Orbitor - aripa dreaptăMircea Cărtărescu se plânge că a fost eliminat din viaţa publică

Apărătorii nenobeliatului s-au revoltat atunci când favoritul lor a fost caterisit de la tainul I.C.R.. Mai mult chiar, unii abonaţi-papionaţi duc dorul acelei „dolce vita" - când se plimbau prin lume pe banii contribuabilului român şi le erau traduse, inepţiile ,- dar până astăzi, nu am auzit ca cineva să fi dat seama pentru matrapazlâcurile administraţiei HoRoPa-iene şi pentru prejudiciile aduse intereselor României. Fostului Führer de la ICR tare i-ar prii hotelul statului, nu de alta, dar poate va învăţa să dialogheze becaliceşte cu chiriaşii, aşteptând vizitele la vorbitor. Celor care au ratat lectura operelor „orbitoare" ale Mendebilului, le oferim prilejul de a se convinge asupra valorii literare a celui pe care domnul Gabriel Liiceanu l-a propus ca brand de ţară. Jenant! (Ion Măldărescu)

Revista „22" anunţă că va publica un amplu interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu, în care acesta spune: „Nu mai am nici o legătură cu viaţa publică românească şi nici nu vreau să mai am". El adaugă că vrea să-şi ignore compatrioţii „la fel de mult cum mă ignoră şi ei pe mine". Invidia şi ura confraţilor i se par acum de nesuportat. Este a nu ştiu câta oară când Cărtărescu spune că se retrage din viaţa publică, însă, de fiecare dată, când spectrul unor stipendii reapare, hop!, Mircea iar sare la răsboiu' şi reîncepe seria de editoriale băsiste. În interviul anunţat de „22", Cărtărescu spune: „Am fost eliminat din viaţa publică de la noi cu o brutalitate securistică, şi nu mi-a luat nimeni apărarea"! Cum aşa, când era plimbat peste tot şi tradus pe bani grei în toate limbile pămîntului, nu se simţea „promovat cu brutalitate securistică"? Acum vrea să fie apărat. De cine? De scriitorii români care abia reuşesc să-şi mai publice câte o carte în regie proprie şi trăiesc din câteva sute de lei amărâte? Sau de serviciile secrete care i-au asigurat prin M.A.E. şi I.C.R. o viaţă de huzur?

Ieşirile acestea repetate, prin care ne pune la punct că nu untem în stare să-i vedem genialitatea încep să devină enervante şi ne fac să ne amintim cum îl umilea el pe Eminescu în „Dilema" lui Pleşu. Şi, săracul Eminescu, nu ne mai ameninţa că iese din literatura română!

În anii din urmă, opinia publică românească a fost „ameninţată" cu Premiul Nobel de care Mircea Cărătrescu se apropia mereu. Când să pună mâna pe el, venea câte un chinez şi i-l sufla: „ptiu, drăcia dracului, lasă că-l iau la anul", părea să ne spună globe-trotter-ul nostru genial. Ca să ne dăm seama ce pierdem prin retragerea lui Cărătărescu din spaţiul public financiar, de unde şi-a asigurat deja un trai de belfer, să-i recitim cîteva „capodopere". Până atunci, ia să-i mai citim câteva pagini din „Orbitor", romanul său bine finanţat de I.C.R..

Redăm fragmente din acest roman pseudo-pornografic, în care Mircea Cărtărescu se exprimă „academic", desigur, prin intermediul personajelor sale: „Mă f** în ea de Casa Albă?" (pag. 241), „Îmi bag p**a în regina Angliei" (pag. 241), „Uite cum e cu ţara: cică limbricul iese cu fi-su dintr-un c** plin de c**at, ca să-i arate cum e afară.." (pag. 58), „La rândul ei, femeia primea-n gura caldă, rujată, tumefiată de dorinţă, capul umed al penisului, pe care-l sugea" (pag. 339).

Exerciţiul acestei scriituri pornografice a fost făcut încă de pe vremuri, cînd nişte scriitori tineri s-au dus la ţară o săptămînă, au practicat „textul în grup", cum scria criticul Alex. Ştefănescu, după care au publicat un volum experimental, intitulat „40238 Tescani".
Pentru a avea o imagine completă asupra drumului spre Nobel al lui Mircea Cărtărescu, reluăm câteva pasaje din acest frumos volum de versuri. Reamintim că atunci colegă de creaţie îi era Ioana Nicolaie, soţia unui bun prieten, devenită apoi, în timpul unei burse de creaţie a lui Cărtărescu (cum singură mărturiseşte într-un interviu) soţia veşnicului nominalizat la Nobel. Iată versurile:
- „îndreptându-şi limba înspre tine, îţi intră-ntre picioare pe sub rochiţa scrobită"...
- „i-ai digerat organele, te-ai lins pe bot"...
- „printr-un straniu efect clitorisul se lungise în penis"...
- „am umplut closete întregi cu vată însângerată"...
- „f** şi la revedere".
- „blugii-i atârnau pe ea, bluzele fluturau pe ea/ coastele zdrăngăneau ca sticlele de bere/ sub ţâţele ei nehrănite/ iar ea mânca, din el mânca/ îi sorbea ochii, îi sugea creierul/ îi lingea scrotul sărat/ îi înghiţea miliardele de seminţe".
- „ea-şi zdrelea gingiile în lună/ ea-şi spărgea dinţii în ficatul lui/ ea ronţăia garful lui, sorbea măduva lui/ folosea ca vibrator o eprubetă plină cu sângele lui/ folosea ca suzetă un deget al lui".
- „Totul era ca lumea. Numai când mi-am băgat botul în sexul ei blond,/ un tip mustăcios, cu ochi negri şi cu nasul drep/ s-a iţit dintre cârlionţi şi mi-a băgat limba drept în gură".

Părerea noastră este că Mircea Cărtărescu nu trebuie lăsat să plece dintre noi. Alfel, cine o să-i mai spună domnului şef al statului că este „un Preşedinte pentru alte coordonate istorice"?

Sursa: Cotidianul.ro[1]
Grafica - Ion Măldărescu

----------------------------------------------------------

 

[1] http://www.cotidianul.ro/mircea-cartarescu-se-plinge-ca-a-fost-eliminat-din-viata-publica-215991/