Acum la împlinirea a 141 de ani de la moartea marelui erou naţional Avram Iancu putem afirma cu tărie că acest Crai al Munţilor ne-a lăsat moştenire cel mai frumos testament: „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd Naţiunea mea fericită”. Doar Mihai Eminescu a mai lăsat asemenea frumoase cuvinte care au devenit nepieritoare: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/ Țara mea de glorii, țara mea de dor,/ Brațele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ți mare, mare viitor!” Idealurile pentru care a trăit, a luptat şi s-a sacrificat Avram Iancu s-au împlinit după 46 de ani de la moartea sa la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Alături de marii făuritori ai Marii Uniri se află şi Avram Iancu, împreună cu tribunii şi căpitanii săi, pentru că programul stabilit la 3/15 mai 1848 la Blaj a rămas orientarea politică de bază până la îndeplinirea visului de veacuri al românilor. Dacă Avram Iancu nu lupta şi nu se sacrifica pe altarul istoriei Neamului Românesc acum noi vorbeam ungureşte, îi sărbătoream şi îi omagiam pe Hatvany, Kemeny, Kossuth, Horty şi alţi lideri unguri, care nu au dorit altceva decât suprimarea şi supunerea românilor. Iată de ce Iancu al nostru nu este iubit de unguri, pentru că idealul său s-a împlinit şi acum se încearcă denigrarea şi defăimarea Iancului, un adevărat martir şi erou al Naţiunii Române. În zilele noastre unii au încercat să-l spânzure pe marele erou, fără să-şi dea seama că geniul lui Avram Iancu este nemuritor, iar alţii au scris pe coperta unei reviste, sub formă de întrebare: „Avram Iancu, erou sau criminal?”, desigur numai nişte ticăloşi şi mizerabili pot face aşa ceva. Şi mai grav este faptul că recent s-a încercat ca din stema judeţului Alba să fie înlocuite Tricolorul şi sigiliul lui Avram Iancu, adevărate simboluri naţionale cu simboluri habsburgice. Acum este momentul să spunem, de faţă cu marele erou, că nu vom permite aşa ceva. Chemăm autorităţile responsabile să dea dovadă de înţelepciune, să ceară scuze eroului naţional şi să îndrepte erorile pe care au încercat să le înfăptuiască. De asemenea Avram Iancu împreună cu înaintaşii Revoluţiei de la 1848-1849 au încercat să realizeze o stemă a Transilvaniei prin care să fie şi românii reprezentaţi alături de unguri, secui şi saşi, naţiuni privilegiate. Nu s-a reuşit acest lucru, deoarece ungurii au respins proiectul românesc de stemă, considerându-i pe români inferiori, toleraţi şi nedemni de a fi reprezentaţi pe stema Transilvaniei, în ciuda faptului că erau majoritari în Ţara lor.

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în anul 1921 a fost realizată stema României Mari. Printr-o gravă eroare sau trădare şi de această dată, românii din Transilvania nu au fost reprezentaţi pe stemă, în ciuda insistenţelor făcute faţă de Regele Ferdinand. Această situaţie a continuat până în anul 1992, când Parlamentul României a adoptat actuala stemă a României. Şi de această dată putem spune de aceeaşi gravă eroare sau trădare, deoarece românii din Transilvania nu au fost incluşi pe stemă fiind eliminaţi. Au trecut 418 ani, de când în anul 1595 a fost realizată stema Transilvaniei când principe era Sigismund Bathori, şi de atunci şi până azi ardelenii nu sunt reprezentaţi pe stema Transilvaniei şi nici pe stema României, un lucru deosebit de grav. De mai bine de 10 ani „Fundaţia Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României”, prin revista „Dacoromania” solicită parlamentarilor şi demnitarilor din judeţul Alba, autorităţilor locale şi centrale să repare această gravă eroare şi greşeală istorică, dar din păcate fără nici un rezultat până acum.

