanitate, îmi îngădui a vă reaminti că s-a stabilit că am dat ordine scrise și verbale să nu se execute nici ordinile mele dacă nu sunt legale. Am făcut chiar lege în această privință și am făcut publicitate prin presă și prin radio.

Pentru condamnații la moarte s-a dispus să se facă fișe în care 4-5 șefi erarhici să-și dea părerea în privința executării sentinței. Niciodată și nicăiri după câte știu nu s-a recurs la această frână. Cu părerea mea toate aceste fișe mergeau la Majestatea Sa care, înainte de a lua o deciziune, cerea pentru fiecare caz, avizul Primului Președinte al Înaltei Curți de casație. Procedura aceasta a făcut ca la marea majoritate a condamnaților li s-a comutat pedeapsa. Când s-a practicat la noi acest sistem sub regimurile democratice?

În sfârșit, onorat Tribunal, cine poate invoca un singur caz că dictatorul Antonescu a scos armata în stradă și a tras în mulțimea agitată de o problemă politică sau economică. Pot guvernele democratice cari n-au procedat să prezinte o pagină curată în această privință? Poate cineva să afirme că cu ocazia plebiscitelor alegătorii au fost aduși cu forța, loviți, amenințați, plătiți, etc? Poate cineva să afirme că conținutul urnelor a fost modificat? Se va spune că votul nu a fost secret. Într-adevăr. Dar am făcut-o și văd că am greșit, pornind de la dorința de a face educație caracterelor. Voiam ca fiecare să aibe curajul opiniei sale. Dar mi-am dat cuvântul de ostaș că nimeni nu va avea de tras consecința votului său și m-am ținut de cuvânt. A suferit cineva cea mai mică consecință, ca sub regimurile cari s-au precedat, fiindcă au votat în contra? Nimeni, onorat Tribunal. Iată, Dle Președinte, și onorat Tribunal numai câteva fapte capitale care vă îngăduie să apreciați în ce măsură am fost sau nu dictator.

Dle Președinte și onorat Tribunal, am terminat. Îmi îngădui cu permisiunea Dlor Voastre să vă reamintesc că Scipione Africanul, după ce a bătut pe Anibal în Italia, l-a urmărit prin Franța meridională, a străbătut toată Spania, a trecut în Africa și după ce l-a sdrobit la Zama, a ras de pe glob pentru totdeauna cea mai puternică și temută cetate a lumii din acele timpuri. Prin această strălucită și unică acțiune Scipione a pus bazele politice, economice și militare, pe care Roma a clădit cel mai vast imperiu care a existat vreodată. Ca și Temistocle și Napoleon, ca și mulți alții cari au servit omenirea într-un fel sau altul dela Socrate și până azi, Scipione, drept răsplată a murit în exil și a terminat testamentul său politic, cu următoarea sentință: „Ingrat popor, nu vei avea nici corpul meu".

Departe Dle Președinte, de a mă situa în istorie pe același plan cu cei patru mari oameni reamintiți mai sus, voi spune în testamentul meu politic, dacă voi avea timpul să-l scriu, următoarele:
„Scump popor român,
Sunt mândru că m-am născut și am trăit într-o națiune cu îndoită ascendență imperială și cu un trecut de două ori milenar;
Sunt mândru că am avut în viață, drept far strălucitor și călăuzitor coroana de lauri a marelui Traian și sublimul sacrificiu al Regelui Dac;
Sunt onorat că am putut să lupt în patru războaie pentru onoarea ta, scump popor, pt. drepturile tale, și pt. libertățile tale;
Sunt fericit să cobor și să mă așez, cu un minut mai devreme, atât alături de martirii și luptătorii noștri de peste veacuri cât și de aceia ai adversarilor noștri, fiindcă deși în câmpuri diferite toți am luptat pentru dreptatea și libertatea noastră și pentru înfrățirea și unirea tuturor neamurilor cari ar trebui să vină".

Dle Președinte și onorat Tribunal, s-a dat aici, în fața poporului nostru și a conștiinței universale, un penibil și trist spectacol. Majoritatea foștilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor și a neamului să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat. Eu, onorat Tribunal, declar solemn, în acet ceas, că în afară de crime și de furturi, mă solidarizez și iau asupra mea toate greșelile pe care, eventual, cu știința sau fără știința mea, le-am făcut.

Notă : Mulţumiri domnului Mircea Vâlcu Mehedinţi pentru punerea la dispoziţia redacţiei a textului prezentat şi care poate fi găsit în volumul Memoria istoriei: Problema țărănească. Rezistența. Antonescu. Regele. Legionarii: culegere de documente inedite din Arhivele Naționale. Fondul C.C. al P.C.R., București: Editura Mircea Vâlcu-Mehedinți, 2014-vol.1 - autor Mircea Vâlcu-Mehedinți.