Primul semnal în această privinţă l-a dat prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer care a intervenit oficial la premierul Victor Ponta pentru ca ardelenii să fie reprezentaţi pe stema României. Această ştire a apărut în ziarul Unirea din 21 august 2013. Acesta este primul demers al unui demnitar din 1992, deci după 21 de ani, când a apărut actuala stemă a României, cu largul concurs şi cu trădarea Mariei Dogaru din Bucureşti care s-a străduit din toate puterile ca ardelenii să nu fie reprezentaţi pe stemă şi a reuşit. Ne întrebăm acum: Oare ce au făcut parlamentarii şi demnitarii din Transilvania pentru îndreptarea acestei erori? Răspunsul este simplu, nepăsare, indiferenţă şi sfidare a celor ce i-au ales. Să sperăm că acum a venit momentul ca această eroare, greşeală, trădare, diversiune să fie corectate şi că se vor alătura şi parlamentarii şi demnitarii din judeţul Hunedoara şi din alte judeţe. Ne întrebăm: Ce se urmăreşte prin refuzul ca ardelenii să fie reprezentaţi în stema Ţării sau prin încercarea de modificare a mai multor steme ale unor oraşe şi judeţe din Transilvania, prin ofensiva revizionismului hungarismului? Şi la această întrebare răspunsul ni-l dă Laszlo Tokes, care sprijinit de Budapesta solicită ca Transilvania să devină un protectorat al Ungariei, să se realizeze un drapel al Transilvaniei şi autonomia secuimii, călcând în picioare demnitatea românilor. Imediat după aceste pretenţii a venit din Ungaria, cu forţe proaspete Vona Gabor, liderul mişcării de extremă dreapta – Jobbik şi a declarat în cadrul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal, de la Borzont, în judeţul Harghita, că “partidul său va apăra într-atât drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania încât va merge până la asumarea unui conflict cu România”. Aceasta este o declaraţie de război asemănătoare cu declaraţiile Budapestei din anul 1940, după care la 30 august 1940 României i-a fost impus Diktatul de la Viena. Desigur nu trebuie să facem o tragedie din aceste declaraţii, dar nici nu trebuie să dăm dovadă de nepăsare şi indiferenţă în faţa unor pretenţii revizioniste, revanşarde ale iredentismului maghiar. Autorităţile de la Bucureşti trebuie să le dea o replică fermă şi hotărâtă mergând până acolo încât să interzică deplasarea unor lideri maghiari prin Transilvania care fac asemenea declaraţii antiromâneşti.

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tökes cu cea mai înaltă distincţie românească, „Steaua României”, care de aproape 24 de ani luptă pe toate fronturile împotriva României iar pentru eroina Sabina Elena din Covasna, care a devenit un simbol al românismului n-a găsit nici un cuvânt de mulţumire. Constatăm cu mâhnire că prin multele provocări la adresa Neamului Românesc se încearcă dezbinarea Unităţii Naţionale a Românilor, folosindu-se de simbolurile naţionale, de monumente, de schimbarea datei Zilei Naţionale, falsificarea istoriei, neglijarea şi uitarea de eroii neamului. Aceeaşi situaţie este similară în multe oraşe din Transilvania unde dispar simboluri româneşti, se înmulţesc monumentele ungureşti dedicate Revoluţiei ungare de la 1848-1849 şi celui de-Al Doilea Război Mondial, unele monumente de neadmis în România. Au apărut monumente dedicate celor 13 generali maghiari, lui Wass Albert, Szasz Kalman, Vasvari Pal, Klapka Gyorgy, Marton Aron şi altora.

Trebuie revăzute urmările ce le produce studiul manualelor alternative de istorie care falsifică şi denaturează adevărul istoric ale principalelor evenimente, punând accentul pe holocaust şi crimele comunismului asupra umanităţii, abandonând holocaustul şi calvarul românilor din Transilvania, Basarabia şi Bucovina. În Rusia există zeci de cimitire unde şi-au pierdut viaţa sute de mii de români, abandonate şi uitate complet de autorităţi. Nu trebuie să neglijăm cum se aplică legile privind restituirile şi retrocedările de proprietăţi, existând riscul de a le restitui de mai multe ori şi de a le plăti de zeci de ori valoarea acestora. De asemenea vânzarea pământului către străini ne pune siguranţa statului în pericol, dacă fenomenul este scăpat de sub control. Vecinii noştri au găsit soluţii mult mai bune atât la restituiri, care au fost plafonate, iar în ce priveşte vânzarea pământului, aceasta se face cu multe restricţii, pe care românii le-au eliminat din start. Recent a fost arătată care va fi structura regionalizării, rămânând ultima variantă cu zece regiuni. Aici trebuie tras un semnal de alarmă la regiunea Braşov, unde împărţirea judeţelor s-a făcut pe placul maghiarilor. În viitor, aici rămâne un risc major privind impunerea năravurilor ungurilor asupra românilor şi în loc să se facă un lucru bun vom regreta, deoarece vor apărea probleme grave.

Peste două luni şi jumătate, la Alba Iulia, capitala de suflet a Neamului Românesc şi în toată ţara vom sărbători 95 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, iar peste cinci ani, în 2018, ne pregătim de marele jubileu, centenarul Marii Uniri. Din nefericire pentru noi trebuie să spunem că nici după atâţia ani nu avem ridicat la Alba Iulia un Monument al Unităţii Naţionale. De peste 20 de ani solicităm autorităţilor locale şi centrale implicarea acestora pentru realizarea mult visatului monument. Am rămas doar cu promisiunile parlamentarilor şi a demnitarilor, dar monumentul nu există. Au mai rămas cinci ani până la centenar şi trăim cu speranţa că mult doritul monument se va realiza. De altfel întreaga clasă politică în cei aproape 24 de ani a excelat doar la capitolul promisiuni. Numai aşa se explică situaţia în care ne găsim în prezent, doar clasa politică este responsabilă de nemulţumirile populaţiei. Cu toate că am intrat în Uniunea Europeană şi în N.A.T.O., standardele de viaţă şi civilizaţie ale românilor sunt nesatisfăcătoare. Educaţia şi sănătatea sunt în suferinţă, medicii pleacă din ţară cu miile, învăţătorii şi profesorii sunt nemulţumiţi cu salariile lor. Pensionarii sunt consideraţi ca o povară, tinerii nu-şi găsesc un loc de muncă, nu au locuinţe, copiilor li se oferă cele mai mici alocaţii din Europa, în timp ce cheltuim sume uriaşe cu maidanezii, încât avem impresia că statul apără câinii nu copiii. Numai aşa se explică cum am ajuns să avem copii mâncaţi de câini şi mii de oameni muşcaţi de maidanezi, iar autorităţile rămân nepăsătoare.

Singurii fericiţi sunt parlamentarii care muncesc cel mai puţin, iar pentru întreţinerea lor se cheltuiesc sume uriaşe cu cabinetele, maşinile şi deplasările lor în ţări exotice. Cu toate că numărul acestora trebuia să scadă semnificativ, aşa cum arată datele ultimului recensământ şi cum s-a votat la referendum, numărul parlamentarilor a crescut vertiginos ajungându-se la o armată de parlamentari, care atârnă ca o piatră de moară de gâtul românilor. Aşteptăm şi o reformă a clasei politice, prin care numărul parlamentarilor să se înjumătăţească şi o eficienţă mai mare a activităţii acestora. În prezent toate sondajele de opinie arată o foarte mică încredere a populaţiei în clasa politică, sub 10 %. Aceasta se datorează slabei lor activităţi, care pun pe primul plan îmbogăţirea lor, interesul de grup şi al clientelei acestora, neglijând dezvoltarea economică sănătoasă a ţării şi ridicarea nivelului de trai al oamenilor, neavând o viziune asupra societăţii. N-au reuşit să stârpească mafia, clanurile baronilor locali care fac adevărata lege, de fiecare dată aceştia reuşesc să-şi impună oamenii lor prin pomeni electorale şi promisiuni pline de demagogie şi populism. Avem nevoie de personalităţi capabile, de caracter, în stare să scoată ţara din sărăcia şi mizeria în care ne aflăm, avem nevoie de modele pentru tânăra generaţie care şi-a pierdut încrederea în clasa politică, nu-şi găseşte un loc de muncă şi alege calea de a-şi căuta fericirea în ţări străine. Aşa se explică faptul că populaţia ţării a scăzut semnificativ, existând riscul ca în câţiva ani să se înjumătăţească, în timp ce populaţia Europei creşte.

Putem spune că Avram Iancu, înaintaşii săi, Mihai Viteazul, Horea, Cloşca, Crişan şi toţi cei care s-au jertfit pentru ca noi să trăim fericiţi pe aceste plaiuri sunt modele demne de urmat pentru tânăra generaţie, prezentă în număr mare pentru omagierea Craiului Munţilor.

Am prezentat aceste probleme acum, aici în faţa lui Avram Iancu, un adevărat simbol naţional, cu speranţa că vom fi auziţi şi se vor îndeplini, spre fericirea românilor, aşa cum prevede şi testamentul.

Notă: Discurs prezentat în ziua de 15 septembrie 2013, cu ocazia Serbărilor Naţionale Ţebea pentru comemorarea a 141 de ani de la moartea lui Avram Iancu.